Grăunţele şi rodul
Traian Dorz - Strălucirea Biruinței
1 - Bineînţeles că orice lucrător bun ar dori ca toate grăunţele lui să aducă rodul de o sută.
Dar aceasta nu depinde numai de el, ci depinde de încă foarte multe alte cauze care, unele îi sunt cunoscute,
dar altele îi rămân ascunse pe totdeauna.
2 - Noi putem să ne întrebăm uneori: de ce acelaşi cuvânt pe unii îi mişcă iar pe alţii nu?
De ce din aceeaşi părinţi, unii copii sunt buni, iar alţii nu?
De ce din acelaşi verset unii scot un înţeles mântuitor, iar alţii nu?
De ce rugăciunea noastră este mai fierbinte şi slobodă, uneori, iar alteori nu?
De ce unora le este dat să cunoască tainele Împărăţiei lui Dumnezeu, iar altora nu?
Uneori putem da la aceste întrebări un răspuns sigur zicând: pentru asta!
E aşa, dar de ce e aşa, - numai Dumnezeu ştie!
Dar de multe ori nu putem spune decât: nu ştim!
Aşa este şi cu aceste trei feluri de credincioşi din bisericile şi adunările Domnului.
3 - Starea credincioşilor bisericii uneori poate depinde de stăruinţele pe care şi le dă fiecare de a aduce roadele Duhului.
Uneori poate că nu depinde nici de cel care vrea şi nici de cel care aleargă, ci de Dumnezeu care are milă (Rom. 9, 16).
4 - Dar un lucru este sigur: că aceste două adevăruri sunt totuşi strâns legate între ele şi condiţionate unul de celălalt.
Anume că dacă Dumnezeu nu-Şi dă harul Lui, este sigur că toate ostenelile noastre ar fi zadarnice.
Dar şi mai sigur este că harul lui Dumnezeu se dă totdeauna numai acelora care depun toate aceste osteneli, după cât este în puterea sa fiecare.
5 - Nu este lucrător al Domnului Isus acela care n-a adus în Lucrarea Domnului chiar nici un suflet.
Care n-a adus cauzei Domnului chiar nici un rod.
Nu este un pescar al lui Isus acela care n-a prins în mreaja Evangheliei chiar nici un peşte pentru Hristos!
Când vom ajunge pe Ţărmul Veşniciei,
când vom fi ieşit din apele acestei vieţi,
- Domnul nostru Isus Hristos ne va cere să-I arătăm peştii pe care i-am prins pentru El.
Sufletele care le-am salvat noi din valurile lumii acesteia.
Roadele ostenelilor şi a misiunilor noastre, în slujba mântuirii Sale.
Ce-I vom arăta noi atunci oare?
6 - Ce fericit va fi răsplătit atunci pescarul care va înfăţişa înaintea Stăpânului rodul muncii sufletului său!
Dar ce va face acela oare care nu se va putea înfăţişa decât cu peşti prinşi de alţii şi atraşi de el apoi în mreaja lui?
7 - Nu va fi acela oare ca robul viclean şi leneş aruncat atunci în întunericul cel blestemat? (Matei 25, 26-30).
Sau ce va face acela care a risipit şi a pierdut peştii strânşi de alţii cu trudă şi cu jertfă?
Fiecare să ia bine seama la cuvântul înştiinţării necruţătoare a Domnului.
Fiindcă întocmai aşa va fi - după cum este scris.
8 - Nu toţi peştii sunt aleşi.
Toţi sunt chemaţi, toţi sunt binecuvântaţi
- dar numai unii sunt aleşi.
Adevărata alegere desigur că o va face numai Domnul şi Stăpânul care Singur cunoaşte adevărul întreg, despre noi, despre fiecare.
Această alegere se va face în Marea Zi a Răsplătirii, când Hristos, Cunoscătorul fiecăruia va arăta ce a fost şi ce a făcut fiecare dintre ai Lui.
9 - Dar şi până atunci, chiar şi astăzi, în măsura în care avem şi noi Duhul Lui nepărtinitor,
putem vedea pe cei care se aleg dintre fraţi şi dintre surori.
Printr-o mai fierbinte iubire,
printr-o mai harnică lucrare
şi printr-o mai smerită curăţie faţă de Domnul Isus.
Aceştia sunt cei pe care îi cere Domnul pentru scopurile Sale, pentru Lucrarea Sa, pentru planul Său.
10 - Să ne străduim şi noi în aşa fel încât când Domnul va căuta printre cei din adunarea noastră, să afle multe suflete alese, pe care să le poată folosi cu bucurie în orice scop are El nevoie,
- să ne aleagă şi să Se folosească şi de noi.
