Buna Vestire

Slăvit să fie Domnul!

Și s-a făcut o mare tăcere în ceruri când Domnul Dumnezeu a întrebat:

- Cine se va duce să răscumpere neamul acesta păcătos?

- Eu, Tată! A răspuns Fiul Preaiubit.

S-a mai făcut o tăcere, dar nu în ceruri, ci pe pământ, când îngerul Domnului vine la o Fecioară din Nazaret, vestindu-i planul lui Dumnezeu: „Domnul este cu tine, Marie ” (Lc 1, 23). „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri” (Lc 1 , 35).

Și atunci s-a făcut o mare tăcere, Sfânta Fecioară, Sfânta Maică, fiind cuprinsă de o mare uimire... Chemarea lui aștepta un răspuns:

- Vrei tu, Marie?

- Iată roaba Domnului, facă-mi-se după Cuvântul Tău, răspunde Sfânta Fecioară.

În clipa aceasta se face și aici la noi, în adunarea noastră, o mare tăcere... E seara Bunei-Vestiri... Într-o seară ca aceasta, solul lui Dumnezeu a venit pe pământ. Tocmai în seara aceasta Dumnezeu ne pune și nouă o întrebare: „Vrei tu, frate și soră, să-L primești pe Dumnezeu în inima ta și în viața ta? Să trăiești ca un copil al lui Dumnezeu? Vrei tu oare? Dumnezeu nu mai vrea să mai stea încuiat în biserică numai și în adunare numai... Vrea să vină și la noi acasă, pe drum, la lucru... Vrei tu?”

E seara Bunei-Vestiri, adică noi sărbătorim astăzi o Veste Bună pe care Cerul o trimite pământului. Sfânta Fecioară, la vremea ei, trimite Cerului tot o Veste Bună... Pământul răspunde Cerului cu bucurie. Acum e rândul nostru. Dumnezeu, Cerul așteaptă iar un răspuns din partea pământului. Dumnezeu așteaptă răspunsul nostru.

Se face o mare tăcere și acum! Dumnezeu așteaptă răspunsul meu și răspunsul tău. Ce-I răspundem Domnului?

Orice lucrare a lui Dumnezeu are două părți, care amândouă deodată trebuie să intre în lucru:

1. Chemarea lui Dumnezeu - o mână întinsă nouă.

2. Răspunsul nostru - primirea mâinii ce ni se întinde.

De fiecare dată, după chemarea lui Dumnezeu, se face o mare tăcere... O mare tăcere și în cer, și pe pământ... Se așteptă un răspuns: „Eu mă duc, Tată!”

Sfânta Fecioară Maria a răspuns: „Iată roaba Domnului...” Fratele meu și sora mea, tu ce răspuns Îi dai lui Dumnezeu? Suflete al meu, tu ce răspuns Îi dai lui Dumnezeu?

E seara Bunei-Vestiri! Și pentru noi se face o mare tăcere, se așteaptă un răspuns. Ochii Domnului ne privesc țintă și așteaptă un răspuns... Dumnezeu ne cheamă mai lângă El, să trăim mai frumos, să se pună capăt stării și trăirii de „căldicel”. Dumnezeul nostru ne vrea „în clocot”. Se face o mare tăcere, fiindcă se așteaptă răspunsul nostru. Răspunsul meu și al tău! Nu ce fac alții, ce au făcut alții, ci ceea ce facem noi. Răspunsul nostru.

Domnul Iisus a primit în locul Lui și la vremea Lui, când a fost chemat de Tatăl Ceresc, când a avut de dat un răspuns: „Eu mă duc, Tată!” Sfânta Fecioară Maria a primit cu bucurie și a răspuns fericită: „Iată roaba Domnului !”

După tăcerea care se lăsase în fața lor, a venit un răspuns „fierbinte”, „în clocot”... A venit un răspuns care a umplut de bucurie inima Domnului Dumnezeu. Inima Tatălui s-a umplut de bucurie și ochii s-au umplut de lacrimi: „O, Copiii Mei Scumpi!”

Și în seara aceasta a Bunei-Vestiri, Dumnezeu ne-a dat fiecăruia dintre noi o Veste Bună; noi o avem. Acum noi ce veste Îi dăm? Ce răspuns pleacă de la noi spre Dumnezeu? Pământule, ce răspuns dau azi copiii tăi? Ce răspuns dai, fratele meu și sora mea?

În Evanghelia de la Matei 11, 28-29, Domnul Iisus spune așa:

1. „Veniți la Mine toți cei trudiți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”.

2. „Luați Jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre”.

1. Chemarea lui Dumnezeu: „Veniți la Mine”.

2. Răspunsul nostru: „Luați Jugul Meu” - urmați-Mă.

Primul pas e întotdeauna chemarea Domnului: „Veniți”. Al doilea pas e răspunsul nostru: „Să-I luăm Jugul, să-L urmăm”.

Mulți oameni au primit, au ascultat prima chemare: „Veniți la Mine”. Au ascultat și au venit cu bucurie la Dumnezeu. Dar acesta e numai primul pas, e numai jumătate din lucrarea pe care Dumnezeu o așteaptă de la noi.

