Viața împreună
Traian Dorz - Scumpele noastre surori
Nimeni dintre cei care au pornit pe urmele Domnului Iisus, nu poate păși după El fără cruce. S-a mai spus asta. Și trebuie să se tot mai spună mereu.
Pentru că ori de câte ori trandafirii ne sunt dați la o parte și începe să ni se vadă mai mult crucea decât florile...
când începem să simțim mai mult asprimea vieții decât bucuria ei,
atunci inima noastră este gata să descurajeze.
Ochii noștri sunt gata să verse lacrimi,
și mintea noastră gata să se tulbure...
Am vorbit până aici de viața fetiței cu mama ei credincioasă... Desigur, viața acestei fetițe a fost fericită...
Și-am fi dorit foarte mult să pomenim acolo atâtea nume ale scumpelor fetițe credincioase pe care le-am cunoscut și le cunoaștem încă prin familiile scumpe Domnului și nouă, fetițe care sunt iubite nu numai de mamele și tații lor - părinții lor iubiți și credincioși, - dar și de toate sufletele care le văd.
Ele sunt în mijlocul fraților, spunând poezii spre slava Domnului și bucuria frățească...
La ceasul de rugăciune sunt în genunchi, rostind singure cu glasul lor îngeresc, rugăciuni în duh scăldate în lacrimi...
Ele cântă Domnului cu o dragoste în stare să-i uimească pe toți cei care le ascultă...
Aș fi dorit foarte mult să pomenesc aici măcar numele aceleia care în noaptea aceea de An Nou, în urma tuturor celor care se rugaseră, și-a înălțat glasul ei de aur, rar, cald și tremurător de credință, într-o rugăciune lungă și plină de putere spre Dumnezeu.
Căci nu mai pot uita cât ne-a mișcat inimile tuturor, sufletul acelei fetițe care neîndemnată de nimeni, decât de Duhul lui Hristos din ea, s-a rugat pentru toți...
Pentru toți câți îi știa cu numele și câți nu-i știa...
Ceruse pentru fiecare câte ceva...
Numai pentru ea n-a cerut nimic lui Dumnezeu.
Când noi toți ceilalți ne rugam în primul rând pentru noi, ea, singură ea, nu s-a rugat decât pentru alții.
Aș fi dorit foarte mult să pomenesc apoi, atâtea alte nume de surori mai mari care s-au deprins să facă totul nu numai pentru Domnul Iisus, ci și pentru cei împreună cu care trăiesc în familie. Totul cu bucurie și cu mâini harnice. Umplând de lumină și iubire ochii care le privesc și inimile părinților sau fraților lor...
Aș fi dorit să pomenesc mai ales despre acele surioare credincioase ai căror părinți nu-L iubesc pe Hristos și sunt împotriva Lucrării Domnului.
Căci mai ales aceste suflete care slujesc Domnului începând din copilăria lor, poartă o cruce în jurul căreia numai dragostea Domnului și a fraților - mai așează câte puține flori.
Astfel, ele trebuiesc să simtă încă de la început pe umerii lor slabi, greaua și dulcea povară a Crucii lui Hristos.
O, câte astfel de surioare n-am cunoscut...
Și cât de mult aș vrea să pomenesc numele aceleia care închisă seara în casă, găsea curajul și mijlocul de a ieși pe geam, ca fără știrea alor ei care o opreau, să nu lipsească de la seara de rugăciune...
Sau aceea care nu era lăsată iarna să intre în casă, ci trebuia să doarmă afară în frig, ca pedeapsă că n-a putut să nu meargă la ceasul rugăciunii frățești...
Căci dragostea lor pentru Hristos a purtat încă de la început cu bucurie voioasă și răbdătoare, Crucea Lui goală de flori și plină de spini.
Aș vrea să pomenesc despre pilda atâtor logodnice și mirese credincioase, care din datoria lor de a asculta de părinții necredincioși, sau pe tiranii cărora trebuiau să li se supună, - au fost silite să se căsătorească cu un soț spre care nici din partea lui Dumnezeu, nici din partea inimii lor, n-au simțit nici un îndemn să-l ia...
Dar care totuși luându-și crucea grea și goală s-au hotărât, din dragoste de a asculta, s-au supus voii lui Dumnezeu, să slujească tuturor cu răbdare, cu bunătate și cu lepădare de sine.
Ele și-au adus apoi cu răbdarea și sfințenia vieții, și pe soții lor la Hristos.
Sau de acelea care, prin neștiința lor sau printr-o cursă vicleană, au ajuns soțiile unora care după cununie s-au dovedit brutali, fiind cu totul altfel de cum se arătaseră înainte.
Și văzându-se ajunse în robie și-au înțeles crucea și s-au aplecat sub toată greutatea ei, hotărându-se să o poarte cu răbdare până la capăt, oricare ar fi drumul și oricum va fi capătul acesta.
Ca o ispășire pentru clipa nevegherii lor de la început.
Și ca o slujbă pe care le-a rânduit-o Dumnezeu, spre mântuirea acelora între care le-a trimis, ca pe niște crini în mijlocul spinilor (Cânt. Cânt. 2, 2).
Răbdarea lor dacă n-a fost încă răsplătită, - ea va fi cu siguranță în curând, la Dumnezeu.
Dar câte nume de acestea am vrea să pomenim acum!...
Ci știind firea smerită și credincioasă a acestor scumpe surori ale noastre, care doresc cu răbdare și cu smerenie să-L urmeze pe Hristos în tăcere, lăsăm toate aceste nume iubite și luminoase să le pomenească numai în ceruri Hristos, Preaiubitul inimii lor, pentru dragostea căruia au fost și sunt în stare să poarte în casa lor fără să murmure, o cruce de la început atât de grea. Cu nădejdea mântuirii pentru toți cei printre care o poartă.
