Un dar de la Dumnezeu: Soția bună
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Casa și averea le moștenim de la părinți, dar o soție bună și pricepută este un dar de la Dumnezeu (Prov. 19, 14).
Cine găsește o nevastă bună, găsește fericirea. Ea este ca un har pe care îl capătă el de la Dumnezeu (Prov. 18, 22).
Cine poate găsi o femeie cinstită, găsește o comoară mai de preț decât toate mărgăritarele (Prov. 31, 10).
Acesta este un mare adevăr.
Le scriem acestea pentru știința fericitului soț căruia Dumnezeu îi face parte acum de o soție credincioasă, cinstită și bună. Ea este voioasă și harnică. Înțeleaptă și iubitoare. Cumpătată și sfântă.
Binecuvântată de Dumnezeu, de biserică și de frățietatea sfântă, ea este acum primită în dragostea unor noi părinți.
În căldura unui nou cămin.
La sânul unui suflet lângă care va putea afla tot ce a părăsit urmându-l,
adică: dragostea mamei, ocrotirea tatălui,
prietenia frățiorilor ei
și căldura casei în care s-a născut.
Crucea ei a așezat-o lângă a lui, sub aceleași flori.
Și ele amândouă s-au unit acum ca și cum ar alcătui una singură.
De acum încolo o vor purta împreună pe totdeauna, căci așa a binevoit Dumnezeu.
Soțule, primește-o din mâna lui Dumnezeu cu sufletul plin de recunoștință față de El, Care ți-a dăruit-o ca să nu fi singur.
Și pentru ca unindu-te cu ea să fii fericit.
Strigă și tu ca primul om când Dumnezeu i-a dăruit-o în Eden:
Numește-o cu numele tău și alipește-te de ea mai mult decât de tatăl tău și de mama ta, până la a vă face un singur trup (Fac. 2, 24 ; Matei 19, 5 ; Marcu 10, 7-8 ; Efeseni 5, 31). Căci așa a poruncit Dumnezeu.
Soția ta și-a plecat urechea ei la ascultare și uitându-și poporul său și casa tatălui ei, s-a alipit de tine pe totdeauna (Psalm 45, 10).
Unirea dintre soți trebuie să fie mai mare și mai sfintă decât unirea dintre părinți și copii.
Soțul trebuie să țină mai mult la soție chiar mai mult decât la tatăl său și decât la mama lui. lar soția cu atât mai mult.
Binecuvântată fie mama care înțelege că fiul ei trebuie, după chiar Cuvintul lui Dumnezeu, să țină de-acum înainte mai mult la soția lui, decât la ea, care l-a născut, mama lui!
Și să nu fie nici geloasă nici supărată când fiul ei împlinește voia și Cuvântul lui Dumnezeu, iubindu-și soția mai mult chiar și decât mama. Ce minunat a fost gândul lui Dumnezeu cu primii oameni și ce fericită era viața lor după ce dragostea sfintă i-a cununat pe totdeauna, lipindu-i împreună de nedezlipit. O, dacă ar fi rămas ei în curăția ascultării dintâi, așa cum i-a dorit și rânduit Dumnezeu! Și dacă ar fi rămas ei în frumusețea dragostei lui Dumnezeu de atunci...
Dar păcatul neascultării și mândriei a dus la rău pe femeie, iar prin ea pe bărbat.
Bucuria lor s-a schimbat în vrășmășie.
Fericirea în osândă.
Munca în chin.
Trandafirii în spini.
Plinea în amărăciune.
Păcatul, pe bărbat l-a făcut tiran, iar pe femeie vicleană.
Până a venit Hristos, care prin Taina Crucii Lui, a transformat totul. Nimicind păcatul și puterea lui. Și punându-l pe om și pe femeie iarăși în starea lor de la început.
Acum voi, dragi soți, prin Hristos sunteți uniți.
Și prin Taina Sfințirii Sângelui Său sunteți curățați de vechiul păcat strămoșesc.
Dar amara experiență a părinților voștri din vechime să vă slujească drept înștiințare și învățătură.
Nimeni să nu vă mai poată dezlipi pe unul de celălalt, căci voi ați fost lipiți de Dumnezeu.
Pacea lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, să stăpânească în inimile voastre.
Să vegheze unitatea voastră.
Să însuflețească dragostea voastră.
Să răsplătească răbdarea voastră.
Să mângâie amărăciunea voastră.
Să fericească munca voastră.
Să vegheze odihna voastră.
Și să împreune necontenit rugăciunile voastre.
Statornicindu-vă astfel însoțirea până la moarte.
Una. Curată. Și veșnică.
Nu există decât o singură căsătorie binecuvântată cu adevărat: aceea după voia lui Dumnezeu de la început.
Trebuie să spunem mereu ceea ce am mai spus:
Dumnezeu a hotărât unirea aceasta de pe când încă nu erați.
El a luat atunci din El Însuși, sufletele voastre, le-a binecuvântat, le-a sărutat și le-a trimis să se nască pe pământ, rânduindu-le unirea aceasta.
Și odată cu unirea, toate faptele bune pe care le-a pregătit El mai dinainte ca voi să umblați uniți în ele (Efeseni 2, 10).
