Vorbirea şi felul ei
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Nu e permis să se audă din gura unui credincios, nu numai cuvintele urâte, glumele proaste, bancurile lumeşti, ori râsul uşuratic,
- dar nici chiar expresiile deplasate sau neserioase de altădată.
Chiar dacă ele nu par acum de-a dreptul rele. Totul trebuie să fie evlavios la noi.
Vorbirea serioasă, plină de bunăvoinţă, măsurată şi demnă, este o datorie sfântă pentru orice suflet care spune că este credincios sau credincioasă.
Aceasta face parte chiar din roadele Duhului Sfânt,
care trebuie neapărat să se vadă că însoţesc naşterea din nou în viaţa fiecăruia dintre noi.
2 - Ce trist să auzi uneori din gura multora când vorbesc despre Domnul spunând dur şi uşuratic: „Isus”
- fără să spună respectuos niciodată: „Domnul Isus”!
Sau simplu şi rece: „Dumnezeu”, - fără să spună vreodată cuviincios şi temător: „Domnul Dumnezeu”!
Sau vorbind despre marii oameni ai lui Dumnezeu zic: „Pavel, Petru sau Matei”, - fără să se gândească deloc ce frumos şi cuviincios ar fi să spună: „sfântul Pavel, sfântul Petru, sfântul Ioan”...
Sau vorbind mai cuviincios chiar şi despre alţi mai mici ca aceştia, - dar nespus mai mari ca noi.
3 - Nimeni n-are voie să facă o lucrare a lui, din Lucrarea lui Dumnezeu.
Domnul nu i-a spus niciodată nici unuia dintre ucenici: aruncă tu singur mreaja, ci le-a spus tuturor: aruncaţi toţi mreaja.
Nu fiecare o mreajă a lui, ci toţi împreună aceeaşi mreajă.
Mai presus de orice altceva, Domnul Isus a dorit să-i facă pe ucenicii Săi să înţeleagă şi să trăiască marele adevăr al părtăşiei şi al unităţii în dragoste şi smerenie.
4 - Fiecare să-şi facă în aşa fel partea sa, încât această parte să se îmbine fericit cu a celorlalţi fraţi lucrători, iar întregul ei să arate că Duhul Domnului a făcut-o.
Că toată plata pentru ea nu este în totul a nici unuia dintre ei,
- ci toată în întregime este a tuturor, adică a Duhului Sfânt, care i-a ajutat s-o facă împreună.
5 - Când Duhul Sfânt S-a pogorât peste ucenicii Domnului,
trimis de la Tatăl, de către Domnul Isus, după cum făgăduise El,
limbile de foc care s-au aşezat peste ei, erau din acelaşi foc şi de aceeaşi mărime.
Fiecare din ei a primit în aceeaşi măsură revărsarea Aceluiaşi Duh Sfânt.
Nu S-a aşezat deasupra unuia o limbă de foc mai mare, iar deasupra altuia o limbă de foc mai mică.
- Voi toţi sunteţi egali, le-a spus Domnul Isus, Învăţătorul lor Sfânt.
6 - De la locul de plecare, toţi alergătorii pleacă deodată în acelaşi timp şi de la acelaşi punct spre ţintă.
Dar la capăt, ajunge desigur, mai întâi acela care îşi dă osteneala cel mai mult.
Apoi ceilalţi fiecare după voinţa şi după râvna cu care a ştiut să alerge.
Dacă vrei să fii cel dintâi, munceşte cel mai mult,
veghează cel mai deosebit,
roagă-te cel mai frumos,
dăruieşte cel mai bogat,
renunţă la cel mai mare,
lasă-te cel mai din urmă,
şi pune în negustorie cel mai harnic talantul pe care l-ai primit.
Şi vei fi tocmai atunci, când tu nici nu vei gândi la întâietatea laudelor
- ci la a smereniei.
7 - Ucenicii care trag mreaja cu peştii, au slujba cea mai grea,
dar şi cea mai binecuvântată.
Ei sunt acei care poartă greutăţile frăţietăţii, sarcinile altora, munca Evangheliei şi grija sufletelor.
Slujba aceasta este atât de grea şi de sfântă încât niciodată n-o poate face deplin numai unul singur.
Oricât de tare ar părea că este el.
Ci cu cât se adună mai mulţi peşti în mreaja Evangheliei, cu atâta trebuie să fie nu numai mai harnici şi mai pricepuţi cei care trag mreaja aceasta,
- ci ei trebuie să fie şi mai mulţi.
8 - Tragem noi cu o inimă şi cu un gând la lucrul Domnului?
Tragi tu frate împreună cu ceilalţi?
Nu cumva este vreunul sau vreunii care trag de mreajă spre alt ţărm?
Nu cumva unul sau unii, ţin în loc mreaja sau întind s-o rupă, s-o sfâşie, s-o dezbine,
- în loc să tragă uniţi cu fraţii?
9 - Vânturile se schimbă, dar mreaja este tot aceeaşi.
Vânturile sunt vremurile şi împrejurările care se pot schimba,
- dar marea este Lucrarea Domnului care rămâne aceeaşi pe totdeauna.
Adevăraţii ucenici pescuiesc pe orice vreme folosind în fiecare împrejurare, metoda cea mai potrivită.
Duhul Înţelepciunii lui Dumnezeu îi călăuzeşte cum să lucreze, numai dacă ei cer Acest Duh la Părintele Înţelepciunii (Iacov 1, 5).
10 - Chiar şi marea este uneori agitată, alteori liniştită.
