Copii, le-a zis Isus, aveți ceva de mâncare? Ei I-au răspuns: Nu.
Domnul Isus era pe țărm, iar ucenicii jos în apele mării potrivnice și seci.
Cea dintâi întrebare pe care Domnul le-o pune este pentru a le deschide ochii spre sărăcia lor și văzând-o, să-și îndrepte credința spre bogăția Lui, care nu va lăsa nici un suflet sincer, fără o răsplată binecuvântată. Nici o muncă fără cules.
Acest lucru trebuie să ne învețe pe toți marele adevăr că munca fără rugăciune este totdeauna nu numai un chin, dar și o zădărnicie.
Altădată Isus mersese El la ei pe mare, - acum trebuiau să vină ei la El.
După o încercare zadarnică, ucenicii trebuiau să-și aducă acum mai bine aminte, de încercările de la început, când Domnul le-a dăruit o pescuire minunată tot după o noapte tot așa de pierdută (Luca 5, 5). Dacă și-ar fi adus aminte mai curând și și-ar fi ridicat glasul să se roage, munca lor n-ar fi fost atât de istovitoare și de fără spor. Nici așteptarea lor n-ar fi fost atât de lungă. Hristos era acolo și le-ar fi răspuns îndată.
O, câtă pierdere au cei care fac o muncă fără rugăciune. Curând vor vedea că toată truda lor a fost zadarnică sau aproape zadarnică. Dragul meu, dacă vrei ca osteneala ta să nu fie în zadar, alergarea ta să nu fie fără câștig și așteptarea ta să nu fie înșelată - muncind, roagă-te! Privește în Sus la Acela care este deasupra tuturor, și cheamă-L în ajutorul muncii tale. În timpul muncii cu mâinile, roagă-te cu gura. În timpul muncii cu trupul, roagă-te cu sufletul. Domnul Isus îți va răspunde îndată, căci doar El pentru asta așteaptă privind la tine, cu milă și bunătate. Ca să-L chemi și să vină să-ți ajute.
Cel dintâi lucru la care Se gândește Isus pentru cei care muncesc, este hrana lor.
Copilașilor, îi întreabă El, dulce și plin de milă, - după toată truda și lupta voastră aveți voi mâncarea care vă lipsește? Vă câștigați voi după osteneala aceasta, pâinea voastră dreaptă și cinstită? Cea dintâi grijă a unui părinte adevărat trebuie să fie grija hranei alor săi. Cine nu poartă grijă de ai lui este mai rău decât un necredincios - spune Cuvântul Domnului (1 Tim. 5, 8). Și tot așa este și cu orice stăpânire care nu asigură pâinea de trebuință celor care îi muncesc.
Domnul nu dă sfaturi înainte de a da pâine. Un suflet flămând și obosit, greu poate primi altceva înainte de hrană și de odihnă. De aceea cel dintâi lucru pe care îl promite Domnul celor care vin la El este odihna deplină (Matei 11, 29). Și săturarea deplină (Ioan 6, 35). Fericiți cei care au ascultat chemarea Dulcelui Isus. Ei au aflat cu adevărat la El odihnă necurmată. Și o îndestulare desăvârșită.
Domnul Isus întreabă dacă au ceva de mâncare, nu ca să le ceară, ci ca să le dea.
În întrebarea aceasta pe care adesea Domnul ne-o pune și nouă, pare că este o cerere, dar de fapt este o îmbiere.
Vin la voi frați de pe drum, poate obosiți și flămânzi...
Vin la ușa noastră uneori oameni lipsiți și săraci,
vin suflete lipsite de hrană duhovnicească, dar și de cea trupească,
sau vine o trebuință a Lucrării lui Dumnezeu și așteaptă și partea voastră de ajutorare,
- să auziți atunci în inimile voastre glasul Domnului ca o poruncă:
- Aveți voi ceva de mâncare?
Aveți voi un loc de odihnă?
Aveți voi un cuvânt ziditor, un mijloc de a-l ajuta, un bănuț, o pâine sau un pat care să odihnească și să împrospăteze puterea celui care vă cercetează? Aveți voi ceva care să-i ușureze călătoria, să-i răsplătească munca, să-i înlesnească misiunea Domnului și alor Lui?
Să nu vă gândiți atunci nici un moment că Domnul vă cere ceva.
Ci să știți că Domnul numai vă dă...
Vă dă mai întâi prilejul fericit de a da ceva puțin, ca să primiți ceva nespus mai mult.
Vă cere numai vasul darului în care să vă pună răsplătirea.
Vă cere numai bunăvoința de a primi ceea ce vă dă.
Vă cere numai dragostea de a vrea să dați puțin ca să v-o răsplătească apoi nebănuit mai mult, cu adevăratele Sale bogății, cu veșnicele Sale răsplătiri.
Fiți gata să dați! Fiți gata să dați cu bucurie, așa cum ați fi gata să primiți, dacă ați vedea aievea ceea ce vrea prin aceasta să vă îmbie Hristos!
Există o vreme de foame, există o vreme de sete.
Dacă nu mănânci atunci când ți-e foame, pofta de mâncare piere.
Dacă nu bei atunci când ți-e sete, trupul își pierde pofta de apă și se stinge, se topește, se uscă, se pierde.
Așa este și cu foamea și cu setea cea sufletească. Sunt momente când sufletul tău nu se poate mulțumi cu nimic din ceea ce îi dă lumea. E scârbit de toate lucrurile de pe pământ și tânjește după altceva. Atunci el flămânzește și însetează după Dumnezeu.
Caută-L atunci pe Hristos și cere-I Lui pâinea și apa vieții veșnice, cu care să-ți îndestuleze sufletul.
Când treci pe lângă o ospătărie îți vine foamea. Când treci pe lângă un izvor simți dorința de a bea. Dacă nu mănânci sau nu bei atunci, în zadar vei căuta când vei fi departe.
Nici Domnul Isus nu te îmbie la nesfârșit. Vine și vremea când Duhul Lui Se depărtează ori tu te depărtezi.
Fericit vei fi dacă tu înțelegi că vremea mântuirii tale este astăzi și dacă primești acum îmbierea Lui.
Ucenicii au răspuns cu tristețe și cu sinceritate că n-au nimic de mâncare și că sunt flămânzi. Atunci Domnul îndată i-a săturat.
Răspunde-I și tu Domnului tot așa acum cu sinceritate și cu durere mărturisindu-I sărăcia și foamea sufletului tău. Și El te va îndestula! Pe țărm îi aștepta pe ucenici mâncarea pregătită. Dar ei n-au aflat-o decât după ce au dorit-o și au primit-o de la Isus.
Slavă veșnică Ție Scumpul nostru Mântuitor și Binefăcător.
Mulțumim din tot sufletul pentru scumpa grijă pe care ai avut-o de fiecare din ai Tăi totdeauna, începând cu cea dintâi trebuință a fiecărei făpturi: hrana trupească.
Mulțumim că Tu n-ai lipsit de nici un bine pe acei care Te-au iubit și că nu i-ai lăsat prea multă vreme flămânzi, pe credincioșii Tăi.
Te rugăm împlinește-Ți și mai departe această sfântă făgăduință față de noi și față de copiii copiilor noștri. Nu-i lăsa fără a afla foamea și setea după Cuvântul Tău, dar nici fără aflarea hranei Lui. Ci dăruiește-ni-le toate acestea până când vom ajunge la Tine, unde nu vom mai înseta și nu vom mai flămânzi niciodată și nici unii, de nimic.
Amin.