Alte câteva îndrumări lămuritoare
Traian Dorz - Dreptarul învățăturii sănătoase
1. Hotărea și legământul de intrare în Oastea Domnului
Intrarea în Oastea Domnului, adică predarea noastră în slujba lui Hristos Mântuitorul, este clipa nașterii noastre din nou, hotarul de la care o rupem dintr-odată și pe totdeauna cu păcatul. Spre a trăi până la moarte pentru Dumnezeu.
Acesta este momentul și hotarul când, din durerea pocăinței pentru păcatele mele din trecut, se naște omul meu cel nou, cu un viitor nou. Îngrozit de pierzarea care mă așteaptă pentru păcatele trecutului meu, cad la picioarele Crucii lui Iisus cel Răstignit pentru aceste păcate ale mele și crezând în Jertfa Crucii Lui, Sângele Său mă spală de aceste păcate și mă curăță în fața Tatălui Ceresc, făcându-mă un iertat și înfiat al Său.
Din momentul acesta eu mă ridic de la picioarele lui Iisus ca un iertat și un eliberat al Lui. Din momentul acesta, când s-a petrecut cu mine această taină sfântă care m-a transformat total în alt om, un om nou, eu am devenit cu adevărat un salvat din lanțurile păcatului, cu care mă ținea rob satan, vrăjmașul lui Hristos și vrăjmașul mântuirii mele.
De acum și până în vecii vecilor eu sunt al lui Hristos, răscumpăratul și ostașul Lui. Prin aceasta, eu intru voluntar în Oastea Domnului Iisus, spre a lupta contra lui Satana care va încerca mereu să mă robească din nou. Și pentru a ajuta și la dezrobirea altora. În clipa hotărârii, eu trebuie să spun această hotărâre a mea cu glas tare, cu mulțumire și recunoștință, în rugăciune, în fața Domnului și în fața tuturor fraților, dacă aceasta se petrece la adunare.
După trecerea unui timp îndestul spre a se vedea după felul meu de trăire dacă sunt cu adevărat un om nou și că am roadele Duhului Sfânt în viața mea și că ascult de Dreptarul învățăturii Sănătoase eu mă voi pregăti pentru legământ.
La începutul Oastei așa era. Legământul frățesc se punea în mijlocul unei adunări sărbătorești, anume pregătit pentru acest scop. La o astfel de adunare pot pune legământul toți frații și surorile începători, care sunt pregătiți pentru aceasta, din mai multe părți...
E bine ca astfel de adunări de legământ să se țină pe cât e cu putință în biserică. Acolo este locul și cadrul cel mai înalt și potrivit pentru actul acesta sfânt care pecetluiește pentru totdeauna unirea noastră cu Hristos în fața multor martori, îngeri și frați, după cum este scris: Luptă-te lupta cea bună a credinței... pentru care ai făcut acea frumoasă mărturisire înaintea multor martori (1 Tim. 6, 12).
Este și mai bine dacă, în ziua legământului, frații și surorile se vor pregăti și se vor împărtăși cu Trupul și Sângele Domnului.
Numai de la această dată sufletul se va socoti ostaș deplin și membru adevărat al Lucrării Domnului... Un ostaș fără legământ nu poate fi socotit un ostaș deplin. Nici el nu se știe în totul legat de Domnul decât după depunerea acestui legământ sfânt, după cum un soldat nu se poate socoti de încredere și devotat țării decât în clipa când depune jurământul, care este legământul său unic și definitv. Un soldat fără jurământ nu este soldat deplin și țara nu se poate bizui niciodată pe el. Nici comandantul lui. Tot așa un ostaș fără legământ nu este vrednic de încredere în fața Domnului. Cine se ferește de legământ, nu este cinstit în fața lui Dumnezeu. Și Domnul nu se poate încrede în el (Ioan 2, 24).
