Vorbirea în felurite limbi
Traian Dorz - Alergarea Stăruitoare
1 - Un adevărat scriitor poate fi numai acela care se poate transpune în toate stările în care poate ajunge un suflet omenesc.
Pentru ca el să se poată adresa tuturor - şi totuşi fiecare dintre cei care iau cunoştinţă de mesajul lui, să simtă că ceea ce este spus acolo parcă este spus anume pentru el. Aceasta înseamnă a vorbi în felurite limbi.
2 - În felul acesta el poate să-l ia de mână pe fiecare cititor, pe fiecare ascultător al său,
de pe oricare treaptă a cunoştinţei, a evlaviei, a sfinţeniei ar fi
Şi fiecare să-l înţeleagă.
Şi fiecare să-l simtă că scriitorul însuşi este cel puţin acolo unde îl invită pe el să suie.
Numai aşa ne vor auzi toţi vorbindu-le fiecare în limba lui, lucrurile minunate ale lui Dumnezeu, după cum auzeau ascultătorii Cincizecimii din Ierusalim.
4 - Când îţi vei deschide gura, fiecare să te înţeleagă vorbindu-i ca şi cum ai fi în sufletul lui şi ai cunoaşte tot ce-i acolo.
Ca şi cum ai fi trimis numai la el,
ca şi cum ai fi fratele numai al lui, soţul lui, prietenul lui cel mai apropiat.
Numai aşa poţi fi binefăcătorul fiecăruia - şi al tuturor.
Aceasta înseamnă cu adevărat a avea darul vorbirii în limbi.
5 - Oricât de minunate ar fi chiar lucrările tale, - lasă-le pe toate acestea să le spună alţii.
Tu spune sufletelor care te ascultă numai despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu.
Căci numai privirea la lucrurile Lui, îi vor înălţa şi pe ei şi pe tine. Toate celelalte numai vă vor coborî şi pe tine şi pe ei.
6 - Când priveşti la lucrurile omului îl lauzi pe om.
Când priveşti la lucrurile lumii, lauzi lumea.
Ci numai când priveşti la lucrurile lui Dumnezeu Îl lauzi numai pe Dumnezeu.
Singurul vrednic de toată slava, lauda şi mulţumirea noastră şi a tuturor oamenilor, acum şi în toţi vecii vecilor.
7 - Care sunt cele mai de seamă din lucrurile nădăjduite de credinţă?
- Venirea Domnului Isus. Şi Răsplata Lui cerească!
8 - Cine mai crede azi cu adevărat şi de neclintit în aceste două lucruri nădăjduite?
Câţi „credincioşi” mai aşteaptă cu o conştiinţă temătoare, vie şi trează zi şi noapte - Venirea Domnului - ca să se pregătească în fiecare seară şi în fiecare dimineaţă, având gândul acesta: - Poate astăzi vine?
Pe câţi îi face acest gând în fiecare zi tot mai buni, mai binefăcători, mai sfinţi?
O, şi câţi trăiesc ca şi când Hristos n-ar mai veni niciodată?
9 - Cine mai lucrează azi pentru răsplata cea de Sus, când toţi păstorii cer plată, toţi ostenitorii remuneraţii, toţi predicatorii salarii, daruri, pensii, cadouri, lux, televizor, comoditate, maşină, avion...
Câţi sunt ca fratele Petru, sau Ioan, sau Pavel care după ziua lor de muncă grea, cu palmele crăpate, să mai meargă peste dealuri două ceasuri - pentru o adunare de alte patru ceasuri, cu fraţii, apoi să vină iarăşi două ceasuri înapoi.
Spre ziuă, mai rămânându-le şi lor să doarmă aşa îmbrăcaţi şi încălţaţi doar două ceasuri, până să-şi ia din nou ziua lor de muncă grea,
- care va avea iarăşi tot o astfel de noapte?
Numai chinuiţii lui Hristos mai pot face aşa cum a făcut El. Dar ei, cei care au fost aici cu El, vor fi cu El şi Acolo.
10 - Gândiţi-vă câţi sunt astăzi de aceştia, - pentru a vedea cât sunt de rare astăzi pe lume încrederea neclintită în lucrurile nădăjduite
şi puternica încredinţare despre lucrurile care nu se văd.
Şi totuşi lumina lumii noastre şi sarea pământului nostru - sunt cu adevărat puţinii aceştia. Dispreţuiţii aceştia. Pescarii şi „opincarii” aceştia.
