A paște turma Domnului
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Întocmiți-vă propovăduirea Cuvântului totdeauna în așa fel ca s-o înțeleagă toți și să se hrănească toți.
Împărțiți-vă timpul în așa fel ca să vă puteți ocupa de toți
și faceți-vă lucrarea în așa fel ca să-i cuprindeți pe toți. De fiecare dată să se aleagă fiecare cu o hrană. Nimeni să nu plece flămând de la pășunea Cuvântului Sfânt.
2 - Nu te întrista niciodată când ți se repetă o datorie pe care o ai, chiar dacă o știai bine de mai înainte.
Marile îndatoriri, avem nevoie să ni se tot repete mereu, pentru că totdeauna obișnuința cu ele ne pune în primejdia de a ni le nesocoti sau de a le scădea însemnătatea.
3 - A paște turma Domnului nu înseamnă numai a-i ține predici pline de conținut duhovnicesc, potrivite fiecărei categorii de ascultători, pentru ca să se întoarcă de la masa și de la Casa Domnului, îndestulat fiecare dintre cei care au venit să asculte, de la noi Evanghelia vieții și mântuirii,
nu înseamnă numai să se dea pilda turmei în vorbire, în blândețe, în înfrânare, în răbdare, în dragoste,
nu înseamnă numai a face totul ca întreaga turmă să crească, să se înfrumusețeze și să sporească,
- ci a păstori turma Domnului mai înseamnă și datoria apărării acestei turme de toate primejdiile care o pândesc. Căci în zadar o înmulțești, dacă atunci când vine lupul, când vine rătăcirea, când vine boala, - nu-ți pasă de ea ci o lași în voia celor ce vin să o prăpădească (Ioan 10). Așa face numai un năimit, numai un căutător de câștig mârșav, numai un tiran nepăsător de turma încredințată lui.
4 - Frații mei, - noi să nu fim așa. Ci dacă harul Domnului nostru Isus Hristos S-a îndurat de noi și dacă am fost socotiți vrednici de o însărcinare sfântă în Lucrarea Sa, - nu numai să fim niște smeriți colaboratori cu Dumnezeu, în Lucrarea Evangheliei, dar și niște curajoși și treji apărători ai adevărului și ai sufletelor, pe care El le-a câștigat și le-a sfințit cu Scump Sângele Său.
5 - Să-i apărăm pe frații noștri de vulpi și lupi, de lei și de urși, căci acest fel de fiare mereu vor da târcoale și uneori se vor vârî sărind peste gard, în turma Domnului, dată în grija noastră și pe multe le vor răpi și le vor sfâșia după cum au mai făcut și mai fac încă și acum în multe părți.
Vai de cei care în loc să apere adunarea și frații de aceste fiare - dorm nepăsători, ba uneori chiar le deschid ușa și îi cheamă în staul, ca să poată mai bine fura și nimici.
6 - Nimeni nu poate merge să păstorească turma lui Hristos, până n-a fost mai întâi reabilitat în fața Domnului și în fața fraților de căderile sale de mai înainte.
Orice ucenic al Domnului care a trecut cândva printr-o cernere satanică și printr-o lepădare văzută și cunoscută nu numai de către Dumnezeu ci și de către frați, - are neapărat nevoie de o cutremurătoare explicație cu Dumnezeu. Și de o dovadă puternică de ridicare, în fața fraților.
Aceasta se face totdeauna prin mărturisire și lacrimi amare. Și printr-o îndreptare smerită, văzută de către toți.
7 - Dacă un lepădat și un căzut, nu se ridică astfel, el trebuie să fie privit, de către toată Lucrarea lui Dumnezeu, ca un lepădat și ca un căzut așa cum și este într-adevăr.
Adevărata ridicare se face numai prin plânsul amar și prin îndreptarea smerită.
8 - Dacă unul care știe bine că a vândut și a trădat pe Hristos
că a vândut și a trădat pe frați,
că a săvârșit și încă săvârșește poate, astfel de urâciuni, sau altele asemănătoare cu acestea,
și totuși merge printre ceilalți ucenici,
vorbește din Scripturi,
se preface în slujitor al neprihănirii,
caută să pară ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic,
9 - Dumnezeu este plin de bunătate față de sufletul neștiutor sau neputincios. Dar este plin de o cumplită asprime, de o înfricoșată necruțare, față de acela care este un prefăcut și un viclean, un fățarnic și un mincinos.
Care pe față se arată frate, și evanghelist, dar în viața lui este un tâlhar și un ucigaș (1 Ioan 3, 15; 2 Cor. 11, 15).
10 - Cine îl primește pe un astfel de lucrător al nimicirii, să știe de la început că se face părtaș păcatului și judecății acestuia (2 Ioan 10-11).
- Și că tot așa de necruțătoare va fi față de el judecata și osânda lui Dumnezeu. Fiți cu foarte multă teamă voi cei care faceți așa, sprijinind pe cei dezbinători.
11 - Cu toții suntem supuși slăbiciunilor. Fiecare dintre noi putem cădea în vreo ispită, putem cădea în vreun păcat.
Deși e rău acest lucru și trebuie să ne rugăm și să priveghem neîncetat ca să nu se întâmple nimănui așa ceva:
Totuși nu a cădea este răul cel mai mare...
ci răul cel mai mare este a rămânea cel căzut în căderea lui.
