A paşte turma Domnului
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Întocmiţi-vă propovăduirea Cuvântului totdeauna în aşa fel ca s-o înţeleagă toţi şi să se hrănească toţi.
Împărţiţi-vă timpul în aşa fel ca să vă puteţi ocupa de toţi
şi faceţi-vă lucrarea în aşa fel ca să-i cuprindeţi pe toţi. De fiecare dată să se aleagă fiecare cu o hrană. Nimeni să nu plece flămând de la păşunea Cuvântului Sfânt.
2 - Nu te întrista niciodată când ţi se repetă o datorie pe care o ai, chiar dacă o ştiai bine de mai înainte.
Marile îndatoriri, avem nevoie să ni se tot repete mereu, pentru că totdeauna obişnuinţa cu ele ne pune în primejdia de a ni le nesocoti sau de a le scădea însemnătatea.
3 - A paşte turma Domnului nu înseamnă numai a-i ţine predici pline de conţinut duhovnicesc, potrivite fiecărei categorii de ascultători, pentru ca să se întoarcă de la masa şi de la Casa Domnului, îndestulat fiecare dintre cei care au venit să asculte, de la noi Evanghelia vieţii şi mântuirii,
nu înseamnă numai să se dea pilda turmei în vorbire, în blândeţe, în înfrânare, în răbdare, în dragoste,
nu înseamnă numai a face totul ca întreaga turmă să crească, să se înfrumuseţeze şi să sporească,
- ci a păstori turma Domnului mai înseamnă şi datoria apărării acestei turme de toate primejdiile care o pândesc. Căci în zadar o înmulţeşti, dacă atunci când vine lupul, când vine rătăcirea, când vine boala, - nu-ţi pasă de ea ci o laşi în voia celor ce vin să o prăpădească (Ioan 10). Aşa face numai un năimit, numai un căutător de câştig mârşav, numai un tiran nepăsător de turma încredinţată lui.
4 - Fraţii mei, - noi să nu fim aşa. Ci dacă harul Domnului nostru Isus Hristos S-a îndurat de noi şi dacă am fost socotiţi vrednici de o însărcinare sfântă în Lucrarea Sa, - nu numai să fim nişte smeriţi colaboratori cu Dumnezeu, în Lucrarea Evangheliei, dar şi nişte curajoşi şi treji apărători ai adevărului şi ai sufletelor, pe care El le-a câştigat şi le-a sfinţit cu Scump Sângele Său.
5 - Să-i apărăm pe fraţii noştri de vulpi şi lupi, de lei şi de urşi, căci acest fel de fiare mereu vor da târcoale şi uneori se vor vârî sărind peste gard, în turma Domnului, dată în grija noastră şi pe multe le vor răpi şi le vor sfâşia după cum au mai făcut şi mai fac încă şi acum în multe părţi.
Vai de cei care în loc să apere adunarea şi fraţii de aceste fiare - dorm nepăsători, ba uneori chiar le deschid uşa şi îi cheamă în staul, ca să poată mai bine fura şi nimici.
6 - Nimeni nu poate merge să păstorească turma lui Hristos, până n-a fost mai întâi reabilitat în faţa Domnului şi în faţa fraţilor de căderile sale de mai înainte.
Orice ucenic al Domnului care a trecut cândva printr-o cernere satanică şi printr-o lepădare văzută şi cunoscută nu numai de către Dumnezeu ci şi de către fraţi, - are neapărat nevoie de o cutremurătoare explicaţie cu Dumnezeu. Şi de o dovadă puternică de ridicare, în faţa fraţilor.
Aceasta se face totdeauna prin mărturisire şi lacrimi amare. Şi printr-o îndreptare smerită, văzută de către toţi.
7 - Dacă un lepădat şi un căzut, nu se ridică astfel, el trebuie să fie privit, de către toată Lucrarea lui Dumnezeu, ca un lepădat şi ca un căzut aşa cum şi este într-adevăr.
Adevărata ridicare se face numai prin plânsul amar şi prin îndreptarea smerită.
8 - Dacă unul care ştie bine că a vândut şi a trădat pe Hristos
că a vândut şi a trădat pe fraţi,
că a săvârşit şi încă săvârşeşte poate, astfel de urâciuni, sau altele asemănătoare cu acestea,
şi totuşi merge printre ceilalţi ucenici,
vorbeşte din Scripturi,
se preface în slujitor al neprihănirii,
caută să pară ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic,
9 - Dumnezeu este plin de bunătate faţă de sufletul neştiutor sau neputincios. Dar este plin de o cumplită asprime, de o înfricoşată necruţare, faţă de acela care este un prefăcut şi un viclean, un făţarnic şi un mincinos.
Care pe faţă se arată frate, şi evanghelist, dar în viaţa lui este un tâlhar şi un ucigaş (1 Ioan 3, 15; 2 Cor. 11, 15).
10 - Cine îl primeşte pe un astfel de lucrător al nimicirii, să ştie de la început că se face părtaş păcatului şi judecăţii acestuia (2 Ioan 10-11).
- Şi că tot aşa de necruţătoare va fi faţă de el judecata şi osânda lui Dumnezeu. Fiţi cu foarte multă teamă voi cei care faceţi aşa, sprijinind pe cei dezbinători.
11 - Cu toţii suntem supuşi slăbiciunilor. Fiecare dintre noi putem cădea în vreo ispită, putem cădea în vreun păcat.
Deşi e rău acest lucru şi trebuie să ne rugăm şi să priveghem neîncetat ca să nu se întâmple nimănui aşa ceva:
Totuşi nu a cădea este răul cel mai mare...
ci răul cel mai mare este a rămânea cel căzut în căderea lui.
