Bucuria şi întristarea
Traian Dorz - Cununile Slăvite
1 - Poate că tu te bucuri când poţi să înşeli, să nedreptăţeşti, să furi, să minţi, să păcăleşti pe alţii şi să râzi de ei.
- Când îi poţi atrage să facă răul - şi nu când îi vezi umblând să facă binele.
Atunci mai bine întristează-te.
2 - Poate că tu te bucuri mai degrab când cineva calcă voia lui Dumnezeu, nu când o ascultă.
Când îi vezi că le merge rău, nu când le merge bine.
Când duc lipsuri şi sunt nefericiţi, nu când se împacă şi cresc în cele bune.
Poate că te bucuri când le poţi lua ceva altora, nu când le poţi da.
Când îi prosteşti, nu când îi luminezi.
Când sunt prinşi în curse nu când scapă.
Atunci tu eşti un demon nu om. Bucuriile acestea nu sunt decât bucurii satanice.
3 - Când vezi ceva măreţ slăveşte-L cu toată puterea cuvântului şi a tăcerii tale, pe Dumnezeul Cel Măreţ,
care a creat aceste măreţii - şi care ţi le arată şi ţie.
El a creat măreţele frumuseţi ale munţilor strălucitori în apusul sau răsăritul soarelui...
El creează frumuseţea cerului înstelat.
El, punţile mişcătoare de aur: peste întinsul mării, când răsare luna...
4 - Dumnezeu a creat minunăţiile cerului însorit,
şi a ierbii înrourate,
şi a lanurilor aurii,
şi a pădurii plină de viaţă şi de cântare,
şi a izvoarelor dulci şi limpezi
şi a tot, a tot ce poate încânta ochii şi ferici inima.
El numai El - Cel Frumos, şi Fericit şi Bun.
Să-L slăvim neîncetat cu toţii şi din toată inima noastră.
5 - Laudă-L şi tu fiul şi sufletul meu înalt şi adânc, pe Fericitul şi Minunatul Alcătuitor al tuturor acestor comori de frumuseţe şi de măreţie...
Laudă-L uimit pe Singurul care are Nemurirea, pe Minunatul şi Dulcele Binefăcător,
care ne-a iubit atât de mult, încât a creat pentru încântarea sufletelor noastre - atâtea frumuseţi.
6 - Laudă-L şi tu pe Cel care locuieşte într-o lumină de care nu poţi să te apropii,
pe care nici un om nu L-a văzut şi nici nu-L poate vedea,
care are cinstea şi puterea veşnică.
Fiindcă numai El le ţine şi le împrospătează neîncetat pe toate,
- pentru noi, pentru tine...
7 - Când eşti purtat spre înălţimi de noi adevăruri prin împărtăşirea Tainelor Dumnezeieşti şi te saturi de bucuriile nepământeşti,
- atunci dă slavă lui Dumnezeu cu tot sufletul tău,
cu tot cugetul tău,
cu toată puterea ta
şi cu toată inima ta, care trăieşte clipe unice de fericire unică şi cerească,
- prin harul Lui - numai prin harul Lui...
8 - Ziua aceea mare şi înfricoşată va fi sfârşitul veacurilor, adică a Timpului,
va fi nimicirea şi pedepsirea definitivă a Răului
şi transformarea şi sfinţirea desăvârşită a întregii creaţiuni atinse de păcat.
Va fi schimbarea tuturor Legilor Firii.
Şi înnoirea veşnică a cerurilor şi a pământului,
va fi începutul veşniciei, - pe care noi acum nici n-o putem bănui ce înseamnă (Psalm 102, 26-27; Matei 13, 43 şi 24, 35; 2 Petru 3, 13; Apoc. 21, 1).
9 - Pedeapsa face parte din iertarea celui care îţi doreşte un bine şi mai mare.
10 - Dacă orice fărădelege înseamnă o încălcare a dreptei rânduieli aşezată de Dumnezeu între El şi noi,
- atunci fiecare stricare a acestui echilibru se cere îndreptată printr-o pedeapsă, potrivită exact cu mărimea greşelii săvârşite,
- spre a readuce din nou la mijloc, cumpăna dreptăţii din Mâinile Lui.
11 - Bunătatea şi dragostea Tatălui nostru Cel Ceresc, iartă într-adevăr greşelile noastre de care ne căim înaintea Lui,
iar ele ne sunt şterse şi uitate, din pricina Sângelui Scump al Domnului nostru Isus Hristos, pentru Jertfa Lui răscumpărătoare şi mântuitoare (1 Ioan 2, 2).
