Trupul lui Hristos
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Numai Ochii Domnului, care privesc peste tot pământul îi pot vedea într-un singur Trup, pe toți fiii Săi, cei atât de împrăștiați și de risipiți,
- mai ales astăzi.
Căci El ne privește în Hristos o Biserică pe toți câți suntem în El,
din orice neam și din orice seminție,
de orice limbă și din orice loc.
O, ce mare și ce minunat este Trupul lui Hristos!
2 - Ochii noștri, ai tuturor, sunt atât de înguști încât nu pot vedea că sunt fii ai lui Dumnezeu, decât pe acei care sunt cu noi. Ca noi. Și ca ai noștri!
Ce înalte sunt gândurile lui Dumnezeu - și ce largi sunt ele!
Dar ce uimitor și vinovat de înguste, sunt vederile noastre! Mai ales în privința felului cum privim aceste adevăruri!
3 - Desigur că Domnul n-a voit fărâmițarea Bisericii Sale, care a fost una singură și El a dorit-o unită și nedespărțită pe totdeauna, Ea fiind Trupul Său Cel risipit (Ioan 17, 21).
Dar dacă prin lucrarea vrăjmașului au intervenit aceste nenorociri
și prin slăbiciunea oamenilor se mențin și se adâncesc,
- totuși Domnul prin puterea iubirii și a înțelepciunii Sale, ne-a promis că unirea tuturor fiilor Săi cei risipiți
- pentru care ne rugăm și o dorim tot mai mult,
- El o va reface la vremea ei iarăși, în Hristos Domnul ei.
4 - Dar ceea ce pentru oameni pare fracțiuni,
pentru Domnul este un întreg.
Ceea ce pare acum mădulare împrăștiate, pentru El alcătuiesc un Singur Trup!
Căci El privește lucrurile care nu sunt (încă!) - întocmai cum ar fi!
5 - Ceea ce pentru ochii noștri apare acum ca o mulțime de sfere înguste,
cu înțelesuri și cu nume izolate,
pentru Hristos apar ca o Singură Sferă, cu un singur nume și cu un singur înțeles. Totul și toții fiind Biserica Sa, Trupul Său, ca și Ființa Sa unică.
Aceasta este Taina Bisericii.
6 - Va fi iarăși o vreme în care toți fiii lui Dumnezeu, vor fi o inimă, un cuget și un gând (Fapt. Ap. 4, 32)
ca la început.
Spre împlinirea gândului acestuia ne apropiem grăbiți.
Și pentru el să ne rugăm neîncetat, dorindu-l și așteptându-l.
7 - Dar ce încet se formează între noi acea înaltă și Dumnezeiască atmosferă a unității tuturor în Hristos.
Și ce mulți lucrează încă adâncind și înmulțind deosebirile dintre noi, împiedicând planul și Voia lui Dumnezeu.
Ce greu ni se trezește conștiința acestui fel de a ne privi unii pe alții, cu lumina de Sus.
Dar odată totuși va veni. Fiindcă asta este voia și promisiunea lui Dumnezeu.
8 - Da, prin harul lui Dumnezeu, se va forma odată conștiința unității noastre depline.
Va veni o vreme fericită - sau dureroasă - în care toți fiii Bisericii Creștine, din oricare fracțiune a ei ar fi, - se vor privi cu alți ochi, decât cei cu care se privesc acum.
Atunci Lucrarea Duhului Sfânt - și lupta celor conștienți de acest lucru dintre toți, -
se va uni împreună ca să ajungă toți ai lui Hristos, la o dulce și largă înțelegere și respectuoasă iubire și prețuire reciprocă.
- Ce fericită va fi Ziua aceea, vremea aceea, primăvara aceea...
9 - Atunci nu va mai fi ca acum, această rușinoasă și cumplită luptă
și nu va mai fi nici duhul lăcomiei urâte și hămesite după prozelitism și partidărie, ca și astăzi...
Doamne Isuse, adu mai curând această fericită și eternă primăvară!
10 - Va veni o vreme când într-o conștiință a răspunderii personale față de Hristos, fiecare suflet credincios al Lui, va respecta convingerile celorlalte suflete
urmărind nu folosul său, ori al partidei sale, în paguba altor frați ci-acest folos va fi considerat o mârșăvie și o rușine.
