Arătările Domnului
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Arătările Domnului după Învierea Sa, nu s-au făcut într-un anumit loc, numai în grădină, sau numai în casă, sau numai la mare. Aceasta ar fi limitat prezenţa şi puterea Dumnezeirii Lui, pentru ucenicii Săi, întocmai cum era pentru samariteni muntele lor, sau pentru iudei Ierusalimul lor (Ioan 4, 20-25).
Şi nu s-ar mai fi putut spune: Oriunde!
Şi nu s-au făcut numai unor oameni. Numai lui Ioan sau numai lui Petru. Sau numai femeilor, sau numai bărbaţilor.
Atunci Hristos ar fi rămas numai al unora.
Şi nu s-ar fi putut spune: Oricine...
2 - Isus, Domnul nostru Bun, ne dă fiecăruia dintre noi ocazia să rezolvăm la timp, în chip desăvârşit şi frumos toate problemele noastre de viaţă şi de conştiinţă.
Domnul ştie că noi avem momente de slăbiciune când putem greşi, când putem cădea. Ne şi înştiinţează din vreme, să ne pregătim pentru astfel de momente, prin rugăciune, prin veghere, ca atunci când ispita va veni - să nu cădem în ea.
3 - O, ce delicată este iubirea Domnului Isus faţă de ai Săi, chiar şi în căderea lor!
El face ca sufletul zdrobit şi de ruşinea şi de regretul căderii sale să se refacă iarăşi, să se ridice iarăşi şi să-şi reia locul iarăşi. Dar nu cerându-i un preţ umilitor. Nici primindu-l într-o lumină jignitoare în faţa altora. Ci făcându-i această reabilitare cum i-a făcut-o apostolului Petru ca şi cum i-ar face o rugăminte, ca şi cum i-ar face o distincţie...
4 - Între inimile care se iubesc şi se înţeleg adânc, comunicarea gândurilor se face în altfel decât în mod obişnuit.
Cei între care există o dragoste şi o părtăşie adâncă au un fel unic, un fel tainic, un fel aparte al lor de a se înţelege între ei.
Pentru ei o privire a ochilor pe care n-a observat-o nimeni, poate să spună mai mult decât zeci de cuvinte.
Aşa este între Hristos şi ucenicul Său.
5 - Anumite cuvinte care pentru oricine le aude, au un înţeles, - pentru cei ce se iubesc şi ţi le spun - au un cu totul altul. Faptele şi gesturile, tot aşa.
De aceea trebuie să ai o adâncă părtăşie cu Isus, ca să poţi înţelege limpede Cuvintele Sale. Fără această adâncă părtăşie de dragoste şi soartă ca Hristos, toate Cuvintele sau aluziile Lui îţi vor rămânea închise, străine şi neînţelese - în adevărul lor.
6 - Din pricina aceasta oamenii fără părtăşia iubirii şi trăirii cu Hristos, auzindu-I Cuvintele Lui şi văzându-I faptele, - le-au înţeles felurit şi le-au speculat, fiecare după inima sa, după interesele sale, - şi nu după ale lui Hristos.
Rătăcindu-se pe ei şi pe alţii.
Din aceste greşite interpretări au ieşit şi ies toate dezbinările.
Numai dragostea poate înţelege pe Hristos.
7 - Reabilitarea oamenilor superiori trebuie să se facă în mod superior. Ranele delicate, trebuiesc tratate delicat. Şi prieteniile unice, trebuiesc cultivate unic.
Însă şi un anumit timp de frământări amare, trebuie lăsat sufletului care a căzut. Nu trebuie să fie tratat prea uşor un păcat mare al unui prieten mare.
8 - Pentru cine fără părtinire se judecă singur pe sine, Hristos nu mai are nici o judecată pentru el.
Păcatele pe care pe drept ni le consemnăm noi înşine, nu ne vor mai fi condamnate niciodată, - pentru că ni le-a iertat Hristos pe deplin.
Şi peste pedeapsa dreaptă pe care ne-o dăm noi înşine pentru căderile noastre nu ne va mai veni niciodată alta (1 Cor. 11, 31; 1 Ioan 1, 9).
9 - Celui cu care va trebui să avem o explicaţie întristătoare - să-i dăm mai întâi de mâncare. Căci omul după o astfel de explicaţie, adeseori nu va mai putea mânca nimic de îndurerarea lui sufletească. Domnul Isus aşa a făcut în seara Cinei de Taină.
Să prânzim mai întâi cu cei pe care va trebui să-i mustrăm pentru ceva. Domnul aşa a făcut cu apostolul său Petru. Dragostea pe care le-a arătat-o înainte, - îi va face să primească mai uşor şi mai liniştiţi ceea ce vrem să le spunem.
10 - Când vrem să facem o prietenie, să o pregătim mai întâi cu o laudă iubitoare şi caldă simţită.
