Bucuria și întristarea
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Poate că tu te bucuri când poți să înșeli, să nedreptățești, să furi, să minți, să păcălești pe alții și să râzi de ei.
- Când îi poți atrage să facă răul - și nu când îi vezi umblând să facă binele.
Atunci mai bine întristează-te.
2 - Poate că tu te bucuri mai degrab când cineva calcă voia lui Dumnezeu, nu când o ascultă.
Când îi vezi că le merge rău, nu când le merge bine.
Când duc lipsuri și sunt nefericiți, nu când se împacă și cresc în cele bune.
Poate că te bucuri când le poți lua ceva altora, nu când le poți da.
Când îi prostești, nu când îi luminezi.
Când sunt prinși în curse nu când scapă.
Atunci tu ești un demon nu om. Bucuriile acestea nu sunt decât bucurii satanice.
3 - Când vezi ceva măreț slăvește-L cu toată puterea cuvântului și a tăcerii tale, pe Dumnezeul Cel Măreț,
care a creat aceste măreții - și care ți le arată și ție.
El a creat mărețele frumuseți ale munților strălucitori în apusul sau răsăritul soarelui...
El creează frumusețea cerului înstelat.
El, punțile mișcătoare de aur: peste întinsul mării, când răsare luna...
4 - Dumnezeu a creat minunățiile cerului însorit,
și a ierbii înrourate,
și a lanurilor aurii,
și a pădurii plină de viață și de cântare,
și a izvoarelor dulci și limpezi
și a tot, a tot ce poate încânta ochii și ferici inima.
El numai El - Cel Frumos, și Fericit și Bun.
Să-L slăvim neîncetat cu toții și din toată inima noastră.
5 - Laudă-L și tu fiul și sufletul meu înalt și adânc, pe Fericitul și Minunatul Alcătuitor al tuturor acestor comori de frumusețe și de măreție...
Laudă-L uimit pe Singurul care are Nemurirea, pe Minunatul și Dulcele Binefăcător,
care ne-a iubit atât de mult, încât a creat pentru încântarea sufletelor noastre - atâtea frumuseți.
6 - Laudă-L și tu pe Cel care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii,
pe care nici un om nu L-a văzut și nici nu-L poate vedea,
care are cinstea și puterea veșnică.
Fiindcă numai El le ține și le împrospătează neîncetat pe toate,
- pentru noi, pentru tine...
7 - Când ești purtat spre înălțimi de noi adevăruri prin împărtășirea Tainelor Dumnezeiești și te saturi de bucuriile nepământești,
- atunci dă slavă lui Dumnezeu cu tot sufletul tău,
cu tot cugetul tău,
cu toată puterea ta
și cu toată inima ta, care trăiește clipe unice de fericire unică și cerească,
- prin harul Lui - numai prin harul Lui...
8 - Ziua aceea mare și înfricoșată va fi sfârșitul veacurilor, adică a Timpului,
va fi nimicirea și pedepsirea definitivă a Răului
și transformarea și sfințirea desăvârșită a întregii creațiuni atinse de păcat.
Va fi schimbarea tuturor Legilor Firii.
Și înnoirea veșnică a cerurilor și a pământului,
va fi începutul veșniciei, - pe care noi acum nici n-o putem bănui ce înseamnă (Psalm 102, 26-27; Matei 13, 43 și 24, 35; 2 Petru 3, 13; Apoc. 21, 1).
9 - Pedeapsa face parte din iertarea celui care îți dorește un bine și mai mare.
10 - Dacă orice fărădelege înseamnă o încălcare a dreptei rânduieli așezată de Dumnezeu între El și noi,
- atunci fiecare stricare a acestui echilibru se cere îndreptată printr-o pedeapsă, potrivită exact cu mărimea greșelii săvârșite,
- spre a readuce din nou la mijloc, cumpăna dreptății din Mâinile Lui.
11 - Bunătatea și dragostea Tatălui nostru Cel Ceresc, iartă într-adevăr greșelile noastre de care ne căim înaintea Lui,
iar ele ne sunt șterse și uitate, din pricina Sângelui Scump al Domnului nostru Isus Hristos, pentru Jertfa Lui răscumpărătoare și mântuitoare (1 Ioan 2, 2).
