Unitate şi dezbinare
Traian Dorz - Săgețile biruitoare
1 - Un adevărat închinător al Domnului nu poate fi rupt de comunitatea celorlalţi credincioşi,
după cum nici un mădular nu poate trăi fără părtăşia cu celelalte mădulare,
împreună cu care alcătuieşte acelaşi trup.
Fiindcă rupt de adunarea celor credincioşi, - el piere.
2 - Credem că se înşală amar acel credincios care făcând cu numele parte dintr-o frăţietate sfântă, el nu se şi sileşte cu tot dinadinsul, să capete deplin acelaşi duh şi acelaşi fel de a simţi în toate privinţele, cu fraţii lui.
Porunca unităţii şi a ascultării ne-a dat-o tuturor Dumnezeu!
3 - Frate, să nu ne înşelăm şi să nu ne minţim:
ci dacă nu suntem, - atunci nici să nu spunem că suntem!
Şi dacă este deosebire, să nu spunem că nu este.
Ci să facem ca într-adevăr să nu fie.
4 - Trebuie să îndreptăm cu adevărat şi pe totdeauna din noi şi dintre noi tot ceea ce întristează pe Duhul Sfânt.
Numai aşa vom putea sta în unitatea fraţilor şi în părtăşia cu sfatul drepţilor.
Şi numai aşa să şi stăm între ei, spre a le fi bucurie şi nu întristare.
Pentru că nu numai pe fraţi îi întristăm - ci în primul rând pe Duhul Sfânt, care este în adunarea Sa.
5 - Cine stă în mijlocul fraţilor numai ca să-i împiedice şi să-i tulbure, numai ca să-i necăjească şi să-i întristeze neîncetat,
- odată va veni peste acela pedeapsa pe care o merită, pentru tot ce face.
Teme-te dezbinătorule de fraţi, fiindcă deasupra ta atârnă cea mai cruntă sabie a lui Dumnezeu.
6 - Câtă vreme omul nu se teme de Dumnezeu, el săvârşeşte cu nepăsare păcatul,
şi nu se teme nici nu se ruşinează de făptuirea nelegiuirii sale.
Numai temerea de Dumnezeu îl duce pe om la înţelepciune.
7 - Câtă vreme omul n-are frică, n-are nici respect.
Dar când cineva se găseşte într-o stare fără acestea, el nu face decât nebunii şi răutăţi.
Vai de omul crescut şi învăţat să n-aibă frică şi să n-aibă respect faţă de nimic!
Neavând frică, el nesocoteşte datoria lui,
neavând respect nesocoteşte pe semenii lui.
8 - Plin de îndrăzneală omul fără frică de Dumnezeu şi fără respect de semeni va asculta mereu numai de el însuşi...
Plin de nepăsare, va trece mereu peste alţii.
Până când în calea vieţii lui, pe neaşteptate se va prăbuşi peste el şi peste ai lui, lovitura lui Dumnezeu.
9 - Câtă vreme lucrează omul nelegiuirea şi păcatul,
ori sub ce lozincă ar lucra omul cel nesupus şi îndrăzneţ,
- el este în întregime lipsit de înţelepciune.
Numai când ochii omului încep să se deschidă
şi să desluşească cu adevărat roadele faptelor lui,
- atunci cutremurându-se de ele, în capul său începe să se facă ziuă.
Şi pe drumul lui lumină.
10 - O, ce binecuvântată clipă este când undeva răsare soarele
şi când undeva se face lumină,
când cineva se trezeşte din beţie şi din ameţeală ieşind din prăpastie.
O, ce binecuvântare este venirea înţelepciunii în viaţa cuiva.
Aceasta este ca prima zi în Geneză,
ca prima lumină după o veşnicie de haos.
11 - Înţelepciunea îţi arată adevărul,
iar adevărul te face să lucrezi dreptatea, cinstit şi temător,
în tot ce datorezi lui Dumnezeu, sau fraţilor,
sau oricărui om.
12 - În adevăratul om şi în adevăratul credincios, respectul vine prin înţelepciune, din îndemnul cugetului său atent şi curat (Rom. 13, 5).
Pe ceilalţi oameni, lipsiţi de aceste daruri, numai frica îi poate face să aibă respect.
13 - Când omul începe să aibă frică de Dumnezeu... frica de ochii Lui şi de Cuvântul Lui,
frica de Judecata şi de pedeapsa Lui,
abia atunci începe să capete el înţelepciunea care vine din frică.
Şi e bună şi aceasta,
- dar cea mai bună este cea care vine din împlinirea datoriei de conştiinţă.
14 - Da, este o altă înţelepciune, nespus mai fericită şi mai bună,
- aceea pe care o dă omului dragostea de Dumnezeu, nu frica,
- respectul faţă de adevăr, - nu groaza,
cinstea faţă de semenii săi, nu teama
şi părtăşia lui Hristos, nu înfricarea satanei.
Această înţelepciune nu vine de jos, ci vine de Sus
Nu vine dinafară, ci dinăuntru.
Nu vine din frică, ci din conştiinţa proprie, trează şi curată.
Şi aceasta este cea mai mare şi mai scumpă înţelepciune.
15 - Nimeni nu te va putea opri să nu te arunci în prăpastie, dacă chiar vrei să te arunci.
Însă bine faci dacă ţii seama de cei care stăruiesc de tine, ani de zile, să nu te arunci.
Şi mai bine faci dacă tu însuţi iei seama la cei ce s-au aruncat înaintea ta, ca să vezi cum le merge acum.
16 - Bine faci dacă ţii seama de sfatul celor care te cheamă cu lacrimi stăruitoare să vii acasă astăzi la Dumnezeu.
Să te desprinzi de tot ceea ce este străin, şi să te uneşti în totul cu ceea ce este al tău, curat şi sfânt.
Bine faci dacă laşi adevărata înţelepciune de Sus, să te îndrumeze împreună cu fraţii tăi
- şi nu închipuirile nesupunerii tale, împotriva lor.
17 - Bine faci dacă te întorci cu adevărat la Dumnezeu, ca să primeşti înţelepciunea,
să înveţi respectul
şi să lucrezi binele.
Că Dumnezeu te va binecuvânta, dacă asculţi. Şi semenii tăi te vor respecta şi iubi.
18 - Inima omului firesc doreşte mereu să nu păzească nici o poruncă a lui Dumnezeu,
pentru că fiecare poruncă a lui Dumnezeu îi osândeşte o plăcere trupească,
şi-l îndeamnă la înfrânare.
19 - Dacă omul nu doreşte să păzească poruncile lui Dumnezeu, bietul om firesc este nefericit.
Nefericit nu numai prin urmările păcatului său asupra vieţii sale, ci mai ales prin urmările neascultării sale asupra sufletului său.
20 - Dragă suflete, dacă doreşti cu adevărat fericirea ta, să ştii că aceasta nu-ţi poate veni decât prin păzirea poruncilor şi voii lui Dumnezeu,
adică din urmarea lui Hristos.
Din nici o altă parte şi pe nici o altă cale nu vei ajunge cu adevărat fericit niciodată, decât aşa.
Dumnezeu să-ţi dea această fericire, singura statornică şi deplină.
Amin.