„Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă; nu precum dă lumea vă dau Eu”

Ceea ce lipsește omenirii și oamenilor de azi e pacea și bucuria cea adevărată. Vuiește lumea, vuiesc țările și popoarele de frământări, de nemulțumiri, de dușmănii, de necazuri. Și vuiește nu numai lumea, ci vuiește în acest clocot și viața oamenilor.

Ori încotro ne-am întoarce ochii, nu vedem decât certuri, vrajbe, împerecheri și dușmănii. Nu-i pace în lume, nu-i pace între popoare, nu-i pace prin țări, nu-i pace prin sate, nu-i pace între vecini, nu-i pace în casele oamenilor și nu-i pace în sufletul oamenilor.

Aproape nicăieri nu mai găsești azi pace și bucurie adevărată. De ce? Pentru că lumea și oamenii s-au depărtat de „Domnul păcii”; s-au depărtat de izvorul păcii, care este Iisus Mântuitorul.

N-avem pace și bucurie adevărată, pentru că ne lipsește pacea lăuntrică, pacea sufletului.

Iisus Mântuitorul a adus în lume și a lăsat în lume pacea și bucuria cea adevărată. A adus în lume o pace despre care El zicea că nu-i din lume și nu-i ca aceea din lume. Iisus Mântuitorul a adus o pace a sufletului, o pace sufletească, o pace lăuntrică. Pacea cea adevărată este pacea sufletului, este pacea cea dinăuntrul nostru. Sufletul își are și el lipsurile lui și cerințele lui pe care trebuie să le ascultăm. O pace adevărată fără această ascultare a sufletului nu putem avea.

Ce ne cere sufletul nostru? Ne-ar spune el însuși dacă l-am întreba cu psalmistul David: „Suflete al meu, de ce ești mâhnit și de ce mă tulburi?” (Ps 42, 6). El ne-ar spune că e mâhnit din pricina păcatului; el ne-ar spune că se tulbură și ne tulbură pentru păcat; el ne-ar spune că nu se poate odihni decât în Domnul, într-o viață trăită cu Domnul.

Ceea ce ne tulbură și viața noastră este păcatul. Păcatul este o sarcină grea ce apasă sufletul și-l tulbură. Păcătosul nu simte păcatul, dar sufletul simte greutatea păcatului.

Învățații au aflat că stratul de aer (atmosfera) ne apasă cu 15.000 de kilograme. O greutate uriașă, enormă. Noi însă nu simțim această greutate, pentru că trăim în aer și aerul ne apasă din toate părțile. Așa e și păcatul. Păcătoșii nu simt greutatea păcatului, pentru că trăiesc în păcat.

Peștele din mare nu simte greutatea valurilor, pentru că trăiește în apă. Păcătosul nu simte greutatea păcatului, pentru că trăiește în păcat și s-a dedat cu el. Dar sufletul simte această greutate și n-are liniște din pricina lui. Orice am face, orice am isprăvi, sufletul simte greutatea păcatului și de aceea se tulbură și ne tulbură și pe noi.

Oricât de bogat ai fi tu, cititorule, oricât de multe ar fi bunătățile, îndestulările și desfătările tale, tu n-ai pace și bucurie adevărată câtă vreme trăiești în păcat și sufletul tău suspină după lumină.

Iisus Mântuitorul ne dă o pace și o bucurie deplină, pentru că El dă ceea ce trebuie sufletului, iar ceea ce trebuie sufletului este, înainte de toate, scăparea și ușurarea lui de sub greutatea păcatului.

Domnul Iisus ne dă o pace deplină, pentru că El ne-a împăcat cu Tatăl Ceresc. Dumnezeu a voit - și voiește - să împace totul cu Sine prin Iisus Hristos, făcând pace cu noi prin Sângele Crucii Sale (Col 1, 20).

Aceasta este adevărata pace. Aici este izvorul păcii celei adevărate: împăcarea noastră cu Tatăl Ceresc prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său. Despre această pace zicea Apostolul Pavel: „Vă rugăm fierbinte - ca și când Dumnezeu v-ar îndemna prin noi - în numele lui Iisus Hristos, împăcați-vă cu Dumnezeu” (2 Cor 5, 20).

În numele Domnului Dumnezeu, te îndemn și eu, dragă cititorule, împacă-te cu Dumnezeu prin Jertfa cea Sfântă a Fiului Său, căci fără această împăcare tu nu vei putea avea niciodată o pace adevărată.

Domnul ne dă bucuria celui ce a fost încuiat și a scăpat, s-a eliberat dintr-o temniță fioroasă. Domnul ne dă eliberarea și libertatea sufletului din jugul păcatelor. Aceasta este pacea cea adevărată. Despre această pace zicea Mântuitorul că n-o poate da lumea. Lumea de azi caută pacea în păcate, iar cei păcătoși n-au pace (Is 48, 22).

Toți banii, toate averile și toate plăcerile nu pot da pace și bucurie adevărată, pentru că ele nu dau sufletului nimic. Pacea sufletului o poate da numai Făcătorul lui. Pacea cea adevărată o poate avea numai cel ce trăiește o viață cu Domnul. Pace multă au cei ce iubesc și păzesc legea Domnului - zice psalmistul (Ps 118, 165).

Deasupra unei uși, la o casă, am văzut minunata scrisoare de mai jos:

„Unde este Domnul nu este păcat; unde nu este păcat, acolo este pace și fericire adevărată.”