- dar Sfințenia și Dreptatea lui Dumnezeu, trebuie să curățească urmele acestor vinovății lăsate peste ființa noastră,
spre a fi noi din nou curați deplin.
12 - Curățirea urmelor vinovăției noastre o face numai flacăra încercării, pedeapsa iertătoare și vindecătoare,
prin care se înlătură și se acopere iarăși totul.
De aceea pedeapsa face parte din iertare.
Da, căci numai după ce am trecut prin această spălare și frecare, - se curăță deplin pata lăsată de vinovăția săvârșită.
Și poate fi ea depărtată deplin de pe haina conștiinței noastre.
13 - Dacă totuși păcătuind, am ajuns în pedeapsa care este neapărat trebuincioasă pentru iertarea și curățirea noastră,
- să nu cârtim împotriva Domnului, nici să nu fim nerăbdători,
oricât de lungă și de amară ne-ar părea că este pedeapsa Lui, să o răbdăm.
- Căci numai așa putem fi readuși în starea de dinainte de a păcătui.
14 - După ce am trecut prin curățirea suferinței, sufletul nostru ne va fi ușurat și înțelepțit prin aceasta
și va lăuda fericit pe Dumnezeu, care chiar cu prețul unei grele dar trecătoare amărăciuni,
- ne-a dat din nou o stare de har,
refăcându-ne părtășia cu El într-un fel mult mai adânc și mult mai înalt ca înainte.
Orice suferință este urcarea cu încă o treaptă spre viața sfinților în Hristos.
15 - Omul care oriunde este trimis și orice însărcinare primește, nu murmură și nu cârtește,
nu se întunecă și nu strigă,
nu bombănește și nu trântește,
nu se arată împotrivitor și nu se plânge,
- ci de fiecare dată se arată gata să asculte cu bucurie,
să dea cu inimă largă,
să meargă cu bunăvoință,
și să înceapă fără zăbavă ceea ce i se cere,
- acela este adevăratul rob al lui Hristos.
16 - Ce minunat este să vezi un suflet credincios, care cu bucurie este oricând gata să se facă tuturor totul (1 Cor. 9, 22).
Pe care oricine îl poate lua, oricând, ca pildă de bucurie și de răbdare,
de smerenie și de bunăvoință,
de cinste și de hărnicie,
de înțelepciune și de cumpătare...
Chiar dacă acela care privește la un astfel de frate, este mai bătrân ca el,
sau mai învățat,
sau mai sănătos, el ca dragul Timotei, poate fi o pildă tuturor.
Pe fața unui astfel de om strălucește totdeauna pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere
- și care îi călăuzește neîncetat orice gând și orice hotărâre a inimii lui în chip deplin, bucuros și grabnic în Hristos (Filip. 4, 7).
17 - În relațiile sale de fiu al bucuriei sfinte, nu numai cu Dumnezeu, dar și cu cel mai din urmă om, va fi împodobit totdeauna cu acea rară și fericită virtute, care este buna cuviință îndatoritoare.
Toate acestea îl vor face să fie admirat chiar și de aceia care nu-l pot iubi din pricina credinței și a ascultării lui de Hristos.
18 - Dacă și așa, tot trebuie să suferim,
sau să lucrăm,
sau să mergem,
sau să luptăm,
sau să stăm,
- de ce să nu facem aceasta cu bucurie, când în felul acesta totul este și mai ușor
și mai plăcut
și mai frumos
și mai creștinește pentru noi.
Și pentru Dumnezeu!
19 - Nici o hotărâre nu-i mai folositoare și mai sănătoasă decât aceea pe care o ia omul când este condus de gândul de a se purta cu înțelepciune pe o cale neprihănită.
Această bună hotărâre,
- dacă omul o urmează totdeauna,
îi ferește viața de nenumărate păcate,
și conștiința de apăsarea oricăror poveri
și amintirile de multe ocări și rușine și durere.
20 - Poartă-te cu înțelepciune față de tine însuți, încă din vremea când ai viața înainte.
Și ai grijă cu atât mai mult față de datoriile pe care le ai în familia ta, în societatea ta, în munca și în generația ta.
Ca să nu-ți pară rău la sfârșit, pentru neîmplinirea nici uneia din ele.
Pe calea asta mergi în pace căci Dumnezeu va fi cu tine.
Amin.