Adunarea pentru legământ trebuie pregătită din timp cât mai cu grijă. Momentul legământului trebuie bine ales la mijlocul adunării. Atât vorbirile cele dinainte, cât și cele de după legământul frățesc trebuie să cuprindă adevărurile fericite și pline de recunoștință, dar și de slavă, ale Cuvântului Sfânt precum cei care vor lupta și vor birui în Oastea Domnului Iisus. La fel și cântările, poeziile și rugăciunile, care vor înfrumuseța programul acestei adunări.
Astfel, sărbătorirea legământului frățesc va rămânea pe totdeauna neuitată, așa cum și trebuie să rămână pentru cei care au avut bucuria de a se uni atunci pe deplin cu Domnul și Mântuitorul lor Iisus. Iar pentru ceilalți va fi un prilej de mare și luminată bucurie duhovnicească.
Doamne Duhule Sfinte, Te rugăm pecetluiește cu harul Tău și cu puterea Ta legământul nostru hotărât cu Tatăl nostru Cel Ceresc pus prin Jertfa Crucii Mântuitorului nostru Iisus Hristos și întărit de pecetea darului Tău cel veșnic și sfânt.
Umple-ne Duhule Sfinte de lumină și putere și condu-ne cu biruință prin toate luptele până la cea din urmă, când vom primi cununa vieții, la intrarea pe porțile Ierusalimului Ceresc.
Amin.
2. Adunările frățești ale Oastei Domnului
- Pe lângă participarea noastră la sfânta biserică ortodoxă, oricând avem rânduit timp de slujbă și rugăciune, noi, ostașii Domnului, avem și adunările noastre, poruncite de Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu, în care ne înălțăm împreună sufletele prin rugăciuni, ne hrănim cu Pâinea cea Vie, care este Cuvântul lui Dumnezeu, și aducem slavă Dumnezeului nostru cu cântările noastre duhovnicești.
Aceste adunări ale Oastei Domnului s-au statornicit de la început în trei feluri deosebite și anume:
- Adunarea de Evanghelizare
Aceasta este adunarea cea de bază în care se propovăduiește cu putere Cuvântul Sfânt, se înalță rugăciuni, se cântă cântări și se face totul pentru cunoașterea și trăirea mai deplină a voii lui Domnezeu. Aicea se face chemarea sufletelor la mântuire, aici se fac predările în slujba Domnului a celor ce primesc Cuvântul în inima lor. Aici se face creșterea și îndrumarea pe calea Domnului pentru cei care au pornit pe urmele Domnului și vor să ajungă cu bine la mântuirea Lui.
În mijlocul unei astfel de adunări, sufletele se înalță spre Dumnezeu, se adâncesc în dragostea Lui și primesc putere să trăiască o viață fericită și unită cu Hristos și folositoare pentru semenii lor și poporul lor.
Iată modul obișnuit în care s-a statornicit de la început adunarea de evanghelizare care se ține dumineca și în sărbători după masă:
- O cântare de rugăciune
- Rugăciunea Împărate Ceresc, urmată de un psalm de laudă, apoi cu Tatăl nostru, continuat cu o puternică rugăciune în duh, încheiată cu: Căci a Ta este împărăția și puterea și slava, a Tatălui și a Fiulul și a Sfântului Duh, în semnul Sfintei Cruci.
- O cântare de mulțumire și laudă.
- Începe șirul vorbirilor. E bine ca mai dinainte cei pregătiți de cuvânt să fie înștiințați pentru ca totul să se facă în ordine și nu la întâmplare, pentru a nu ieși nepotriviri. Fiecare vorbire trebuie să fie pătrunsă de cutremur, de înțeles și de putere, iar Crucea și Jertfa Mântuitorului să fie firul roșu și călăuzitor. Toate vor începe cu semnul Sf. Cruci. Printre vorbiri se vor declama poezii și se vor înălța cântări.
Ultimul vorbitor va încheia cuvântul cu o chemare în slujba Domnului a celor care nu sunt predați Lui, fără a se stărui prea mult pentru aceasta, ca să nu fie nimic forțat și supărător.
- Încheierea se va face printr-o rugăciune fierbinte, încheiată cu Tatăl nostru și cu semnul Sf. Cruci.
