Alte câteva îndrumări lămuritoare

1. Hotărea și legământul de intrare în Oastea Domnului

Intrarea în Oastea Domnului, adică predarea noastră în slujba lui Hristos Mântuitorul, este clipa naşterii noastre din nou, hotarul de la care o rupem dintr-odată și pe totdeauna cu păcatul. Spre a trăi până la moarte pentru Dumnezeu.

Acesta este momentul și hotarul când, din durerea pocăinţei pentru păcatele mele din trecut, se naște omul meu cel nou, cu un viitor nou. Îngrozit de pierzarea care mă așteaptă pentru păcatele trecutului meu, cad la picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit pentru aceste păcate ale mele și crezând în Jertfa Crucii Lui, Sângele Său mă spală de aceste păcate şi mă curăță în fața Tatălui Ceresc, făcându-mă un iertat și înfiat al Său.

Din momentul acesta eu mă ridic de la picioarele lui Iisus ca un iertat și un eliberat al Lui. Din momentul acesta, când s-a petrecut cu mine această taină sfântă care m-a transformat total în alt om, un om nou, eu am devenit cu adevărat un salvat din lanţurile păcatului, cu care mă ținea rob satan, vrăjmaşul lui Hristos şi vrăjmaşul mântuirii mele.

De acum şi până în vecii vecilor eu sunt al lui Hristos, răscumpăratul şi ostașul Lui. Prin aceasta, eu intru voluntar în Oastea Domnului Iisus, spre a lupta contra lui Satana care va încerca mereu să mă robească din nou. Şi pentru a ajuta și la dezrobirea altora. În clipa hotărârii, eu trebuie să spun această hotărâre a mea cu glas tare, cu mulțumire şi recunoștință, în rugăciune, în fața Domnului şi în fața tuturor fraţilor, dacă aceasta se petrece la adunare.

După trecerea unui timp îndestul spre a se vedea după felul meu de trăire dacă sunt cu adevărat un om nou și că am roadele Duhului Sfânt în viața mea şi că ascult de Dreptarul învăţăturii Sănătoase eu mă voi pregăti pentru legământ.

La începutul Oastei aşa era. Legământul frăţesc se punea în mijlocul unei adunări sărbătoreşti, anume pregătit pentru acest scop. La o astfel de adunare pot pune legământul toți frații și surorile începători, care sunt pregătiți pentru aceasta, din mai multe părți...

E bine ca astfel de adunări de legământ să se ţină pe cât e cu putinţă în biserică. Acolo este locul și cadrul cel mai înalt şi potrivit pentru actul acesta sfânt care pecetluieşte pentru totdeauna unirea noastră cu Hristos în fața multor martori, îngeri şi frați, după cum este scris: Luptă-te lupta cea bună a credinţei... pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori (1 Tim. 6, 12).

Este şi mai bine dacă, în ziua legământului, frații și surorile se vor pregăti şi se vor împărtăși cu Trupul şi Sângele Domnului.

Numai de la această dată sufletul se va socoti ostaş deplin şi membru adevărat al Lucrării Domnului... Un ostaş fără legământ nu poate fi socotit un ostaș deplin. Nici el nu se ştie în totul legat de Domnul decât după depunerea acestui legământ sfânt, după cum un soldat nu se poate socoti de încredere şi devotat țării decât în clipa când depune jurământul, care este legământul său unic și definitv. Un soldat fără jurământ nu este soldat deplin și țara nu se poate bizui niciodată pe el. Nici comandantul lui. Tot aşa un ostaș fără legământ nu este vrednic de încredere în faţa Domnului. Cine se ferește de legământ, nu este cinstit în fața lui Dumnezeu. Şi Domnul nu se poate încrede în el (Ioan 2, 24).

Adunarea pentru legământ trebuie pregătită din timp cât mai cu grijă. Momentul legământului trebuie bine ales la mijlocul adunării. Atât vorbirile cele dinainte, cât şi cele de după legământul frăţesc trebuie să cuprindă adevărurile fericite și pline de recunoştinţă, dar și de slavă, ale Cuvântului Sfânt precum cei care vor lupta şi vor birui în Oastea Domnului Iisus. La fel şi cântările, poeziile și rugăciunile, care vor înfrumuseţa programul acestei adunări.