Frumoasă și mult spunătoare scrisoare! Ah, ce bine ar fi să fie scrisă pe toate ușile și mai ales în toate inimile! Însă pe cele mai multe locuri, această scrisoare stă scrisă întors: „Unde nu este Domnul, este păcat, iar unde este păcat, acolo nu-i pace, ci necaz și tulburare mare”.

Pacea cea adevărată nu e pacea pe care și-o închipuie oamenii și pe care o doresc oamenii. Oamenii își doresc o pace de bun trai, de belșug, de plăceri și desfătări. „Dă-ne, Doamne, pace-n țară și prune - zicea un om - să putem face rachiu și să ne putem îmbăta la iarnă”... Pacea pe care, de regulă, o doresc oamenii aduce păcat.

Pe o veche piatră din Turda, s-a aflat următoarea inscripție: „Pacea creează bogăția, bogăția - trufia, trufia - disprețul, disprețul - nedreptatea, nedreptatea - războiul, războiul - sărăcia, sărăcia - smerenia, smerenia - pacea și pacea iar războiul”. Acesta-i chipul unei păci fără Dumnezeu. Ea se învârte mereu și se schimbă mereu cu necazul și tulburarea, dar nu-l duce pe om la Dumnezeu, la pacea adevărată.

Lumea dă o pace mincinoasă, o pace care se răstoarnă la cel dintâi vânt de încercare. Eu am cunoscut la țară un om bogat..., avea bani și avere destulă, ca să poată fi fericit și liniștit. Dar s-a întâmplat că șoarecii i-au ros 5.000 de lei pe care îi ținea încuiați într-o ladă de lemn. De necaz, omul a căzut jos și a murit lovit de gută. Pacea lui era o pace mincinoasă pe care a plătit-o cu viața. Așa e și „pacea” celor mai mulți oameni: rod și șoarecii, și lumea la ea - și pe urmă se trezesc fără ea. Lumea nu poate da o pace și fericire adevărate.

O gazetă engleză a pus odată cititorilor săi întrebarea: „Ce este aurul?” Pentru răspunsul cel mai bun s-a pus un premiu de câteva mii lei. Răspunsul cel premiat a fost acesta: „Aurul este un pașaport universal” (bun pentru toate țările din lume). Poți descuia cu el toate granițele și toate ușile. Poți intra cu el oriunde. Dar nu poți intra cu el în rai. Ușa raiului n-o poți descuia cu aurul.

Cu aurul poți cumpăra orice, dar Împărăția lui Dumnezeu și mântuirea sufletului nu le poți cumpăra.

Produce aurul orice: case, haine, scumpeturi, prieteni etc. Un singur lucru însă nu poate produce: pace, bucurie și fericire adevărată.

Cu banii poți cumpăra mâncare, dar nu și pofta de mâncare. Poți cumpăra perne moi, dar nu și somnul. Poți cumpăra medicamente, dar nu și sănătate. Poți cumpăra multe cărți, nu însă și minte. Poți câștiga mulți prieteni, nu însă și credința și prietenia lor statornică. Poți cumpăra multe desfătări, nu însă și fericire adevărată. Poți cumpăra cu bani multe desfătări și lucruri lumești, dar nu poți cumpăra cu ei fericirea cea adevărată și mântuirea sufletului tău.

Domnul Iisus ne dă o pace pe care lumea n-o poate nici da, nici lua. Iisus Mântuitorul ne dă o pace pe care nimenea și nimic n-o poate lua din sufletul nostru: nici sărăcia, nici lipsa, nici boala, nici o altfel de încercare, precum zicea și Apostolul Pavel: „Cine ne va despărți de iubirea lui Hristos? Suferința sau strâmtorarea, sau foametea, sau golătatea, sau spada?” (Rom 8, 35).

Mântuitorul dă o pace pe care cel credincios o are și în cele mai grele încercări. Un medic îmi spunea că a avut în spital o femeie ce suferea cumplit, dar era mai liniștită și voioasă decât ceilalți bolnavi. „Pacea Mântuitorului meu în necazuri de acestea se adeverește”, zicea ea. Domnul a ales vasele cele slabe, să facă cu ele de ocară pe cele tari... Peste câteva luni femeia s-a însănătoșit prin credința ei.

O, ce pace dulce și sfântă dă Mântuitorul! Dar această pace o poate simți și o poate avea numai cel ce trăiește o viață cu Domnul. Întrebați-l pe cel credincios despre această pace și vă va spune lucruri minunate. Gustați și veți afla ce pace dulce și sfântă dă Domnul.

Dragă cititorule! Vrei să ai în sufletul tău și în casa ta o pace adevărată și deplină? Primește-L îndată pe Domnul Iisus și o vei avea.

Rugăciune

Iisuse, bunule Doamne! Căutat-am și eu odată pacea și fericirea în lumea aceasta și în desfătările ei. Dar, vai, pe urmă ce mincinoasă s-a adeverit această pace! Tu, Scumpul meu Mântuitor, m-ai izbit mereu cu necazuri, cu boli, cu suferințe, ca să aflu pacea și odihna Ta cea dulce.

Îți mulțumesc, Preabunule Doamne, că m-ai ajutat să aflu această pace dulce și sfântă. Acum nu mă tem de necazuri, de boli, de sărăcie sau de întristare. Pacea și odihna mea cea dulce ești Tu, Preascumpul meu Mântuitor. Pacea și odihna Ta, Doamne, să fie cu mine până la sfârșitul vieții mele. Amin.