Atunci în Evanghelia lui Hristos oricine ar mai face acest lucru ar fi socotit netrebnic, - așa cum și este și acum, dar fără să fie privit așa
- decât de Dumnezeu!
11 - Va veni o vreme fericită când într-o dragoste Dumnezeiască, se va bucura înalt fiecare credincios, contribuind la unirea și la respectul universal
privind la frumusețea Unității, în diversitatea ei.
Să ne rugăm și să lucrăm neîncetat cu toții, din toate părțile noastre - spre acest unic gând, până când Dumnezeu îl va realiza!
12 - O ce bunătate și ce frumusețe desăvârșită va avea în curând Trupul lui Hristos, Cel azi atât de risipit!
Și cât de frumos va fi împlinit scopul veșnic, pentru care a murit Hristos.
Când va fi sosit acea binecuvântată Zi.
13 - Iată unde a dus interpretarea cea rea a unei idei bune și răstălmăcirea vinovată a unui cuvânt sfânt, pe care Caiafa a făcut-o în soborul judecății lui Hristos.
Iată unde ajunge acela care pune cuvintele lui Dumnezeu, - mârșăvia și folosul egoist al gândurilor sale omenești!...
și cum de rău a înțeles atunci tot soborul iudeu, - așa de rău înțeleg și astăzi atât de mulți oameni,
- căci diavolul este și el același și astăzi, ca și atunci, ca să strâmbe gândurile oamenilor călăuziți de el.
14 - Orice interpretare a vreunui Cuvânt al lui Dumnezeu, pe baza căreia se face o nedreptate și o dezbinare,
o osândire și o crimă,
împotriva unui nevinovat sau a vreunei lucrări sfinte,
- este la fel de ucigașă ca aceea a lui Caiafa și a Sinedriului iudeu, împotriva lui Hristos, căci El a spus: „Cine face aceasta unuia dintre ai Mei, - Mie Mi-a făcut”.
15 - Orice măsură care se ia împotriva lui Hristos „motivată” cu vreun folos al poporului sau o necesitate a sa, - este o crimă strigătoare la cer,
nu numai împotriva lui Dumnezeu ci și împotriva acelui popor, căruia i s-ar urmări vreun „bine” în paguba lui Dumnezeu.
16 - Când conducătorii și gloata au cerut lui Pilat
- adică Justiției și Autorității,
să-L ucidă pe Hristos „în scopul salvării poporului”
- chiar atunci au făcut cea mai mare mârșăvie în chiar paguba acestui popor.
17 - Când strigătele lor au biruit
și când singuri au cerut ca Sângele Lui să fie asupra lor și asupra tuturor urmașilor lor,
asociindu-și astfel și pe toți urmașii lor până în veac, la crima pe care o săvârșeau ei,
- aceasta era cea mai cumplită sentință pe care și-o cereau ei singuri!
Cât de vinovați se făceau nu numai față de Dumnezeu, ci și de toți fiii și strănepoții lor.
18 - Ce păcat îngrozitor făceau față de tot viitorul neamului, acei care Îl osândeau pe Isus.
Căci iată, păcatul, că au cerut și au împlinit acest lucru nelegiuit, n-a mai putut fi plătit, de două mii de ani, cu nici un preț de sânge și de suferință, adus pentru el până astăzi,
nici de ei înșiși, care au trăit grozăvia măcelului din Ierusalim îndată după aceea,
și nici de rândurile de urmașii lor, până astăzi.
Și cine știe încă până când.
19 - Ce trebuie să învățăm noi, cu toții, din judecata Mântuitorului? -
- în primul rând că nu trebuie să răstălmăcim Scripturile cum fac cei neștiutori și nestatornici (2 Petru 3, 16),
apoi nu trebuie să căutăm nici unii dintre noi folosul nostru personal, în slujba lui Dumnezeu (1 Cor. 12, 7).
20 - Niciodată să nu ne închipuim că făcând vreun rău cuiva, o să iasă din aceasta vreun bine pentru noi și pentru urmașii noștri (Rom. 3, 8).
Și mai ales niciodată să nu osândim în nici un fel pe vreun nevinovat,
sau pe mai mulți, care slujesc pe Dumnezeu și propovăduiesc trăind voia cea sfântă a Lui.
Aceste învățăminte să le tragem din Judecata Mântuitorului nostru Isus Hristos și din pățania celor ce au făcut păcatul acesta.
Doamne, ajută-ne să nu disprețuim aceste înștiințări!
Amin.