A rămânea în păcatul său. A nu-l recunoaște și a nu-l părăsi cu lacrimi amare. Vai de cine a ajuns în starea aceasta.
12 - Când lacrimile pocăinței sunt sincere și amare,
când întristarea de păcat este atât de adâncă pe cât de adânc este păcatul în care a căzut
când dorința de ridicare este mai fierbinte și mai puternică decât orice,
- atunci ucenicul Domnului se va ridica sigur. Și va fi repus din nou sigur, în slujba sfântă și în prețuirea frățească de mai înainte. Duhul Domnului va face aceasta iar îndreptarea lui va fi văzută de toți.
13 - Există înaintea Dreptății lui Dumnezeu o judecată necruțătoare pentru orice păcat. Chiar și pentru păcatul celor mai iubiți ai Săi.
Pentru păcatele noastre de dinainte de credință, a suferit numai Domnul Singur, ispășindu-le. Noi, necunoscând nici păcatul și nici pe Hristos, - n-am luat atunci parte cu nimic la durerea acelei ispășiri. Pentru toată ispășirea aceasta a suferit numai Domnul care ne-a iubit.
Să-I fim veșnic recunoscători pentru asta. Și să-I mulțumim numai Lui.
14 - Pentru păcatele de după credință, trebuie să suferim și noi, - fiindcă acum știm - și trebuie să avem grijă să nu mai păcătuim. Trebuie să le ispășim și noi, fiindcă n-am vegheat și nu ne-am rugat la timp spre a nu cădea în ispita celui rău.
Desigur, prin pocăința sinceră și plângerea amară, Domnul are milă de noi. Suferă pentru ele, dar ni le iartă.
Ni le iartă ca să nu fim osândiți odată cu lumea, dar în prețul iertării acesteia, se cuprinde și ispășirea pe care va trebui s-o plătim și noi cu suferința noastră (1 Cor. 11, 32; 1 Tim. 5, 24).
Iată frate căderile sfinților lui Dumnezeu au fost plătite astfel.
15 - Dacă pentru curăția noastră este nevoie de foc, El nu-l cruță nici focul. Sau dacă pentru îndreptarea noastră, este nevoie de nuia, El nu cruță nici nuiaua.
16 - Domnul nu face ca unii părinți care dau copiilor prăjitură când trebuie nuia. Și îi laudă când trebuie mustrați, nenorocindu-i astfel pe totdeauna. Din pricina unei iubiri neînțelepte față de copiii lor.
Ci Domnul, care ne vrea binele nostru și știe că în Împărăția Sa nu va intra nimic întinat - are grijă ca să ne curețe astfel cu focul suferinței, - ca atunci să nu mai avem nimic necurat în noi sau pe noi.
17 - Adevărul spune: Păcatele tuturora sunt cunoscute. Unele merg înainte la judecată, altele vin pe urmă.
Înainte au mers cele pe care ni le-a ispășit numai Domnul. În urmă merg cele pe care le mai ispășim și noi.
Înainte au mers cele ce se ispășesc aici în viața aceasta pământească. În urmă merg cele ce se vor ispăși Acolo, în viața veșnică.
Cine are urechi de auzit să audă.
Cine are minte de înțeles să înțeleagă. Și cine a înțeles, să se cutremure și să se îndrepte dacă a păcătuit,
sau să se ferească, dacă încă nu.
Au firea lui Hristos
și au soarta lui Hristos
19 - Ori de câte ori îți învingi prin lupte grele o ispită, îți omori prin înfrânarea dureroasă un mădular. Atunci îți înfrângi prin jertfe aspre o pornire adânc înnăscută în carnea ta - și guști din plin moartea, dar și birui frumos durerile ei.
Cu ce astfel de moarte zilnică Îl proslăvim noi oare pe Dumnezeu?
La ce renunțăm noi pentru Hristosul nostru? Cât ne omorâm noi zilnic pentru El din pornirile firii noastre?
20 - Dacă bețivii te privesc ca pe unii dintre ai lor,
dacă fumătorii îți fac semnele lor și ție,
dacă ușuraticii și flecarii îți fac loc la mesele lor, îndată ce intri,
dacă unii din aceștia nu se feresc de tine,
dacă nu-și opresc vorbirile porcoase în fața ta,
dacă nu se rețin, nici nu se rușinează când văd că îi vezi tu, - ci dimpotrivă - se bucură și îți fac loc printre ei,
dacă nu sunt deranjați, întru nimic, de prezența ta în mijlocul lor, ci dimpotrivă te privesc ca pe un tovarăș plăcut de al lor, - atunci este cel mai rău semn despre căderea ta
- atunci cum mai poți tu să mergi și între ucenicii Domnului?
Întorcând doar haina fățărniciei pe partea cealaltă, nu te îngrozești de iadul veșnic? Cum te mai socotești un ucenic al lui Hristos când tu ești unul al Satanei?
Ce asemănare mai poate fi între tine și Domnul, între tine și adevărații Lui fii?
O, Duhule Sfinte, trezește-i pe toți cei ce sunt în această grozavă stare și salvează-i prin pocăință și prin îndreptare, chiar dacă în aceasta se va cuprinde și o ispășire mai grea sau mai ușoară, mai lungă sau mai scurtă, sufletească ori și trupească a lor.
Amin.