Căci Dumnezeu alege şi azi ca totdeauna, lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari... şi lucrurile dispreţuite ale ei, ca să facă de ruşine pe cele lăudate... (1 Cor. 1, 27-29).
11 - Ce trist răsună în urechile sufletului nostru întrebarea dureroasă a Mântuitorului:
Nu biserici, nu confesiuni, nu predicatori, nu crezuri, că de acestea vor fi destule. Ci credinţă, credinţa adevărată, - aurul adevărat, credincioşi adevăraţi!
De aceştia n-au fost niciodată mulţi, dar acum parcă nu mai sunt deloc.
12 - Mântuirea oamenilor, mântuirea pe care o promit şi o îmbie diferiţi oameni, de diferite păreri, este o mântuire ieftină - fiindcă ea are o credinţă ieftină.
Cei care îţi promit mântuirea lor, cer doar ca să le primeşti credinţa lor, botezul lor, numele lor - şi gata ţi-au dat „mântuirea” lor!
Ce mincinoasă mântuire. Vai de cei ce o dau şi de cei ce o primesc.
13 - Dar mântuirea pe care o dă Hristos, ne cere neapărat şi nouă ceea ce a cerut sfinţilor părinţi şi apostoli, tuturor marilor Săi oameni din Vechiul sau Noul Testament,
Fiindcă numai ca sfârşit al unei astfel de credinţe, se poate dobândi mântuirea lui Dumnezeu (1 Petru 1, 9).
14 - Oamenii promit mântuirea la începutul credinţei lor,
- Dumnezeu o promite numai la sfârşitul credinţei Lui.
Aceasta este deosebirea dintre „mântuirea” oamenilor şi mântuirea lui Dumnezeu.
Dar acum noi ştim că oamenii sunt mincinoşi - ştim şi ce înşelaţi se vor afla cei care s-au bizuit pe „mântuirea” lăudăroasă şi zadarnică promisă atât de uşor şi dată atât de ieftin.
15 - Fericiţi sunt cei care se bizuiesc numai pe mântuirea lui Dumnezeu - şi îşi dau toate silinţele să dobândească credinţa Lui
şi toate celelalte virtuţi care trebuiesc să fie unite cu credinţa.
Fiindcă numai în felul acesta ni se va da intrarea în Împărăţia veşnică a Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos...
Dar cine nu le are pe acestea în el, este orb, umblă cu ochii închişi - şi a uitat că a fost curăţit de vechile lui păcate (2 Petru 1, 5-11).
16 - Fericit este acela care întrebând, află pe cel care ştie să-i spună.
Şi căutând află pe acela care ştie să-i arate.
Fericit este acela care cerând, află pe acela care poate să-i dea.
- Şi iubind, află pe acela care îl iubeşte cu adevărat.
17 - Fericit este acela care dorind credinţa, o află pe cea adevărată.
Şi umblând după mântuire, o ia pe urmele acelora care au dobândit-o.
Căci numai acela care o ia pe urmele oilor sfinte - va ajunge odată în Staulul Sfânt.
Şi numai cine se duce după glasul Păstorului Isus, va ajunge fericit în braţele Lui.
18 - Mijlocul prin care Dumnezeu Îşi alege pe ai Lui dintre ceilalţi - este cernerea, cuptorul, suferinţa.
Cernerea alege grâul din pleavă,
cuptorul alege aurul din zgură, suferinţa alege pe cei credincioşi dintre ceilalţi.
19 - Cine merge pentru Dumnezeu numai câtă vreme sunt mesele încărcate şi zilele liniştite şi primirile lăudăroase - încă n-a dovedit nimic.
La mese se înghesuie de obicei numai pomănarii,
la soare ies toate lighioanele
şi la avantaje vin cu grămada toţi nechemaţii.
20 - Când vine foamea şi ameninţarea şi furtuna - pomănarii fug, târâtoarele se ascund, grămada se leapădă, în schimbul oricărui folos trecător.
Toţi aceştia îşi vând cu grabă folosul lor cel veşnic pe orice. Şi chiar pe nimic.
Atunci în suferinţă, în prigoane, în cuptor şi pe cruce, nu rămâne cu Hristos decât acela care aflând credinţa Lui cea de mare preţ, - n-o mai poate lăsa, nici dacă trebuie să-şi dea viaţa pentru ea.
Doamne Isuse, alege-ne pe noi pentru Tine. Şi ajută-ne să rămânem ai Tăi şi lângă Tine prin toate încercările până la sfârşit.
Amin.