Arătările Domnului
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Arătările Domnului după Învierea Sa, nu s-au făcut într-un anumit loc, numai în grădină, sau numai în casă, sau numai la mare. Aceasta ar fi limitat prezența și puterea Dumnezeirii Lui, pentru ucenicii Săi, întocmai cum era pentru samariteni muntele lor, sau pentru iudei Ierusalimul lor (Ioan 4, 20-25).
Și nu s-ar mai fi putut spune: Oriunde!
Și nu s-au făcut numai unor oameni. Numai lui Ioan sau numai lui Petru. Sau numai femeilor, sau numai bărbaților.
Atunci Hristos ar fi rămas numai al unora.
Și nu s-ar fi putut spune: Oricine...
2 - Isus, Domnul nostru Bun, ne dă fiecăruia dintre noi ocazia să rezolvăm la timp, în chip desăvârșit și frumos toate problemele noastre de viață și de conștiință.
Domnul știe că noi avem momente de slăbiciune când putem greși, când putem cădea. Ne și înștiințează din vreme, să ne pregătim pentru astfel de momente, prin rugăciune, prin veghere, ca atunci când ispita va veni - să nu cădem în ea.
3 - O, ce delicată este iubirea Domnului Isus față de ai Săi, chiar și în căderea lor!
El face ca sufletul zdrobit și de rușinea și de regretul căderii sale să se refacă iarăși, să se ridice iarăși și să-și reia locul iarăși. Dar nu cerându-i un preț umilitor. Nici primindu-l într-o lumină jignitoare în fața altora. Ci făcându-i această reabilitare cum i-a făcut-o apostolului Petru ca și cum i-ar face o rugăminte, ca și cum i-ar face o distincție...
4 - Între inimile care se iubesc și se înțeleg adânc, comunicarea gândurilor se face în altfel decât în mod obișnuit.
Cei între care există o dragoste și o părtășie adâncă au un fel unic, un fel tainic, un fel aparte al lor de a se înțelege între ei.
Pentru ei o privire a ochilor pe care n-a observat-o nimeni, poate să spună mai mult decât zeci de cuvinte.
Așa este între Hristos și ucenicul Său.
5 - Anumite cuvinte care pentru oricine le aude, au un înțeles, - pentru cei ce se iubesc și ți le spun - au un cu totul altul. Faptele și gesturile, tot așa.
De aceea trebuie să ai o adâncă părtășie cu Isus, ca să poți înțelege limpede Cuvintele Sale. Fără această adâncă părtășie de dragoste și soartă ca Hristos, toate Cuvintele sau aluziile Lui îți vor rămânea închise, străine și neînțelese - în adevărul lor.
6 - Din pricina aceasta oamenii fără părtășia iubirii și trăirii cu Hristos, auzindu-I Cuvintele Lui și văzându-I faptele, - le-au înțeles felurit și le-au speculat, fiecare după inima sa, după interesele sale, - și nu după ale lui Hristos.
Rătăcindu-se pe ei și pe alții.
Din aceste greșite interpretări au ieșit și ies toate dezbinările.
Numai dragostea poate înțelege pe Hristos.
7 - Reabilitarea oamenilor superiori trebuie să se facă în mod superior. Ranele delicate, trebuiesc tratate delicat. Și prieteniile unice, trebuiesc cultivate unic.
Însă și un anumit timp de frământări amare, trebuie lăsat sufletului care a căzut. Nu trebuie să fie tratat prea ușor un păcat mare al unui prieten mare.
8 - Pentru cine fără părtinire se judecă singur pe sine, Hristos nu mai are nici o judecată pentru el.
Păcatele pe care pe drept ni le consemnăm noi înșine, nu ne vor mai fi condamnate niciodată, - pentru că ni le-a iertat Hristos pe deplin.
Și peste pedeapsa dreaptă pe care ne-o dăm noi înșine pentru căderile noastre nu ne va mai veni niciodată alta (1 Cor. 11, 31; 1 Ioan 1, 9).
9 - Celui cu care va trebui să avem o explicație întristătoare - să-i dăm mai întâi de mâncare. Căci omul după o astfel de explicație, adeseori nu va mai putea mânca nimic de îndurerarea lui sufletească. Domnul Isus așa a făcut în seara Cinei de Taină.
Să prânzim mai întâi cu cei pe care va trebui să-i mustrăm pentru ceva. Domnul așa a făcut cu apostolul său Petru. Dragostea pe care le-a arătat-o înainte, - îi va face să primească mai ușor și mai liniștiți ceea ce vrem să le spunem.
