„Rupeți-o cu aducătorii învățăturilor străine”

Preaiubiții noștri în Domnul miri Vasilică și Lena, nuntași, părinți și copii, frați și surori!

Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos pentru răscumpărarea și viața pe care ne-a adus-o. Căci, din întunericul păcatelor și-al necredinței, ne-a scos la lumina Sa minunată și, de sub puterea Satanei, ne-a izbăvit prin Jertfa Lui răscumpărătoare și sfântă. Căci prin Sângele Său cel sfânt ne-a spălat sufletele noastre și prin Duhul Său cel Sfânt ne-a înnoit inimile noastre; prin Cuvântul Său ne-a sfințit și ne-a schimbat mintea noastră, născându-ne astfel din nou, ca ființe noi și scumpe, prin Harul și mila Sa, pentru viața veșnică.

Iar când Tatăl nostru cel ceresc ne-a înfiat prin Domnul nostru Iisus Hristos, El ne-a și înfrățit cu ai Lui; așa că, atunci când L-am cunoscut pe Dumnezeu, am ajuns să ne cunoaștem și noi între noi, unii pe alții. O, numai cunoașterea Lui ne-a făcut să ne cunoaștem și între noi. Căci, dacă am fi rămas străini de Dumnezeu, străini de Domnul nostru Iisus Hristos, am fi rămas tot străini și noi între noi, unii pentru alții. Numai dragostea lui Hristos, Preaiubitul nostru Mântuitor, a fost taina și puterea care ne-a făcut, când L-am aflat pe El, să-i căutăm și pe cei care sunt ai Lui.

Numai dragostea lui Dumnezeu, care a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, a fost taina și puterea care ne-a putut face să lăsăm căile păcatului și pierzării și să alegem calea cea strâmtă care duce la mântuire, pe care ne-a chemat El. Numai dragostea Cuvântului Său ne-a putut face să lăsăm totul și să alergăm acolo unde am știut că-L putem afla pe El și pe-ai Lui. Numai dragostea Duhului Sfânt ne-a făcut să putem trece peste orice piedici, numai să ajungem acolo unde era Domnul Iisus și frații noștri, copiii Săi. Pentru că acolo am știut și-am simțit că este viața veșnică și că este mântuirea și bucuria din Dumnezeu.

Taina și puterea dragostei lui Dumnezeu au putut face și aici, în familia aceasta scumpă de la Preluci, minunea pe care-o vedem acum la această nuntă, ca și la celelalte multe astfel de nunți și de adunări care s-au făcut în aceste scumpe familii. Toate aceste familii răsărind ca niște mlădițe scumpe, dintr-o rădăcină binecuvântată pe care harul lui Dumnezeu a răsădit-o aici, acum atâția zeci de ani.

Binecuvântat și slăvit să fie Numele cel Sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos, Care, prin planul Său cel sfânt, făcea ca, aici, în căsuța bătrânească de pe fața aceasta de deal, să cadă o sămânță sfântă semănată de neuitatul Părinte Iosif și adusă aici... până aici, de Vântul cel ceresc al Duhului Sfânt. Până aici, unde aștepta pământul bun al unor inimi primitoare, al inimilor acestor doi bunici bătrâni, ale acestor doi părinți ai atâtor familii. Ce adevărat este Cuvântul Sfânt care spune că un grăunte a rodit o sută, altul șaizeci și altul treizeci, când grăuntele acesta a căzut pe un pământ bun! (Mt 13, 8).

Uitați-vă cu toții și-L slăviți pe Dumnezeu, căci grăuntele căzut aici a dat nu numai o sută; ci numai singur Domnul știe câte sute încă și câți vor mai fi lăstarii minunați și spicele pline răsărite din rădăcina acestui grăunte binecuvântat, căzut aici la Preluci.

Slavă veșnică Marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Care, prin taina și puterea harului Său, a făcut minunea aceasta pe care o vedem cu ochii noștri și datorită căreia am avut atâtea binecuvântate prilejuri, de atâția zeci de ani, să-L slăvim pe Dumnezeu aici, în aceste grădini, sub acești pomi și sub aceste acoperișuri, cu aceste suflete scumpe răsărite din grăuntele acela.