Deci ce a unit Dumnezeu nici unul să nu despărțiți!
Și ce a hotărât Dumnezeu nici unul să nu schimbați!
Legătura voastră este veșnică, iar paza acestei legături ți-a încredințat-o mai ales ție, scumpa noastră soră, care ești acum soție.
Bunătatea ta, iubirea ta, voioșia harnică, înțeleapta cumpătare, căldura și blândețea bunătății tale, trebuie să facă totul pentru a păstra curată fericirea paradisului vostru.
Rugăciunea zilnică împreună...
Citirea și meditația asupra Cuvântului Sfânt...
Ceasurile petrecerilor sfinte,
- toate acestea să vă dea marea putere de biruință în toate luptele voastre.
Și marea revărsare de iubire în toate lucrările voastre.
Atunci ochii soțului nu se vor întoarce spre prietenii ușuratice, nici spre iubiri vinovate.
Iar inima soției nu se va întoarce cu amărăciune iarăși la dragostea familiei pe care o părăsise pentru soțul ei, sau spre vinovatele prietenii care o vor neferici pe ea și căminul ei.
Ei nu vor uita nici unul și nu vor călca nici unul Sfântul Cuvânt al Domnului, care potrivit cu chemarea fiecăruia i-a rânduit fiecăruia datoria sa și locul său în căsnicie.
Ea fiind coasta lui, nu va căuta să-i fie cap, umilindu-l și disprețuindu-l. Ci îi va fi inimă și braț însoțindu-l cu credință și ajutându-l cu iubire.
El, la fel, nu o va face pe soția sa picioarele lui, disprețuind-o și chinuind-o. Ci o va ocroti cu bunătate și o va îngriji cu dragoste.
Astfel vor trăi unul pentru celălalt - și amândoi vor fi fericiți.
Aici voi aminti din nou o parte din sfaturile unui tată credincios către fiica sa care se căsătorea:
- Fiica mea, îi zise tatăl, să cauți totdeauna să călătorești în clasa a patra.
- Cum vine asta, dragul meu tată?
- Eu, fata mea, aseamăn căsătoria cu o călătorie.
Căsătorie - călătorie, sună aproape la fel. În această călătorie se poate merge în patru feluri:
În clasa întâi călătoresc cei care trăiesc unul contra celuilalt.
Acești doi tineri soți s-au luat din iubire, dar în curând au văzut că ea are o fire, el alta.
Ea o părere, el alta.
Ea un gust, el altul.
Și fiecare ținea neapărat să se facă totul în casă numai după părerea lui.
Astfel căsătoria lor s-a zdrobit curând de stâncile egoismului lor.
Și călătoria lor împreună s-a rupt.
Acestea sunt accidentele căsătoriei.
A doua clasă sunt cei care călătoresc unul lângă celălalt...
Tot așa la puțină vreme, văzând că nu se pot înțelege, ea și-a văzut de ale ei, el de ale lui.
Nu le mai pasă unul de celălalt.
Ea face ce vrea ea, el face ce vrea el.
Trupește sunt unul lângă altul, dar sufletește sunt niște străini.
Acestea sunt tragediile căsătoriei.
În clasa a treia sunt cei care călătoresc unul cu celălalt...
Aceștia s-au apropiat, se ajută, se înțeleg ca doi prieteni.
E bine și așa.
Aceștia sunt normalul căsătoriei.
Dar adevărații credincioși și fericiți călătoresc în clasa a patra.
Aceștia sunt cei care trăiesc unul pentru celălalt...
Soțul nu-și caută voia și plăcerea sa - ci voia și plăcerea soției sale.
Iar soția sa, la fel - pe ale soțului ei.
Fiecare căutând mai întâi fericirea și binele celuilalt, amândoi sunt fericiți și de amândoi e bine.
Acestea sunt fericirea, chemarea și harul căsătoriei.
Așa îți dorim și ție, scumpa noastră soră. Căci soțul trebuie să rămână singurul tău bărbat până la moarte.
Și ție fratele nostru, căci soția ta trebuie să-ți fie singura femeie până la moarte.
Nici unul nu trebuie să mai aveți în vecii vecilor o altă însoțire.
Căci așa a hotărât Dumnezeu.
O Marele nostru Dumnezeu, Făcătorul și Binefăcătorul nostru, fii binecuvântat.
Te rugăm binecuvântează însoțirea aceasta cu o dragoste fierbinte și fericită pe totdeauna.
Încununează capetele lor cu înțelepciunea de Sus.
Și topește inimile lor într-o unică, fierbinte și nesfârșită iubire, curată și statornică...
Pentru ca tot ce ai rânduit Tu prin ei să fie împlinit după voia Ta. Amin.
+
- Femeia este frumoasă prin calitățile ei sufletești. Numai prin suflet se arată atât frumusețea, cât și urâțenia.
- Când femeile ascultă de bărbații lor, să fie încredințate că Îl ascultă pe Domnul.
+
Femeia trebuie să fie cumpătată chiar și la lemnul care îl pune pe foc.
Când se poate fără el - să nu-l pună.