Avraam n-a putut mijloci iertarea cetăţilor
Pr. Iosif Trifa - Sodoma și Gomora
Isus Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru
Când Domnul S-a arătat lui Avraam în chipul celor 3 îngeri călători şi a vestit pieirea cetăţilor, Avraam a cercat să mijlocească iertare cu numărul drepţilor.
Iar Avraam stătea înaintea Domnului şi a zis: Să nu pierzi Doamne pe cei drepţi cu cei necredincioşi; de vor fi cincizeci de drepţi în cetate, vei ierta tot locul pentru aceşti drepţi? Şi a zis Domnul: De se vor afla cincizeci de drepţi, voi ierta toată cetatea... Pe urmă Avraam a tot micşorat numărul drepţilor până la 10 şi Dumnezeu a zis că nici pentru 10 drepţi nu va pierde cetăţile, dar în cetăţi nu se aflau nici 10 drepţi
O, ce învăţătură adâncă este în această încercare de mijlocire a lui Avraam! Însă vă rog să nu vă gândiţi numai la cetăţile Sodoma şi Gomora. Să ne gândim mai ales la noi înşine. Toţi suntem păcătoşi. Fiecare dintre noi suntem o mică Sodomă şi Gomoră. Fiecare suntem o cetate stricată, o cetate în care a pătruns răul şi stricăciunea. În zadar am căuta să ne amăgim că n-avem păcate. Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înşine şi adevărul nu este în noi (1 Ioan 1, 8).
Începutul mântuirii noastre - primul pas - este tocmai acesta: să simţim greutatea ce ne apasă şi să căutăm a ne scăpa de ea. Dar tocmai pasul acesta îl fac atât de puţini.
Ferice de cel ce simte greutatea păcatului şi caută să se descarce de ea!
Al doilea pas al mântuirii este: să aflăm că păcatul ne apasă nu numai cu greutatea sufletească, ci şi cu pedeapsă în virtutea paragrafului de lege: Plata păcatului este moartea (Rom. 6, 23). Să aflăm că suntem o cetate stricată pe care o aşteaptă judecata Sodomei şi Gomorei.
Al treilea pas al mântuirii trebuie să ne ducă la întrebarea: ce să facem noi?... cum să scăpăm de greutatea şi pedeapsa păcatului? Trebuie să ajungem la întrebarea: Oh, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi dintr-o astfel de moarte? (Rom. 7, 24). Întrebarea asta ne deschide uşa mântuirii. Ne aduce vestea cea scumpă şi dulce că Isus Mântuitorul a murit şi S-a jertfit pentru noi şi mântuirea noastră. Sângele Lui ne curăţă de orice păcat şi ridică de pe sufletul nostru greutatea păcatului.
Domnul Isus este Marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu. Avraam n-a putut mijloci iertarea locuitorilor celor două cetăţi. Domnul Isus ne mijloceşte iertarea. Căci Unul este Dumnezeu Unul şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni. Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuşi pentru iertarea păcatelor noastre (1 Tim. 2, 5; 1 Ioan 2, 1). Viaţa noastră este o Sodomă şi Gomoră, cărora li s-a făcut judecata. În virtutea dreptăţii lui Dumnezeu, ea trebuie pedepsită. Păcatul trebuie pedepsit. Isus Mântuitorul - El Singur - ne poate scăpa de această pedeapsă şi osândă teribilă.
De când eram preot la ţară, îmi aduc aminte de o femeie care se mărturisise foarte frumos, cam aşa:
- Ai ţinut porunca asta?
- Ba!
- Ai călcat pe cealaltă?
- Călcat!... am călcat părinte dragă, toate poruncile!... am făcut toate păcatele!... nimic nu-i sănătos în mine!...
- N-ai făcut nici un bine? Nu poţi aduce nimic pentru apărarea d-tale?...
- Nimica părinte, nimica... Am cumpărat un prapor la biserică, dar această faptă am făcut-o şi să mă laud în faţa oamenilor... i-am ajutat pe cei săraci cu gândul ca şi ei să mă ajute vara la lucru... N-am făcut nici un bine, cinstite părinte, nici un bine... nu pot aduce nimica pentru apărarea mea decât lacrimile mele şi zdrobirea inimii mele...
Frumoasă mărturisire! Era o femeie din cele mai bune, şi totuşi cât de frumos îşi ştia depune păcatele la picioarele Crucii. Ca şi Avraam în faţa Sodomei şi Gomorei, aşa îşi reducea la zero faptele sale.
Ce rău însă se mărturisesc alţii mulţi:
- Ai călcat porunca asta?
- Doamne fereşte!
- Dar pe cealaltă?
- Nici prin gând nu mi-a trecut.
- Ai gătat mânia cu vecinul?...
- Nu mai am nimica cu el... nu vorbim, dar încolo n-am nimic cu el.
Astfel de suflete fac pe avocaţii cauzei lor în loc să-şi depună sarcina păcatelor. Fiecare cu sarcina lui. Să aruncăm sarcina păcatelor noastre la picioarele Crucii. Numai acolo putem scăpa de ea. Să grijim însă căci şi aici diavolul umblă să ne sperie cu şoapta că păcatele noastre ar fi prea multe şi prea grele pentru a fi iertate.
Despre un pustnic am citit că i s-a arătat într-o noapte diavolul şi a început a-i înşira păcatele:
- Ai făcut asta... şi ceea, şi ceea... vai de sufletul tău...
- Numai atâtea? - a întrebat pustnicul.
- Ba ai mai făcut şi alte multe şi destule ca să ai parte de focul iadului nostru.
- Te rog scrie-mi-le pe o hârtie să nu le uit.
Când fură gata, pustnicul luă hârtia, făcu dedesubt semnul crucii şi scrise cuvintele: achitate prin Sângele Domnului. O întinse diavolului zicând:
- Mi-ai dat o notă - poftim chitanţa. Diavolul fugi îndată crăpând de necaz.
Fratele meu! În fiecare zi, noi facem o notă lungă de păcate. Să achităm zi de zi această notă căzând cu ea în faţa Crucii Scumpului nostru Mântuitor. Ea poate fi plătită numai prin Scump Sângele Lui.
Scumpul meu frate! Tu ai atâtea note de acestea, că abia le-ai putea duce în spate, şi toate sunt neachitate. Nu te temi că vei muri cu această datorie teribilă?
Trezeşte-te fratele meu, trezeşte-te mai înainte de a sosi focul şi prăpădul osândei veşnice!
Isuse, Scumpul meu Mântuitor! Şi eu sunt o Sodomă şi Gomoră căreia i s-a făcut judecata şi stă gata să ia foc. Tu Singur, Dulcele meu Mântuitor, mă poţi izbăvi. Mă grăbesc să scap la Tine, înainte de a se aprinde focul... Eu cad plângând la picioarele Crucii Tale. Scapă-mă Doamne şi mă mântuieşte prin Jertfa Ta cea scumpă şi sfântă!