A face voia lui Dumnezeu
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Dacă cineva vrea să vină la Hristos cu păcatele sale, cu lacrimile şi cu durerea sa, cu povara şi cu temerile sale
- fie sigur sufletul acela oricine ar fi el, că Hristos nu-l va mai izgoni afară.
2 - Dacă eşti într-un loc de răspundere, sau mai mare peste alţii, dacă eşti într-o misiune, sau într-o lucrare duhovnicească, cu atât mai mult, tu eşti acolo nu să faci voia ta,
nici să urmăreşti interesele tale,
nici să-ţi spui părerile personale,
- ci să te smereşti până la deplina contopire cu voia lui Dumnezeu, care urmăreşte totdeauna binele celor mai mulţi ca să fie mântuiţi.
- Şi numai voia lui Dumnezeu să fie voia ta.
3 - Ai grijă ca toţi cei care vin la Domnul să rămână lângă El. Toţi cei care vin la adunare şi la biserică, să rămână în ea.
Ai grijă să nu te faci niciodată cu nimic vinovat de pierderea nimănui.
Să nu faci pe nimeni să-şi piardă neprihănirea sau pacea, sau bucuria,
sau serviciul, sau pâinea, sau soţia, sau casa, sau adunarea,
sau mântuirea, sau viaţa.
Fiindcă oricine se face vinovat de aceste pierderi va plăti şi va plăti greu şi veşnic!
4 - Dacă vrei să faci voia lui Dumnezeu fă ca Domnul Isus: umblă cu grijă ca să nu se piardă nimic.
Vezi cât de greu se poate câştiga ceva. Vai de acela prin care vine pierderea cuiva.
5 - Nimeni nu poate învia nici trupurile nici sufletele nici conştiinţele, decât Hristos.
Dar ce minunat le învie puterea Lui!
Nimeni altcineva nu poate aduce învierea din moartea păcatelor, decât Hristos. Dar ce fericit o face El în clipa acelei învieri.
Să nu vă înşelaţi crezând că predicile voastre, sau cărţile voastre, sau cântările voastre au făcut trezire la o viaţă nouă, şi învierea conştiinţelor în cei care s-au întors la Dumnezeu.
Ci numai Hristos poate face lucrul acesta. Şi numai Duhul Său îl şi face.
6 - Nici un alt merit nu aveţi în lucrul ceresc, decât că v-aţi făcut datoria chemând sufletele la Hristos.
Singur El prin Duhul Său şi prin puterea Sa a făcut mântuirea lor.
Căci numai Domnul poate face învierea lor la o viaţă nouă.
Deci numai Lui Singur I se cuvine toată slava şi mulţumirea pentru toate.
7 - Sunt o seamă de oameni care mereu numai cârtesc împotriva voii lui Dumnezeu, a lucrărilor şi a hotărârilor Sale.
Nimic din ce face Dumnezeu, nu-i mulţumeşte pe oamenii aceştia. În orice cuvânt sau lucrare a lui Dumnezeu, ei nu pot afla nimic plăcut, nici frumos, nici bun şi desăvârşit pentru care să poată mulţumi şi care să-i mulţumească.
Aceştia sunt veşnic nefericiţi.
8 - E foarte primejdios să-ţi faci de la început o părere rea despre cineva şi apoi să nu te mai controlezi, cu o dreaptă judecată.
Pe tine să te controlezi, nu numai pe el.
Dacă impresia pe care ţi-ai putut-o face despre omul acela la început, a fost rea şi nedreaptă - tot ce face şi spune el este numai rău şi dăunător.
Judecata ta cea rea de la început, îţi înveninează mereu şi ochii şi buzele. Şi mintea şi inima ta.
Ce vinovat este un astfel de gând.
9 - Când nu mai ai dragoste de Dumnezeu, atunci numai tot cârteşti şi cârteşti:
dacă plouă e rău, dacă nu plouă iar e rău!
Dacă se face ceva e rău, dacă nu se face iar e rău,
singur e rău, cu alţii iar e rău,
nimic nu te înseninează, nimic nu te mulţumeşte, nimic nu te bucură şi nimic nu te schimbă,
- dacă tu eşti un om cârtitor.
10 - Când nu mai ai dragoste faţă de fraţii tăi, atunci nu mai vezi în ei nimic bun.
La fiecare începi să vezi numai scăderi, numai slăbiciuni, numai păcate:
în adunare ţi se pare că nu mai este har,
în cuvânt nu mai este hrană,
în suflete nu mai vezi nici o vrednicie,
cârteşti mereu şi împotriva tuturor,
de nimic n-ai plăcere şi de nimic n-ai bucurie, decât de nemulţumiri.
- Când nu mai ai dragoste aşa eşti.
11 - Cârtirea este prima formă a bârfirii, prima dovadă a urii, primul semn al judecăţii.
Cel care a pornit pe calea cârtirii va ajunge în curând la toate celelalte rele, - dacă nu-şi dă seama, să se îngrozească de păcatul său,
dacă nu se opreşte
şi dacă nu se întoarce.