Căci în Strălucita Carte a Vieții, numele lor sunt scrise poate înaintea multor nume înălțate în fața oamenilor (Luca 13, 28-30; Filipeni 4, 3).
Să ne întoarcem la viața de căsnicie pe care trebuie să o ducă sora noastră, împlinindu-și în primul rând datoria cea mai mare din viața ei pământească, datoria față de soț, din ascultarea de Dumnezeu.
Oricum ar fi soțul pe care i l-a dăruit Dumnezeu, cu voia oamenilor,
sau i l-au impus oamenii - cu îngăduința lui Dumnezeu,
- sora noastră odată căsătorită cu el, trebuie să-l ia pe totdeauna ca pe singurul ei bărbat.
Și să facă tot ce depinde de puterile ei ca să-l câștige fără cuvânt chiar, mai întâi prin purtarea ei, pentru Dumnezeu (1 Petru 3, 1-6).
Poate că soțul ei curând se va arăta că este un bețiv, un desfrânat, un risipitor, un crud și un murdar...
În cazul acesta crucea ei va fi înspăimântătoare...
Dar Hristos, care este neclintit lângă ea, îi va da clipă de clipă puterea să o ducă cu înțelepciune, cu blândețe, cu înțelegere, cu milă, cu răbdare.
Va privi uneori cu o nemărginită scârbă la tot ce trebuie să suporte lângă un astfel de soț,
- dar va alerga pe genunchi la picioarele Crucii lui Iisus.
Și va privi spre răbdarea Lui, în mijlocul rușinii și a batjocurilor...
Aceasta îi va da puterea să își ducă și ea mai departe crucea ei pe care stă răstignită fără nici o bucurie.
Retrăgându-se în sufletul ei rămas curat față de Hristos, va avea putere să ierte, să suporte, să înțeleagă, să tacă și să ducă mai departe nădăjduind și rugându-se.
Am vrea aici să pomenim numele sorei noastre Ana căreia soțul ei desfrânat i-a adus chiar în casă o femeie stricată.
Voind s-o alunge, sora noastră, soția lui, i-a zis cu ochii plini de lacrimi și cu glasul plin de rugăciune:
- Dragul meu soț, nu mă alunga de la casa noastră. Știi că 15 ani de zile am trăit împreună și că împreună am lucrat cu mâinile noastre să ne ridicăm căsuța aceasta și tot ce avem în ea.
Eu n-am unde să mă duc, că nu mai am pe nimeni. Aici am strâns și am adus tot ce am avut.
Dar dacă tu ți-ai ales acum o altă femeie pe care să o iubești și cu care vrei să trăiești în casa noastră - eu nu vreau să te împiedic.
Mă mut și voi sta în șopru singură. Vă las să stați voi în casa noastră.
Dar pentru că tot aveți nevoie de o servitoare, de cineva care să lucreze tot ce este nevoie la casă, eu voi rămâne să fac asta.
Voi face mai departe de mâncare și curățenie, iar voi, trăiți cum vreți...
N-am să vă împiedic cu nimic...
Și săptămâni și luni de zile a suportat sora Ana crucea asta.
Gătea și ducea mâncare pentru soțul ei care trăia cu o desfrânată în casa lor. În hainele ei, în munca ei.
Cine își poate închipui cum erau nopțile sorei noastre.
Cum era pâinea pe care o mânca.
Perna pe care își culca seara capul.
După cele ce le văzuse peste zi.
Și le știa peste noapte...
Dar a privit la răbdarea lui Hristos.
Și s-a rugat.
A avut răbdare, milă, înțelegere și nădejde.
Și cum toate lucrurile își au vremea lor, nici plăcerea păcatului nu ține mult.
A venit trezirea scârbită și înspăimântată a soțului care fusese orbit de diavolul să facă grozăvia acelei nelegiuiri.
A alungat-o cu scârbă pe desfrânată.
Și a căzut plângând zdrobit la picioarele soției lui strigând:
- Ana mea, tu ești o sfântă, eu sunt un blestemat.
Te rog iartă-mă și roagă-te lui Dumnezeu să nu mă zdrobească după cum merit, ca pe un nemernic.
Ana mea, mai poate fi iertare pentru mine?
Mai poate fi mântuire pentru sufletul meu?...
... Da, a fost iertare pentru lacrimile lui.
Și la soția lui a fost iertare. Și la Hristos, Mântuitorul lui, căci omul s-a pocăit atât de adânc cât păcătuise.
O, Preaputernic Dumnezeul nostru, care niciodată nu părăsești pe cei ce au luat crucea lor și au venit după Tine.
Te rugăm însoțește neîncetat pe toate surorile noastre scumpe, care purtând uneori cruci atât de grele, totuși nu părăsesc voia Tatălui și calea Ta, ci vin după Tine.
Ajută-le să-și găsească toată puterea de a-și purta crucea trupului, în curăția sufletului păstrat lângă Tine.
Oricât le-ar fi de scârbă de noroiul prin care trebuie să-și târască fără voia lor crucea, ajută-le să-și țină sufletul neclintit în curăția alipirii de Tine.
Să nu primească noroiul în sufletul lor.
Căci câtă vreme sufletul s-a păstrat curat față de Tine, el va fi în stare să ridice iarăși trupul, oricât de călcat ar fi în noroi.
Și să ajute la mântuirea celor care îl răstignesc.
O, Dumnezeul răbdării, ajută-le. Amin.
+
Femeia care a băgat groaza de ea în bărbatul ei, este și mai vinovată decât bărbatul care a băgat groaza de el în femeia lui.
Femeia care s-a făcut capul soțului ei, este tot așa de vinovată ca soțul care și-a făcut soția picioarele lui.