- O cântare de mulțumire și laudă.
- Adunarea de Școală Biblică
Pentru cunoașterea Sfintei Scripturi și pentru adâncirea învățăturilor de Credință ale Bisericii noastre, trebuie ca fiecare grupare a Oastei Domnului să aibă și să țină săptămânal o adunare de Școală Biblică.
De la începuturile Oastei, aceste adunări în Sibiu erau conduse și îndrumate de însuși părintele Iosif, care în timpul acesta își lăsa orice altă muncă și venea în mijlocul fraților ori de câte ori era acasă și se simțea în stare din cauza boalei sale.
După cum am spus la început, scopul acestei adunări este cunoașterea și adâncirea biblică a învățăturilor mântuitoare ale Bisericii și Credinței noastre, învățături pe care le-am expus pe scurt și în acest Dreptar al învățăturii Sănătoase.
Cunoașterea acestei învățături este de cea mai mare însemnătate, atât pentru încredințarea noastră că acesta este stâlpul și temelia adevărului, că numai crezând așa noi putem avea mântuirea, cât și pentru a combate alte învățături care ni s-ar propovădui de alții. Căci dacă nu cunoastem mai întâi învățătura cea dreaptă, nu le vom putea deosebi pe cele nedrepte.
Credința o primim prin învățătură. Și o pierdem când părăsim învățătura prin care am primit-o. Și când ne pierdem învățătura și credința dintâi, atunci ne pierdem și mântuirea pe care am primit-o prin ele. Si ne călcăm și legământul dintâi. Și fără acestea suntem pierduți. Iată deci ce mare însemnătate are școala biblică.
Începutul adunării de școală biblică se face întocmai ca începutul adunării de evanghelizare.
- O cântare de rugăciune.
- Cuvântul începător, rostit de un frate care va conduce - sau de un alt frate, potrivit cu locul din Bibile despre care se va vorbi și învăța.
- Pe rând, toți frații vor lua cuvânt asupra unei întrebări ori a unui răspuns la adevărurile propuse a fi învățate și adâncite de toți. Se va vorbi cât mai clar, mai pe scurt și mai serios de către fiecare la rând. Atât întrebările, cât și răspunsurile să fie cât mai la subiect...
Când nu există cineva în măsură să dea o lumină clară asupra unui adevăr, răspunsul se va amâna cu smerenie până la o mai adâncă cercetare, spre a ne feri de greșeli și rătăciri. Mai bine să spunem: încă nu știm, - decât să ne îngâmfăm și să greșim.
- După încheierea discuțiilor și după recapitularea învățăturilor trase din cele discutate și care ne-au limpezit deplin un adevăr, se cântă o cântare de laudă și mulțumire.
- Rugăciunea de încheiere, ca și la adunarea de evanghelizare.
Notă: Credem că este foarte nimerit ca în aceste școli biblice să fie în primul rând cercetate și adâncite până la deplina lor însușire aceste învățături din acest Dreptar și Cartea de Învățătură Creștină Ortodoxă. Numai cunoscând bine învățătura din aceste cărți vom fi scutiți atât de greșeli cât și de rătăciri - și vom putea asigura și în viitor un drum statornic și frumos Oastei Domnului, pentru împlinirea scopului pe care îl are Dumnezeu cu ea.
- Adunarea de Rugăciune
Adunarea de rugăciune are drept scop curățirea, sfințirea și rodirea în Duhul Sfânt, atât a fiecărui suflet din adunare în parte, cât și a întregii adunări la un loc.
E bine știut marele rost pe care îl are rugăciunea în viața noastră de muncă, de luptă și de suferință pentru mântuirea sufletelor noastre pe pământ. Fără puterea rugăciunii, noi n-am putea nici face nimic, nici birui și și nici suferi nimic. Însuși Mântuitorul nostru Iisus Hristos și, după El toți sfinții Lui au adus o viață de rugăciune și de părtășie cu Dumnezeu, Singurul de la Care putem primi astfel putere, ajutor și biruință în toate luptele vieții noastre.