Astfel, sărbătorirea legământului frăţesc va rămânea pe totdeauna neuitată, aşa cum şi trebuie să rămână pentru cei care au avut bucuria de a se uni atunci pe deplin cu Domnul şi Mântuitorul lor Iisus. Iar pentru ceilalți va fi un prilej de mare şi luminată bucurie duhovnicească.

Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm pecetluiește cu harul Tău şi cu puterea Ta legământul nostru hotărât cu Tatăl nostru Cel Ceresc pus prin Jertfa Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi întărit de pecetea darului Tău cel veşnic şi sfânt.

Umple-ne Duhule Sfinte de lumină și putere şi condu-ne cu biruință prin toate luptele până la cea din urmă, când vom primi cununa vieții, la intrarea pe porțile Ierusalimului Ceresc.

Amin.

2. Adunările frățești ale Oastei Domnului

- Pe lângă participarea noastră la sfânta biserică ortodoxă, oricând avem rânduit timp de slujbă și rugăciune, noi, ostaşii Domnului, avem și adunările noastre, poruncite de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, în care ne înălțăm împreună sufletele prin rugăciuni, ne hrănim cu Pâinea cea Vie, care este Cuvântul lui Dumnezeu, şi aducem slavă Dumnezeului nostru cu cântările noastre duhovniceşti.

Aceste adunări ale Oastei Domnului s-au statornicit de la început în trei feluri deosebite și anume:

- Adunarea de Evanghelizare

Aceasta este adunarea cea de bază în care se propovăduiește cu putere Cuvântul Sfânt, se înalţă rugăciuni, se cântă cântări și se face totul pentru cunoașterea şi trăirea mai deplină a voii lui Domnezeu. Aicea se face chemarea sufletelor la mântuire, aici se fac predările în slujba Domnului a celor ce primesc Cuvântul în inima lor. Aici se face creşterea şi îndrumarea pe calea Domnului pentru cei care au pornit pe urmele Domnului și vor să ajungă cu bine la mântuirea Lui.

În mijlocul unei astfel de adunări, sufletele se înalţă spre Dumnezeu, se adâncesc în dragostea Lui şi primesc putere să trăiască o viață fericită și unită cu Hristos şi folositoare pentru semenii lor şi poporul lor.

Iată modul obişnuit în care s-a statornicit de la început adunarea de evanghelizare care se ţine dumineca și în sărbători după masă:

- O cântare de rugăciune

- Rugăciunea Împărate Ceresc, urmată de un psalm de laudă, apoi cu Tatăl nostru, continuat cu o puternică rugăciune în duh, încheiată cu: Căci a Ta este împărăţia şi puterea și slava, a Tatălui și a Fiulul şi a Sfântului Duh, în semnul Sfintei Cruci.

- O cântare de mulțumire şi laudă.

- Începe şirul vorbirilor. E bine ca mai dinainte cei pregătiți de cuvânt să fie înștiințați pentru ca totul să se facă în ordine şi nu la întâmplare, pentru a nu ieşi nepotriviri. Fiecare vorbire trebuie să fie pătrunsă de cutremur, de înțeles și de putere, iar Crucea şi Jertfa Mântuitorului să fie firul roşu şi călăuzitor. Toate vor începe cu semnul Sf. Cruci. Printre vorbiri se vor declama poezii şi se vor înălța cântări.

Ultimul vorbitor va încheia cuvântul cu o chemare în slujba Domnului a celor care nu sunt predați Lui, fără a se stărui prea mult pentru aceasta, ca să nu fie nimic forțat și supărător.

- Încheierea se va face printr-o rugăciune fierbinte, încheiată cu Tatăl nostru şi cu semnul Sf. Cruci.

- O cântare de mulțumire şi laudă.

