Trei cauze ale despărțirii

Un cuvânt al fratelui Traian Dorz trimis pentru nunta de la Ivești - 2 mai 1982

Scumpii și preaiubiții noștri în Domnul, miri, părinți, nuntași, frați și surori de la nunta din Ivești !

Slăvit să fie Domnul vă spunem din toată inima și cu o îmbrățișare sfântă, făcând cele mai calde urări pentru fericirea și sănătatea voastră, atât cea sufletească, cât și cea trupească, întrucât amândouă acestea sunt niște daruri și binecuvântări de la Tatăl nostru cel ceresc, spre binele tuturor celor ce-L caută și-L laudă, și-L slăvesc pe El (...).

Am dorit cu mare dor să putem lua această masă duhovnicească împreună cu voi. Împreună cu voi toți, dragii noștri frați și surori, și să ne împărtășim din plin sufletele noastre din pâinea cea gustoasă a Cuvântului lui Dumnezeu și din vinul cel dulce al cântărilor Sale, pentru că sufletul nostru este flămând și însetat de-atâta vreme de aceste sfinte bunătăți. Dar Domnul a îngăduit ca lucrurile să se petreacă altfel. Și, pentru aceasta, se cuvine totuși să-I mulțumim lui Dumnezeu, Care va face ca și aceasta să fie, până la urmă, tot spre slava Lui și spre bucuria noastră.

Împreună cu această urare, la acest ospăț sfânt și bun pe care dragostea Domnului nostru ni l-a pregătit prin preaiubiții noștri miri și frați, dorim să ne unim și noi, cei de departe, rugăciunile noastre cu cei prezenți și să cerem deplina binecuvântare a lui Dumnezeu, Tatăl nostru, pentru toată viața celor doi tineri dragi care își unesc azi viețile lor pentru ca împreună să-L poată iubi și mai mult și să-L poată sluji și mai bine pe scumpul nostru Mântuitor și Dumnezeu, Iisus Hristos.

Taina căsătoriei cu acest scop și cu acest gând a și fost rânduită de Dumnezeu, pentru a se împlini planul Său avut de la începutul zidirii cu omul pe care El l-a făcut după chipul și după asemănarea Sa.

S-au spus și se vor mai spune aici multe gânduri și îndemnuri frumoase și folositoare pentru viața noastră pământească și duhovnicească, din Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu, toate spre învățătura și spre îndrumarea atât a celor doi tineri care sunt în fruntea ospățului de astăzi, cât și pentru a tuturor celorlalți, de orice vârstă ar fi fiecare, căci este scris: „Cuvântul lui Dumnezeu este cu adevărat o hrană”.

Petrecerea aceasta frățească, această nuntă binecuvântată, are loc și ea în aceste zile, îndată după Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când apostolii Domnului și toți ceilalți frați și surori care erau împreună cu ei trăiau momente pline de teamă sau de nădejde, cu bucurii sau cu îndoieli în inimile lor. Pentru că unii Îl văzuseră pe Domnul înviat, iar alții încă nu-L văzuseră. Dintre cei cu îndoieli, care încă nu-L văzuseră pe Domnul, era și Sfântul Toma, acest apostol care, în prima duminică după Înviere, a avut să vadă din partea Domnului, în chip deosebit, dragostea Sa, Care știa starea lui și Care i-a dat o dovadă minunată și deosebită despre adevărul Învierii Sale și al vieții Lui, pentru ca să nu se mai îndoiască ucenicul Său niciodată în inima sa.

Trei dintre apostolii Domnului au avut să treacă, în timpul patimilor Sale, prin ispite de moarte. Iuda înainte de patimi, Petru în timpul patimilor, iar Toma după patimile Domnului. Cauza ispitirii și a căderii fiecăruia dintre ei a fost că ei s-au despărțit de Domnul și de frați. Iuda s-a despărțit din interes, din lăcomie. Petru s-a despărțit din frică. Iar Toma s-a despărțit din îndoială, din necredință. Aceste trei ispite îi încearcă și astăzi pe cei mai mulți ucenici ai Domnului și fac să cadă mulți în ispită. Căci aceste trei cauze îi despart și astăzi pe foarte mulți dintre cei care L-au urmat pe Domnul înainte. Îi fac să se despartă întâi de frați, apoi ajung să se despartă și de Domnul Iisus Însuși.

