Grăunțele și rodul
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Bineînțeles că orice lucrător bun ar dori ca toate grăunțele lui să aducă rodul de o sută.
Dar aceasta nu depinde numai de el, ci depinde de încă foarte multe alte cauze care, unele îi sunt cunoscute,
dar altele îi rămân ascunse pe totdeauna.
2 - Noi putem să ne întrebăm uneori: de ce același cuvânt pe unii îi mișcă iar pe alții nu?
De ce din aceeași părinți, unii copii sunt buni, iar alții nu?
De ce din același verset unii scot un înțeles mântuitor, iar alții nu?
De ce rugăciunea noastră este mai fierbinte și slobodă, uneori, iar alteori nu?
De ce unora le este dat să cunoască tainele Împărăției lui Dumnezeu, iar altora nu?
Uneori putem da la aceste întrebări un răspuns sigur zicând: pentru asta!
E așa, dar de ce e așa, - numai Dumnezeu știe!
Dar de multe ori nu putem spune decât: nu știm!
Așa este și cu aceste trei feluri de credincioși din bisericile și adunările Domnului.
3 - Starea credincioșilor bisericii uneori poate depinde de stăruințele pe care și le dă fiecare de a aduce roadele Duhului.
Uneori poate că nu depinde nici de cel care vrea și nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care are milă (Rom. 9, 16).
4 - Dar un lucru este sigur: că aceste două adevăruri sunt totuși strâns legate între ele și condiționate unul de celălalt.
Anume că dacă Dumnezeu nu-Și dă harul Lui, este sigur că toate ostenelile noastre ar fi zadarnice.
Dar și mai sigur este că harul lui Dumnezeu se dă totdeauna numai acelora care depun toate aceste osteneli, după cât este în puterea sa fiecare.
5 - Nu este lucrător al Domnului Isus acela care n-a adus în Lucrarea Domnului chiar nici un suflet.
Care n-a adus cauzei Domnului chiar nici un rod.
Nu este un pescar al lui Isus acela care n-a prins în mreaja Evangheliei chiar nici un pește pentru Hristos!
Când vom ajunge pe Țărmul Veșniciei,
când vom fi ieșit din apele acestei vieți,
- Domnul nostru Isus Hristos ne va cere să-I arătăm peștii pe care i-am prins pentru El.
Sufletele care le-am salvat noi din valurile lumii acesteia.
Roadele ostenelilor și a misiunilor noastre, în slujba mântuirii Sale.
Ce-I vom arăta noi atunci oare?
6 - Ce fericit va fi răsplătit atunci pescarul care va înfățișa înaintea Stăpânului rodul muncii sufletului său!
Dar ce va face acela oare care nu se va putea înfățișa decât cu pești prinși de alții și atrași de el apoi în mreaja lui?
7 - Nu va fi acela oare ca robul viclean și leneș aruncat atunci în întunericul cel blestemat? (Matei 25, 26-30).
Sau ce va face acela care a risipit și a pierdut peștii strânși de alții cu trudă și cu jertfă?
Fiecare să ia bine seama la cuvântul înștiințării necruțătoare a Domnului.
Fiindcă întocmai așa va fi - după cum este scris.
8 - Nu toți peștii sunt aleși.
Toți sunt chemați, toți sunt binecuvântați
- dar numai unii sunt aleși.
Adevărata alegere desigur că o va face numai Domnul și Stăpânul care Singur cunoaște adevărul întreg, despre noi, despre fiecare.
Această alegere se va face în Marea Zi a Răsplătirii, când Hristos, Cunoscătorul fiecăruia va arăta ce a fost și ce a făcut fiecare dintre ai Lui.
9 - Dar și până atunci, chiar și astăzi, în măsura în care avem și noi Duhul Lui nepărtinitor,
putem vedea pe cei care se aleg dintre frați și dintre surori.
Printr-o mai fierbinte iubire,
printr-o mai harnică lucrare
și printr-o mai smerită curăție față de Domnul Isus.
Aceștia sunt cei pe care îi cere Domnul pentru scopurile Sale, pentru Lucrarea Sa, pentru planul Său.
10 - Să ne străduim și noi în așa fel încât când Domnul va căuta printre cei din adunarea noastră, să afle multe suflete alese, pe care să le poată folosi cu bucurie în orice scop are El nevoie,
- să ne aleagă și să Se folosească și de noi.