Mărturisesc că am avut o mare dorință să fiu astăzi aici, în mijlocul acestor suflete scumpe, nu numai cu duhul meu, ci și cu trupul meu. Fiindcă de multe zeci de ani am petrecut nenumărate zile și prilejuri între pereții acestor case binecuvântate, încă de pe când primii părinți ai acestor miri erau și ei tineri, aproape copii. Taina și puterea dragostei lui Hristos a făcut ca aici multe suflete să afle viața veșnică și aici multe binecuvântări să guste alții în jurul Domnului și al Cuvântului Său; și, prin aceste simple, dar curate inimi, mulți să fie aduși la mântuirea lui Dumnezeu. Duhul sfânt și statornic al Oastei a avut aici totdeauna putere și căldură, căci cei care au început bine au dorit să și sfârșească bine. Și, dacă au început în duhul Frățietății și al învățăturii Părintelui nostru Iosif, n-au vrut să sfârșească într-un alt duh și-ntr-o altă învățătură, venite nu știu de unde și nu știu prin cine. Căci dacă n-ar fi avut grija asta părinții iubiți până la sfârșit, dacă n-ar fi avut această grijă și stăruință curată, în zadar ar fi fost tot frumosul lor început. În zadar ar fi fost toate frumoasele lor osteneli. În zadar, toate lacrimile și jertfele lor. Numai sfârșitul cel bun adeverește că și începutul cel frumos, că și ostenelile cele multe n-au fost în zadar. Căci vai, noi i-am văzut pe mulți, mulți care au început frumos și au ostenit mult; dar, dacă n-au sfârșit bine, în zadar au fost toate. Și-atunci ce folos?... N-ar fi fost oare mai bine ca aceștia nici să nu se fi născut? - cum drept și cutremurător spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la Marcu 14, 21.

Pentru că adevărat și cu totul vrednic de crezut și dovedit este că oricine strică Lucrarea lui Dumnezeu și-i dezbină pe frați cu învățături străine și care îi învață altfel de cum au primit și cum au auzit ei când au crezut și când s-au hotărât pentru Domnul, acela este un răufăcător. Și, cu cât vine mai viclean și mai frățește, strecurând veninul învățăturii străine mai pe ascuns, cu atâta el este și mai vinovat înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor.

Că de unde vine, fraților, între noi dezbinarea? De unde vine neînțelegerea între frați? De unde vine învățătura felurită, care provoacă tulburări? De unde vine oare duhul care strică pacea noastră? De unde, duhul care înveninează și îndurerează inimile, și tulbură adunarea frățească? De unde? Nu vin oare toate acestea de la diavolul, ispititorul care de la început a lucrat și lucrează numai spre tulburare prin felurite chipuri, prin felurite mijloace, prin feluriți oameni?

De ce oare trebuie să vorbim noi chiar și acum, la un astfel de prilej fericit, despre aceste lucruri? De ce oare? Pentru că, dacă am fi nepăsători față de Lucrarea Domnului, am putea sta și noi liniștiți și nepăsători și față de primejdiile acestei Lucrări. Și-atunci i-am lăsa pe toți să facă ce vor. Dar oare, dacă am face așa, am fi noi atunci ispravnici buni? Dacă n-am fi cu toată frica de Dumnezeu veghetori la lucrul încredințat și nouă, am putea noi sta liniștiți în fața lui Dumnezeu?

Iată că de aceea trebuie să vorbim, pentru că ne doare că, după atâtea zeci de ani de jertfe și de osteneli curate, de lacrimi și de mărturisiri fierbinți pentru Lucrarea asta sfântă ale fraților credincioși, iată că s-au strecurat printre frații noștri încredințări străine și se-mprăștie printre frați și printre sufletele lesne crezătoare învățături stricăcioase, ca să-i atragă pe ucenici nu știm unde... pe căi rătăcite, să le insufle credințe deosebite; să le aducă un alt Iisus, o altă Evanghelie, un alt duh, pe care nu-l primiseră, și să le atragă spre neînțelegeri și-nspre dezbinări pe toate aceste suflete care le primesc.

