
Toți cei ce fuseseră împreună cu Isus, când chemase pe Lazăr din mormânt și-l înviase din morți, mărturiseau despre El.
Mărturisirea despre Isus, este nu numai vorbire despre Evanghelia Sa, sau predicarea poruncilor și a învățăturii Lui,
- ci adevărata mărturisire despre Isus, este aceea a vieții și a trăirii zilnice, cu fapta și cu umblarea noastră în lumina, în duhul și în exemplul Lui
și printre oameni,
și printre ispite,
și printre necazuri,
și printre păcate,
și printre dușmani,
Ucenicii Lui ne-au fost de asemenea o pildă și ne vor fi până la sfârșitul veacurilor, fiecăruia dintre noi.
- Urmați-mă pe mine fraților - spunea sfântul apostol Pavel - și uitați-vă bine la cei care se poartă după pilda pe care o aveți la noi,
căci v-am spus de multe ori și vă mai spun și acum plângând,
- Sfătuiesc pe cei care păstoresc dintre voi turma lui Hristos - zice sfântul apostol Petru - eu care sunt un păstor, ca și ei,
un martor al patimilor lui Hristos
și un părtaș al slavei care va fi descoperită:
- să păstoriți și voi turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă ci de bună voie, după voia lui Dumnezeu,
- Luați ca pildă de suferință și de răbdare pe... cei care au vorbit în Numele Domnului - spune sfântul apostol Iacov. Iată noi fericim pe cei care au răbdat (Iacov 5, 10-11).
... Robul Său Ioan, a mărturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu - scrie sfântul apostol Ioan despre el însuși
Astfel toți apostolii Domnului, călcând pe urmele Domnului Isus Hristos, au cerut ei înșiși de la cei care îi urmau, să calce cu toții și ei pe urmele lor (1 Cor. 4, 16 și 11, 1; Efes. 5, 1; 1 Tes. 1, 6; 2 Tes. 3, 9).
Mărturisirea lui Hristos nu pretinde mai mult, dar nici nu se mulțumește cu mai puțin de la nimeni din cei care L-au cunoscut vreodată pe Mântuitorul și s-au împărtășit din harurile Lui, decât a se strădui să calce pe urmele Lui.
Dragă suflete, dacă și tu ai fost vreodată cu Isus,
dacă și tu ai văzut vreuna din minunile Sale,
dacă te-ai împărtășit și tu din vreun dar al Său,
și dacă ai gustat vreodată din părtășia dragostei Lui,
- atunci și tu ai neapărat datoria să-L mărturisești cu îndrăzneală și cu convingere pe El, altora, cum au făcut totdeauna cei ce L-au urmat.
Prin mărturisirea pe care o faci tu despre Hristos
și prin lumina pe care o răspândești
și prin cinstea ta, prin blândețea, bunătatea și facerea de bine, statornicia și sfințenia vieții tale,
- vei dovedi și tu celor care te văd și te aud dacă ai fost sau nu vreodată cu Hristos.
Că nu poți să spui cu gura că ai fost sau că ești cu Domnul, iar prin faptele tale să arați ca unul care nici nu L-ai fi văzut și nu L-ai fi cunoscut niciodată pe Dumnezeu...
sau dacă zicem că avem părtășie cu El, dar umblăm în întuneric, mințim și nu trăim Adevărul (1 Ioan 1, 6).
Mărturisirea adevărată, mai mult se arată ochilor decât se spune urechilor.
Slavă Ție Adevărat și Strălucit Mântuitor și Dumnezeul nostru Isus Hristos.
Toate minunile Tale sunt semne ale Dumnezeirii Tale
și toți acei care le-au văzut și le-au trăit, au devenit niște mărturisitori plini de îndrăzneală și de sfințenie ai Tăi,
dovedind Adevărul strălucit pe care îl văzuseră, cu strălucirea pe care le-o dădea aflarea acestui Adevăr, trăirii lor însăși.
Slavă Ție Isuse Hristoase pentru mărturisirea strălucită a marilor Tăi aleși,
prin care am cunoscut și noi Fața Ta și ne-am împărtășit din viața Ta și din Duhul Tău.
Te rugăm să le dăruiește veșnica Ta moștenire în Lumină și în dragoste.
Slavă Ție care mai păstrezi încă printre noi astfel de suflete pline de îndrăzneală,
a căror viață plină de putere și al căror cuvânt plin de adevăr sunt încă în fața ochilor noștri o mărturisire vie și luminoasă despre Dumnezeirea Ta.
Te rugăm nu lăsa niciodată Lucrarea Ta fără astfel de străluciți mărturisitori
și îndură-Te și fă-ne și pe noi niște mărturii strălucite pentru Tine,
pentru ca oricine va privi la noi și se va lua după noi să ajungă la Tine.
Amin.