Iuda a ajuns să-L vândă pe Domnul Iisus numai prin faptul că începuse, în ultima vreme, să umble fără frați, să umble printre cei ce erau vrăjmași ai Domnului. Ei, când l-au văzut că îi place să umble fără ai săi, atunci ușor l-au prins în cursele lor. Că pe oricine începe să umble în ascuns de frați și prin alte părți decât cu frații și cu Domnul, Satana îl prinde totdeauna în cursa lui și îl face să ajungă un vânzător și o iscoadă. Până la urmă, plata lui este funia pe pământ și iadul sub pământ, în veșnicie.

Petru a început să alunece în ispită când a început să se depărteze de Domnul. Spune Cuvântul Său: „Și Petru Îl urma de departe pe Iisus”. Când a ajuns să se despartă de fratele său Ioan, cu care umblase mereu pe urmele Domnului și cu care era și atunci împreună acolo, atunci el a ajuns printre aprozii și printre slugile vrăjmașilor Domnului. Iar apoi, despărțit de Domnul și de frați, a ajuns să se lepede cu blestem că nu-L mai cunoaște pe Hristos, Domnul său. Aceasta era la un pas de căderea lui Iuda.

Toma a început și el să cadă în îndoieli și în necredință tot când s-a despărțit de ceilalți frați, plecând singur cine știe pe unde și cine știe după ce, departe de Ierusalim, departe de frați, departe de locul unde Mântuitorul le spusese să-L aștepte și de unde nu trebuia să se depărteze el până la venirea Mântuitorului în mijlocul alor Săi. Domnul făcuse limpede și clar această făgăduință. Ceilalți au ținut-o, dar Toma a uitat-o.

Domnul a avut milă de Petru și de Toma, fiindcă ei s-au întors iarăși între frați, cu pocăință și cu lacrimi. Dar Iuda s-a pierdut pe veci, fiindcă el n-a mai avut nici pocăință, nici lacrimi, nici întoarcerea între frați după ce căzuse în ispită și în păcat.

Printre toate învățăturile de astăzi pe care le-ați auzit și le veți mai auzi, să nu uităm nici unii înștiințările Domnului din acest loc al Sfintei Scripturi. Că El este cu noi numai când suntem în unitatea și în dragostea smerită și ascultătoare de El și de frați; între acei între care am venit la chemarea Domnului și la punerea legământului nostru cu Domnul. Oricine a început să se despartă de frați și să umble printre alții, prin alte locuri și printre alți oameni, să stea de vorbă cu alții și să caute alte case decât cele ale fraților, ajunge un trădător și un lepădat, un căzut din credință și un îndoielnic. Această stare este ducătoare totdeauna la osândă, dacă Domnul și pocăința nu intervin ca să-l întoarcă pe cel care a apucat așa din nou între frați.

Avem și noi atâtea pilde cutremurătoare și grozave de frați care au ajuns în stări de acestea din pricină că s-au despărțit de unitatea frățească, de învățătura cea frățească și de ascultarea cea frățească. Despărțirea aceasta de frați i-a dus în căderile cele mai grele, orbindu-i de tot și sufletește, pentru ca nici măcar să vadă căderea în care au ajuns; ca nu cumva să se mai întoarcă iarăși unde i-ar afla pe frați și pe Domnul. Să ne cutremurăm de starea acestora și să ne rugăm Domnului Duhului Sfânt să ne țină în adevăr și în dragoste, adică în învățătura noastră și între frații noștri, în Biserica noastră și în adunarea noastră, pentru ca nu cumva, despărțindu-ne de aceste adăposturi mântuitoare, să cădem și noi în ispită, apoi în moarte, apoi în osânda veșnică în care au căzut cei care n-au vegheat și în care zac mulți dintre cei despărțiți de frați, de Lucrarea Domnului, de învățătura sănătoasă și de credința noastră de la început.