Scopul adunării de rugăciune este să ne învețe și să ne ajute să înțelegem, să adâncim și să folosim binefacerile rugăciunii, fără de care noi nu putem trăi duhovnicește.
Această adunare se ține de obicei vineri seara ori sâmbătă seara, depinde după cele mai potrivite ceasuri ale fraților și surorilor din loc. Rugăciunea împreună este o mare putere, iar părtășia frățească este o mare bucurie, fiindcă Domnul Iisus este în mijlocul nostru, iar Duhul Sfânt ne binecuvintează pe toți. Dacă lepădăm orice grijă lumească și ne lăsăm pătrunși deplin de duhul sfințeniei și al credinței.
Adunarea începe tot ca și celelalte adunări, după care se cântă:
- O cântare de rugăciune.
- O scurtă cuvântare biblică despre însemnătatea rugăciunii, despre felul rugăciunii și despre folosul rugăciunii. Rolul ei în viața Mântuitorului, a Bisericii, a familiei, a adunării, a poporului, a lumii, a fiecărui credincios.
- Toată adunarea îngenunchează. Se roagă frații, fiecare frumos, la rând, mișcat și adânc.
- Toată adunarea se ridică în picioare și cântă o cântare de rugăciune.
- Dacă mai este, un cuvânt scurt despre rugăciune. Iar dacă nu, se îngenunchează din nou și se roagă surorile. Tot ca frații și la rând.
- Toată adunarea se ridică în picioare, cântă o cântare de mulțumire și laudă, după care se face încheierea cu Tatăl nostru, terminat cu Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh, acum și în vecii vecilor. Amin.
E de dorit ca peste tot unde adunările Oastei nu urmează cursul arătat aici ele să se străduiască să facă așa.
Pentru aceasta, rugăm pe toți frații răspunzători să cerceteze bine acest dreptar de învățătură și convingându-se de întreg conținutul lui adevărat și cuprinzător, să caute să se orienteze atât pe ei, cât și adunarea, după acest dreptar biblic.
Pentru ca încetul cu încetul să se ajungă ca peste tot adunările să fie la fel. Ca să fim și în privința aceasta una cu toții.
Slăvit să fie Domnul!
3. Despre petrecerile frățești
- Ce spune Sfinta Scriptură -
- Când dai (în dar) un prânz sau o cină, să nu chemi... pe cel care te-ar chema la rândul lor și ei pe tine, ca să nu iei astfel o răsplată pentru ceea ce ai făcut. Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi... Și va fi ferice de tine pentru că ei n-au cu ce să-ți răsplătească, dar ți se va răsplăti la învierea celor neprihăniți (Luca 14, 12-14);
- Mâncați cărnuri grase și beți băuturi dulci, dar trimiteți câte o parte și celor care nu au nimic pregătit, căci ziua aceasta este închinată Domnului nostru. Nu vă mâhniți căci bucuria Domnului va fi tăria voastră. (Neemia 8, 10);
- Au făcut o zi de bucurie, de ospăț și de sărbătoare în care își trimet daruri unii altora (Estera 9, 19);
- Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie și jalea lor în zi de sărbătoare. Și să facă din aceste zile zile de ospăț și de bucurie. Să-și trimită daruri de mâncare unii altora. Și să împartă daruri celor lipsiți (Estera 9, 22);
- Și oricine va da un pahar cu apă rece unuia dintre acești micuți în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu-și va pierde răsplata (Mat. 10, 42);
- Adevărat vă spun că ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unora din acești foarte neînsemnați frați ai mei, Mie Mi le-ați făcut (Mat. 25, 40);
- Faceți-vă prieteni cu ajutorul bogățiilor nedrepte, pentru ca atunci când veți muri, să vă primească în corturile veșnice (Luca 16, 9);
- Îndeamnă-i să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici și gata să simtă cu alții, așa să-și strângă pentru vremea viitoare drept comoară o bună temelie ca să apuce adevărata viață (1 Tim. 6, 18-19);
- Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne pentru viața veșnică și pe care v-o va da Fiul... (Ioan 6, 27).
