„Au pe Moise și pe prooroci”
Martin Bugărin - Strângeți fărâmiturile Vol. 2
În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
Cuvintele acestea au răsunat într-un moment cutremurător.
Cuvintele acestea au răsunat în Locuința Morților, în chinuri și în foc, unde se zbătea bogatul cel nemilostiv.
Părintele Avraam a spus cuvintele acestea nu numai bogatului nemilostiv, ci și tuturor acelora care vor mai trăi în viață cum a trăit acel om, în neascultare.
Cu glas de clopote de alarmă, cu glas de tunete și de fulgere cerești răsună și astăzi acest cuvânt sfânt: „Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei”.
Bogatul nemilostiv a ajuns în Locuința Morților... De ce?
Pentru că el nu a ascultat niciodată de nimeni; el credea că banii lui pot totul; credea că bogățiile lui cumpără totul; credea că hainele lui scumpe au trecere oriunde... Și așa, a învățat să nu asculte de nimeni, ci numai el să fie ascultat de toți. Toți să facă ce zicea el, toți să asculte de el, dar el să nu asculte de nimeni.
Nu știa bogatul că există „Moise și proorocii”, ca să facă și el ce zic ei, să asculte de ei? El poate că își bătea joc de ei...
Ce mulți oameni dormitează sufletește și nu știu și nu-și dau seama că aici pe pământ avem „pe Moise și pe prooroci”, ca să ascultăm de ei! Priviți unde a ajuns cine nu a ascultat pe Moise și pe prooroci: în iad!
Aici s-a trezit și bogatul cel nemilostiv... dar în ce clipe cutremurătoare! Buzele îi ardeau de sete, limba îl frigea în gură și văpaia focului îl mistuia... Vai, ce cumplită este plata păcatului neascultării! Cum trebuie să ardă în foc chiar ceea ce nu asculta, chiar acele mădulare răzvrătite și neascultătoare, nesupuse lui Dumnezeu.
De ce a ajuns bogatul în Locuința Morților? În primul rând, pentru că nu a ascultat de Moise și de prooroci. Așa ne spune părintele Avraam, când bogatul își aduce aminte că mai are cinci frați [și voia] ca să nu ajungă și ei în Locuința Morților, în chinurile veșnice. Atunci părintele Avraam îi arată bogatului singura Poartă de intrare în Împărăția lui Dumnezeu: ascultarea de Moise și de prooroci!
Și tu, bogatule, dacă voiai să nu ajungi în Locuința Morților, trebuia să asculți de Moise și de prooroci. Ascultarea de ei te-ar fi dus și pe tine în Împărăția lui Dumnezeu; dar neascultarea de ei te-a dus în iad.
Ascultarea de Moise și de prooroci este singura Poartă prin care se intră în ceruri. Unica Poartă - Ascultarea de tot Cuvântul lui Dumnezeu. Dar acest Cuvânt sfânt nu se află pe toate drumurile și pe toate ulițele, și în toate gurile, - ci numai în gura lui Moise și a proorocilor, adică a oamenilor aleși și trimiși anume de Dumnezeu pentru slujba și lucrarea Lui de mântuire.
Ce mulți, și azi, ascultă și primesc adevărul din gura lumii, din gura și de pe buzele lumii, ale minciunii, ale banilor, ale luxului, ale modei lumești Adevărul lui Dumnezeu însă nu se găsește decât în gura lui „Moise și a proorocilor”.
„Căci mai am cinci frați; să nu vină și ei în acest loc de chin”, striga bogatul din iad (Lc 16, 28).
„Dacă nu ascultă pe Moise și pe prooroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți” (Lc 16, 31).
Aceste cuvinte le-a spus lămurit părintele Avraam.
Neascultarea de Moise și de prooroci a fost și este singura cauză pentru care omul ajunge în Locuința Morților.
Pentru aceasta, sărmane bogat, ai ajuns tu aici. Pentru aceasta vor ajunge și frații tăi aici, dacă vor umbla pe pământ ca și tine: pentru neascultare...
Mulți știu și pot să cânte, și cântă; dar nu pot asculta. Cântă cum vor ei, nu cum trebuie să asculte de Moise. Mulți știu și pot vorbi despre Dumnezeu, dar nu ascultă de Moise, care vrea să-i învețe să și asculte de „Moise” - de Cuvântul lui Dumnezeu adus prin omul lui Dumnezeu.