- Adunarea de Școală Biblică

Pentru cunoaşterea Sfintei Scripturi şi pentru adâncirea învăţăturilor de Credinţă ale Bisericii noastre, trebuie ca fiecare grupare a Oastei Domnului să aibă și să țină săptămânal o adunare de Școală Biblică.

De la începuturile Oastei, aceste adunări în Sibiu erau conduse și îndrumate de însuşi părintele Iosif, care în timpul acesta îşi lăsa orice altă muncă și venea în mijlocul fraţilor ori de câte ori era acasă și se simțea în stare din cauza boalei sale.

După cum am spus la început, scopul acestei adunări este cunoaşterea și adâncirea biblică a învăţăturilor mântuitoare ale Bisericii şi Credinței noastre, învăţături pe care le-am expus pe scurt şi în acest Dreptar al învăţăturii Sănătoase.

Cunoașterea acestei învăţături este de cea mai mare însemnătate, atât pentru încredinţarea noastră că acesta este stâlpul şi temelia adevărului, că numai crezând așa noi putem avea mântuirea, cât şi pentru a combate alte învăţături care ni s-ar propovădui de alții. Căci dacă nu cunoastem mai întâi învățătura cea dreaptă, nu le vom putea deosebi pe cele nedrepte.

Credința o primim prin învățătură. Și o pierdem când părăsim învăţătura prin care am primit-o. Și când ne pierdem învăţătura și credinţa dintâi, atunci ne pierdem şi mântuirea pe care am primit-o prin ele. Si ne călcăm și legământul dintâi. Şi fără acestea suntem pierduți. Iată deci ce mare însemnătate are școala biblică.

Începutul adunării de școală biblică se face întocmai ca începutul adunării de evanghelizare.

- O cântare de rugăciune.

- Cuvântul începător, rostit de un frate care va conduce - sau de un alt frate, potrivit cu locul din Bibile despre care se va vorbi şi învăța.

- Pe rând, toți frații vor lua cuvânt asupra unei întrebări ori a unui răspuns la adevărurile propuse a fi învățate și adâncite de toți. Se va vorbi cât mai clar, mai pe scurt și mai serios de către fiecare la rând. Atât întrebările, cât și răspunsurile să fie cât mai la subiect...

Când nu există cineva în măsură să dea o lumină clară asupra unui adevăr, răspunsul se va amâna cu smerenie până la o mai adâncă cercetare, spre a ne feri de greşeli şi rătăciri. Mai bine să spunem: încă nu ştim, - decât să ne îngâmfăm și să greşim.

- După încheierea discuțiilor şi după recapitularea învăţăturilor trase din cele discutate și care ne-au limpezit deplin un adevăr, se cântă o cântare de laudă și mulțumire.

- Rugăciunea de încheiere, ca și la adunarea de evanghelizare.

Notă: Credem că este foarte nimerit ca în aceste școli biblice să fie în primul rând cercetate și adâncite până la deplina lor însuşire aceste învăţături din acest Dreptar și Cartea de Învăţătură Creștină Ortodoxă. Numai cunoscând bine învăţătura din aceste cărți vom fi scutiți atât de greşeli cât şi de rătăciri - şi vom putea asigura şi în viitor un drum statornic şi frumos Oastei Domnului, pentru împlinirea scopului pe care îl are Dumnezeu cu ea.

- Adunarea de Rugăciune

Adunarea de rugăciune are drept scop curățirea, sfințirea și rodirea în Duhul Sfânt, atât a fiecărui suflet din adunare în parte, cât şi a întregii adunări la un loc.

E bine ştiut marele rost pe care îl are rugăciunea în viața noastră de muncă, de luptă și de suferință pentru mântuirea sufletelor noastre pe pământ. Fără puterea rugăciunii, noi n-am putea nici face nimic, nici birui şi şi nici suferi nimic. Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi, după El toţi sfinții Lui au adus o viaţă de rugăciune şi de părtăşie cu Dumnezeu, Singurul de la Care putem primi astfel putere, ajutor şi biruinţă în toate luptele vieții noastre.