Cele 4 feluri de petreceri frățești
În adunările Oastei Domnului s-au statornicit patru feluri de petreceri frățești. Dar, cunoscând de la început duhul Oastei și felul ei de a fi, desigur că este de la sine înțeles că niciuna din aceste petreceri frățești nu are în ea însăși nimic din felul vesel al petrecerilor obișnuite.
Istoria Oastei Domnului, ca și istoria Bisericii vii și adevărate, se aseamănă profund cu istoria vieții pământești a Însuși Domnului Oastei, a vieții Mântuitorului nostru Iisus cel Răstignit. Nici istoria vieții Domnului Iisus, nici a Bisericii Sale n-au fost vesele și ușoare, ci aspre și grele. Bucuriile Domnului au fost în lacrimi și în rugăciune, nu în veselie și zgomote. Tot așa sunt și petrecerile și bucuriile noastre din lumea aceasta.
Noi am făcut din toate prilejurile noastre de petrecere prilejuri de laudă și mulțumire adusă Tatălui nostru Ceresc, de vestire a Jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Și de rugăciuni pline de puterea Duhului Sfânt.
Botezurile si cumetriile
Cu ocazia nașterii unui copil într-o familie frățească, s-a obișnuit ținerea unei adunări de bucurie și rugăciune împreună cu frații din loc și din împrejurimi.
Dacă botezul noului născut are loc în biserică, atunci cei ce-l însoțesc, pleacă împreună cu toții la casa părinților copilului, unde are loc adunarea frățească închinată acestui prilej.
Începutul are loc potrivit felului obișnuit al celorlalte adunări, numai că rugăciunile și cuvântul și cântările se aleg potrivit scopulul însemnătății adunării, având ca fir călăuzitor tot Cuvântul Domnului privitor la evenimentul nașterii unei noi ființe pe pământ. La datoria părinților, a Bisericii, a îndrumătorilor și păstorilor care îl vor crește și pregăti, îl vor supraveghea și călăuzi în viață. Pentru ca scopul spre care Dumnezeu I-a creat să se poată împlini cu el în chip fericit și mântuitor.
Șirul cuvântărilor și cântărilor se va încheia cu o rugăciune potrivită, sfârșită cu Tatăl nostru, ca și celelalte adunări.
În anii mai de la început se obișnuia o masă mai restrânsă pentru rudele și frații mai apropiați. Dar fără nici un fel de băuturi alcoolice, după cum este oprit de Sfânta Scriptură... O mare parte din bucate erau trimise însă celor săraci și lipsiți.
Aniversările și zilele onomastice
Sărbătorirea zilei de naștere sau a zilei numelui, este un obicei străvechi în poporul nostru, iar frații și surorile din Oastea Domnului au preluat acest obicei, punându-l de fiecare dată în slujba Domnului. O astfel de adunare convocată din timp de către fratele ori sora care vrea să-și sărbătorească astfel numele ori data nașterii are loc la casa fratelui sau sorei respective.
Și din acest praznic se va căuta să se facă un prilej de vestire a Evangheliei, de chemare la mântuire pentru cei nehotărâți. Și de creștere și zidire sufletească a celor care sunt predați Domnului. Orice sărbătoare a noastră noi căutăm să o transformăm într-o sărbătoare a Domnului și a fraților, drept mulțumire pentru tot ajutorul și binefacerile Lui față de noi.
Adunarea va avea un început, un cuprins și o încheiere, cam tot în felul unei adunări de evanghelizare, doar ca niște frumoase și plăcute referiri la însemnătatea numelui și a zilei de naștere, atât trupească, cât și sufletească, a fiecăruia dintre noi, dar mai ales a celui sărbătorit acum. Încheierea va avea loc tot așa cum, în mod obișnuit, sunt încheiate toate adunările noastre duhovnicești. La sfârșit, frații și surorile sunt serviți de obicei în picioare sau pe scaune, cu o mică gustare sau cu fructe. Și cu acest prilej se obișnuia să se trimită o parte de daruri celor săraci și lipsiți.
