Avraam n-a putut mijloci iertarea cetăților
Pr. Iosif Trifa - Sodoma și Gomora
Isus Mântuitorul și Mijlocitorul nostru
Când Domnul S-a arătat lui Avraam în chipul celor 3 îngeri călători și a vestit pieirea cetăților, Avraam a cercat să mijlocească iertare cu numărul drepților.
Iar Avraam stătea înaintea Domnului și a zis: Să nu pierzi Doamne pe cei drepți cu cei necredincioși; de vor fi cincizeci de drepți în cetate, vei ierta tot locul pentru acești drepți? Și a zis Domnul: De se vor afla cincizeci de drepți, voi ierta toată cetatea... Pe urmă Avraam a tot micșorat numărul drepților până la 10 și Dumnezeu a zis că nici pentru 10 drepți nu va pierde cetățile, dar în cetăți nu se aflau nici 10 drepți
O, ce învățătură adâncă este în această încercare de mijlocire a lui Avraam! Însă vă rog să nu vă gândiți numai la cetățile Sodoma și Gomora. Să ne gândim mai ales la noi înșine. Toți suntem păcătoși. Fiecare dintre noi suntem o mică Sodomă și Gomoră. Fiecare suntem o cetate stricată, o cetate în care a pătruns răul și stricăciunea. În zadar am căuta să ne amăgim că n-avem păcate. Dacă zicem că nu avem păcat, ne amăgim pe noi înșine și adevărul nu este în noi (1 Ioan 1, 8).
Începutul mântuirii noastre - primul pas - este tocmai acesta: să simțim greutatea ce ne apasă și să căutăm a ne scăpa de ea. Dar tocmai pasul acesta îl fac atât de puțini.
Ferice de cel ce simte greutatea păcatului și caută să se descarce de ea!
Al doilea pas al mântuirii este: să aflăm că păcatul ne apasă nu numai cu greutatea sufletească, ci și cu pedeapsă în virtutea paragrafului de lege: Plata păcatului este moartea (Rom. 6, 23). Să aflăm că suntem o cetate stricată pe care o așteaptă judecata Sodomei și Gomorei.
Al treilea pas al mântuirii trebuie să ne ducă la întrebarea: ce să facem noi?... cum să scăpăm de greutatea și pedeapsa păcatului? Trebuie să ajungem la întrebarea: Oh, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi dintr-o astfel de moarte? (Rom. 7, 24). Întrebarea asta ne deschide ușa mântuirii. Ne aduce vestea cea scumpă și dulce că Isus Mântuitorul a murit și S-a jertfit pentru noi și mântuirea noastră. Sângele Lui ne curăță de orice păcat și ridică de pe sufletul nostru greutatea păcatului.
Domnul Isus este Marele Mijlocitor între noi și Dumnezeu. Avraam n-a putut mijloci iertarea locuitorilor celor două cetăți. Domnul Isus ne mijlocește iertarea. Căci Unul este Dumnezeu Unul și Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. Dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Însuși pentru iertarea păcatelor noastre (1 Tim. 2, 5; 1 Ioan 2, 1). Viața noastră este o Sodomă și Gomoră, cărora li s-a făcut judecata. În virtutea dreptății lui Dumnezeu, ea trebuie pedepsită. Păcatul trebuie pedepsit. Isus Mântuitorul - El Singur - ne poate scăpa de această pedeapsă și osândă teribilă.
De când eram preot la țară, îmi aduc aminte de o femeie care se mărturisise foarte frumos, cam așa:
- Ai ținut porunca asta?
- Ba!
- Ai călcat pe cealaltă?
- Călcat!... am călcat părinte dragă, toate poruncile!... am făcut toate păcatele!... nimic nu-i sănătos în mine!...
- N-ai făcut nici un bine? Nu poți aduce nimic pentru apărarea d-tale?...
- Nimica părinte, nimica... Am cumpărat un prapor la biserică, dar această faptă am făcut-o și să mă laud în fața oamenilor... i-am ajutat pe cei săraci cu gândul ca și ei să mă ajute vara la lucru... N-am făcut nici un bine, cinstite părinte, nici un bine... nu pot aduce nimica pentru apărarea mea decât lacrimile mele și zdrobirea inimii mele...
Frumoasă mărturisire! Era o femeie din cele mai bune, și totuși cât de frumos își știa depune păcatele la picioarele Crucii. Ca și Avraam în fața Sodomei și Gomorei, așa își reducea la zero faptele sale.
Ce rău însă se mărturisesc alții mulți:
- Ai călcat porunca asta?
- Doamne ferește!
- Dar pe cealaltă?
- Nici prin gând nu mi-a trecut.
- Ai gătat mânia cu vecinul?...
- Nu mai am nimica cu el... nu vorbim, dar încolo n-am nimic cu el.
Astfel de suflete fac pe avocații cauzei lor în loc să-și depună sarcina păcatelor. Fiecare cu sarcina lui. Să aruncăm sarcina păcatelor noastre la picioarele Crucii. Numai acolo putem scăpa de ea. Să grijim însă căci și aici diavolul umblă să ne sperie cu șoapta că păcatele noastre ar fi prea multe și prea grele pentru a fi iertate.
Despre un pustnic am citit că i s-a arătat într-o noapte diavolul și a început a-i înșira păcatele:
- Ai făcut asta... și ceea, și ceea... vai de sufletul tău...
- Numai atâtea? - a întrebat pustnicul.
- Ba ai mai făcut și alte multe și destule ca să ai parte de focul iadului nostru.
- Te rog scrie-mi-le pe o hârtie să nu le uit.
Când fură gata, pustnicul luă hârtia, făcu dedesubt semnul crucii și scrise cuvintele: achitate prin Sângele Domnului. O întinse diavolului zicând:
- Mi-ai dat o notă - poftim chitanța. Diavolul fugi îndată crăpând de necaz.
Fratele meu! În fiecare zi, noi facem o notă lungă de păcate. Să achităm zi de zi această notă căzând cu ea în fața Crucii Scumpului nostru Mântuitor. Ea poate fi plătită numai prin Scump Sângele Lui.
Scumpul meu frate! Tu ai atâtea note de acestea, că abia le-ai putea duce în spate, și toate sunt neachitate. Nu te temi că vei muri cu această datorie teribilă?
Trezește-te fratele meu, trezește-te mai înainte de a sosi focul și prăpădul osândei veșnice!
Isuse, Scumpul meu Mântuitor! Și eu sunt o Sodomă și Gomoră căreia i s-a făcut judecata și stă gata să ia foc. Tu Singur, Dulcele meu Mântuitor, mă poți izbăvi. Mă grăbesc să scap la Tine, înainte de a se aprinde focul... Eu cad plângând la picioarele Crucii Tale. Scapă-mă Doamne și mă mântuiește prin Jertfa Ta cea scumpă și sfântă!