Scopul adunării de rugăciune este să ne învețe și să ne ajute să înțelegem, să adâncim şi să folosim binefacerile rugăciunii, fără de care noi nu putem trăi duhovniceşte.

Această adunare se ţine de obicei vineri seara ori sâmbătă seara, depinde după cele mai potrivite ceasuri ale fraţilor şi surorilor din loc. Rugăciunea împreună este o mare putere, iar părtăşia frățească este o mare bucurie, fiindcă Domnul Iisus este în mijlocul nostru, iar Duhul Sfânt ne binecuvintează pe toți. Dacă lepădăm orice grijă lumească și ne lăsăm pătrunși deplin de duhul sfinţeniei şi al credinței.

Adunarea începe tot ca și celelalte adunări, după care se cântă:

- O cântare de rugăciune.

- O scurtă cuvântare biblică despre însemnătatea rugăciunii, despre felul rugăciunii şi despre folosul rugăciunii. Rolul ei în viața Mântuitorului, a Bisericii, a familiei, a adunării, a poporului, a lumii, a fiecărui credincios.

- Toată adunarea îngenunchează. Se roagă frații, fiecare frumos, la rând, mişcat şi adânc.

- Toată adunarea se ridică în picioare şi cântă o cântare de rugăciune.

- Dacă mai este, un cuvânt scurt despre rugăciune. Iar dacă nu, se îngenunchează din nou și se roagă surorile. Tot ca frații și la rând.

- Toată adunarea se ridică în picioare, cântă o cântare de mulțumire și laudă, după care se face încheierea cu Tatăl nostru, terminat cu Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi în vecii vecilor. Amin.

E de dorit ca peste tot unde adunările Oastei nu urmează cursul arătat aici ele să se străduiască să facă așa.

Pentru aceasta, rugăm pe toți frații răspunzători să cerceteze bine acest dreptar de învăţătură și convingându-se de întreg conținutul lui adevărat şi cuprinzător, să caute să se orienteze atât pe ei, cât şi adunarea, după acest dreptar biblic.

Pentru ca încetul cu încetul să se ajungă ca peste tot adunările să fie la fel. Ca să fim şi în privinţa aceasta una cu toții.

Slăvit să fie Domnul!

3. Despre petrecerile frăţeşti

- Ce spune Sfinta Scriptură -

- Cu dor am dorit să iau masa aceasta împreună cu voi (Luca 22, 15);

- Unde sunt doi sau trei adunați în Numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor. (Mat. 18, 20);

- Când dai (în dar) un prânz sau o cină, să nu chemi... pe cel care te-ar chema la rândul lor şi ei pe tine, ca să nu iei astfel o răsplată pentru ceea ce ai făcut. Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi... Și va fi ferice de tine pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească, dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți (Luca 14, 12-14);

- Mâncați cărnuri grase și beți băuturi dulci, dar trimiteți câte o parte şi celor care nu au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru. Nu vă mâhniți căci bucuria Domnului va fi tăria voastră. (Neemia 8, 10);

- Au făcut o zi de bucurie, de ospăț și de sărbătoare în care îşi trimet daruri unii altora (Estera 9, 19);

- Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie şi jalea lor în zi de sărbătoare. Și să facă din aceste zile zile de ospăț și de bucurie. Să-şi trimită daruri de mâncare unii altora. Și să împartă daruri celor lipsiți (Estera 9, 22);

- Şi oricine va da un pahar cu apă rece unuia dintre aceşti micuți în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata (Mat. 10, 42);

- Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unora din aceşti foarte neînsemnaţi frați ai mei, Mie Mi le-ați făcut (Mat. 25, 40);

- Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veşnice (Luca 16, 9);

- Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogaţi în fapte bune, să fie darnici şi gata să simtă cu alții, aşa să-şi strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie ca să apuce adevărata viaţă (1 Tim. 6, 18-19);

- Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veşnică şi pe care v-o va da Fiul... (Ioan 6, 27).

Cele 4 feluri de petreceri frățești

În adunările Oastei Domnului s-au statornicit patru feluri de petreceri frățești. Dar, cunoscând de la început duhul Oastei şi felul ei de a fi, desigur că este de la sine înţeles că niciuna din aceste petreceri frățești nu are în ea însăşi nimic din felul vesel al petrecerilor obişnuite.