Logodna și nunta frățească
Despre însemnătatea și Taina Nunții s-a vorbit și s-a scris mereu și fiecare dintre noi suntem deplin încredințați de marea și sfânta ei însemnătate. S-a spus la locul potrivit cum trebuie pregătită unirea celor doi tineri credincioși, spre a fi cu adevărat o unire după voia lui Dumnezeu. Acum vom vorbi numai despre felul cum trebuie să decurgă în mod frățesc și evanghelic logodna și nunta celor doi miri..
Dacă logodna are loc separat de cununie, ea se va oficia fie la biserică, fie la casa unuia dintre miri, iar adunarea va decurge, cu câți vor fi prezenți, în felul unei adunări obișnuite de evanghelizare. De obicei, nu se împarte nici un fel de mâncare...
Dacă logodna are loc odată cu cununia, atunci adunarea de nuntă începe de sâmbătă seara, în felul adunărilor de evanghelizare, în cortul pregătit din timp pentru a încăpea tot numărul fraților invitați.
Tot cuprinsul adunării de nuntă va fi format din cuvântări, rugăciuni, poezii și cântări din voci și instrumente și se va încheia de fiecare dată cu rugăciune. De obicei, adunarea de sâmbătă seara durează până la miezul nopții, când se lasă puțină pauză de odihnă până dimineața la ora 7.
Duminică dimineața, programul se deschide din nou și se continuă până la orele 10, când se face pregătirea pentru cununie la biserică.
Înainte de plecare se roagă nașii, apoi mirii pe rând, întâi mirele apoi mireasa, în fața marelui pas de taină spre care se duc, mulțumind Domnului, mulțumind părinților, mulțumind fraților și cerând ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu pentru începutul vieții noi spre care merg.
Apoi, încolonați frumos, în frunte cu cântăreții, urmați de miri și nași, toți frații și surorile merg în ordine cântând sau tăcând, după caz, până la biserică unde asistă la Sfânta Liturghie și la săvârșirea Tainei Cununiei. Apoi, la fel încolonați se întorc la locul nunții, unde se continuă programul (ori masa, iarăși după caz). Și pe urmă se face încheierea...
În ultimul timp, din cauza marelui număr de frați și surori participanți la nuntă, precum și din cauza scumpirii și raționalizării unor alimente, frații lucrători au hotărât să recomande tuturor fraților să nu mai facă mâncare gătită la nuntă. Mai ales că pe unele locuri mâncările trupești ajunseseră să întreacă și să împiedice pe cele duhovnicești, făcând din prilejul unei nunți evanghelice aproape o nuntă lumească. Ba un mare număr dintre frații mai duhovnicești au hotorât zi de post în ziua de nuntă, tocmai spre a nu pierde hrana cea sufletească din pricina celei trupești. Unii frați au înțeles că aceasta este voia Domnului și s-au supus făcând nunțile fără mâncare și cortul fără mese. Dar alții n-au vrut să înțeleagă și au făcut cum au vrut.
Până la urmă însă cu toții au rămas hotărâți ca Sâmbătă seara la încheierea primei părți a nunții, să se dea un singur fel de mâncare scăzută, iar duminică la terminarea nunții să se dea iarăși un fel de mâncare scăzută ori doar cozonac și fructe.
La logodnă, unde se face separat, se va proceda tot la fel. De la biserică se va merge la adunare, iar la terminarea adunării se va da un singur fel de mâncare scăzută celor care vor rămâne până atunci.
Mesele se vor așeza pe cât este posibil în afara cortului adunării. Ori la o margine a cortului.
Problema rămâne totuși deschisă. Recomandarea Cuvântului lui Dumnezeu și a fraților cu răspundere în lucrare este cea a sfinților apostoli: nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese (Fapte 6, 2).
Și recomandarea aceasta o punem și noi și o ținem neîncetat în fața oricăror frați care vor avea de făcut nunți, orice vremi ar veni... Cine este din Dumnezeu va înțelege, va asculta, va face așa și va fi binecuvântat. Cine nu va înțelege și nu va vrea să asculte, va face cum va vrea iar Dumnezeul Cel Drept și Sfânt îi va răsplăti fiecăruia după fapta lui... Urmarea va fi după ascultarea fiecăruia.