Încă o dată întreb: de unde vin toate acestea? Pe cine fac toate acestea mai bun? Pe cine-l fac mai milostiv, mai blând, mai smerit, mai postitor, mai rugător, mai înfrânat și mai iubitor, adică așa cum cere Dumnezeu? Nu-i fac oare pe toți mai răi? Să se certe unii cu alții, să se dezbine și să se tulbure... Cui folosesc toate acestea?

Iată că sunt ani de zile de când unii dintre noi nu fac altceva decât să semene astfel de învățături care n-au alt rod decât dezbinările și tulburarea dintre frați. Și, deși au fost rugați, sfătuiți, îndemnați, înștiințați și mustrați de nenumărate ori, totuși și astăzi, nu numai că nu au voit să se-ndrepte deloc și să părăsească lucrurile dezbinate și dezbinătoare pe care le propovăduiau, dar s-au făcut tot mai împotrivitori pe față.

După ultima încercare făcută pentru unii din aceștia, în toamna anului trecut, 1976, la Poiana Brașov, ei nu numai că n-au vrut să asculte de îndemnurile și de chemările frățești, dar după aceea au pornit pe față, unii dintre ei, să facă și mai mare spărtură în Lucrarea Domnului, în care trebuia de la început să fie - dacă au venit în ea - niște lucrători smeriți, care să ia bine seama cum clădesc deasupra, pe temelia care a fost pusă, și cum lucrează împreună cu cei cu care au fost mai înaintea lor. (...) [Să] țină seama cum au clădit cei dinaintea lor, ca să clădească și ei întocmai, dacă ar avea cugetul curat.

[Dar ei] vor și caută pe toate căile să strice ceea ce au zidit înaintașii și să clădească cu totul altfel, stricând astfel Lucrarea Domnului în care au intrat, fără nici o teamă de cuvântul înștiințării lui Dumnezeu că: „Pe cine va strica templul lui Dumnezeu”, adică lucrarea Lui, „pe acela îl va strica și El”, Dumnezeu pe el (1 Cor 3, 17).

De ce vă zicem noi, fraților, toate aceste lucruri? Pentru că vorbim ceea ce știm. Și pentru că va veni ziua când voi înșivă ne-ați învinui înaintea lui Dumnezeu și a Judecății Lui, dacă nu v-am spune acum aceste lucruri și v-am lăsa să mergeți mai departe pe urmele acestor dezbinători la prăpastie. Fiindcă dezbinătorul nu doarme. El lucrează. Și, dacă încă n-a ajuns să facă și aici la voi ceea ce a făcut în multe alte părți, asta nu înseamnă că, dacă va fi lăsat și mai departe tot așa să facă, nu va face și-aici tot așa. Sunt sute de adunări frățești care au fost și mai mari, și mai frumoase ca asta de-aici, dar pe care le-a dărâmat și le-a nimicit acest duh al dezbinării prin uneltele și uneltirile lui care s-au strecurat și aici printre frați și surori cu învățăturile lor străine și care vă împart în tabere și vă fac să nu vă mai puteți privi și primi cu bucurie nici voi, unii pe alții. De ce nu ați vegheat oare cu toții, ca să păstrați cu scumpătate toate învățăturile dintâi, și acum, [primite în] Biserica părinților noștri în care am pus noi toți legământul și în care am aflat taina mântuirii, și în care ne-au poruncit înaintașii noștri să rămânem ascultători și smeriți, trăitori ai Evangheliei, ca niște ființe noi în Domnul până la sfârșit? Căci noi nu L-am aflat pe Domnul în altă parte, ci aici L-am aflat.

