Trupul lui Hristos
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Numai Ochii Domnului, care privesc peste tot pământul îi pot vedea într-un singur Trup, pe toţi fiii Săi, cei atât de împrăştiaţi şi de risipiţi,
- mai ales astăzi.
Căci El ne priveşte în Hristos o Biserică pe toţi câţi suntem în El,
din orice neam şi din orice seminţie,
de orice limbă şi din orice loc.
O, ce mare şi ce minunat este Trupul lui Hristos!
2 - Ochii noştri, ai tuturor, sunt atât de înguşti încât nu pot vedea că sunt fii ai lui Dumnezeu, decât pe acei care sunt cu noi. Ca noi. Şi ca ai noştri!
Ce înalte sunt gândurile lui Dumnezeu - şi ce largi sunt ele!
Dar ce uimitor şi vinovat de înguste, sunt vederile noastre! Mai ales în privinţa felului cum privim aceste adevăruri!
3 - Desigur că Domnul n-a voit fărâmiţarea Bisericii Sale, care a fost una singură şi El a dorit-o unită şi nedespărţită pe totdeauna, Ea fiind Trupul Său Cel risipit (Ioan 17, 21).
Dar dacă prin lucrarea vrăjmaşului au intervenit aceste nenorociri
şi prin slăbiciunea oamenilor se menţin şi se adâncesc,
- totuşi Domnul prin puterea iubirii şi a înţelepciunii Sale, ne-a promis că unirea tuturor fiilor Săi cei risipiţi
- pentru care ne rugăm şi o dorim tot mai mult,
- El o va reface la vremea ei iarăşi, în Hristos Domnul ei.
4 - Dar ceea ce pentru oameni pare fracţiuni,
pentru Domnul este un întreg.
Ceea ce pare acum mădulare împrăştiate, pentru El alcătuiesc un Singur Trup!
Căci El priveşte lucrurile care nu sunt (încă!) - întocmai cum ar fi!
5 - Ceea ce pentru ochii noştri apare acum ca o mulţime de sfere înguste,
cu înţelesuri şi cu nume izolate,
pentru Hristos apar ca o Singură Sferă, cu un singur nume şi cu un singur înţeles. Totul şi toţii fiind Biserica Sa, Trupul Său, ca şi Fiinţa Sa unică.
Aceasta este Taina Bisericii.
6 - Va fi iarăşi o vreme în care toţi fiii lui Dumnezeu, vor fi o inimă, un cuget şi un gând (Fapt. Ap. 4, 32)
ca la început.
Spre împlinirea gândului acestuia ne apropiem grăbiţi.
Şi pentru el să ne rugăm neîncetat, dorindu-l şi aşteptându-l.
7 - Dar ce încet se formează între noi acea înaltă şi Dumnezeiască atmosferă a unităţii tuturor în Hristos.
Şi ce mulţi lucrează încă adâncind şi înmulţind deosebirile dintre noi, împiedicând planul şi Voia lui Dumnezeu.
Ce greu ni se trezeşte conştiinţa acestui fel de a ne privi unii pe alţii, cu lumina de Sus.
Dar odată totuşi va veni. Fiindcă asta este voia şi promisiunea lui Dumnezeu.
8 - Da, prin harul lui Dumnezeu, se va forma odată conştiinţa unităţii noastre depline.
Va veni o vreme fericită - sau dureroasă - în care toţi fiii Bisericii Creştine, din oricare fracţiune a ei ar fi, - se vor privi cu alţi ochi, decât cei cu care se privesc acum.
Atunci Lucrarea Duhului Sfânt - şi lupta celor conştienţi de acest lucru dintre toţi, -
se va uni împreună ca să ajungă toţi ai lui Hristos, la o dulce şi largă înţelegere şi respectuoasă iubire şi preţuire reciprocă.
- Ce fericită va fi Ziua aceea, vremea aceea, primăvara aceea...
9 - Atunci nu va mai fi ca acum, această ruşinoasă şi cumplită luptă
şi nu va mai fi nici duhul lăcomiei urâte şi hămesite după prozelitism şi partidărie, ca şi astăzi...
Doamne Isuse, adu mai curând această fericită şi eternă primăvară!
10 - Va veni o vreme când într-o conştiinţă a răspunderii personale faţă de Hristos, fiecare suflet credincios al Lui, va respecta convingerile celorlalte suflete
urmărind nu folosul său, ori al partidei sale, în paguba altor fraţi ci-acest folos va fi considerat o mârşăvie şi o ruşine.