Noi, frați și surori preaiubite ale Domnului, să veghem cu teamă și cu rugăciune, în unitatea și-n ascultarea dragostei noastre frățești. Și în rămânerea statornică și credincioasă, cu smerenie și sinceritate, înaintea Domnului, în adunarea noastră. Pentru ca nu cumva izolarea de frați și depărtarea de Biserică să ne facă să cădem fie în una, fie în alta dintre cele trei ispite în care au căzut cei trei apostoli ai Domnului. Pentru că fiecare este o primejdie aducătoare de moarte. Să nu uităm că aceștia au fost apostolii care au auzit chiar din gura cea sfântă a Mântuitorului toate aceste înștiințări. Și dacă ei au putut să cadă, cu atât mai ușor putem cădea noi, dacă nu ținem seama de aceste înștiințări. Cei care au căzut, mulți dintre ei, au fost cu adevărat unii dintre cei care se pretindeau înaintați în Evanghelie între noi. Ei, trupește, n-au murit încă, dar sufletește sunt niște pierduți pentru totdeauna, pentru că starea în care sunt ei este aducătoare de moarte și de osândă veșnică.

Înștiințarea Cuvântului lui Dumnezeu din Epistola către Evrei, capitolul 10, [este] un avertisment cutremurător pentru fiecare dintre noi, de care trebuie să ținem seama. Pentru că cei care n-au ținut cu seriozitate seama de acest lucru iată unde au ajuns. Nu-s departe mulți dintre cei care sunt deja în starea asta. Îi și știți cu numele și trebuie să vă îngroziți de orbia și de prăpastia, și de osânda în care au ajuns. Pentru că ei nu se mai întorc, nu se mai pot întoarce niciodată. Fiindcă s-au lepădat de Duhul Harului lui Dumnezeu, Care i-a adus odată și i-a înștiințat să rămână pentru totdeauna smeriți și sinceri în mijlocul fraților, lângă Domnul.

„Să nu vă părăsiți deci adunarea voastră, spune Cuvântul sfânt, cum au unii obicei.” Vai, ce nenorocit obicei! Fiindcă această părăsire a adunării, a învățăturii și a fraților este păcatul care duce la starea de pierzare, din care se poate foarte lesne să nu mai fie nici o scăpare, cum nici nu este pentru nici unii și dintre cei pe care îi cunoaștem. În Epistola către Evrei, la capitolul 10, de la versetul 25 până la 27, se spune acest cuvânt cutremurător. Și din acest loc al Sfintei Scripturi se vede limpede că părăsirea adunării este o răzvrătire împotriva fraților, iar păcatul acestor răzvrătiri este osândit totdeauna la așteptarea înfricoșată a judecății și la văpaia focului mistuitor și veșnic.

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos să ne ajute pe noi toți ca nici unul și nici una să nu ne despărțim de Biserica noastră, de adunarea noastră, de frații noștri, de învățătura noastră cea bună și străbună, de simțământul dragostei noastre, de patria noastră și de poporul nostru în care ne-am născut. Pentru ca nu cumva să ajungem printre străinii și vrăjmașii care să ne facă apoi și pe noi niște vânzători, niște lepădați, niște necredincioși, cum au ajuns cei de pilda cărora și de starea cărora trebuie să ne cutremurăm, că sunt dintre noi și printre noi.

Ci, cu o dragoste de frați neprefăcută, să ne ajute Domnul Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să fim nedespărțiți de bunurile cele veșnice ale dragostei, ale adevărului, între frații noștri și între copiii Domnului unde ne-am născut și unde am crescut până astăzi, ca să ne mântuim noi și copiii noștri, și tot neamul nostru și acum, și în vecii vecilor.

Acestea sunt îndemnul, dorința și rugămintea noastră pe care, în acest scurt cuvânt, am dorit să vi le aducem la cunoștință și să ni le punem pe inimă mai ales în aceste vremuri când ispita căderii, ispitele prăbușirii sufletești au pierdut și-i mai pierd pe atât de mulți care se despart de frați și de învățătură, și de unitate și ajung astfel niște vânzători, niște iscoade, niște tulburători, niște dezbinați, niște făcători de rău împotriva Lucrării lui Dumnezeu - în care au venit să se mântuiască, dar în care și-au găsit, prin neascultare, numai pierzarea și osânda lor și a celor care îi urmează în rătăcirea și neascultarea în care au căzut.