De ce să vă mai feriți acum, cum fac unii, de Taina Împărtășaniei cu Trupul și Sângele Sfânt al Domnului nostru Iisus Hristos, când este scris: „Să faceți aceasta până voi veni Eu”? - și, după cum ne-au învățat și au făcut părinții noștri la sfârșitul felului de viață al cărora noi trebuie să privim și să-i urmăm. De ce oare? De ce să vă feriți, cum fac unii, și de ce să vă rușinați să vă mai faceți semnul Crucii când vă rugați sau chiar și când vă ridicați să vorbiți Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, când știți bine că este scris să faceți tot ce aveți de făcut pentru el, spunând: „În Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh”, cum scrie la Matei 28, 19? Ce este oare nebiblic în asta? Și n-au făcut oare așa înaintașii noștri? N-a fost tocmai Crucea, oare, chiar de la începutul Oastei, semnul ei cel scump? N-a fost ea semnul steagurilor noastre? Semnul legământului nostru pus pe pieptul nostru, deasupra inimii noastre, când ne-am predat și ne-am hotărât pentru Domnul? Cine ne-a fermecat acum pe unii din noi tocmai în felul acesta, să vadă altfel? Și cui folosesc astfel de învățături? Pe cine fac ele mai bun, mai evlavios, mai smerit? Nu vedeți că cine învață în felul acesta este un lucrător rău? Un trimis al dezbinării, un stricător al templului sfânt?

De ce vă spunem noi oare, cu toată durerea inimii, aceste lucruri tocmai acum? Pentru că ne doare sufletul când auzim că sunt frați și surori care nu mai merg unii la alții, care nu mai vorbesc unii cu alții, care nu se mai pot privi unii pe alții.

Atunci nu se vede oare bine ce duh este acela care lucrează aceste roade? Atunci cum să putem noi sta nepăsători și cum să putem muri în pace, știind că n-am făcut totul și că n-am spus tuturor și cu toată tăria, spre a le deschide bine ochii acelora care merg pe aceste căi și spre a vedea prăpastia spre care merg, și spre a se întoarce până ce n-au căzut de tot în ea? Până n-au căzut unde va fi prea târziu să mai fie ridicați, - cum a fost și cum este pentru cei despre care v-am mai spus.

Aduceți-vă aminte, acum patruzeci de ani - cei ce sunteți mai bătrâni sau cei ce ați citit istoria Oastei, sau cei care ați auzit de la părinții și frații voștri mai mari, care au trăit-o - aduceți-vă aminte ce lupte au fost atunci cu celălalt duh potrivnic: cu duhul literei omorâtoare de viață duhovnicească și aducătoare de gheață peste via Oastei. Doisprezece ani de zile au ținut atunci aceste lupte crâncene: din 1935 până în 1947. Mii de frați și de surori, sute de adunări s-au dezbinat și s-au nimicit atunci. Toți cei care n-aveau cugetul curat și inima smerită au fost pierduți, căzând înapoi în păcatele și-n pierzarea din care-i ridicase Duhul Domnului când îi trezise la o viață nouă cu Domnul, în adunarea Oastei Lui. Dar, fiindcă n-au rămas credincioși, statornici și smeriți aici unde i-a ridicat Domnul Iisus și n-au urmat învățătura sfințeniei și-a ascultării, iată că s-au pierdut. Când a venit marea ispită, marea cernere, ei au căzut. Ce mari spărturi au făcut atunci mulți lucrători răi în Lucrarea Domnului... Aduceți-vă aminte cum unii dintre ei au ajuns chiar și până aici, făcând rău și dezbinând pe mulți frați.

Unde sunt dezbinătorii aceștia acum? Unde este Oastea lor cea lăudată atunci și puternică? Unde sunt sufletele lor astăzi? Nu mai este nici unul! Uitarea și întunericul i-a înghițit pe toți. Iar Lucrarea curată a Domnului merge biruitoare și puternică, mereu mai tânără, înainte. Căci ea este Lucrarea Lui, pe care El Însuși o conduce și-o veghează, pentru a-Si împlini prin ea gândul Său fericit în patria noastră și-n Biserica noastră. Până când tot poporul nostru va fi fericit în ascultarea de El și toată Biserica noastră va fi vie, sănătoasă și sfântă, așa cum au dorit-o toți Sfinții noștri Părinți și toți marii noștri înaintași. Căci nici o lucrare sfântă și mare nu s-a putut face fără unitate și fără dragoste; ci numai prin ele.

