O, de ai fi fratele meu, care a supt la ţâţele mamei mele! Când te-aş întâlni în uliţă, te-aş săruta şi nimeni nu m-ar ţine de rău.

Te-aş lua şi te-aş aduce la casa mamei mele; ea m-ar învăţa să-ţi dau să bei vin^* mirositor, must din rodiile mele.

Mâna lui stângă^* să fie sub capul meu şi dreapta lui să mă îmbrăţişeze! –

Vă rog^* fierbinte, fiice ale Ierusalimului, nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea. –

Cine^* este aceea care se suie din pustie rezemată de iubitul ei şi zicând: „Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mamă-ta, acolo te-a născut şi te-a făcut ea”? –

Pune-mă^* ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.

Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de^* ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ. –

Avem o soră micuţă^*, care n-are încă ţâţe. Ce vom face cu sora noastră în ziua când îi vor veni peţitorii?

Dacă este zid, vom zidi nişte zimţi de argint pe ea; dar dacă este uşă, o vom închide cu o scândură de cedru. –

Eu sunt un zid şi ţâţele mele sunt ca nişte turnuri; în ochii lui am fost ca una care a găsit pace.

Solomon avea o vie la Baal-Hamon; a închiriat-o^* unor păzitori şi fiecare trebuia să aducă pentru rodul ei o mie de sicli de argint.

Via mea, care este a mea, o păstrez eu. Ţine-ţi, Solomoane, cei o mie de sicli, şi două sute fie ale celor ce păzesc rodul! –

Tu, care locuieşti în grădini, nişte prieteni îşi pleacă urechea la glasul tău: binevoieşte^* şi fă-mă să-l aud! –

Vino^* repede, iubitule, ca^** o căprioară sau ca puiul de cerb pe munţii plini de mirozne!