Istoria Oastei Domnului, ca și istoria Bisericii vii şi adevărate, se aseamănă profund cu istoria vieții pământeşti a Însuşi Domnului Oastei, a vieții Mântuitorului nostru Iisus cel Răstignit. Nici istoria vieții Domnului Iisus, nici a Bisericii Sale n-au fost vesele şi uşoare, ci aspre şi grele. Bucuriile Domnului au fost în lacrimi şi în rugăciune, nu în veselie și zgomote. Tot așa sunt şi petrecerile şi bucuriile noastre din lumea aceasta.

Noi am făcut din toate prilejurile noastre de petrecere prilejuri de laudă și mulțumire adusă Tatălui nostru Ceresc, de vestire a Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Și de rugăciuni pline de puterea Duhului Sfânt.

Botezurile si cumetriile

Cu ocazia naşterii unui copil într-o familie frățească, s-a obişnuit ținerea unei adunări de bucurie şi rugăciune împreună cu frații din loc și din împrejurimi.

Dacă botezul noului născut are loc în biserică, atunci cei ce-l însoțesc, pleacă împreună cu toții la casa părinților copilului, unde are loc adunarea frățească închinată acestui prilej.

Începutul are loc potrivit felului obişnuit al celorlalte adunări, numai că rugăciunile şi cuvântul şi cântările se aleg potrivit scopulul însemnătății adunării, având ca fir călăuzitor tot Cuvântul Domnului privitor la evenimentul naşterii unei noi ființe pe pământ. La datoria părinţilor, a Bisericii, a îndrumătorilor şi păstorilor care îl vor creşte şi pregăti, îl vor supraveghea şi călăuzi în viaţă. Pentru ca scopul spre care Dumnezeu I-a creat să se poată împlini cu el în chip fericit şi mântuitor.

Şirul cuvântărilor şi cântărilor se va încheia cu o rugăciune potrivită, sfârşită cu Tatăl nostru, ca și celelalte adunări.

În anii mai de la început se obişnuia o masă mai restrânsă pentru rudele şi frații mai apropiaţi. Dar fără nici un fel de băuturi alcoolice, după cum este oprit de Sfânta Scriptură... O mare parte din bucate erau trimise însă celor săraci şi lipsiți.

Aniversările şi zilele onomastice

Sărbătorirea zilei de naştere sau a zilei numelui, este un obicei străvechi în poporul nostru, iar frații și surorile din Oastea Domnului au preluat acest obicei, punându-l de fiecare dată în slujba Domnului. O astfel de adunare convocată din timp de către fratele ori sora care vrea să-şi sărbătorească astfel numele ori data naşterii are loc la casa fratelui sau sorei respective.

Şi din acest praznic se va căuta să se facă un prilej de vestire a Evangheliei, de chemare la mântuire pentru cei nehotărâți. Şi de creştere şi zidire sufletească a celor care sunt predați Domnului. Orice sărbătoare a noastră noi căutăm să o transformăm într-o sărbătoare a Domnului şi a fraţilor, drept mulțumire pentru tot ajutorul şi binefacerile Lui faţă de noi.

Adunarea va avea un început, un cuprins și o încheiere, cam tot în felul unei adunări de evanghelizare, doar ca nişte frumoase şi plăcute referiri la însemnătatea numelui şi a zilei de naştere, atât trupească, cât şi sufletească, a fiecăruia dintre noi, dar mai ales a celui sărbătorit acum. Încheierea va avea loc tot aşa cum, în mod obişnuit, sunt încheiate toate adunările noastre duhovniceşti. La sfârşit, frații și surorile sunt serviți de obicei în picioare sau pe scaune, cu o mică gustare sau cu fructe. Și cu acest prilej se obişnuia să se trimită o parte de daruri celor săraci şi lipsiți.