Astăzi avem de luptat cu alt duh vrăjmaș pentru unitatea și dragostea noastră. Avem de luptat cu duhul sectarist, care are același scop ca și cel literist din 1935. Tot de la Sibiu a pornit și acel duh, ca și acesta. Tot de acolo pornesc și aceste învățături potrivnice de astăzi, de unde au pornit acelea atunci. Și tot așa caută și acest duh de-acum să-i dezbine pe frați și să împartă adunările, ridicându-i pe unii împotriva celorlalți și ridicându-i pe toți împotriva unității frățești, cum căuta atunci și-acela. Este același duh, fraților! Dar acum lucrează altfel și prin alții. De aceea spun că este același duh, pentru că atât scopul lui, cât și roadele lui sunt aceleași unde pătrunde. Acela de-atunci a nimicit unele adunări; acesta de-acum nimicește altele. Dar tot nimicirea este scopul.

Acela a lucrat prin unii, acesta lucrează prin alții; dar și aceia, și aceștia începuseră tot de la Sibiu. Cei prin care lucrează dezbinătorul erau și sunt unii din cei ce mâncaseră din același blid cu noi... cu Părintele Iosif; ba, care au mâncat atâta, până ce s-au îngrășat și sufletește, și trupește până la nesimțire, precum spune Sfânta Scriptură: „...ca grăsimea lor”.

Deschideți-vă ochii, ca să-i vedeți! Nu vă mai îmbătați de chimvalele lor, de țambalele lor răsunătoare! Nu vă mai lăsați înduplecați de răstălmăcirile lor, de alcătuirile lor meșteșugite prin care vă înduplecă, falsificând și stricând versetele Cuvântului lui Dumnezeu, pe care părinții noștri ni le-au lăsat curate și sfinte; iar ei le răstălmăcesc, ca să vă lăsați bunele învățături în care v-ați născut și ați crescut duhovnicește și să vă rupeți de rădăcina și de butucul în care ați fost altoiți de la început de către Domnul Hristos în Lucrarea aceasta. Uitați-vă cu băgare de seamă la cei care au urmat neascultarea și veți vedea că toți au fost nimiciți.

Veți trăi și veți vedea... Sunteți încă tineri și în credință, mulți, și în vârstă. Și veți vedea că și-acest duh care luptă acum să strice Lucrarea Domnului prin acești dezbinători va fi nimicit - și el, și ei - cum au fost nimiciți cei dinaintea lor. Mulți dintre cei ce stați acum aici veți ajunge să vedeți aceasta; după cum mulți dintre cei ce sunteți aici ați văzut și cum au fost nimiciți ceilalți dezbinători, din cealaltă luptă a Oastei, sfârșită în 1947. Mai este oare acum cineva dintre acei ce sfâșiau ca niște lei înfuriați Frățietatea Domnului atunci? Aduceți-vă aminte cum ne amenințau și cum ne sfâșiau de fără milă și de fără temere de Dumnezeu acum patruzeci de ani. Și astăzi n-a mai rămas nimic din ei, decât niște ruine care amintesc cutremurător ce soartă au toți cei care se rup de frați, se dezbină de frați și lucrează împotriva Frățietății. Nu trebuie să mai treacă prea mulți ani până când se va vedea că același lucru se va întâmpla și cu acei care vă tulbură astăzi. Care nu ascultă de unitatea frățească și care urmăresc și-acum fărâmițarea adunării Domnului. Uitați-vă ce s-a ales de adunările unde a lucrat acest duh, începând de la Sibiu, apoi Sighișoara, Făgăraș, Săsciori și tot jurul acestora, unde erau odată atâtea adunări mari și atâția frați scumpi. Astăzi sunt numai ruine și pustietăți. Aceste duhuri vin acum și-aici, să vă aducă și vouă, prin învățăturile lor, tot astfel de roade.