„Să asculte de ei!”
Pentru aceasta a trimis Dumnezeu pe Moise și pe prooroci, ca să călăuzească poporul spre Țara Sfântă, ca poporul să asculte de ei. Dar ce mulți nici nu cunosc pe Moise și pe prooroci. Atunci cum să asculte de ei?
Moise și proorocii au fost trimiși în călătoria noastră de Domnul, ca poporul să nu se abată nici la dreapta, nici la stânga, să țină cărarea drept. Iată, Dumnezeul nostru Bun Și-a făcut partea Sa din lucrarea mântuirii: „Au pe Moise și pe prooroci !”...
Au... Avem, fraților! Dar aici Domnul Dumnezeu Se oprește și așteaptă de la fiecare dintre noi ceva. Ce așteaptă?
Să ascultăm de Moise și de prooroci ! Aceasta nu-i o rugăminte a lui Dumnezeu către oameni, de a veni, de a urma, de a face, de a primi... Ci este o poruncă, este o condiție Unică de intrare în Împărăția lui Dumnezeu. „Să asculte de ei!...”
Oricând și în orice vreme, Dumnezeu rânduiește unui popor să scape din robie și îi trimite un „Moise” - adică un om ales și pregătit special de Domnul pentru slujba rânduită de a purta Cuvântul Domnului și Voia lui Dumnezeu pe pământ.
Fiecare vreme, fiecare generație, fiecare popor își are „Moisele” lor rânduit de Dumnezeu să mijlocească între Cer și pământ.
Ce minunată era vremea aceea când și în țara noastră Domnul a trimis pe „Moise” în ființa Părintelui Iosif, ca să scoată poporul nostru din robia lui „Faraon”, a păcatului, a întunericului !
După ce Dumnezeu l-a chemat la el pe acest „Moise”, după ce Părintele Iosif a plecat în Ceruri, S-a îngrijit Domnul să ne trimită un alt „Moise”, prin frații și părinții cei vrednici, cei chemați și pregătiți pentru această slujbă.
Vremurile noastre, zilele noastre sunt încă minunate și fericite pentru că Dumnezeu ne-a trimis și ne-a lăsat un alt „Moise” printre noi. Ce minunat lucrează Dumnezeu, frații mei! Cât de minunat Își face mereu Domnul lucrarea Lui!
„Să asculte de Moise!”
Cum stăm noi cu ascultarea de Moise? Căci mântuirea noastră este legată de acești oameni sfinți ai lui Dumnezeu, de ascultarea de acești oameni sfinți.
Moise a scris mereu voia lui Dumnezeu ori prin tablele Legii, ori prin alte scrieri, pentru ca poporul să nu uite niciodată ascultarea de Dumnezeu și păzirea Cuvântului Său.
Tot drumul chemării la mântuire, în țara noastră, este presărat cu scrierile Părintelui Iosif, cu scrierile fratelui Ioan Marini, iar azi, cu scrierile fratelui Traian Dorz...
„Să asculte de ei!”
Aici vom rămâne mulți dintre noi rușinați, pentru că nu prea cunoaștem noile „table ale Legii” - scrierile și voia lui Dumnezeu trimisă prin acești „Moise” și vremurilor noastre.
Căci din toate strălucește și e însemnată Calea către Cer, cum să ascultăm, cum să-L urmăm și cum să-L iubim pe Dumnezeu.
Mulți dintre noi ne dezvinovățim ușor: „Dacă nu avem cărțile, de unde să citim? De unde să cunoaștem planul lui Dumnezeu?.”
Moise, la vremea lui, cum a făcut? A cerut lui Dumnezeu! Nici el nu a avut toc și cerneală și nici hârtie de scris, dar a mers înaintea Domnului sus pe munte și acolo Domnul a scris cu degetul Lui Sfânt înscrisul de pe tablele Legii pe care Moise le-a adus apoi poporului.
Noi azi avem toc și cerneală, caiete, hârtie, dar în multe case se află scrise carnețelul de prăjituri, carnețelul de bucate, carnețelul cu afaceri de bani și câte și mai câte...
