Răspunderea unei hotărâri
Traian Dorz - Crucea Mântuitoare
1 - Pentru forțarea luării unei hotărâri nedrepte răspunde totdeauna acela al cărui cuvânt impune această hotărâre, dar mai răspunde pentru acel lucru și acela care atunci când trebuie să spună cuvântul de împiedicare a hotărârii nedrepte, n-are curajul să-l spună.
Căci tăcerea lui este o semnătură de aprobare, pe hotărârea care se ia acolo.
2 - Da omule, răspunzi când faci tu direct, cu voia și cu puterea ta, dar vei răspunde și pentru că, putând să-l împiedici pe cel care l-ai văzut făcând răul, totuși nu l-ai împiedicat!
3 - Lașitatea este frică, iar fricoșii sunt la fel de osândiți ca și ucigașii, în Cuvântul lui Dumnezeu. Vor fi aruncați laolaltă în iazul cel de foc (Apoc. 21, 8).
Cine iubește slava lumii mai mult decât slava Domnului, și comoditatea minciunii mai mult decât cinstea adevărului,
Și va fi osândit atât de Dumnezeu cât și de oameni.
4 - Grozav, ce monstru devine omul stăpânit de păcat când este orbit de mândrie și pătimaș în lumea hotărârilor lui, mânat de ură și stăpânit de răzbunare.
Pentru el nu mai contează atunci viața nici unui om. Sau a unor mulțimi.
Nu mai contează nici nedreptatea nici unei sentințe.
Nu mai contează nici o nelegiuire...
- contează numai folosul său, ambiția sa, triumful său.
5 - Pentru omul tiran, dacă este în folosul său să moară un om nevinovat, el face aceasta fără nici o jenă,
mai pe față, mai în ascuns.
O, câte crime de astea s-au făcut și se mai fac încă!
Dacă este în interesul tiranului, să fie nimicită o familie, o căsnicie, o lucrare, o lume întreagă, - lui nu-i pasă prea mult.
Tot ce urmărește acest demon este numai interesul său, folosul său, satisfacția sa, scopul său.
Toți oamenii ar trebui să se unească în oprirea mâinii ucigașe, fiindcă urmările le plătesc toți.
6 - Vai de casa și de neamul care are ca stăpân pe un tiran.
Vai și de prezentul și de viitorul acestora.
Dar când acela care este călăuzit de un foc diavolesc de a gândi și a lucra nu este numai el singur - ci mai sunt în ajutorul lui și alții mulți, care mai gândesc și fac tot așa,
- atunci ce mai poate face cel nevinovat?
Și cine în afară de Dumnezeu îl mai poate salva?
7 - Judecățile pe care le fac cei răi sunt nerușinat de nedrepte.
Hotărârile luate de ei sunt strigător la cer de ucigașe.
Mijloacele cu care lucrează sunt blestemate, cumplite și îngrozitoare,
iar motivările acestora, sunt revoltător de mincinoase,
toate urmărind un singur scop: folosul urât sau răzbunarea vinovată a păcatului lor, indiferent ce preț cere acest folos mârșav!
8 - O, omule cutremură-te totdeauna în fața răspunderii pe care o ai, când iei o hotărâre într-o chestiune duhovnicească.
Stai atunci în fața lui Hristos, în fața conștiinței tale - și în fața adevărului, - dezbrăcat de prejudecăți, de patimi și de interese.
Ca să fii găsit drept în hotărârea ta.
9 - Judecă problema lui Hristos, nu la întunericul foloaselor tale sau ale partidei tale,
- ci la lumina curăției și a dreptății.
Ia hotărâri cinstite și sănătoase, nu părtinitoare și pătimașe.
Teme-te de Dumnezeu și de judecata conștiinței Sale, mai mult decât de oricine.
Căci sentințele acestora sunt necruțătoare și eterne pentru tine!
10 - Nu sacrifica pentru folosul tău, nici cel mai mic drept al cuiva, - oricine ar fi acela.
Nu-ți cumpăra fericirea ta ori foloasele tale, cu suferința, cu lacrimile și cu durerea nimănui.
Căci nu este ispășire mai amară decât aceasta.