- dar Sfinţenia şi Dreptatea lui Dumnezeu, trebuie să curăţească urmele acestor vinovăţii lăsate peste fiinţa noastră,
spre a fi noi din nou curaţi deplin.
12 - Curăţirea urmelor vinovăţiei noastre o face numai flacăra încercării, pedeapsa iertătoare şi vindecătoare,
prin care se înlătură şi se acopere iarăşi totul.
De aceea pedeapsa face parte din iertare.
Da, căci numai după ce am trecut prin această spălare şi frecare, - se curăţă deplin pata lăsată de vinovăţia săvârşită.
Şi poate fi ea depărtată deplin de pe haina conştiinţei noastre.
13 - Dacă totuşi păcătuind, am ajuns în pedeapsa care este neapărat trebuincioasă pentru iertarea şi curăţirea noastră,
- să nu cârtim împotriva Domnului, nici să nu fim nerăbdători,
oricât de lungă şi de amară ne-ar părea că este pedeapsa Lui, să o răbdăm.
- Căci numai aşa putem fi readuşi în starea de dinainte de a păcătui.
14 - După ce am trecut prin curăţirea suferinţei, sufletul nostru ne va fi uşurat şi înţelepţit prin aceasta
şi va lăuda fericit pe Dumnezeu, care chiar cu preţul unei grele dar trecătoare amărăciuni,
- ne-a dat din nou o stare de har,
refăcându-ne părtăşia cu El într-un fel mult mai adânc şi mult mai înalt ca înainte.
Orice suferinţă este urcarea cu încă o treaptă spre viaţa sfinţilor în Hristos.
15 - Omul care oriunde este trimis şi orice însărcinare primeşte, nu murmură şi nu cârteşte,
nu se întunecă şi nu strigă,
nu bombăneşte şi nu trânteşte,
nu se arată împotrivitor şi nu se plânge,
- ci de fiecare dată se arată gata să asculte cu bucurie,
să dea cu inimă largă,
să meargă cu bunăvoinţă,
şi să înceapă fără zăbavă ceea ce i se cere,
- acela este adevăratul rob al lui Hristos.
16 - Ce minunat este să vezi un suflet credincios, care cu bucurie este oricând gata să se facă tuturor totul (1 Cor. 9, 22).
Pe care oricine îl poate lua, oricând, ca pildă de bucurie şi de răbdare,
de smerenie şi de bunăvoinţă,
de cinste şi de hărnicie,
de înţelepciune şi de cumpătare...
Chiar dacă acela care priveşte la un astfel de frate, este mai bătrân ca el,
sau mai învăţat,
sau mai sănătos, el ca dragul Timotei, poate fi o pildă tuturor.
Pe faţa unui astfel de om străluceşte totdeauna pacea lui Dumnezeu care întrece orice pricepere
- şi care îi călăuzeşte neîncetat orice gând şi orice hotărâre a inimii lui în chip deplin, bucuros şi grabnic în Hristos (Filip. 4, 7).
17 - În relaţiile sale de fiu al bucuriei sfinte, nu numai cu Dumnezeu, dar şi cu cel mai din urmă om, va fi împodobit totdeauna cu acea rară şi fericită virtute, care este buna cuviinţă îndatoritoare.
Toate acestea îl vor face să fie admirat chiar şi de aceia care nu-l pot iubi din pricina credinţei şi a ascultării lui de Hristos.
18 - Dacă şi aşa, tot trebuie să suferim,
sau să lucrăm,
sau să mergem,
sau să luptăm,
sau să stăm,
- de ce să nu facem aceasta cu bucurie, când în felul acesta totul este şi mai uşor
şi mai plăcut
şi mai frumos
şi mai creştineşte pentru noi.
Şi pentru Dumnezeu!
19 - Nici o hotărâre nu-i mai folositoare şi mai sănătoasă decât aceea pe care o ia omul când este condus de gândul de a se purta cu înţelepciune pe o cale neprihănită.
Această bună hotărâre,
- dacă omul o urmează totdeauna,
îi fereşte viaţa de nenumărate păcate,
şi conştiinţa de apăsarea oricăror poveri
şi amintirile de multe ocări şi ruşine şi durere.
20 - Poartă-te cu înţelepciune faţă de tine însuţi, încă din vremea când ai viaţa înainte.
Şi ai grijă cu atât mai mult faţă de datoriile pe care le ai în familia ta, în societatea ta, în munca şi în generaţia ta.
Ca să nu-ţi pară rău la sfârşit, pentru neîmplinirea nici uneia din ele.
Pe calea asta mergi în pace căci Dumnezeu va fi cu tine.
Amin.