Cap. 14 - Un an adânc roditor

„Încredințează-ți soarta în Mâna Domnului,

încrede-te în El - și El va lucra

El va face să strălucească dreptatea ta ca lumina

- și dreptul tău ca soarele la amiază”.(Ps. 37, 5-6)

Toamna anului 1984 a fost tot așa de plină de binecuvântări duhovnicești pentru noi, ca și primăvara și vara lui.

Nunțile frățești au continuat din plin cu mulțimi frățești între două și patru mii de frați și surori de aproape și de departe. Fiecare dintre aceste nunți a avut ceva specific al ei. Alte adevăruri frumoase s-au mărturisit. Alte suflete chemate au pus legământ. Alte fapte neuitate au îmbogățit sufletele și experiențele noastre cu Dumnezeu. E adevărat și că la unele din ele au avut loc înainte - la altele după - multe și diferite necazuri, amenințări, interogatorii, amenzi, retrogradări de serviciu și altele, din pricina unor autorități locale. Dar prin toate acestea atât fiii cât și părinții lor, ori frații care au fost cercetați, au trecut cu biruință prin toate. Insultele au fost suportate cu răbdare, amenzile plătite, pagubele acoperite și Numele Domnului a fost slăvit prin toate. Întristările au trecut, dar bucuriile au rămas.

Nimeni nu s-a zădărnicit din ce era al Domnului și nimeni n-a renunțat la împlinirea unui lucru bun.

Sub diferite forme, cu diferite ocazii oarecum legale ca parastase, aniversări, botezuri, - au avut loc dese întâlniri foarte necesare de consfătuire cu frații lucrători pe diferite regiuni și județe, aici fiind felurite probleme privind bunul mers al Lucrării Domnului. Am avut fericite stări de vorbă din Cuvântul Sfânt. Am avut din comunicările unora, experiențele de lucru ale altora, inspirațiile și îndemnurile Duhului Sfânt, venite pentru îmbunătățirea muncii sfinte, prin toți cei ce luau parte cu tot sufletul la aceste întâlniri frățești de înviorare și ne-am îmbogățit cu toții de fiecare dată, căci fiecare aducea ce avea mai bun și împărtășea tuturor, îmbogățindu-ne sufletele cu toții în același timp.

O, cât har și câte binecuvântări dă Domnul totdeauna acolo unde frații se adună în Numele Lui, cu gândul Lui și spre slava Sa!

Ce mare har avem noi de la Domnul prin părtășia cu frații noștri, lucrătorii Domnului! Luat în parte, fiecare dintre noi putem greși într-o privință ori în alta, fie dintr-un motiv fie din altul, - dar toți împreună, în același timp nu putem greși. Oricât de credincios i s-ar părea oricăruia dintre noi că este, totuși el oricând este în primejdie să cadă în vreo greșeală ori de un fel ori de altul, dacă se îngâmfă s-o ia înainte și să nu țină seama de frați, sau să nu întrebe de părerea lor. Noi avem experiențe foarte dureroase de acest fel cu unii dintre cei mai buni frați ai noștri... Dar când toți împreună iau o hotărâre - și fiecare se supune hotărârii luate de către toți, atunci această ispită nu mai poate lovi pe nimeni...

Unul dintre bunii noștri frați a început la un moment dat să propovăduiască chiar despre o zi fixată anume când va fi Venirea Domnului. Cu un aer profund profetic și cu un glas plin de îngâmfată siguranță, el susținea morțiș și fără nici o umbră de jenă că data Venirii Domnului va fi anul cutare, luna cutare, ziua cutare și chiar ora cutare.

- Ce vă mai munciți? Ce mai mergeți la serviciu? Ce vă mai cultivați ogorul, ce vă mai cumpărați vacă? Vine Domnul, este chiar la uși - zicea el multora. Dimpotrivă: vindeți vaca, lăsați serviciul, nu vă mai preocupați de nimic lumesc. Pregătiți-vă cu post, cu rugăciune, cu înfrânare și pocăință. Fiți gata căci El va veni negreșit atunci...

Și să nu vă mirați că s-au găsit oameni care l-au crezut și l-au urmat, făcând ori una ori alta din cele sfătuite de el.

Fratele fusese altfel înainte. Un om de o foarte mare evlavie și credință, deși mai avusese și în trecut unele abateri. Faptul acesta a stârnit nu numai o mare întristare printre toți lucrătorii Domnului care s-au grăbit să-l înfrunte și să-l mustre cu Cuvântul Sfânt care spune clar „despre ziua aceea și ceasul acela nu știe nimeni”... și că nu-i treaba noastră să fixăm astfel de date și soroace. Dar lucrul acesta i-a mai ațâțat și pe unii mai mari dintre autorități, care au început să judece și să osândească toată Lucrarea Domnului din pricina asta. A fost bine că totuși nu l-au crezut și nu l-au urmat decât unul-doi frați. Măsura luată de către ceilalți frați hotărâți împotriva acestei prorocii l-a izolat pe acest frate și a acoperit glasul lui.