Dacă le doriți, atunci primiți-i și urmați-le învățăturile. Dar dacă vă îngroziți de urmările lor de-acolo de unde au pătruns și de pe unde au lucrat, atunci deschideți-vă odată ochii. Iar cei care ați fost prinși în mreaja prefăcătoriei acestora desprindeți-vă, dragii mei, și scăpați... Rupeți această mreajă. Rupeți-o cu ei, cu aducătorii acestor învățături, cu încredințările lor care vi se strecoară prin tot felul de mijloace: folosind cântările, meditațiile și uneltirile felurite, spre a semăna tulburarea. „După întâia și a doua mustrare - spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu -, depărtează-te de cel care face dezbinarea” (Tit 3, 10). A sosit, în sfârșit, vremea să ne deschidem bine ochii, să-i vedem pe toți aceștia și să facem așa cum ne spune Sfântul Cuvânt față de toți.

Căci de zeci de ani tot nu mai vor și nu mai vor să asculte și nu mai vor să se îndrepte, ci continuă să facă aceleași dezbinări tot așa și astăzi. Sfânta Scriptură poruncește: „...nici să nu-l primiți în casă și nici să nu-i spuneți «Bun venit»” unui astfel de dezbinător, „căci vă faceți părtași păcatelor lui” (2 Ioan 10).

A sosit, în sfârșit vremea, iubiții noștri, să vă spunem hotărât și clar să faceți întocmai așa de azi înainte față de cei dovediți astfel, până ce nu va fi prea târziu și pentru voi. Faceți întâi astfel fiecare în inima sa față de aceste învățături și încredințări străine, dându-le afară. Apoi veți face acest lucru îndată și hotărâți și față de cei ce vi le-au adus sau vi le mai aduc. Numai așa Dumnezeu vă va binecuvânta din nou cu pacea sufletului vostru, cu pacea adunării voastre, cu pacea familiilor voastre. Căci numai unde este pace, prin ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu și-al fraților, acolo este har. Pacea trebuie să vină prin lupta noastră. Iar harul vine apoi prin darul ceresc.

Preaiubiții noștri, vă rugăm să ne înțelegeți. Știți că acum sunt aproape cincizeci de ani de când Domnul m-a chemat în această Frățietate și-a făcut să mă nasc și eu în această familie, din butucul Oastei. Am muncit de-atunci și-am suferit pentru fericirea acestei Lucrări și Frățietăți împreună cu cei dintâi voluntari ai acestei frumoase și dumnezeiești Lucrări. Și viața mea s-a împletit cu viața ei și cu viața lor. Eu n-am fost nici al familiei mele, nici al meu, nici al casei. Ci am fost al Domnului și al acestei Lucrări. Am fost al vostru: al fiecăruia și-al tuturor, pentru Domnul, în această Lucrare - aduceți-vă aminte! De aceea vorbesc așa cum vorbesc acum. Căci după cum în tinerețea mea, acum atâția zeci de ani, am luptat hotărât, cu toată inima și cu orice risc, alături de Părintele Iosif și de duhul Oastei împotriva duhului care atunci amenința viața și unitatea Lucrării Oastei și voia s-o abată de la împlinirea scopului pentru care o ridicase Duhul Sfânt în Biserica noastră și-n poporul nostru, tot așa, zic, mă văd nevoit și acum, la bătrânețe, să lupt cu și mai multă hotărâre împotriva duhului sectarist, care urmărește exact tot același scop. Numai că acum sunt altele uneltele și altele uneltirile, dar uneltitorul este același; și dorința lui, și lupta lui este să nimicească.

Știe singur Domnul dacă nu acest cuvânt pe care vi-l spun acum este ultimul. Știți în ce împrejurări am fost numai cu puțină vreme în urmă. Unii dintre frați m-au văzut că mă frământam în chinuri ca de moarte. Aș fi dorit atunci mult mai mult să mă mut la Domnul, socotind că, pentru o viață de om, ar fi fost de-ajuns cât am dus. Dar voia Domnului a fost să mai fiu încă în viață și acum, deși și acum merg tot pas la pas alături cu primejdia morții. Poate că, dacă am mai trăit până acum, a fost și pentru ca să vă pot spune atât de răspicat și de apăsat acest cuvânt și aceste înștiințări. Fiindcă se pare că încă mai sunt unii dintre noi care n-au învățat nimic din pățania lui Core, Datan și Abiram, pe care i-a înghițit osânda neascultării lor. Și pentru cei care uită așa de repede pildele Bibliei și-ale istoriei am mai trăit și noi, să mai spunem aceste lucruri.

