Vorbirea și felul ei
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Nu e permis să se audă din gura unui credincios, nu numai cuvintele urâte, glumele proaste, bancurile lumești, ori râsul ușuratic,
- dar nici chiar expresiile deplasate sau neserioase de altădată.
Chiar dacă ele nu par acum de-a dreptul rele. Totul trebuie să fie evlavios la noi.
Vorbirea serioasă, plină de bunăvoință, măsurată și demnă, este o datorie sfântă pentru orice suflet care spune că este credincios sau credincioasă.
Aceasta face parte chiar din roadele Duhului Sfânt,
care trebuie neapărat să se vadă că însoțesc nașterea din nou în viața fiecăruia dintre noi.
2 - Ce trist să auzi uneori din gura multora când vorbesc despre Domnul spunând dur și ușuratic: „Isus”
- fără să spună respectuos niciodată: „Domnul Isus”!
Sau simplu și rece: „Dumnezeu”, - fără să spună vreodată cuviincios și temător: „Domnul Dumnezeu”!
Sau vorbind despre marii oameni ai lui Dumnezeu zic: „Pavel, Petru sau Matei”, - fără să se gândească deloc ce frumos și cuviincios ar fi să spună: „sfântul Pavel, sfântul Petru, sfântul Ioan”...
Sau vorbind mai cuviincios chiar și despre alți mai mici ca aceștia, - dar nespus mai mari ca noi.
3 - Nimeni n-are voie să facă o lucrare a lui, din Lucrarea lui Dumnezeu.
Domnul nu i-a spus niciodată nici unuia dintre ucenici: aruncă tu singur mreaja, ci le-a spus tuturor: aruncați toți mreaja.
Nu fiecare o mreajă a lui, ci toți împreună aceeași mreajă.
Mai presus de orice altceva, Domnul Isus a dorit să-i facă pe ucenicii Săi să înțeleagă și să trăiască marele adevăr al părtășiei și al unității în dragoste și smerenie.
4 - Fiecare să-și facă în așa fel partea sa, încât această parte să se îmbine fericit cu a celorlalți frați lucrători, iar întregul ei să arate că Duhul Domnului a făcut-o.
Că toată plata pentru ea nu este în totul a nici unuia dintre ei,
- ci toată în întregime este a tuturor, adică a Duhului Sfânt, care i-a ajutat s-o facă împreună.
5 - Când Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenicii Domnului,
trimis de la Tatăl, de către Domnul Isus, după cum făgăduise El,
limbile de foc care s-au așezat peste ei, erau din același foc și de aceeași mărime.
Fiecare din ei a primit în aceeași măsură revărsarea Aceluiași Duh Sfânt.
Nu S-a așezat deasupra unuia o limbă de foc mai mare, iar deasupra altuia o limbă de foc mai mică.
- Voi toți sunteți egali, le-a spus Domnul Isus, Învățătorul lor Sfânt.
6 - De la locul de plecare, toți alergătorii pleacă deodată în același timp și de la același punct spre țintă.
Dar la capăt, ajunge desigur, mai întâi acela care își dă osteneala cel mai mult.
Apoi ceilalți fiecare după voința și după râvna cu care a știut să alerge.
Dacă vrei să fii cel dintâi, muncește cel mai mult,
veghează cel mai deosebit,
roagă-te cel mai frumos,
dăruiește cel mai bogat,
renunță la cel mai mare,
lasă-te cel mai din urmă,
și pune în negustorie cel mai harnic talantul pe care l-ai primit.
Și vei fi tocmai atunci, când tu nici nu vei gândi la întâietatea laudelor
- ci la a smereniei.
7 - Ucenicii care trag mreaja cu peștii, au slujba cea mai grea,
dar și cea mai binecuvântată.
Ei sunt acei care poartă greutățile frățietății, sarcinile altora, munca Evangheliei și grija sufletelor.
Slujba aceasta este atât de grea și de sfântă încât niciodată n-o poate face deplin numai unul singur.
Oricât de tare ar părea că este el.
Ci cu cât se adună mai mulți pești în mreaja Evangheliei, cu atâta trebuie să fie nu numai mai harnici și mai pricepuți cei care trag mreaja aceasta,
- ci ei trebuie să fie și mai mulți.
8 - Tragem noi cu o inimă și cu un gând la lucrul Domnului?
Tragi tu frate împreună cu ceilalți?
Nu cumva este vreunul sau vreunii care trag de mreajă spre alt țărm?
Nu cumva unul sau unii, țin în loc mreaja sau întind s-o rupă, s-o sfâșie, s-o dezbine,
- în loc să tragă uniți cu frații?
9 - Vânturile se schimbă, dar mreaja este tot aceeași.
Vânturile sunt vremurile și împrejurările care se pot schimba,
- dar marea este Lucrarea Domnului care rămâne aceeași pe totdeauna.
Adevărații ucenici pescuiesc pe orice vreme folosind în fiecare împrejurare, metoda cea mai potrivită.
Duhul Înțelepciunii lui Dumnezeu îi călăuzește cum să lucreze, numai dacă ei cer Acest Duh la Părintele Înțelepciunii (Iacov 1, 5).