10 - Când vrem să facem o prietenie, să o pregătim mai întâi cu o laudă iubitoare și caldă simțită.
Sufletul mare, merită o iubire mare. O iubire mare, cere mai presus de orice o gingășie atentă și o căldură dulce.
11 - Orice adevărat învățător își pregătește elevii care să-l urmeze.
Orice maistru adevărat își pregătește ucenicii vrednici. Și orice înaintaș credincios își pregătește urmași binecuvântați.
12 - De obicei păstorul plătit se gândește numai la câștig, are prima grijă de oile care îi aduc lui însuși un folos mai mare.
El gândește: o oaie face cât șapte oițe, iar o oiță cât șapte mielușei. Și le va prețui în acest fel, - pentru că nu se gândește decât la sine și la folosul său.
13 - Păstorul adevărat va avea grijă în primul rând de mielușeii turmei, căci oițele și oile mai pot să se îngrijească uneori chiar și singure, dar mielușeii nu pot singuri chiar nimic. Ei nu știu unde să caute pășune, nici pe unde să găsească apa.
Ei știu numai să ceară și așteaptă totul de-a gata, de la acela în seama căruia au fost dați.
Câtă grijă sufletească se cere să avem noi de sufletele începătoare ori slabe. Până ce Domnul îi va ajuta ca să crească și ei...
14 - Mielușeii nu știu să fugă de primejdie, nici să se sperie de ea. Singur îngrijitorul lor trebuie să le aibă în totul grija vieții și hranei, fără nici măcar un singur folos de la ei.
Cine este în stare să slujească atât de dezinteresat pe cei neștiutori și neputincioși, singur acela este și poate fi păstor bun, căruia merită să i se dea în grijă și mai mult.
15 - Să nu-ți mai pară că unele locuri din Scriptură sunt repetate fără rost.
De fiecare dată aceleași cuvinte cuprind altceva, pentru că ele vizează o altă anumită latură a lucrurilor,
sau o altă anumită stare,
sau o altă anumită vreme.
Totdeauna alta, pentru că nu trebuie să fie nici o parte, nici o stare și nici o vreme în care sufletul omenesc să nu aibă o lumină deplină asupra oricăreia din trebuințele sale felurite.
16 - Cine nu înțelege vreun cuvânt, acela ori n-a ajuns în starea căreia i se adresează cuvântul acela,
ori nu i-a venit încă vremea potrivită să-l înțeleagă
17 - S-a mai spus că în Lucrarea Domnului, sufletele sunt numai în cele trei stări: începătorii - mielușeii, crescuții - oițele - și înaintații - oile. Ucenici, lucrători și meșteri. Copii, maturi și bătrâni.
Un adevărat îndrumător duhovnicesc, trebuie să fie trecut prin fiecare din aceste trei stări. Să le cunoască și să le înțeleagă, așa cum un păstor adevărat își cunoaște turma sa, cu vârsta și cu puterea fiecărei oi aparte.
18 - Păstorul cel bun cunoaște nu numai folosul pe care îl capătă de la fiecare miel sau oaie, - ci mai ales cunoaște datoria pe care o are el față de fiecare, - după trebuințele sale.
De aceea lucrarea de părtășie va trebui neapărat să cuprindă preocupări deosebite pentru fiecare categorie de suflete din turma sa duhovnicească.
19 - Dând hrană pentru oi, nu trebuie uitate niciodată oițele sau mielușeii.
Lucrând pentru frați, nu trebuie să uităm surorile ori copiii.
Ocupându-ne de cei înaintați, nu trebuie să uităm pe cei mijlocii ori pe cei începători.
Vorbind pentru ascultătorii cunoscători, să nu-i uităm niciodată pe ascultătorii cei mai puțin pregătiți, sau mai ales pe cei veniți la un ceas mai târziu.
Și mai ales pe cei veniți în ceasul din urmă.
Mântuitorul așa a făcut. Biblia așa face și așa suntem datori și este bine ca să facem și noi.
20 - Scumpi vestitori ai Evangheliei! Să știți că oriunde vestiți voi Cuvântul Sfânt, sunt aceste trei feluri de ascultători.
Nu uitați aceasta niciodată. Și aveți grijă neîncetat să vă țineți în totul de porunca Domnului Isus, Marele Păstor al oilor. Luați aminte la sfatul înțelept al sfântului apostol Petru care a înțeles atât de bine gândul Celui care îi poruncește:
- „Dacă Mă iubești, paște mielușeii, oițele și oile Mele!”
Doamne Isuse, Marele și Bunul nostru Păstor, - învață-ne și ajută-ne și pe noi să fim așa.
Amin.