Logodna şi nunta frățească

Despre însemnătatea şi Taina Nunții s-a vorbit şi s-a scris mereu şi fiecare dintre noi suntem deplin încredinţaţi de marea şi sfânta ei însemnătate. S-a spus la locul potrivit cum trebuie pregătită unirea celor doi tineri credincioşi, spre a fi cu adevărat o unire după voia lui Dumnezeu. Acum vom vorbi numai despre felul cum trebuie să decurgă în mod frăţesc și evanghelic logodna şi nunta celor doi miri..

Dacă logodna are loc separat de cununie, ea se va oficia fie la biserică, fie la casa unuia dintre miri, iar adunarea va decurge, cu câți vor fi prezenți, în felul unei adunări obişnuite de evanghelizare. De obicei, nu se împarte nici un fel de mâncare...

Dacă logodna are loc odată cu cununia, atunci adunarea de nuntă începe de sâmbătă seara, în felul adunărilor de evanghelizare, în cortul pregătit din timp pentru a încăpea tot numărul fraţilor invitaţi.

Tot cuprinsul adunării de nuntă va fi format din cuvântări, rugăciuni, poezii şi cântări din voci și instrumente și se va încheia de fiecare dată cu rugăciune. De obicei, adunarea de sâmbătă seara durează până la miezul nopții, când se lasă puțină pauză de odihnă până dimineața la ora 7.

Duminică dimineața, programul se deschide din nou și se continuă până la orele 10, când se face pregătirea pentru cununie la biserică.

Înainte de plecare se roagă nașii, apoi mirii pe rând, întâi mirele apoi mireasa, în fața marelui pas de taină spre care se duc, mulţumind Domnului, mulțumind părinților, mulțumind fraţilor şi cerând ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru începutul vieții noi spre care merg.

Apoi, încolonați frumos, în frunte cu cântăreții, urmați de miri şi nași, toți frații și surorile merg în ordine cântând sau tăcând, după caz, până la biserică unde asistă la Sfânta Liturghie şi la săvârşirea Tainei Cununiei. Apoi, la fel încolonați se întorc la locul nunții, unde se continuă programul (ori masa, iarăși după caz). Şi pe urmă se face încheierea...

În ultimul timp, din cauza marelui număr de frați și surori participanți la nuntă, precum și din cauza scumpirii şi raționalizării unor alimente, frații lucrători au hotărât să recomande tuturor fraţilor să nu mai facă mâncare gătită la nuntă. Mai ales că pe unele locuri mâncările trupeşti ajunseseră să întreacă și să împiedice pe cele duhovniceşti, făcând din prilejul unei nunţi evanghelice aproape o nuntă lumească. Ba un mare număr dintre frații mai duhovniceşti au hotorât zi de post în ziua de nuntă, tocmai spre a nu pierde hrana cea sufletească din pricina celei trupeşti. Unii fraţi au înțeles că aceasta este voia Domnului şi s-au supus făcând nunțile fără mâncare şi cortul fără mese. Dar alții n-au vrut să înțeleagă și au făcut cum au vrut.

Până la urmă însă cu toții au rămas hotărâți ca Sâmbătă seara la încheierea primei părți a nunții, să se dea un singur fel de mâncare scăzută, iar duminică la terminarea nunții să se dea iarăşi un fel de mâncare scăzută ori doar cozonac şi fructe.

La logodnă, unde se face separat, se va proceda tot la fel. De la biserică se va merge la adunare, iar la terminarea adunării se va da un singur fel de mâncare scăzută celor care vor rămâne până atunci.

Mesele se vor așeza pe cât este posibil în afara cortului adunării. Ori la o margine a cortului.

Problema rămâne totuşi deschisă. Recomandarea Cuvântului lui Dumnezeu şi a fraţilor cu răspundere în lucrare este cea a sfinților apostoli: nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese (Fapte 6, 2).

Şi recomandarea aceasta o punem şi noi și o ținem neîncetat în fața oricăror fraţi care vor avea de făcut nunți, orice vremi ar veni... Cine este din Dumnezeu va înțelege, va asculta, va face aşa şi va fi binecuvântat. Cine nu va înțelege și nu va vrea să asculte, va face cum va vrea iar Dumnezeul Cel Drept şi Sfânt îi va răsplăti fiecăruia după fapta lui... Urmarea va fi după ascultarea fiecăruia.