10 - Chiar și marea este uneori agitată, alteori liniștită.
Dar credincioșii, pescarii Domnului își vor face slujba mântuitoare în orice vreme și în orice împrejurare pescuind suflete.
Ei știu bine că Țărmul este aproape și că în curând totul se va sfârși, în fața Domnului.
11 - Slava celor credincioși nu vine decât după moartea biruitoare,
- după cum nu a venit nici pentru Domnul lor înainte de moarte, - ci după ea.
Răsplata nu vine decât la urmă, după terminarea fericită a întregii munci rânduite lor,
- căci așa a venit și pentru Domnul nostru Isus.
Încununarea nu are loc decât după ajungerea cu bine la țintă așa precum e și scris,
iar mântuirea sufletelor noastre, nu o vom vedea sigur decât după ce vom fi sfârșit cu bine lupta credinței, tăria nădejdii și osteneala dragostei (1 Tes. 1, 3; 1 Petru 1, 9).
12 - În psalmul sfânt scrie: lăudați pe Cel ce a biruit, - spre a ne înștiința astfel cu teamă că până când cineva încă n-a ajuns să se pogoare pe țărm
până când cineva este tot în călătorie și tot în luptă cu marea acestei vieți,
- noi să nu ne grăbim a-l lăuda pe nimeni.
13 - În această înștiințare plină de teamă permanentă, trebuie să fie și pentru noi un țepuș pe care să-l simțim mereu amenințându-ne
ori de câte ori vom fi ispitiți să ne închipuim că mântuirea este un lucru atât de ușor încât suntem chiar siguri că îl și avem!
Ce trist răsună pentru o ureche înțeleaptă și trecută prin experiențele vieții din lumea aceasta - lauda prea sigură a unora care spun cu ușurință: „noi cei mântuiți”
sau „noi, cei care avem mântuirea”...
Astfel de suflete și sunt deja pe muchia prăpastiei!
Legând astfel intrarea Acolo, de nevoința pe care și-o dă sufletul ostenitor.
14 - Sfântul Pavel spune: „mă port aspru cu trupul meu și îl țin în frâu - nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi, să fiu lepădat” (1 Cor. 9, 27).
Legând astfel mântuirea lui însuși de lupta înfrânării și a statorniciei, dusă în permanent până în cea din urmă clipă a vieții.
Deci nevoință - multă nu puțină.
Și luptă grea, - nu ușoară!
15 - Soarta multora care au început frumos, dar au sfârșit rău, - trebuie să ne fie o necurmată pildă și o înfricoșată înștiințare.
Cine merge prea încrezut pe această îngustă punte, curând se va pomeni în prăpastie.
16 - Până nu veți coborî pe Țărm, temeți-vă deci întruna și nevoiți-vă să ajungeți Acolo cu bine.
Că s-ar putea ca tocmai când vă credeți mai siguri și uitați să vegheați - un val neașteptat s-ar putea să vă ia și să vă tragă spre adâncuri!
Sau vreun vârtej ascuns, să vă răsucească și să cădeți amețiți în vreun abis pierzător.
Sau vreo înțepenire neașteptată a mușchilor duhovnicești să vă strâmbe picioarele din mers
și mâinile din lucru.
17 - Cel mai adesea se îneacă înnotătorii prea încrezuți.
Aceștia prea siguri de sine, nu iau în seamă pericolele și se aruncă nebunește în ele.
Sau nu veghează cu seriozitate când vin valurile spre ei,
ori când trec ei spre ele.
Mai ales vârtejurile ascunse pe care nici nu le bănuiești, ucid pe cei mai mulți.
Luați deci bine seama, mai ales la păcatele ascunse...
La cele care nu se văd la suprafață, ca stâncile de sub apă,
dar sunt de cea mai mare primejdie pentru noi.
18 - Fiți totdeauna cu ochii spre Țărm
dar fiți totdeauna cu teamă și de primejdii.
Fiți totdeauna cu toată grija asupra locurilor alunecoase.
Rugați-vă cu toate puterile.
Nădăjduiți cu toată tăria în Domnul.
Chemați-L cu toată credința în ajutor.
Bizuiți-vă cu toată încrederea pe Harul Său,
- dar nu vă lăudați niciodată că ați ajuns.
Și nu fiți deplin siguri de mântuire, - până ce nu veți coborî pe Țărm, lângă Domnul și Mântuitorul nostru.
Nu vă luați după lăudăroși și încrezuți, căci nici unul n-a ajuns cu bine până la capăt.
19 - Acolo pe Țărm... O, Acolo pe Țărmul dorit, atins după o muncă și o osteneală îndelungată,
după o teamă și o slujbă mistuitoare,
- trăgând o corabie salvată și o mreajă plină,
- ce bucurie și ce masă îndestulătoare îi așteaptă pe sfinții ucenici, în Dimineața Aceea, împreună cu Domnul.
20 - În orice comunitate cu credincioși sunt trei feluri de suflete:
sunt suflete mari,
suflete mijlocii,
și suflete mici, - în credință și în roadele Duhului Sfânt.
Doamne, dăruiește-ne numai suflete mari... iar pe cele ce încă sunt mici, Te rugăm să le crești repede și deplin.
Amin.