Domnul și Dumnezeul nostru să vă binecuvânteze, scumpii noștri miri de astăzi; și pe voi, dragi părinți trupești și sufletești care-i însoțiți; și pe voi, scumpi frați și surori care sunteți împreună cu ei la acest ospăț binecuvântat, întărindu-vă și mângâindu-vă din Cuvântul lui Dumnezeu, care vă poate păzi de orice cădere și vă poate ajuta în orice gând și lucru bun în acest scurt timp al pribegiei noastre pe pământ, până vom ajunge dincolo de toate aceste lucruri, în Împărăția Domnului și Mântuitorului nostru, în care toate acestea nu vor mai fi și în care bucuria noastră cu El și cu toți ai Lui va fi fără de sfârșit. Întăriți-vă și mângâiați-vă cu toate cuvintele lui Dumnezeu. Hrăniți-vă și adăpați-vă din pâinea și din vinul cel dulce și scump al Cuvântului lui Dumnezeu și al cântărilor Lui, pentru ca să căpătați putere și binecuvântare pentru restul zilelor pe care le mai avem de dus fiecare în locul unde ne-a așezat Dumnezeu să lucrăm, să luptăm, să răbdăm, să veghem, să ne rugăm și să muncim pentru câștigarea Împărăției lui Dumnezeu pentru noi și pentru alții.

Hrăniți-vă de-ajuns din acest Cuvânt al lui Dumnezeu. Căci Cuvântul lui Dumnezeu și cântările Lui, și rugăciunile Sale sunt o hrană îndeajuns, care satură nu numai sufletul, ci și trupul nostru. Atâtea zile au stat altădată ucenicii și ascultătorii Domnului fără hrană trupească în jurul Cuvântului Său... și nici unii n-au simțit că le este foame și sete. Pentru că, Cuvântul lui Dumnezeu le dădea această îndestulare trupească. Și trupească... Fiindcă așa este Cuvântul lui Dumnezeu: plin de putere pentru întreagă ființa noastră. Hrăniți-vă din el și luați-vă gândul de la tot ceea ce este străin de Cuvântul lui Dumnezeu, cum spune sfânta înștiințare: „Toată grija cea lumească de la noi s-o lepădăm”. Așa cum a făcut Maria când Mântuitorul era în casa lor din Betania. Avem vreme, după ce Domnul pleacă, după ce frații pleacă, după ce adunarea se sfârșește, avem vreme destulă și pentru celelalte trebuințe, trupești. Dar acum sufletul nostru să se sature și să se bucure de Cuvântul lui Dumnezeu. Numai de Cuvântul lui Dumnezeu!

Domnul să vă dăruiască din plin toate binecuvântările care decurg din ascultarea smerită și sinceră a cuvintelor Sale, și pentru trupul, și pentru sufletul nostru. Și pentru noi, și pentru familia noastră. Și pentru frații de aici, și pentru toți ceilalți care vă însoțesc cu rugăciunea, cu dragostea, cu duhul lor și care împreună petrec aici în ascultarea și în părtășia Domnului.

Harul Său să vă dăruiască din plin binecuvântarea Lui în toate privințele. Și, în mijlocul familiei trupești și al celei sufletești în care v-a așezat Domnul Dumnezeul nostru, să vă câștigați fericirea voastră și pentru viața asta, și pentru cea veșnică. Să vă ajute să umblați împreună cu cei iubiți ai voștri și ai Lui.

„Harul, îndurarea și pacea să vă fie înmulțite prin cunoașterea lui Dumnezeu Tatăl și a Domnului nostru Iisus Hristos”, în Duhul Sfânt și în frățietatea cea sfântă a Lui (2 Petru 1, 2). Amin.

Slăvit să fie Domnul!

Din partea fratelui care vă iubește, care nu s-a despărțit niciodată de Domnul și de voi și nu se va despărți niciodată...

Slăvit să fie Domnul!