Despre toate motivele care au dus la această măsură s-a scris şi s-a vorbit destul de larg la timpul şi la locul său. Acum nu vom mai stărui asupra acestora. Vom aminti numai că acei frați duhovniceşti care totuşi au pus o parte de bani sau de alimente pentru nunta aceasta, vor face cel mai bine dacă vor da aceste alimente ori bani ca ajutor celor lipsiți, bătrânilor, orfanilor, săracilor. Cine îi caută îi află. Și cine vrea, poate. Abia în felul acesta Cuvântul Domnului este împlinit şi voia Domnului făcută.

Înmormântări şi parastase

Ca nişte adevărați creştini, care cunoaştem nădejdea Evangheliei în învierea şi fericirea veşnică a celor adormiți în Domnul, noi ostaşii Domnului întâmpinăm moartea trupească și petrecerea spre veşnicie a celor iubiți ai noştri cu dulcea mângâiere că revederea noastră va fi fericită în curând când, trâmbița Învierii ne va trezi pe toți. Şi venirea Domnului nostru Iisus Hristos ne va reuni iarăşi pe totdeauna în viața cea fără de moarte şi fericirea cea fără de sfârşit.

De aceea, chiar de la plecarea în veşnicie a sufletului iubit, noi vom face totul ca, de la privegherea lângă sicriu şi până la mormânt, toate zilele de jale să fie evlavioase şi solemne. Nu numai că nu vom îngădui obiceiuri urâte, lumești și păgânești, ci vom căuta ca tot timpul să fie ocupat cu rugăciune, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu cântări duhovnicești și cu tot ce poate fi plăcut lui Dumnezeu, potrivit cu acest moment și folositor sufleteşte celor ce sunt de faţă.

Să se simtă totul străbătut de cutremurul sufletesc al tainei care se petrece cu moartea și cu sufletul, îndemnând pe cei prezenți la pregătirea fiecăruia pentru întâlnirea cu propria sa moarte, întâlnire pe care nimeni nu și-o știe când și unde și cum poate surveni.

Sufletul ce pleacă la Domnul să fie însoţit şi petrecut într-un chip vrednic și plăcut înaintea Donmului.

Nici un fel de băutură alcoolică să nu fie folosită la înmormântarea şi la parastasele frățești.

Tot ce este hotărât ca dar de mâncare pentru înmormântări, mai bine să fie dat săracilor. Nu putem face nimic mai cu folos pentru sufletul celui plecat și mai pe placul Domnului, ca a dărui cât mai mult celor lipsiți. Nu trebuie să săturăm pe cei sătui, nici să umplem pe cel plini, ci să săturăm pe cei flămânzi și să umplem pe cei goi, după cuvintele Domnului, spuse anume pentru aceasta la începutul acestor descrieri, pentru a ne fi nouă o poruncă și o îndrumare cum trebuie să fie mesele şi petrecerile noastre...Încărcate nu cu mâncare pieritoare (care putrezeşte împreună cu stomacul în care merge), ci pentru mâncare nepieritoare (care hrăneşte sufletul și-l întăreşte pentru luptă şi biruință spre cununa vieții veşnice). Dacă suntem cu adevărat oameni duhovniceşti.

Săraci şi goi vom afla oricând şi oricare îi vom căuta. Mergeţi la azilele de bătrâni, la orfelinate, la spitalele de bolnavi mintali - şi vedeți câți frați mai micuți ai Domnului vă așteaptă acolo. Şi veți vedea cum trebuie împlinită Evanghelia şi care este adevărata pomană.

Cine va vrea să înțeleagă și să facă așa cum spunem noi aici, va afla adevărata bucurie și răsplătire, ascultând voia lui Dumnezeu. Şi cine nu vrea să înțeleagă, să nu înţeleagă! (1 Cor. 14, 37-38).

Slăvit să fie Domnul!