A crede Adevărul
Traian Dorz - Eterna Iubire
1 - Să nu credeţi altceva, când fratele care vă spune, este vrednic de crezare şi nu v-a mai înşelat niciodată,
ci să-l credeţi - şi vă feriţi, de cine vă spune el să vă feriţi.
Căci în zadar vă va părea rău prea târziu.
2 - După ce pleacă un vânzător, rămâne în locui lui o oroare, o scârbă, o încrâncenare...
După ce pleacă un vrăjmaş, rămâne o primejdie, o ameninţare, o groază.
După ce pleacă un răzbunător, rămâne totdeauna o teamă, o primejdie, o sabie,
cum şi după ce pleacă un frate, rămâne o durere
şi după ce pleacă un soţ, rămâne un gol amar, nu numai în casă, ci mai ales în suflet...
3 - Iuda pleacă singur, dar se va întoarce cu o gloată.
Iată că o mie de prieteni, sunt prea puţini, dar un singur duşman e prea mult.
Ura reuşeşte să-i atragă pe oameni mult mai grabnic ca dragostea.
Când era bun Iuda n-a făcut nimic, - acum când este rău, iată ce inamic a devenit dintr-o dată!
Dar ura nu reuşeşte să-i ţină împreună niciodată pe cei ce i-a strâns.
4 - După ce a ieşit Iuda, Isus a zis: Acum Fiul Omului a fost proslăvit şi Dumnezeu a fost proslăvit prin El,
pentru că nu poţi ajunge la Înviere decât prin Cruce
şi nu poţi să ajungi la o slavă veşnică, decât prin pătimiri
cum nu poţi ajunge în cer decât prin pământ!
5 - Celui ce ştie că toate acestea sunt strâns lipite una de alta, slava de la capătul lor îi este o mare bucurie,
el ştie că sunt condiţionate una de cealaltă: Slava de Cruce.
Şi că ambele feţe aparţin aceleaşi părţi.
Că apropierea intrării spre moarte înseamnă şi apropierea de cealaltă a ieşirii în cer.
6 - Intrarea de partea dincoace, înseamnă ieşirea pe partea de dincolo.
Cine este încredinţat de asta,
- nimic n-are mai normal decât să se bucure.
Fiindcă partea de dincoace apare doar o clipă, dar cea de dincolo este veşnică.
7 - Intrarea Crucii era o clipă - ajungerea în Înviere era eternă.
Pătimirile durau mărginit. Slava de după ele era nemărginită.
Pământul nu înseamnă nimic, dar cerul înseamnă totul.
8 - Nu mai contează nici un preţ de jertfe când este vorba ca Numele lui Dumnezeu să iasă cu adevărat proslăvit.
Nu mai există nici o teamă, nici o primejdie, nici o ameninţare în stare să-l întunece pe acela peste care a strălucit această bucuroasă izbândă şi fericită chemare: proslăvirea lui Dumnezeu.
9 - După plecarea lui Iuda a rămas într-adevăr un gol. Dar un gol din care se luase o piatră mare şi rece. Un munte de gheaţă sticloasă şi grea,
şi numai după aceea inimile uşurate, într-un anumit fel ale ucenicilor, - au putut urmări cele mai avântate şi înălţătoare lumini Dumnezeieşti, pe care Adevărul le dezvăluia în faţa sufletelor, înălţându-le tot mai sus, spre înţelegerile veşnice.
Căci câtă vreme porţi un ghimpe, oricum te-ai feri, simţi mereu prezenţa lui neplăcută.
Adevărata uşurare o simţi numai după ce ai scăpat de el.
Dar ce uşurare cerească este aceasta!
10 - Nimeni pe pământ n-a mai putut realiza o trăire desăvârşită a voii Tatălui asemenea Fiului Său Sfânt,
pentru a-I putea aduce o aşa slavă ca şi El lui Dumnezeu.
Prin nimeni altcineva n-a mai putut fi proslăvit pe pământ Dumnezeu Tatăl, atât de strălucit, ca şi prin viaţa şi lucrarea pământească a lui Isus Hristos, Dumnezeu Fiul.
11 - O, în ce strălucit şi unic fel a fost proslăvit Dumnezeu în Hristos, Dulcele nostru Mântuitor.
De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat pe El nespus de mult,
şi I-a dat Numele care este mai presus de orice nume,
pentru ca în Numele lui Isus să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ.
Şi orice limbă să mărturisească spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul (Filip. 2, 9-11),
şi L-a înălţat cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume, mult mai minunat decât al lor (Evrei 1, 4)
- prin voia Sa şi prin moartea Sa, pentru împlinirea voii Tatălui Ceresc.
12 - O, frate, om al lui Dumnezeu, fiule şi fiică a Lui!
Dumnezeu te va proslăvi odată şi pe tine dacă şi tu-L vei proslăvi cu adevărat pe El.