Nu am putea atunci să ne scriem și un carnet de cântări, de meditații, de proverbe? Carnete de poezii?...
Dacă știm să răspundem chemării pântecelui și prăjiturilor și putem să ne scriem pe carnețele rețetele firești, de ce nu știm să ascultăm și Domnului, și fraților, și părinților și să avem scrise și Voia lui Dumnezeu, întâi pe inima noastră, dar apoi și pe carnețelele noastre; căci și din aceasta se vede dacă știe cineva sau dacă nu știe să asculte de „Moise”.
De fapt, mulți se întreabă: Ce anume să ascultăm? Ce ne pot spune „Moise” și „proorocii”?
Ascultăm prin ei Glasul lui Dumnezeu. Pentru că numai prin ei vorbește Dumnezeu! A mai fost în vechime Maria proorocița, sora lui Moise, care a tulburat poporul întreg: „Dar ce? Numai prin Moise vorbește Dumnezeu? Toată adunarea este sfântă!...”
Ce scump a plătit ea prețul păcatului neascultării ei! Și s-a apăsat și pe inima ei cea neascultătoare marele adevăr: „să asculte de Moise”. Pentru că numai așa se ascultă de Dumnezeu, ascultând de omul sfânt al lui Dumnezeu.
Iubiții mei! Răsună Glasul lui Dumnezeu prin glasul lui Moise, dar oamenii nu se prea grăbesc să asculte.
Răsună Glasul cel Sfânt al lui Dumnezeu demult, în Templu, unde dormeau bătrânul preot Eli și copilul Samuel. Era o noapte senină, cu stele, cu cerul senin, și ei amândoi dormeau adânc... Deodată răsună Glasul lui Dumnezeu, chemând: „Samuele!... Samuele!...”
Răsună Glasul cel ca tunetul, Glasul cel care făcea pe Israel să tremure de groază... Glasul acesta minunat răsună în acea vreme din nou. Dar numai urechile și inima lui Samuel aud, căci Eli, bătrânul preot, nu mai aude nimic.
Glasul lui Dumnezeu răsună și cheamă, dar cine îl poate auzi? Numai cei cu inima curată!
Deși erau amândoi în Casa Domnului, preotul Eli nu auzea nimic. Amândoi erau slujitorii lui Dumnezeu, dar credința lui Eli se stingea, ascultarea lui murea în păcat, era la apus... căci mergea pe drumul neascultării. Dar credința și ascultarea lui Samuel începeau să se aprindă, erau la răsăritul drumului ascultării și împliniri Cuvântului Sfânt.
Deși locuiau amândoi în Casa Domnului, nu amândoi ascultau Cuvântul lui Dumnezeu, căci Eli și casa lui se purtau necuviincios înaintea Domnului și a întregului Israel. Deci iată că nu ajunge că am ascultat o dată și noi de Dumnezeu, ci ascultarea trebuie să meargă până la sfârșitul vieții, cum a fost credincios și ascultător tânărul Samuel, nu ca preotul Eli și copiii lui cei răi.
De mici, noi învățăm ascultarea de mamă, ascultarea de tată, ascultarea de părinți... Dacă pe acestea le-am învățat la vârsta potrivită, atunci vom ști să ascultăm mai târziu și pe „Moise”. Și pe Dumnezeul nostru, prin glasul lui ,,Moise”.
Dar dacă de mici ne învățăm cu neascultarea, atunci până la moarte, adesea, vom fi tot neascultători.
Chiar dacă sunt mulți oameni care-I vorbesc lui Dumnezeu... Chiar dacă mulți oameni Îi pot cânta lui Dumnezeu...
Chiar dacă mulți oameni Îi pot cere mereu Domnului...
Dumnezeu numai la puțini le vorbește, numai la puțini le primește jertfele și numai la puțini le împlinește cererile și rugăciunile... De ce oare?
Pentru că numai puțini sunt cei care să asculte și să împlinească tot Cuvântul lui Dumnezeu, toată Voia lui Dumnezeu. Pentru că puțini sunt cei ce ascultă Glasul lui Dumnezeu care ne este adus prin trimișii săi, prin robii Săi.
Moise și Aron au fost și frați trupești, și aleși de Dumnezeu pentru niște slujbe deosebite. Dar nu la fel amândoi ascultau Cuvântul lui Dumnezeu.