Despre toate motivele care au dus la această măsură s-a scris și s-a vorbit destul de larg la timpul și la locul său. Acum nu vom mai stărui asupra acestora. Vom aminti numai că acei frați duhovnicești care totuși au pus o parte de bani sau de alimente pentru nunta aceasta, vor face cel mai bine dacă vor da aceste alimente ori bani ca ajutor celor lipsiți, bătrânilor, orfanilor, săracilor. Cine îi caută îi află. Și cine vrea, poate. Abia în felul acesta Cuvântul Domnului este împlinit și voia Domnului făcută.
Înmormântări și parastase
Ca niște adevărați creștini, care cunoaștem nădejdea Evangheliei în învierea și fericirea veșnică a celor adormiți în Domnul, noi ostașii Domnului întâmpinăm moartea trupească și petrecerea spre veșnicie a celor iubiți ai noștri cu dulcea mângâiere că revederea noastră va fi fericită în curând când, trâmbița Învierii ne va trezi pe toți. Și venirea Domnului nostru Iisus Hristos ne va reuni iarăși pe totdeauna în viața cea fără de moarte și fericirea cea fără de sfârșit.
De aceea, chiar de la plecarea în veșnicie a sufletului iubit, noi vom face totul ca, de la privegherea lângă sicriu și până la mormânt, toate zilele de jale să fie evlavioase și solemne. Nu numai că nu vom îngădui obiceiuri urâte, lumești și păgânești, ci vom căuta ca tot timpul să fie ocupat cu rugăciune, cu Cuvântul lui Dumnezeu, cu cântări duhovnicești și cu tot ce poate fi plăcut lui Dumnezeu, potrivit cu acest moment și folositor sufletește celor ce sunt de față.
Să se simtă totul străbătut de cutremurul sufletesc al tainei care se petrece cu moartea și cu sufletul, îndemnând pe cei prezenți la pregătirea fiecăruia pentru întâlnirea cu propria sa moarte, întâlnire pe care nimeni nu și-o știe când și unde și cum poate surveni.
Sufletul ce pleacă la Domnul să fie însoțit și petrecut într-un chip vrednic și plăcut înaintea Donmului.
Nici un fel de băutură alcoolică să nu fie folosită la înmormântarea și la parastasele frățești.
Tot ce este hotărât ca dar de mâncare pentru înmormântări, mai bine să fie dat săracilor. Nu putem face nimic mai cu folos pentru sufletul celui plecat și mai pe placul Domnului, ca a dărui cât mai mult celor lipsiți. Nu trebuie să săturăm pe cei sătui, nici să umplem pe cel plini, ci să săturăm pe cei flămânzi și să umplem pe cei goi, după cuvintele Domnului, spuse anume pentru aceasta la începutul acestor descrieri, pentru a ne fi nouă o poruncă și o îndrumare cum trebuie să fie mesele și petrecerile noastre...Încărcate nu cu mâncare pieritoare (care putrezește împreună cu stomacul în care merge), ci pentru mâncare nepieritoare (care hrănește sufletul și-l întărește pentru luptă și biruință spre cununa vieții veșnice). Dacă suntem cu adevărat oameni duhovnicești.
Săraci și goi vom afla oricând și oricare îi vom căuta. Mergeți la azilele de bătrâni, la orfelinate, la spitalele de bolnavi mintali - și vedeți câți frați mai micuți ai Domnului vă așteaptă acolo. Și veți vedea cum trebuie împlinită Evanghelia și care este adevărata pomană.
Cine va vrea să înțeleagă și să facă așa cum spunem noi aici, va afla adevărata bucurie și răsplătire, ascultând voia lui Dumnezeu. Și cine nu vrea să înțeleagă, să nu înțeleagă! (1 Cor. 14, 37-38).
Slăvit să fie Domnul!