Atunci în Evanghelia lui Hristos oricine ar mai face acest lucru ar fi socotit netrebnic, - aşa cum şi este şi acum, dar fără să fie privit aşa
- decât de Dumnezeu!
11 - Va veni o vreme fericită când într-o dragoste Dumnezeiască, se va bucura înalt fiecare credincios, contribuind la unirea şi la respectul universal
privind la frumuseţea Unităţii, în diversitatea ei.
Să ne rugăm şi să lucrăm neîncetat cu toţii, din toate părţile noastre - spre acest unic gând, până când Dumnezeu îl va realiza!
12 - O ce bunătate şi ce frumuseţe desăvârşită va avea în curând Trupul lui Hristos, Cel azi atât de risipit!
Şi cât de frumos va fi împlinit scopul veşnic, pentru care a murit Hristos.
Când va fi sosit acea binecuvântată Zi.
13 - Iată unde a dus interpretarea cea rea a unei idei bune şi răstălmăcirea vinovată a unui cuvânt sfânt, pe care Caiafa a făcut-o în soborul judecăţii lui Hristos.
Iată unde ajunge acela care pune cuvintele lui Dumnezeu, - mârşăvia şi folosul egoist al gândurilor sale omeneşti!...
şi cum de rău a înţeles atunci tot soborul iudeu, - aşa de rău înţeleg şi astăzi atât de mulţi oameni,
- căci diavolul este şi el acelaşi şi astăzi, ca şi atunci, ca să strâmbe gândurile oamenilor călăuziţi de el.
14 - Orice interpretare a vreunui Cuvânt al lui Dumnezeu, pe baza căreia se face o nedreptate şi o dezbinare,
o osândire şi o crimă,
împotriva unui nevinovat sau a vreunei lucrări sfinte,
- este la fel de ucigaşă ca aceea a lui Caiafa şi a Sinedriului iudeu, împotriva lui Hristos, căci El a spus: „Cine face aceasta unuia dintre ai Mei, - Mie Mi-a făcut”.
15 - Orice măsură care se ia împotriva lui Hristos „motivată” cu vreun folos al poporului sau o necesitate a sa, - este o crimă strigătoare la cer,
nu numai împotriva lui Dumnezeu ci şi împotriva acelui popor, căruia i s-ar urmări vreun „bine” în paguba lui Dumnezeu.
16 - Când conducătorii şi gloata au cerut lui Pilat
- adică Justiţiei şi Autorităţii,
să-L ucidă pe Hristos „în scopul salvării poporului”
- chiar atunci au făcut cea mai mare mârşăvie în chiar paguba acestui popor.
17 - Când strigătele lor au biruit
şi când singuri au cerut ca Sângele Lui să fie asupra lor şi asupra tuturor urmaşilor lor,
asociindu-şi astfel şi pe toţi urmaşii lor până în veac, la crima pe care o săvârşeau ei,
- aceasta era cea mai cumplită sentinţă pe care şi-o cereau ei singuri!
Cât de vinovaţi se făceau nu numai faţă de Dumnezeu, ci şi de toţi fiii şi strănepoţii lor.
18 - Ce păcat îngrozitor făceau faţă de tot viitorul neamului, acei care Îl osândeau pe Isus.
Căci iată, păcatul, că au cerut şi au împlinit acest lucru nelegiuit, n-a mai putut fi plătit, de două mii de ani, cu nici un preţ de sânge şi de suferinţă, adus pentru el până astăzi,
nici de ei înşişi, care au trăit grozăvia măcelului din Ierusalim îndată după aceea,
şi nici de rândurile de urmaşii lor, până astăzi.
Şi cine ştie încă până când.
19 - Ce trebuie să învăţăm noi, cu toţii, din judecata Mântuitorului? -
- în primul rând că nu trebuie să răstălmăcim Scripturile cum fac cei neştiutori şi nestatornici (2 Petru 3, 16),
apoi nu trebuie să căutăm nici unii dintre noi folosul nostru personal, în slujba lui Dumnezeu (1 Cor. 12, 7).
20 - Niciodată să nu ne închipuim că făcând vreun rău cuiva, o să iasă din aceasta vreun bine pentru noi şi pentru urmaşii noştri (Rom. 3, 8).
Şi mai ales niciodată să nu osândim în nici un fel pe vreun nevinovat,
sau pe mai mulţi, care slujesc pe Dumnezeu şi propovăduiesc trăind voia cea sfântă a Lui.
Aceste învăţăminte să le tragem din Judecata Mântuitorului nostru Isus Hristos şi din păţania celor ce au făcut păcatul acesta.
Doamne, ajută-ne să nu dispreţuim aceste înştiinţări!
Amin.