Pasul acesta făcut de cei mai mulți oameni, adică de „a veni la Dumnezeu”, reprezintă numai chemarea Cerului, chemarea lui Dumnezeu... Aici se face mare tăcere... Dureroasă tăcere, căci urmează răspunsul nostru, al fiecăruia în parte. Răspunsul nostru de „a lua Jugul” și de a-L urma pe Domnul.

Adevărata slujbă a lui Dumnezeu este aceasta: chemarea Domnului - răspunsul nostru. „Veniți la Mine” - „Luați Jugul Meu”. Nu pot una fără cealaltă.

Am spus că mulți fac primul pas, de „a veni”, căci este foarte ușor să vii. Și cu venitul încheie. Nu se mai face nici o schimbare. Nici o înnoire.

Nici o naștere din nou. Toți cei care rămânem, care ne oprim numai la pasul „venirii”, suntem în chipul celui chemat la nuntă, dar care stătea îmbrăcat cu hainele lui vechi. La nunta Mielului se cer haine albite, haine noi...

Celor ce numai „vin” și aici se opresc, crezând că ajunge să vii până la biserică, să vii până la adunare... acestei credințe de formă, de suprafață, frumoase în afară, dar goale pe dinăuntru, nu i se dă nici o binecuvântare.

Acestei credințe false, care are în vedere numai să facă puțin, dar să primească mult, foarte mult... acestei credințe căreia i se pare că mereu face prea mult, prea greu și crede că ajunge cât a făcut, că ajunge cât face, că ajunge că vine la biserică și ajunge că vine la adunare, nu-i urmează nimic bun. Această credință ușoară își primește plata aici pe pământ, în viața asta, căci pentru aici se luptă, pentru lucrurile pieritoare.

Acest prim pas se face doar pentru noi înșine, pentru binele nostru, pentru lucrurile de jos, dar pentru cer nimic. Abia la al doilea pas, la „urmarea Domnului”, abia de aici începe alergarea și lupta pentru lucrurile de sus.

Priviți la o fată cerută în căsătorie. I se face chemarea: „Vrei să devii soția mea?” Se așteaptă răspunsul ei. Dacă vine, face primul pas și găsește iubirea soțului ei, ocrotirea lui, grija lui, dragostea lui, pentru a o face fericită. Pe toate acestea ea le primește gratuit. Le primește!

Dar automat, în același timp, se mai întâmplă ceva. Dacă ea primește, dacă ea acceptă, trebuie să dea înapoi soțului ei toată iubirea ei, toată căldura inimii ei, toată ascultarea și supunerea ei, grija casei, a copiilor...

La primul pas - „se primește totul de la cel iubit”.

La al doilea pas - „se dă totul celui iubit”.

Adică un fel de schimb: primești și dai. Ce unire ar fi aceea între doi soți când unul dă iubirea lui, dar nu primește nimic în schimb?

Ce limpede strălucește, ce deslușită este slujba Domnului! Dar e dureros când slujba asta e făcută numai pe jumătate:

1 „Veniți” - primul pas - chemarea lui Dumnezeu.

2 „Luați Jugul Meu” - al doilea pas - răspunsul nostru.

Știm cu toții să răspundem când e vorba de primul pas, de prima chemare: „Veniți”... Dar mă tem că la al doilea pas, de „a lua Jugul” și a urma Domnului, răspunsul ar fi uimire și mirare, ca și pe vremea când ucenicii Domnului Iisus s-au întâlnit cu ucenicii lui Ioan și i-au întrebat de primirea Duhului Sfânt: „Nici n-am auzit de Duh Sfânt”... Mi-e teamă că la fel vom răspunde și noi: „Nici n-am auzit de jug și de urmare!” Oare nu ajunge că am venit la Iisus? Nu ajunge că mergem la biserică și la adunare? (Dar și acolo tot târziu, ultimii). Nu ajunge numele de credincios? Vopsire pe deasupra?

Dar oare cum umblăm după aceea, ce facem după ce venim în fața lui Iisus? Cum umblăm apoi după El?

De multe ori când trec soldații pe stradă, rânduiți frumos, cu puștile pe umăr, în pas cadențat și se aude numai ropotul bocancilor pe asfalt, te umpli de un fior. Pe margini însă, vezi copii micuți luând un băț pe umăr, zicând că e o pușcă și imitând și ei soldații. Se cred și ei soldați. Le place să imite. Dar vai, ce falsă imitație! Nu fuge nici un inamic de așa „soldați”, de așa „arme”. Fiindcă sunt imitații false, închipuiri copilărești că pot fi ca adevărații soldați, înarmați cu arme adevărate.