Pentru mulți, aceste lucruri poate sunt ultimele, așa cum au fost pentru cei câțiva de la Poiana Brașov în noiembrie 1976. Aș dori însă - și mă rog Domnului - ca aici să fie măcar cineva care să ia aminte și să înțeleagă aceste înștiințări. Că, dintre cei care le-au auzit atunci, în noiembrie 1976, la Poiana Brașov și trebuiau să se îndrepte, mi se pare, cu durere, că nu le-a primit și că nu le-a ascultat, și că nu le-a înțeles chiar nici unul. Ce dureros este acest lucru, că toate jertfele care s-au făcut pentru aceștia atunci și... până atunci, s-au dovedit zadarnice... Le vor fi spre osândă veșnică, cum le vor fi și celor care n-ascultă aceste înștiințări tot așa. Să nu fie așa și cu cei de-acum! Ci, primind cu o inimă smerită Cuvântul și îndemnul Duhului Sfânt, fiecare să înțeleagă și să revină acolo unde i-a așezat Duhul Sfânt de la început, cu o inimă ascultătoare și curată, trăind în duhul și-n învățătura Frățietății noastre, ferindu-se de toți cei care o dezbină - acum cunoscuți fiind. Și acum înștiințați fiind de toate aceste lucruri spuse clar și-n Cuvântul lui Dumnezeu, și-n hotărârea frățească.

Ce fericit Se va întoarce atunci Duhul Sfânt, cu tot harul promis de El, peste acei care vor fi o inimă și-un gând în Domnul - așa cum au fost în primele zile ale Oastei și-ale Bisericii, [descrise] în Faptele Apostolilor și în istoria Lucrării - din această familie și Biserică și din aceste neuitate locuri, în casele acestea ale bunicilor de la Preluci și-ale mlădițelor lor.

Cu aceste gânduri - și dulci, și amare, și fericite, și îndurerate - vreau să închei acest cuvânt. Sufletul meu este plin nu numai de durerea pentru neascultători, ci și de credință și de nădejde pentru cei care ascultă, că taina și puterea dragostei va birui și că aceste suflete scumpe pe care le-am cunoscut alipite de Domnul și de frați cu smerenie și cu ascultare, aici și-n alte părți, vor rămâne tot așa și după ce acest vânt trecător, tulburător și rău va fi trecut. Pacea fericită se va așterne iarăși peste toate aceste locuri și suflete scumpe și iarăși Hristos va fi totul în toți, și la sfârșit ca la început.

Dumnezeu să vă binecuvânteze, miri scumpi, nuntași scumpi, familie scumpă, casă scumpă, cetate scumpă... Dumnezeu să vă binecuvânteze și rădăcinile, și ramurile; și părinții, și copiii; și trecutul, și viitorul; și familiile, și adunarea. Grăuntele căzut de-atâția ani aici, facă Domnul să rodească mereu alte sute, spre slava și bucuria Domnului și spre creșterea și propășirea Lucrării sfinte prin care a voit Domnul să ajungeți să primiți făgăduința și comoara mântuirii Lui și prin care v-a poruncit El să v-o duceți până la sfârșit, împreună cu noi, întocmai cum ați primit de la început. Împreună cu noi, cei pe care ne cunoașteți și ne știți de la început cât de statornici am rămas prin toate furtunile și secetele; prin toate bucuriile și durerile; prin toate lacrimile și cântările, aceiași ieri, azi și-n veci, alături de Domnul nostru, de părinții și înaintașii noștri și de voi toți, în aceeași învățătură și dragoste dintâi, cum ni s-a poruncit.

Harul Domnului nostru să fie cu toți cei ce-L iubesc și-L ascultă pe El în curăție. Fericirea Lui să vă însoțească în toate zilele, până în Ierusalimul Său cel ceresc, unde ne vom întâlni cu toții, împreună cu înaintașii noștri și împreună cu toți urmașii noștri care vor păstra până la sfârșit încrederea de la început, pe care o așteaptă o mare răsplătire.

Slăvit să fie Domnul nostru Iisus Hristos!