A rămânea în păcatul său. A nu-l recunoaşte şi a nu-l părăsi cu lacrimi amare. Vai de cine a ajuns în starea aceasta.
12 - Când lacrimile pocăinţei sunt sincere şi amare,
când întristarea de păcat este atât de adâncă pe cât de adânc este păcatul în care a căzut
când dorinţa de ridicare este mai fierbinte şi mai puternică decât orice,
- atunci ucenicul Domnului se va ridica sigur. Şi va fi repus din nou sigur, în slujba sfântă şi în preţuirea frăţească de mai înainte. Duhul Domnului va face aceasta iar îndreptarea lui va fi văzută de toţi.
13 - Există înaintea Dreptăţii lui Dumnezeu o judecată necruţătoare pentru orice păcat. Chiar şi pentru păcatul celor mai iubiţi ai Săi.
Pentru păcatele noastre de dinainte de credinţă, a suferit numai Domnul Singur, ispăşindu-le. Noi, necunoscând nici păcatul şi nici pe Hristos, - n-am luat atunci parte cu nimic la durerea acelei ispăşiri. Pentru toată ispăşirea aceasta a suferit numai Domnul care ne-a iubit.
Să-I fim veşnic recunoscători pentru asta. Şi să-I mulţumim numai Lui.
14 - Pentru păcatele de după credinţă, trebuie să suferim şi noi, - fiindcă acum ştim - şi trebuie să avem grijă să nu mai păcătuim. Trebuie să le ispăşim şi noi, fiindcă n-am vegheat şi nu ne-am rugat la timp spre a nu cădea în ispita celui rău.
Desigur, prin pocăinţa sinceră şi plângerea amară, Domnul are milă de noi. Suferă pentru ele, dar ni le iartă.
Ni le iartă ca să nu fim osândiţi odată cu lumea, dar în preţul iertării acesteia, se cuprinde şi ispăşirea pe care va trebui s-o plătim şi noi cu suferinţa noastră (1 Cor. 11, 32; 1 Tim. 5, 24).
Iată frate căderile sfinţilor lui Dumnezeu au fost plătite astfel.
15 - Dacă pentru curăţia noastră este nevoie de foc, El nu-l cruţă nici focul. Sau dacă pentru îndreptarea noastră, este nevoie de nuia, El nu cruţă nici nuiaua.
16 - Domnul nu face ca unii părinţi care dau copiilor prăjitură când trebuie nuia. Şi îi laudă când trebuie mustraţi, nenorocindu-i astfel pe totdeauna. Din pricina unei iubiri neînţelepte faţă de copiii lor.
Ci Domnul, care ne vrea binele nostru şi ştie că în Împărăţia Sa nu va intra nimic întinat - are grijă ca să ne cureţe astfel cu focul suferinţei, - ca atunci să nu mai avem nimic necurat în noi sau pe noi.
17 - Adevărul spune: Păcatele tuturora sunt cunoscute. Unele merg înainte la judecată, altele vin pe urmă.
Înainte au mers cele pe care ni le-a ispăşit numai Domnul. În urmă merg cele pe care le mai ispăşim şi noi.
Înainte au mers cele ce se ispăşesc aici în viaţa aceasta pământească. În urmă merg cele ce se vor ispăşi Acolo, în viaţa veşnică.
Cine are urechi de auzit să audă.
Cine are minte de înţeles să înţeleagă. Şi cine a înţeles, să se cutremure şi să se îndrepte dacă a păcătuit,
sau să se ferească, dacă încă nu.
Au firea lui Hristos
şi au soarta lui Hristos
19 - Ori de câte ori îţi învingi prin lupte grele o ispită, îţi omori prin înfrânarea dureroasă un mădular. Atunci îţi înfrângi prin jertfe aspre o pornire adânc înnăscută în carnea ta - şi guşti din plin moartea, dar şi birui frumos durerile ei.
Cu ce astfel de moarte zilnică Îl proslăvim noi oare pe Dumnezeu?
La ce renunţăm noi pentru Hristosul nostru? Cât ne omorâm noi zilnic pentru El din pornirile firii noastre?
20 - Dacă beţivii te privesc ca pe unii dintre ai lor,
dacă fumătorii îţi fac semnele lor şi ţie,
dacă uşuraticii şi flecarii îţi fac loc la mesele lor, îndată ce intri,
dacă unii din aceştia nu se feresc de tine,
dacă nu-şi opresc vorbirile porcoase în faţa ta,
dacă nu se reţin, nici nu se ruşinează când văd că îi vezi tu, - ci dimpotrivă - se bucură şi îţi fac loc printre ei,
dacă nu sunt deranjaţi, întru nimic, de prezenţa ta în mijlocul lor, ci dimpotrivă te privesc ca pe un tovarăş plăcut de al lor, - atunci este cel mai rău semn despre căderea ta
- atunci cum mai poţi tu să mergi şi între ucenicii Domnului?
Întorcând doar haina făţărniciei pe partea cealaltă, nu te îngrozeşti de iadul veşnic? Cum te mai socoteşti un ucenic al lui Hristos când tu eşti unul al Satanei?
Ce asemănare mai poate fi între tine şi Domnul, între tine şi adevăraţii Lui fii?
O, Duhule Sfinte, trezeşte-i pe toţi cei ce sunt în această grozavă stare şi salvează-i prin pocăinţă şi prin îndreptare, chiar dacă în aceasta se va cuprinde şi o ispăşire mai grea sau mai uşoară, mai lungă sau mai scurtă, sufletească ori şi trupească a lor.
Amin.