Moise asculta din toată inima lui credincioasă, dar Aron se clătina ca frunza bătură de vânt în ascultare și împlinire.
Când Moise era pe Muntele Sinai și vorbea cu Dumnezeu, el a primit tablele Legii din Mâna Domnului. „Tablele Legii erau lucrarea lui Dumnezeu și scrisul era scrisul lui Dumnezeu săpat pe table” (Exod 32, 16).
Moise le-a primit cu toată smerenia din Mâna Domnului, ca să le aducă poporului Israel.
În același timp, Aron, fratele trupesc al lui Moise, împlinea lucrarea diavolului. Poporul s-a adunat la Aron, zicând că Moise tot nu mai vine, că a plecat de 40 de zile... și Aron să le facă un vițel de aur.
Sărmanul Aron, dacă ar fi avut inima alipită de Domnul, ar fi făcut voia Domnului, nu a diavolului! Dar el, cu mâinile lui, cu mâinile cu care până atunci slujise cu cădelnița Domnului ca preot, acum ia aurul și face pe placul diavolului, ca să facă o bucurie inimilor rele și neascultătoare. Iubirea din inima lui Aron slujește acum diavolului.
Aron le face vițelul de aur după cum cerea poporul; și poporul se apucă să joace înaintea vițelului, zicând că acel vițel era Dumnezeul Care i-a scos din Egipt. Și se închinau vițelului idolesc.
Moise vine cu tablele Legii, făcute de Mâna lui Dumnezeu!
Aron vine cu vițelul de aur făcut de el, din porunca diavolului! Ce tablou cumplit! Cei doi frați au ajuns în două tabere potrivnice. Unul rămâne slujitorul lui Dumnezeu, altul slujitorul diavolului.
Dar și pe vițel îl face cenușă, pe care o împrăștie în cele patru vânturi, pe care o spulberă în cele patru vânturi (Exod 32, 20). Apoi Moise, plin de zdrobire și de durere, strigă către Aron: „Ce ți-a făcut poporul acesta de ai adus asupra lui un păcat așa de mare?” (Exod 32, 21).
„Moise a văzut că poporul era fără frâu, căci Aron îl făcuse să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor săi...” (Exod 32, 25).
Frații mei dragi, să ne cutremurăm în inimile noastre. Căci fiecare dintre noi suntem ori ca Moise, ori ca Aron.
Ori Îl iubim pe Dumnezeu ca și Moise, din toată inima, ascultători și smeriți, ori ca Aron, cu o mână ținând cădelnița altarului Domnului și cu cealaltă mână cădelnița diavolului, slujind vițelului de aur.
Cercetează-te, scumpul meu și scumpa mea: între care ești tu? Cum asculți tu? Ca Moise sau ca Aron?
Ce fel de ascultare cunoaște inima ta? Ascultarea lui Moise sau ascultarea lui Aron, cea împărțită?
Să ne ferească Dumnezeu, să nu avem și noi ascultarea lui Aron! Să nu fim și noi așa de îndoielnici și de slabi duhovnicește!...
Priviți azi în casele noastre, cum vine soția sau copiii: „Tăticule, vreau hainele cutare...”. Cel ce are credința și ascultarea lui Aron le cumpără imediat, ca să meargă copiii lui cu ele la păcat, la bal, la petreceri vinovate, să se închine vițelului de aur.
„Tăticule, vreau televizor...” Aron nici nu stă pe gânduri. Se duce și le cumpără și apoi vede cum copiii lui se închină noului vițel de aur.
„Tăticule, vreau prietenii rele...” Aron imediat aprobă. Și apoi vede el singur cum copiii lui se închină vițelului de aur făcut de el însuși, cu sudoarea lui.
„Tăticule, vreau distracții...” Aron n-o oprește pe soția sau pe copiii lui de la rău, căci vrea să le facă la toți pe plac: și lui Dumnezeu, și lui Satan.
Priviți-l pe Moise! Așa face el? Nu! El, Moise, nu poate face așa! Căci el Îl ascultă numai pe Dumnezeu.
Fratele meu credincios care ții încă într-o mână cădelnița slujirii lui Dumnezeu și în cealaltă, slujirea diavolului, a păcatului, a minciunii, a neascultării: cu ce ți-a greșit soția ta?... Spune, Aroane, cu ce?