Sufletul mare, merită o iubire mare. O iubire mare, cere mai presus de orice o gingăşie atentă şi o căldură dulce.
11 - Orice adevărat învăţător îşi pregăteşte elevii care să-l urmeze.
Orice maistru adevărat îşi pregăteşte ucenicii vrednici. Şi orice înaintaş credincios îşi pregăteşte urmaşi binecuvântaţi.
12 - De obicei păstorul plătit se gândeşte numai la câştig, are prima grijă de oile care îi aduc lui însuşi un folos mai mare.
El gândeşte: o oaie face cât şapte oiţe, iar o oiţă cât şapte mieluşei. Şi le va preţui în acest fel, - pentru că nu se gândeşte decât la sine şi la folosul său.
13 - Păstorul adevărat va avea grijă în primul rând de mieluşeii turmei, căci oiţele şi oile mai pot să se îngrijească uneori chiar şi singure, dar mieluşeii nu pot singuri chiar nimic. Ei nu ştiu unde să caute păşune, nici pe unde să găsească apa.
Ei ştiu numai să ceară şi aşteaptă totul de-a gata, de la acela în seama căruia au fost daţi.
Câtă grijă sufletească se cere să avem noi de sufletele începătoare ori slabe. Până ce Domnul îi va ajuta ca să crească şi ei...
14 - Mieluşeii nu ştiu să fugă de primejdie, nici să se sperie de ea. Singur îngrijitorul lor trebuie să le aibă în totul grija vieţii şi hranei, fără nici măcar un singur folos de la ei.
Cine este în stare să slujească atât de dezinteresat pe cei neştiutori şi neputincioşi, singur acela este şi poate fi păstor bun, căruia merită să i se dea în grijă şi mai mult.
15 - Să nu-ţi mai pară că unele locuri din Scriptură sunt repetate fără rost.
De fiecare dată aceleaşi cuvinte cuprind altceva, pentru că ele vizează o altă anumită latură a lucrurilor,
sau o altă anumită stare,
sau o altă anumită vreme.
Totdeauna alta, pentru că nu trebuie să fie nici o parte, nici o stare şi nici o vreme în care sufletul omenesc să nu aibă o lumină deplină asupra oricăreia din trebuinţele sale felurite.
16 - Cine nu înţelege vreun cuvânt, acela ori n-a ajuns în starea căreia i se adresează cuvântul acela,
ori nu i-a venit încă vremea potrivită să-l înţeleagă
17 - S-a mai spus că în Lucrarea Domnului, sufletele sunt numai în cele trei stări: începătorii - mieluşeii, crescuţii - oiţele - şi înaintaţii - oile. Ucenici, lucrători şi meşteri. Copii, maturi şi bătrâni.
Un adevărat îndrumător duhovnicesc, trebuie să fie trecut prin fiecare din aceste trei stări. Să le cunoască şi să le înţeleagă, aşa cum un păstor adevărat îşi cunoaşte turma sa, cu vârsta şi cu puterea fiecărei oi aparte.
18 - Păstorul cel bun cunoaşte nu numai folosul pe care îl capătă de la fiecare miel sau oaie, - ci mai ales cunoaşte datoria pe care o are el faţă de fiecare, - după trebuinţele sale.
De aceea lucrarea de părtăşie va trebui neapărat să cuprindă preocupări deosebite pentru fiecare categorie de suflete din turma sa duhovnicească.
19 - Dând hrană pentru oi, nu trebuie uitate niciodată oiţele sau mieluşeii.
Lucrând pentru fraţi, nu trebuie să uităm surorile ori copiii.
Ocupându-ne de cei înaintaţi, nu trebuie să uităm pe cei mijlocii ori pe cei începători.
Vorbind pentru ascultătorii cunoscători, să nu-i uităm niciodată pe ascultătorii cei mai puţin pregătiţi, sau mai ales pe cei veniţi la un ceas mai târziu.
Şi mai ales pe cei veniţi în ceasul din urmă.
Mântuitorul aşa a făcut. Biblia aşa face şi aşa suntem datori şi este bine ca să facem şi noi.
20 - Scumpi vestitori ai Evangheliei! Să ştiţi că oriunde vestiţi voi Cuvântul Sfânt, sunt aceste trei feluri de ascultători.
Nu uitaţi aceasta niciodată. Şi aveţi grijă neîncetat să vă ţineţi în totul de porunca Domnului Isus, Marele Păstor al oilor. Luaţi aminte la sfatul înţelept al sfântului apostol Petru care a înţeles atât de bine gândul Celui care îi porunceşte:
- „Dacă Mă iubeşti, paşte mieluşeii, oiţele şi oile Mele!”
Doamne Isuse, Marele şi Bunul nostru Păstor, - învaţă-ne şi ajută-ne şi pe noi să fim aşa.
Amin.