Un alt Saul pe drumul Damascului...

Chipul de mai sus arată o întâmplare luată din viața Apostolului Filip. În drumul Ierusalimului, Apostolul Filip l-a întâlnit pe un dregător (sfetnic) mare al împărătesei etiopienilor. Acest dregător era un evreu prozelit și se întorcea cu suita lui de la templul din Ierusalim unde fusese să se închine. Pe drum, dregătorul deschisese Biblia și citea cu glas tare la proorocul Isaia, unde zice: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus și ca un miel înaintea celui ce-L tunde pe El, fără de glas, așa nu-Și deschide gura Sa”... (Is 53). Atunci Filip apostolul, apropiindu-se de trăsură și auzindu-l, îl întrebă: „Oare înțelegi cele ce citești?” „Cum aș putea înțelege de nu-mi va arăta cineva?” - răspunse dregătorul (asta înseamnă că Scripturile trebuie tâlcuite oamenilor) și „îl rugă pe Filip să șadă cu dânsul în trăsură”. Și suindu-se, Filip începu a-i „binevesti pe Iisus”, arătând că proorocul Isaia vorbește despre Iisus Hristos Care ne-a mântuit prin patimile și Jertfa Lui. Dregătorul a primit învățătura și, poruncind slugilor să oprească în loc trăsura, s-a încreștinat, primind credința în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Fapte 8, 26-40).

În această istorie este multă învățătură. Dregătorul citea în Biblie despre Jertfa Domnului, dar citea în zadar, căci, citind, alerga înainte cu căruța pe calea sa de posibil hulitor al lui Iisus Hristos. În chipul acesta suntem și noi când învățătura cea mare și sfântă despre patimile, moartea și învierea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, nu face nici o schimbare sufletească în noi și în purtările noastre, ci alergăm înainte pe căile păcatelor și fărădelegilor. O, de câte ori suntem și noi ca dregătorul din căruță! Un morar îmi spunea odată despre o femeie care-și aștepta măcinișul citind în Acatistier lângă coșul morii. Frumos lucru, dar, vai, când citea mai tare își împlânta mâinile în măcinișul altora.

Și eu am cunoscut o femeie care se scula dis-de-dimineață și citea în cărțile de rugăciuni de numai ce răsuna; dar, vai, citind din carte, punea mâna pe ce putea. Sunt destui oameni evlavioși la vedere, dar în viața lor și în faptele lor nu este nici o putere creștinească.

Asta vine de acolo că n-au aflat și nu cunosc oamenii cu adevărat Crucea și Jertfa Mântuitorului. Minunea cea mare a schimbării unei vieți păcătoase, minunea cea mare a schimbării păcătoșilor pe drumul Damascului, se petrece și se poate petrece numai la picioarele Crucii. Stând cu adevărat sub brațele Crucii, o putere de sus îți umple viața cu dar și putere. O putere de sus îți schimbă urechile, ochii, vorbele și purtările. Numai darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii pot face din Sauli Paveli.

Dregătorul, când a auzit vestea cea bună despre Iisus Care S-a jertfit pentru mântuirea lui, s-a oprit numaidecât în loc din goana cailor și, după ce s-a încreștinat, s-a întors acasă ca un om schimbat și mântuit. Întocmai ca Saul pe drumul Damascului, așa și dregătorul pe drumul Ierusalimului a înviat la o viață nouă, s-a schimbat din „Saul” în „Pavel”, din necreștin în creștin, din necredincios în credincios, dintr-un om pierdut într-un om „aflat” și mântuit.

Așa trebuie să ne schimbe și pe noi înțelegerea adevărată a Jertfei Mântuitorului. Nu-i destul că citim în Biblie, citim în Acatistier, mergem la biserică (așa, din când în când!), ci trebuie să ne oprim și din calea răutăților. În zadar purtăm nume frumoase de creștini, dar facem fapte urâte de păgâni.

Dragă cititorule! Această carte de citiri și tâlcuiri biblice se suie acum lângă tine ca un mic Filip și îți zice: „Omule! N-ajunge nimic citirea ta dacă nu L-ai primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul și Jertfa Lui și nu te-ai oprit cu ajutorul Lui din drumul răutăților”.

Peștii cei vii și cei morți

Prin apele râurilor ați văzut cum peștii cei vii înoată totdeauna împotriva apei și a valurilor ei. Numai peștii cei morți se duc cu apa în jos, adică îi duce apa cu ea în jos.

Așa, iubite cititorule, sunt și creștinii. Creștinul cel viu trebuie să înainteze totdeauna împotriva valurilor lumii acesteia. Numai creștinul cel mort se lasă dus și târât de apele și păcatele lumii.

Tu, cititorule, ce fel de creștin ești? Ești tu un creștin viu sau un creștin mort?

„Cornuri calde!”

Ieri pe stradă, un băiat vindea cornuri și striga cât îl ținea gura:

- Cornuri calde! Haideți la cornuri calde!

M-am dus și eu să-mi cumpăr un corn cald, dar, când colo, de cornuri nici vorbă nu era să fie calde.

- De ce strigi așa? îl întreb pe băiat, că, iată, cornurile sunt reci de tot.

- Așa li se zice... cornuri calde, răspunse băiatul. Numai li se zice așa, dar ele au fost făcute de aseară și s-au răcit de mult.

Așa și cu cei mai mulți oameni, li se zice numai „creștini”, dar dragostea, duhul și căldura unei vieți cu adevărat creștinești s-a stins și s-a răcit de mult în ei.