Cu ce ți-au greșit copiii tăi?... Spune, Aroane, cu ce, de aduci asupra lor un păcat atât de mare, pentru că tu cu mâna ta le faci vițelul de aur, tu cu mâna ta îi faci să fie fără frâu, spre batjocura vrăjmașilor tăi și ai Domnului tău. Dacă tu nu le-ai face vițelul, ei nu ar putea să și-l facă singuri. Te folosesc pe tine, biet Aron. Să ne ferească Dumnezeu de credința și de iubirea drăcească a lui Aron!
De aceea nici nu se spune: „Să ascultați de Aron!...” Nu! Nu se poate spune așa. Ci se spune apăsat: „Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei!”
Ascultarea și inima credincioasă spune întotdeauna ca și Samuel: „Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!...” (1 Sam 3, 9-10).
Dar neascultarea și inima neascultătoare spune: „Ascultă, Doamne, că robul tău vorbește...”. Așa voia și Aron: să asculte Dumnezeu de el, căci el, Aron, nu putea să mai asculte de Dumnezeul lui. El știe să vorbească și să facă rău. Ba mai și are curajul și îndrăzneala satanică de a veni înaintea lui Moise și să-i spună cu glasul slugarnic și mieros: „Să nu se aprindă de mânie domnul meu...”.
După Aron, nu avea de ce să se aprindă de mânie Moise. Dar după Moise, nu așa au stat lucrurile! Moise a oprit răul, a curmat păcatul. A sfărâmat tablele Legii, pentru că nu mai avea cui să le aducă. Dar a sfărâmat și opera drăcească a lui Aron, împrăștiind-o pe fața apei.
Și, din mijlocul durerii și ruinelor rămase, Moise a strigat prin faptele lui sfinte: „Mai vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!...”
Ce bine că mai era un Moise să mijlocească acum! Toți marii oameni ai lui Dumnezeu au vorbit cuvinte mari, izvorâte din trăiri mari, nu ca Aron, vorbe mari, izvorâte din mocirla păcatului și din noroiul neascultării.
Tu, fratele meu și sora mea, de cine asculți? De Dumnezeu sau de Satan?
Ce ascultare ai tu în inima ta?
„Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!”
Ce puțini oameni pot rosti aceste cuvinte! Le putea rosti și împlini un Moise, pentru că el asculta.
Le putea rosti și împlini Samuel, pentru că el asculta. Eli le știa, dar nu le putea rosti; nici măcar nu mai putea auzi chemarea Domnului, pentru că i se îmbolnăvise ascultarea față de Domnul.
Numai cine ascultă Glasul lui Dumnezeu și împlinește Cuvântul Său, numai acela ajunge să spună: „Vorbește, Doamne, că robul Tău ascultă!”.
Numai cine își ridică inima și viața spre ceruri...
Numai cine ascultă de „Moise și de prooroci”...
Numai cine trăiește ascultarea și împlinirea Cuvântului Sfânt ajunge să audă glasul lui Dumnezeu și al îngerilor Săi vorbind cu el gură către gură.
De ce ajung atâția oameni rău? Pentru că își au învățători răi, rătăciți și care fac poporul să fie și mai fără frâu. Învățători care predică vițelul de aur, legând poporul de vițel. Iar acei oameni care urmează astfel de învățători nici nu pot ajunge bine.
„Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei!”
De cine să asculte? De Moise și de prooroci, de cei făcuți și aleși de Dumnezeu, căci prin ei grăiește Dumnezeu.
Numai Moise îndrumă spre Ceruri !
Numai ascultarea de Moise duce în Împărăția lui Dumnezeu, căci prin el răsună Glasul Domnului.
Cum stai tu cu ascultarea de Moise?
Cum stai tu cu ascultarea de alesul Domnului din vremea ta?
Cum stai tu cu ascultarea de frații tăi cei buni?
Sau poate că nici măcar nu-i cunoști...
Ia bine seama, că de această ascultare e legată ori Locuința Morților, trăind în neascultare, ori Împărăția lui Dumnezeu, trăind în ascultare.
La Domnul Iisus vin doi tineri:
E frumos, e bine că amândoi acești tineri au venit la Domnul Iisus. E bine că s-au întâlnit cu Dumnezeu amândoi.