11 - Măsura lui Dumnezeu nu este ca măsura oamenilor.
12 - Oamenii laudă ceea ce este mândru, puternic, uriaș
- Dumnezeu laudă ceea ce este smerit, răbdător și modest.
Lumea fericește pe cei sătui, avuți și înălțați,
Dumnezeu fericește pe cei săraci, flămânzi, umiliți.
13 - Firește în lume sunt priviți mari, acei cu mușchii mai puternici,
cu legături mai influente,
cu avuții mai întinse,
cu poziții mai înalte.
Duhovnicește însă, sunt socotiți cei mai mari acei oameni care au starea sufletească cea mai sfântă,
caracterul cel mai nobil,
bunătatea cea mai smerită,
cinstea cea mai frumoasă,
conștiința cea mai curată.
Și Dumnezeu nu Se înșală niciodată în cei ce-i alege El.
14 - Ce bine ar fi totdeauna dacă noi am măsura toate lucrurile cu măsura lui Dumnezeu.
Dacă am cântări totul în greutatea Lui.
Și dacă ne-am obișnui să privim toate cu vederile Sale.
Atunci nu ne-ar înșela nimeni și nu ne-ar surprinde nimic.
Atunci n-am numi „mare” ceea ce este mic sau nimic. Nici aur, ceea ce este nebunie sau vicleșug.
Căci lumina lui Dumnezeu ne-ar face să vedem și să prețuim totul, fără a ne înșela niciodată și nicăieri.
15 - La venirea Domnului va fi luat cel bun, cel crescut duhovnicește, cel vrednic, cel găsit în Domnul, în adevărata Sa Lucrare, în care a fost prins de la început,
- și va fi lăsat cel necrescut, cel mic în credință, cel neputincios duhovnicește, cel căldicel, cel neroditor, cel leneș, cel firesc.
Cel broască, cel șarpe, cel viperă, cel șopârlă, cel lipitoare...
Să nu ne înșelăm singuri.
Ci să ne încercăm necruțător acum, pe noi înșine, ca să vedem dacă suntem în Hristos (cu mreaja Lui) sau nu (2 Cor. 13, 5).
Dacă suntem pește sau nu.
Dacă suntem curați și crescuți în El, sau nu.
16 - Ce minunată a fost armonia Bisericii Domnului în primele ei sute de ani!
Ce pești mari și minunați au fost acei care cu toată marea lor greutate și mulțime, n-au rupt totuși mreaja, ci au umplut-o cu urmași sfinți.
Dar îndată ce s-au ivit doi „mari” firești, au rupt această sfântă mreajă.
Și de atunci oriunde când se mai ivește câte un „mare” firesc, mai sfâșie câte o bucată din mreaja Bisericii Domnului.
Adevărații mari, au păstrat-o și au crescut-o.
Falșii „mari” au sfâșiat-o și au risipit-o.
17 - Dar Viul Dumnezeu a cărui moștenire scumpă este aceasta, - e gata să răsplătească și unora și celorlalți.
Unora pentru că au strâns, celorlalți pentru că au risipit.
Tu ce fel de „mare” ești în mreaja Bisericii Domnului? Ce faci în ea și din ea?
18 - Bucuria de a primi este bucuria omenească,
bucuria de a da, este bucuria Dumnezeiască.
Bucuria de a mânca este o bucurie trupească,
- bucuria de a da de mâncare, este bucuria sufletească.
Grija pentru sine o are fiecare om,
- dar grija pentru alții o are numai Dumnezeu și cei care sunt din El.
19 - Binecuvântat să fii Tu, care nu uiți niciodată pe cei care trec prin stările grele.
Care la vremea prânzului nu lași niciodată chiar fără de nici o hrană, pe cei care muncesc și așteaptă, cu ochii pe cale
sau printre gratii,
- topiți de foame și de dor...
20 - Suflete al meu și fiul meu, tu știi ce fericit ai fost în rarele clipe ale vieții tale, când ai putut spune cuiva iubit care flămânzea: vino prânzește...
acestea au fost cele mai fericite prânzuri din viața ta, cu ai tăi.
Nici un prânz luat nu m-a săturat atât de fericit ca prânzul pe care l-am dat eu astfel altora!...
Doamne Isuse, ajută-ne pe toți să prânzim în Împărăția Ta.
Amin.