În chipul acestor copii fără minte sunt azi marea majoritate a creștinilor care vor să imite Modelul Hristos [ca] ostași ai Lui. Dar ei, bieții, nu văd că nu seamănă deloc faptele lor, purtările lor, vorbele lor, „armele” duhovnicești, cadența lor și alinierea lor... vai, nu seamănă cu ale lui Hristos! Nu! Frate și soră, diavolul nu fuge de la noi... De ce? Nu-ți dai oare seama? Noi suntem singurii vinovați. Nu suntem în Hristos. Nu ești îmbrăcat în Hristos, în armătura Duhului Sfânt. Tu ești ostaș fals! Trezește-te!

Numai puțini sunt cei ce s-au trezit pe deplin cu adevărat. Numai puțini și-au dat seama că mai este ceva după viața și călătoria asta. Că mai vine ceva după binele sau răul făcut de fiecare.

Numai puțini s-au trezit că după chemarea lui Dumnezeu: „Veniți”, urmează partea cea mare, partea cea grea: „Luați Jugul Meu” și „Urmați-Mă”.

De „Jug” și de „Urmare” fug oamenii. Căci pe calea aceasta nu pot străbate decât cei născuți din nou, cei lepădați de eul lor. Cei lepădați de hainele vechi și îmbrăcați în „haina de nuntă”.

Când se vorbește despre ,,jug” - gândul ne duce la muncă, la luptă, la sudoare, la greu. Aici se miră mulți. „Ce luptă? Ce muncă? A făcut Domnul Iisus totul, iar noi nu mai trebuie să facem nimic”...

Da, frate, da, soră, așa este: El, Domnul, a făcut totul pentru mântuirea mea și a ta. Ne-a dat Cerul în dar, prin Jertfa Lui suntem mântuiți.

Dar știi tu, iubitul meu, că El, Domnul, ți-a mai lăsat și ție ceva de lucru? Știi tu că ai o „țepușă” în carnea ta? „Țepușă” care te chinuiește, te apasă, îți aduce aminte cât ești de slab? Știi?

„Fără de Mine nu puteți face nimic!”

Tu alături de Domnul trebuie să birui „țepușa” ta! Fiecare om, fiecare credincios, asemeni Sfântului Apostol Pavel, primește de la Domnul făgăduința cea dulce: „Harul Meu îți este de-ajuns”. „Țepușa” te chinuiește, așa-i? Nu te mai ruga în zadar Domnului să o ia de la tine. Că aceasta nu se ia. „Țepușa” se biruie.

Tu ai o „țepușă” în carnea ta...

Tu ai o „țepușă” în casa ta, între ai tăi.

Tu ai o „țepușă” în adunarea ta.

Frate, biruie-o! Căci dacă nu, te va birui ea. Vai, aici s-au poticnit... aici au rămas mulțimile care veneau după Domnul. Pentru asta, numai cei puțini pot veni pe urmele Domnului Iisus.

S-a făcut o mare tăcere! Dumnezeu așteptă răspunsul tău. Bine ai făcut că ai venit până la Domnul, până la biserică, până la adunarea Lui. Bine ai făcut.

Dar, dragul meu, e numai primul pas, chemarea Lui. Bine ai făcut că ai răspuns chemării și ai venit până la Domnul, dar adevăratul răspuns numai în fața Domnului Iisus se dă. Atunci când se lasă tăcerea, când te privește El țintă, când tu trebuie să faci pasul al doilea: „Luați Jugul Meu” și „urmați-Mă”.

Adevăratul „Jug” al Domnul Iisus și adevărata „urmare” pe urmele Lui se face numai atunci când ți-ai biruit „țepușa” ta.

Ce mulți zac biruiți de „țepușa” lor, de firea lor veche, de limba veche, de haina veche...

Iubitul meu, a trecut prea multă vreme, prea mulți ani de când stai pe loc, tot cu frunze, fără nici un rod... Trezește-te măcar în ceasul al unsprezecelea!

Vino la Dumnezeu, ia Jugul lui Hristos și mergi pe urmele Lui, urmează Lui.

Fără aceasta nu există mântuire! Nu mai lucra așa! Nu-ți face slujba pe jumătate. Domnul așteaptă de la toți să ne facem slujba întreagă, solia împlinită, nu înjumătățită.

Ce mult timp a trecut de când dormim liniștiți și nepăsători! Ce mult am pierdut! Ai noștri (soții, copii, părinți) mor din vina noastră. Noi vom răspunde în fața lui Dumnezeu, căci ni se pare că ajunge că am „venit”, fără să luăm „Jugul” și să-L urmăm pe Domnul. Să ne trezim, iubiții mei!

Facă Domnul Iisus, Mântuitorul nostru scump, ca măcar această zi a Bunei-Vestiri să fie și pentru fiecare dintre noi o zi când să dăm un răspuns mare Dumnezeului nostru Care și azi încă mai stă cu mâinile întinse către un popor răzvrătit care nu mai vrea să asculte glasul Lui.

O, pământule! O, frații mei, să nu pierdem prilejul, ci să dăm și noi Domnului un răspuns „în clocot”, dintr-o inimă „în clocot”: „Iată, Doamne, robul Tău cel mai nevrednic; vin să fac voia Ta. Primește-mă și ajută-mi”. Amin.

Slăvit să fie Domnul!