11 - Măsura lui Dumnezeu nu este ca măsura oamenilor.
12 - Oamenii laudă ceea ce este mândru, puternic, uriaş
- Dumnezeu laudă ceea ce este smerit, răbdător şi modest.
Lumea fericeşte pe cei sătui, avuţi şi înălţaţi,
Dumnezeu fericeşte pe cei săraci, flămânzi, umiliţi.
13 - Fireşte în lume sunt priviţi mari, acei cu muşchii mai puternici,
cu legături mai influente,
cu avuţii mai întinse,
cu poziţii mai înalte.
Duhovniceşte însă, sunt socotiţi cei mai mari acei oameni care au starea sufletească cea mai sfântă,
caracterul cel mai nobil,
bunătatea cea mai smerită,
cinstea cea mai frumoasă,
conştiinţa cea mai curată.
Şi Dumnezeu nu Se înşală niciodată în cei ce-i alege El.
14 - Ce bine ar fi totdeauna dacă noi am măsura toate lucrurile cu măsura lui Dumnezeu.
Dacă am cântări totul în greutatea Lui.
Şi dacă ne-am obişnui să privim toate cu vederile Sale.
Atunci nu ne-ar înşela nimeni şi nu ne-ar surprinde nimic.
Atunci n-am numi „mare” ceea ce este mic sau nimic. Nici aur, ceea ce este nebunie sau vicleşug.
Căci lumina lui Dumnezeu ne-ar face să vedem şi să preţuim totul, fără a ne înşela niciodată şi nicăieri.
15 - La venirea Domnului va fi luat cel bun, cel crescut duhovniceşte, cel vrednic, cel găsit în Domnul, în adevărata Sa Lucrare, în care a fost prins de la început,
- şi va fi lăsat cel necrescut, cel mic în credinţă, cel neputincios duhovniceşte, cel căldicel, cel neroditor, cel leneş, cel firesc.
Cel broască, cel şarpe, cel viperă, cel şopârlă, cel lipitoare...
Să nu ne înşelăm singuri.
Ci să ne încercăm necruţător acum, pe noi înşine, ca să vedem dacă suntem în Hristos (cu mreaja Lui) sau nu (2 Cor. 13, 5).
Dacă suntem peşte sau nu.
Dacă suntem curaţi şi crescuţi în El, sau nu.
16 - Ce minunată a fost armonia Bisericii Domnului în primele ei sute de ani!
Ce peşti mari şi minunaţi au fost acei care cu toată marea lor greutate şi mulţime, n-au rupt totuşi mreaja, ci au umplut-o cu urmaşi sfinţi.
Dar îndată ce s-au ivit doi „mari” fireşti, au rupt această sfântă mreajă.
Şi de atunci oriunde când se mai iveşte câte un „mare” firesc, mai sfâşie câte o bucată din mreaja Bisericii Domnului.
Adevăraţii mari, au păstrat-o şi au crescut-o.
Falşii „mari” au sfâşiat-o şi au risipit-o.
17 - Dar Viul Dumnezeu a cărui moştenire scumpă este aceasta, - e gata să răsplătească şi unora şi celorlalţi.
Unora pentru că au strâns, celorlalţi pentru că au risipit.
Tu ce fel de „mare” eşti în mreaja Bisericii Domnului? Ce faci în ea şi din ea?
18 - Bucuria de a primi este bucuria omenească,
bucuria de a da, este bucuria Dumnezeiască.
Bucuria de a mânca este o bucurie trupească,
- bucuria de a da de mâncare, este bucuria sufletească.
Grija pentru sine o are fiecare om,
- dar grija pentru alţii o are numai Dumnezeu şi cei care sunt din El.
19 - Binecuvântat să fii Tu, care nu uiţi niciodată pe cei care trec prin stările grele.
Care la vremea prânzului nu laşi niciodată chiar fără de nici o hrană, pe cei care muncesc şi aşteaptă, cu ochii pe cale
sau printre gratii,
- topiţi de foame şi de dor...
20 - Suflete al meu şi fiul meu, tu ştii ce fericit ai fost în rarele clipe ale vieţii tale, când ai putut spune cuiva iubit care flămânzea: vino prânzeşte...
acestea au fost cele mai fericite prânzuri din viaţa ta, cu ai tăi.
Nici un prânz luat nu m-a săturat atât de fericit ca prânzul pe care l-am dat eu astfel altora!...
Doamne Isuse, ajută-ne pe toţi să prânzim în Împărăţia Ta.
Amin.