După cum Hristos a biruit prin smerenie şi ascultare
şi a fost proslăvit prin putere şi stăpânire, şezând cu Tatăl pe Scaunul Lui de Domnie
- tot aşa, şi numai aşa, dacă şi tu prin smerenie şi prin ascultarea de Cuvântul lui Hristos (Colos. 3, 16),
vei umbla curat, sincer şi statornic pe calea crucii tale, vei fi răsplătit de El.
Dacă Îl vei proslăvi şi tu pe El, biruind pe ispititor şi pe vrăjmaş prin viaţa şi prin moartea ta,
13 - Zilele fericite, trec cel mai repede pe pământ.
Prilejurile binecuvântate sunt cele mai rare.
Oamenii cei mai buni rămân cel mai puţin cu noi.
- O, dacă am şti dinainte aceste lucruri după cum le ştim în urmă,
cum am răscumpăra atunci cu grijă zilele fericite,
cum am folosi prilejurile binecuvântate,
şi cum am şti să preţuim pe oamenii buni,
- cât mai sunt cu noi!
14 - Oricât de lungă i-ar fi viaţa pe pământ, omul bun rămâne tot puţin lângă noi.
Cu omul bun şi cu vremea bună, nu te urăşti niciodată.
De prezenţa lui Dumnezeu şi de mângâierea bunătăţii, este atâta nevoie printre oameni, că oricâţi le-ar purta şi le-ar împărţi - tot va mai fi încă atât de multă lipsă!
15 - Nu te despărţi nici o clipă de trimesul lui Isus când este la tine.
Şi ţine-i minte orice cuvânt pe care îl scoate din gura sa,
urmează-i orice sfat pe care ţi-l spune,
preţuieşte-i orice îndrumare, căci toate sunt numai lumină,
ia bine seama la orice lucrări, fiindcă toate sunt însemnate
şi învaţă-i orice pildă, ca s-o urmezi întocmai.
Că de nimic nu vei avea mai mare nevoie mâine ca de acestea, când el nu va mai fi cu tine.
Şi când tu nu vei mai avea nici pe cine să mai întrebi,
şi nici cui să-i mai spui, ceea ce îl întrebai numai pe el
şi-i puteai spune numai lui.
Şi abia atunci vei vedea tu pe cine ai avut lângă tine...
Şi ce ai pierdut...
16 - Dragă tinere şi tânără, care mai aveţi încă un tată şi o mamă lângă voi...
Pe măsură ce vă trec zilele şi aceste capete cărunte, aceste inimi care v-au iubit şi vă vor iubi până la moarte mai mult ca orice altă inimă de pe pământ,
vor mai rămânea numai foarte puţin cu voi, - preţuiţi-i tot mai mult
şi întoarceţi-le cât puteţi iubirea
căci nici iubirea de soţ,
nici cea de frate,
nici chiar cea de fii,
nici chiar cea de oricare prieten,
nici una din ele, dar nici una
oricât ar fi de frumoase şi de adevărate aceste iubiri,
nu vor putea fi niciodată nici atât de frumoase, nici atât de adevărate ca iubirea părintească pentru voi.
17 - Soţ, sau soţie, poţi să ai pe oricine.
Fraţi poţi să ai mai mulţi.
Fii şi fiice poţi avea tot aşa,
- dar mamă adevărată, nu mai poţi avea în vecii vecilor decât una.
Şi nici tată adevărat, nu poţi avea un altul, decât unul.
18 - Dragă soţ şi soţie, - aţi trăit atâţia ani până acum împreună.
Dumnezeu v-a unit şi v-a ajutat să treceţi prin atâtea încercări până astăzi...
aţi crescut copii, aţi ridicat case, aţi suportat necazuri...
anii vi se apropie acum de sfârşit...
şi cine ştie cât de puţin veţi mai fi acum împreună...
- şi să nu vă puteţi iubi şi mai mult? Jertfi şi mai mult? Preţui şi mai mult?
19 - Tu poate încă stai tot între Hristos şi mormântul tău.
La Hristos ai putea să vii, dar nu vrei.
La mormânt n-ai vrea să mergi, dar nu vei putea să nu mergi.
Hristos este lângă tine, dar cine ştie cât de puţin încă.
Şi tot nu vrei să preţuieşti acest har?
Ce vei face când Se va duce El pe totdeauna de la tine?
Nu-L lăsa să plece.
Vino acum, până încă poţi, la Isus!
20 - Porunca: iubiţi-vă unii pe alţii, este mereu nouă.
Oricât s-a spus de mult atunci când a ieşit prima dată din Inima şi de pe Buzele Domnului - porunca de a ne iubi unii pe alţii, este nevoie să ni se tot spună mereu şi mereu...
Şi ea este mereu nouă şi mereu necesară.
Pentru că de fiecare dată este nevoie de ea, ca de pâinea zilnică şi ca de soarele ce răsare zilnic pentru noi.
O Duhule Sfinte, ajută-ne s-o avem.
Amin.