11 - Nu urmări folosul tău în paguba altui semen al tău niciodată,
ci mai degrabă jertfește-ți folosul tău spre binele altuia.
Teme-te de urmările blestemate și osândite ale fiecărei nedreptăți săvârșite
- și nu o face față de nimeni.
Căci absolut nici o nedreptate nu rămâne nepedepsită!
12 - Nu face răul niciodată. Nimănui și niciunde. În nici un fel de împrejurări - și în nici o măsură.
Căci Dumnezeu va aduce orice faptă la judecată. Și judecata aceasta se va face cu privire la tot ce este ascuns, fie bine, fie rău (Eclesiast 12, 14).
Și nu vei putea scăpa nicăieri de urmările veșnice ale faptelor tale.
Omule, teme-te și nu face răul!
13 - Am mai spus de atâtea ori adevărul acesta și totuși trebuie să-l mai repetăm mereu, ca și pe altele - că Preoția este și rămâne până la schimbarea tuturor lucrurilor, o înaltă slujbă Dumnezeiască.
Și că ea a fost rânduită de Însuși Dumnezeu din Vechimea îndepărtată,
de atunci, de când a început să fie nevoie de o viață duhovnicească organizată în mijlocul poporului Său.
Căci dacă n-ar fi fost nevoie de ea, Dumnezeu n-ar fi instituit-o.
14 - Preoția este o împlinire a slujbelor sfinte,
o îndrumare a vieții duhovnicești, în mijlocul oamenilor
ea este o purtare către Domnul a cererilor poporului.
Și o purtare către popor a cerințelor lui Dumnezeu.
De aceea preoția este o slujbă înaltă și grea, care cere oameni plini de iubire și de milă față de semeni (Exod 29, 1-37; Matei 23, 19).
15 - După cum Sfânt este Cuvântul lui Dumnezeu, tot așa sfântă este și rânduiala așezată prin El. Fie în Vechiul, fie în Noul Legământ,
- pentru că Dumnezeu este Același ieri, azi și în veac.
Tot așa este înaintea Domnului și taina slujbei preoțești căci Domnul Isus la Venirea Sa, n-a desființat ci numai a desăvârșit (Evrei 12, 2).
16 - Domnul Isus la Venirea Sa, a adus numai o nouă lumină asupra tuturor poruncilor și a legilor Sale, așezate mai dinainte:
Nu le-a nimicit, ci le-a descoperit doar o nespus mai înaltă înțelegere asupra rostului tuturor celor rânduite mai înainte de Dumnezeu...
De aceea un credincios adevărat nu va disprețui socotind depășit, - ci se va strădui să înțeleagă noul sens mai înalt al acestui cuvânt.
17 - Deci: „fiindcă era mare preot în anul acela”, doar fiindcă era mare preot - a profețit Caiafa,
căci dacă n-ar fi avut această slujbă sfântă de ispravnic al tainelor lui Dumnezeu (Tit 1, 7; 1 Cor. 4, 1; Luca 12, 42),
- este sigur, este sigur că n-ar fi avut peste el nici duhul profeției.
Slujba pe care o împlinește un om rămâne valabilă în fața lui Dumnezeu, fiindcă El a instituit-o! Dumnezeu nu Se poate tăgădui și anula Singur!
18 - Profeția spusă de Caiafa - numai fiindcă împlinea slujba aceasta sfântă - era o profeție care era adevărată. Asta e o dovadă limpede că profeția i-a fost insuflată de la Duhul Sfânt (2 Petru 1, 21).
Iată o adeverire despre sfințenia slujbei preoțești.
19 - Slujba tainei preoțești este mare. Și se cuvine împlinită de cei care o au, cu frică și cu cutremur.
Iar de ceilalți se cuvine prețuită cu toată evlavia.
20 - Dumnezeul Cel Viu și Sfânt, a așezat slujba preoției. Și El cerând-o sfântă de la cei care o împlinesc, va răsplăti cu vrednicie pe cei care o împlinesc în chip vrednic, - El Însuși!
Și tot El Însuși va și judeca, nu numai pe cei dovediți nevrednici în lucrul acesta sfânt încredințat lor,
Doamne Dumnezeul nostru, fă-ne cu adevărat vrednici în privința asta atât pe unii cât și pe ceilalți.
Amin.