Calea cârtirii este o cale foarte primejdioasă.
Nu o lua niciodată suflete al meu şi fiule al meu.
12 - Ce mare greşeală facem totdeauna când judecăm pe un copil după părinţii lui, după faptele şi starea părinţilor săi.
Nu sunt pe pământ nici două fiinţe absolut la fel.
De cele mai multe ori copiii sunt foarte departe de caracterul părinţilor lor şi nu le seamănă deloc
13 - Am putut vedea copii de o înţelepciune uimitoare şi plini de foarte alese daruri sufleteşti, născuţi din nişte părinţi foarte simpli şi neînsemnaţi, dacă nu chiar răi.
Sau am putut vedea copii uimitor de josnici, necinstiţi, neascultători şi destrăbălaţi, născuţi din nişte părinţi care aveau un caracter şi o viaţă dintre cele mai frumoase.
Am putut vedea flori de nevinovăţie din nişte părinţi cu o viaţă cu totul nelegiuită.
Şi invers, copii nelegiuiţi, din nişte părinţi cu o viaţă curată ca lumina.
De aceea să nu judecăm niciodată pe copil, după părinţii lui. Nici după faima rea a locului de unde se trage el.
14 - Să nu ne uităm la felul de a fi al părinţilor unui fiu,
- când vedem felul de a fi al lui însuşi.
Crinul este crin chiar dacă este răsărit dintr-o grămadă de gunoi.
Gunoiul este gunoi chiar dacă ar sta pe o tavă de aur.
15 - Există părinţi care şi-au chinuit sufletul ani de zile, pentru a face din copilul lor un om de treabă şi credincios. Aceşti părinţi l-ar putea scălda în câte lacrimi au vărsat pentru fiul lor şi lângă el, ca să-l apropie de Dumnezeu şi să-i moaie inima,
dar el n-a vrut şi n-a vrut.
Vai de un astfel de fiu.
16 - Dacă vrei să-L cauţi pe Hristos, o, atunci nu-L privi prin nici un om.
Priviţi-i pe oameni prin Hristos nu pe Hristos prin oameni.
Numai aşa îi veţi putea cunoaşte cu adevărat - şi pe El şi pe ei.
Toţi cei care cârtesc mereu şi acum, vor păţi la fel.
Sufletele cârtitoare pierd tot mai mult binecuvântările Domnului, fiindcă sunt mereu nemulţumite şi nerecunoscătoare.
18 - Nu cârtiţi niciodată şi împotriva nimănui.
Nu cârtiţi împotriva lui Dumnezeu şi a faptelor Sale:
El nu greşeşte nici azi şi niciodată în nimic din ce face, fie cu lumea întreagă, fie cu orice creatură a Lui în parte.
Nu cârtiţi nici împotriva mai marilor voştri: orice stăpânire vine de la Dumnezeu, după planul şi după voia Lui. Iar noi trebuie să-I fim supuşi totdeauna şi după cum este scris (Tit 3, 1; 1 Petru 2, 13; Rom. 13, 1).
Nu cârtiţi nici împotriva celor ce vă hrănesc, ci fiţi-le supuşi, pentru ca să le fiţi o pricină de bucurie şi nu de întristare. Căci numai aşa va fi spre binele vostru (Evrei 13, 17).
Nu cârtiţi nici împotriva vremurilor. Toate vin de la Dumnezeu, iar înţelepciunea Lui nu face nimic nici fără rost, nici la întâmplare.
Nu cârtiţi nici împotriva soartei voastre. Dacă Îl iubiţi pe Dumnezeu din toată inima voastră, soarta voastră nu-i rea.
Iar dacă e „rea”, nu Dumnezeu v-a făcut-o aşa. Ci voi înşivă v-aţi făcut-o. Prin păcat, prin desfrânare şi neascultarea voastră (Rom. 8, 28).
Nu cârtiţi niciodată decât împotriva răutăţii voastre, şi a firii voastre cârtitoare!
20 - O, dacă Hristos ar fi Pâinea din care trăieşte Literatura, toate cărţile ar fi pline de hrană sănătoasă. Şi toate generaţiile de cititori ar creşte cu sufletul sănătos. Cu mintea sănătoasă.
Când Hristos va fi Pâinea din care se va hrăni Arta, totul va fi de natură să încânte şi să înnobileze pe om şi omenirea.
Când Hristos va fi hrana Culturii şi Educaţiei, generaţiile care vor creşte sub căldura şi lumina Lui, vor umplea pământul egalat frăţeşte, de armonie şi nobleţe, de dreptate şi de respect.
Când Hristos va fi hrana Sistemelor Politice, omenirea abia atunci va gusta fericirea adevăratei libertăţi şi a păcii adevărate.
Căci fără Hristos toate acestea sunt minciună şi sângerare.
Numai Hristos este Pâinea Vieţii.
O, Vino Isuse în toată viaţa şi în toată inima noastră.
Amin.