Dar priviți la întoarcerea lor, căci nu se întorc la fel de mulțumiți, nu se întorc amândoi binecuvântați.
Fiul cel lunatic, care e adus de tatăl său, se întoarce acasă mântuit, vindecat, izbăvit de duhul cel rău.
Dar tânărul bogat se întoarce întristat acasă, pentru că el nu putea să asculte ce îi cerea Domnul.
Dacă tânărul lunatic a avut niște părinți credincioși și buni care să-l ia și să îl ducă la Mântuitorul... pentru credința acestor părinți, pentru jertfa și osteneala, și rugămintea acelui tată bun, Domnul Iisus îl vindecă. Tatăl acesta se întoarce acasă fericit, pentru că copilul lui este vindecat.
Cât e de bine întotdeauna când părinții îi aduc pe copiii lor la Dumnezeu!...
O, întotdeauna părinții aceștia se pot întoarce acasă fericiți; și ei, și copiii lor. Pentru că acești copii știu și au de cine să asculte întotdeauna, după cum văd că fac și părinții lor cei credincioși. Cei cu adevărat credincioși.
Dar, dacă tânărul bogat nu a venit adus de tăticul lui sau de mămica lui, el nici nu putea judeca bine și nici nu putea alege bine. Și de aceea rămâne gol, trist și necăjit când aude: „Îți mai lipsește ceva!...”
Tinere dragă, tu cum stai cu ascultarea de Dumnezeu? Cu ascultarea de Moise și de prooroci, cu ascultarea de frații tăi mai mari...
Pentru că nu a avut această ascultare, această smerenie, această aplecare de a vedea mai mare pe fratele său decât pe sine... tânărul bogat a plecat întristat de la Mântuitorul.
„Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei!” Fratele meu și sora mea! Ai auzit tu de „Moise”?
Ai tu pe Moise și pe prooroci? Asculți tu de ei?
Cercetează-te măcar acum, dacă până acum nu ai făcut-o!
Cu ce poți tu dovedi? Prin ce poți tu arăta acum în fața Domnului că asculți de frații tăi, de aleșii Domnului? De Moise. Prin ce arați tu?
Îmbrăcămintea ta ce arată? Arată că asculți?
Pantalonii tăi, surioară, arată că asculți? Așa e oare ascultarea?
Părul tău tăiat, surioară, ce arată? Că asculți tu?
Părul tău lung, frățioare, arată că asculți tu?
Purtarea ta la modă oare ce arată? Ascultare?
Prietenii tăi stricați ce arată? Că asculți tu?
Aceasta era și ascultarea lui Aron: într-o mână, cădelnița slujirii lui Dumnezeu și în cealaltă, slujirea idolească.
Privește la ascultarea lui Moise! Trăiește și tu ascultarea lui Moise, dragostea lui Moise, ca să ajungi acolo unde a ajuns și Moise: lângă Domnul său.
Nu uitați, iubiții mei, că neascultarea și neascultătorii acolo au ajuns: în Locuința Morților. Și numai acolo și-au adus aminte sau li s-a adus aminte: „Ați avut și voi pe Moise și pe prooroci să-i ascultați, dar voi nu ați vrut...”. O, neascultarea și sămânța ei ! ...
„Alt rău să nu fac...”, zic unii. Dar uită, sărmanii, că nu există un alt rău mai mare ca neascultarea. Păcatul neascultării duce la Locuința Morților.
Iubiții mei, noi acum mai putem alege, ca să nu ajungem în Locuința Morților, să ne îndreptăm inima și viața, căci de aceea avem pe „Moise și pe prooroci”, pe frații noștri: ca să ascultăm de ei, să păstrăm învățătura curată, cum au primit-o ei de la înaintașii noștri. Așa să o ducem și noi celor ce vor veni după noi.
„Au pe Moise și pe prooroci; să asculte de ei!”
Domnul Dumnezeu, în mila Lui, să facă să crească și să rodească și în inimile noastre sămânța aceasta a ascultării de „Moise și de prooroci”, de frații noștri cei credincioși, ca să putem împlini tot Cuvântul lui Dumnezeu în viața și în inima noastră.
„Să asculte de ei!” Amin.
Slăvit să fie Domnul!