La 15-21 august 1977 Fratele Traian Dorz

Scump frate Viorel, scumpii noștri de la Preluci!

După scrisoarea pe care v-am trimis-o înainte, așa după cum ne-ați rugat, pentru frații care vor lua parte la nunta iubiților noștri Vasilică și Lena, vă trimitem acum aci, în copie, și scrisoarea pe care am trimis-o la frații din Cluj în urma cererilor lor pe care ni le-au făcut cu privire la starea de vorbă de la Poiana Brașov (...) și la comportarea de după aceea a unora dintre cei pentru care se făcuse această strângere și această sfătuire frățească și care, după aceea, s-au comportat nepotrivit cu făgăduințele lor, chiar din mijlocul fraților de-atunci. V-o trimit cu durere, cu amărăciune... și cu speranță, pentru înștiințare și învățătură celor care, măcar în acest ultim moment, vor vrea să țină seamă de ea.

Domnul Dumnezeul nostru să binecuvânteze Lucrarea Sa și s-o apere cu biruință și-n luptele de-acum, cum a apărat-o în luptele din trecut. Și, după ce va trece-o biruitoare și peste aceste încercări și cerneri, să-i ajute ca, pe viitor, să aibă bărbați plini de Duhul Sfânt, de credință, de smerenie, de sfințenie și de ascultare, care să poată înștiința din timp și să poată feri mai departe de tot ceea ce n-au știut la timp să se ferească mulți dintre noi și, din pricina aceasta, au căzut ori în prăpastia din dreapta, ori în cea din stânga, care sunt de-a lungul drumului nostru până la venirea Domnului Iisus.

Rugați-vă să ridice Domnul la secerișul Său bărbați vrednici, tineret ascultător, mame credincioase, adunări unite și binecuvântate, suflete ascultătoare de Cuvântul lui Dumnezeu, care să se lege prin credință statornică și prin ascultare smerită, cu un cuget curat și cu o inimă ascultătoare, de lanțul de aur al înaintașilor noștri, pentru ca și urmașii lor binecuvântați să-i aibă pe ei înaintași și modele destoinice și vrednice la care să poată privi totdeauna cu bucurie și pe care să-i poată urma totdeauna cu plăcere, cu cinste, cu demnitate și cu biruință sfântă.

Domnul să vă binecuvânteze, să vă păzească de orice rău, să vă dea putere să treceți cu bine peste încercările în care sunteți și acum cernuți unii, pentru ca, după ce pleava învățăturilor stricătoare și a convingerilor rele, și a încredințărilor străine va fi zburat din noi și dintre noi, să rămânem toți ca boabele de grâu curat, ca rod vrednic pentru hambarul Împărăției lui Dumnezeu; așa cum a dorit Domnul, așa cum s-au rugat înaintașii.

(...) [Acești dezbinători] ne-au chinuit de treizeci de ani acum întruna și n-au vrut nici să primească, nici să asculte, nici să urmeze niciuna din înștiințările care li s-au făcut și prin sfaturi, și prin scrisori, și prin îndemnuri, și prin lacrimi. și prin stăruințe. Și continuă și acum să tulbure și să dezbine: întâi inimile lor de către unitatea frățească, prin acele încredințări străine pe care le-au primit de la străini și și le mai păstrează încă, cu care apoi continuă să tulbure și să dezbine adunările Domnului. Toți îi cunoașteți cine sunt. Ne gândim cu amărăciune și cu durere la ei.

Dar, mai presus de orice legătură pe care am avea-o pe pământ, trebuie să punem ascultarea de adevăr și umblarea potrivit Cuvântului lui Dumnezeu. Și, cu toată durerea pentru starea lor, trebuie să luăm toată hotărârea pe care ne-o cere Cuvântul lui Dumnezeu, pentru a nu lăsa și mai departe ca această învățătură nimicitoare să-i tulbure și să-i dezbine și pe alții.

Dumnezeu să vă dea și lumina, și puterea să luați această învățătură drept de la El. Și-apoi să urmați cu hotărâre îndemnul pe care vi-l poruncește tot Cuvântul lui Dumnezeu și toată durerea frățietății. (...)