Dar credincioşii, pescarii Domnului îşi vor face slujba mântuitoare în orice vreme şi în orice împrejurare pescuind suflete.
Ei ştiu bine că Ţărmul este aproape şi că în curând totul se va sfârşi, în faţa Domnului.
11 - Slava celor credincioşi nu vine decât după moartea biruitoare,
- după cum nu a venit nici pentru Domnul lor înainte de moarte, - ci după ea.
Răsplata nu vine decât la urmă, după terminarea fericită a întregii munci rânduite lor,
- căci aşa a venit şi pentru Domnul nostru Isus.
Încununarea nu are loc decât după ajungerea cu bine la ţintă aşa precum e şi scris,
iar mântuirea sufletelor noastre, nu o vom vedea sigur decât după ce vom fi sfârşit cu bine lupta credinţei, tăria nădejdii şi osteneala dragostei (1 Tes. 1, 3; 1 Petru 1, 9).
12 - În psalmul sfânt scrie: lăudaţi pe Cel ce a biruit, - spre a ne înştiinţa astfel cu teamă că până când cineva încă n-a ajuns să se pogoare pe ţărm
până când cineva este tot în călătorie şi tot în luptă cu marea acestei vieţi,
- noi să nu ne grăbim a-l lăuda pe nimeni.
13 - În această înştiinţare plină de teamă permanentă, trebuie să fie şi pentru noi un ţepuş pe care să-l simţim mereu ameninţându-ne
ori de câte ori vom fi ispitiţi să ne închipuim că mântuirea este un lucru atât de uşor încât suntem chiar siguri că îl şi avem!
Ce trist răsună pentru o ureche înţeleaptă şi trecută prin experienţele vieţii din lumea aceasta - lauda prea sigură a unora care spun cu uşurinţă: „noi cei mântuiţi”
sau „noi, cei care avem mântuirea”...
Astfel de suflete şi sunt deja pe muchia prăpastiei!
Legând astfel intrarea Acolo, de nevoinţa pe care şi-o dă sufletul ostenitor.
14 - Sfântul Pavel spune: „mă port aspru cu trupul meu şi îl ţin în frâu - nu cumva după ce am propovăduit altora, eu însumi, să fiu lepădat” (1 Cor. 9, 27).
Legând astfel mântuirea lui însuşi de lupta înfrânării şi a statorniciei, dusă în permanent până în cea din urmă clipă a vieţii.
Deci nevoinţă - multă nu puţină.
Şi luptă grea, - nu uşoară!
15 - Soarta multora care au început frumos, dar au sfârşit rău, - trebuie să ne fie o necurmată pildă şi o înfricoşată înştiinţare.
Cine merge prea încrezut pe această îngustă punte, curând se va pomeni în prăpastie.
16 - Până nu veţi coborî pe Ţărm, temeţi-vă deci întruna şi nevoiţi-vă să ajungeţi Acolo cu bine.
Că s-ar putea ca tocmai când vă credeţi mai siguri şi uitaţi să vegheaţi - un val neaşteptat s-ar putea să vă ia şi să vă tragă spre adâncuri!
Sau vreun vârtej ascuns, să vă răsucească şi să cădeţi ameţiţi în vreun abis pierzător.
Sau vreo înţepenire neaşteptată a muşchilor duhovniceşti să vă strâmbe picioarele din mers
şi mâinile din lucru.
17 - Cel mai adesea se îneacă înnotătorii prea încrezuţi.
Aceştia prea siguri de sine, nu iau în seamă pericolele şi se aruncă nebuneşte în ele.
Sau nu veghează cu seriozitate când vin valurile spre ei,
ori când trec ei spre ele.
Mai ales vârtejurile ascunse pe care nici nu le bănuieşti, ucid pe cei mai mulţi.
Luaţi deci bine seama, mai ales la păcatele ascunse...
La cele care nu se văd la suprafaţă, ca stâncile de sub apă,
dar sunt de cea mai mare primejdie pentru noi.
18 - Fiţi totdeauna cu ochii spre Ţărm
dar fiţi totdeauna cu teamă şi de primejdii.
Fiţi totdeauna cu toată grija asupra locurilor alunecoase.
Rugaţi-vă cu toate puterile.
Nădăjduiţi cu toată tăria în Domnul.
Chemaţi-L cu toată credinţa în ajutor.
Bizuiţi-vă cu toată încrederea pe Harul Său,
- dar nu vă lăudaţi niciodată că aţi ajuns.
Şi nu fiţi deplin siguri de mântuire, - până ce nu veţi coborî pe Ţărm, lângă Domnul şi Mântuitorul nostru.
Nu vă luaţi după lăudăroşi şi încrezuţi, căci nici unul n-a ajuns cu bine până la capăt.
19 - Acolo pe Ţărm... O, Acolo pe Ţărmul dorit, atins după o muncă şi o osteneală îndelungată,
după o teamă şi o slujbă mistuitoare,
- trăgând o corabie salvată şi o mreajă plină,
- ce bucurie şi ce masă îndestulătoare îi aşteaptă pe sfinţii ucenici, în Dimineaţa Aceea, împreună cu Domnul.
20 - În orice comunitate cu credincioşi sunt trei feluri de suflete:
sunt suflete mari,
suflete mijlocii,
şi suflete mici, - în credinţă şi în roadele Duhului Sfânt.
Doamne, dăruieşte-ne numai suflete mari... iar pe cele ce încă sunt mici, Te rugăm să le creşti repede şi deplin.
Amin.