- Totuși frate, - l-am întrebat cu prima ocazie când l-am întâlnit, - cum ți-ai permis să faci astfel de profeții împotriva Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu care oprește clar și categoric astfel de lucruri?

- Am avut un vis frate - mi-a zis el - în care mi s-a spus clar acest lucru, cu un glas care l-am crezut sfânt.

- Și nu te-ai gândit că glasul acela care spunea un lucru contrar Voii lui Dumnezeu, este un glas mincinos și satanic?

- Nu. Fiindcă mai înainte de acest vis am mai avut două visuri care mă înștiințaseră despre niște întâmplări mai intime ale mele strict personale și care se realizaseră.

- Bine, dar una este importanța unui vis mărunt cu privire la un lucru personal care poate să aibă vreo însemnătate ori poate să nu aibă chiar nici una. Și alta este importanța unui vis care privește un adevăr atât de mare cum este cel despre Venirea Domnului. Și în care se vorbește tocmai împotriva Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Nu ți-ai putut da seama că tocmai aici lucrase puterea și viclenia diavolului? Pe baza celor două visuri neînsemnate care ți se împliniseră, Satana a venit cu ispita unui vis care era cu totul și cu totul de cea mai mare însemnătate. Și te-a făcut să-l crezi pe el și visul lui, trecând peste Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu care oprea tocmai ceea ce prorocea el. Ai lepădat adevărul lui Dumnezeu - și ai crezut minciuna diavolului.

Bineînțeles că data prezisă de el a trecut demult fără să se întâmple nimic și profeția naivului nostru frate s-a dovedit mincinoasă, după cum în decursul veacurilor s-au mai dovedit tot atât de mincinoase și alte profeții de felul acesta - puse la cale tot de același diavol mincinos și prefăcut în înger de lumină.

Dar bietul nostru frate tot nu era încredințat nici acum pe deplin că n-a fost întru totul neadevărat visul lui.

- Poate că n-am reținut eu tocmai clară data care mi s-a spus - zicea el și mai târziu. Vom vedea!

Iată un semn și o dovadă cât de adânc îl poate afecta pe un suflet de om o ispită a lui Satana, când ea vine folosindu-se în chip viclean de unele minuni și unele profeții fără importanță biblică. De aceea Mântuitorul nostru Sfânt a ținut să ne lege inima și credință noastră nu de minuni ci de adevăr. Și a osândit totdeauna umblarea numai după minuni - și nu după adevăr. Mulți dintre cei care au alergat după semne și minuni și le-au întreținut doar pe acestea, vor fi osândiți în Ziua Judecății după cum este scris: „Doamne, Doamne, n-am prorocit noi în Numele Tău și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău? - Dar Eu le voi spune curat: niciodată nu v-am cunoscut. Depărtați-vă de la Mine voi toți care lucrați fărădelegea” (Matei 7, 22-23).

Dar și cu alții s-au mai petrecut astfel de nenorociri că au luat-o razna cu anumite păreri pe care ei le numeau revelații, descoperiri nemaipomenite, vorbiri directe cu Dumnezeu, comunicări divine făcute lor personal - și numai lor... Ce înșelăciune satanică este aceasta! Și la câte nenorociri i-a adus această șoaptă vicleană pe mulți ambițioși, îngâmfați și încrezuți, care pun la îndoială și ispitesc voia și Planul cel sfânt al lui Dumnezeu. Iar cei care nu primesc și nu au primit o îndrumare ori mustrare de la frați pentru aceste lucruri, au fost și vor fi pierduți pentru totdeauna, fiindcă îngâmfarea în care i-a prăbușit Satana ca ei să se creadă niște apostoli nespus de aleși, nu i-a mai lăsat să primească nici o corectare și astfel s-au prăbușit pe veci.

Iată deci cât de mare este datoria și trebuința noastră de a ne consfătui totdeauna cu frații noștri și de a ne împărtăși unii altora părerile și experiențele noastre. Dar mai ales de a ne supune fraților noștri când este vorba de păreri la care noi avem altfel de descoperiri decât mulțimea lor. Totdeauna diferitele noastre încredințări, sau îndemnuri, sau descoperiri personale, când ele nu fac în chip neîndoios parte din învățătura și credința noastră limpede și unanimă... când vreun duh sau vreo ființă ne inspiră nouă vreo învățătură, un îndemn ori o încredințare mai altfel decum sunt ale fraților noștri, să le cerem și să le primim părerea lor în privința asta. O, câte nenorociri și dezbinări s-ar fi evitat dacă totdeauna s-ar fi făcut așa.

Ce frumos a lucrat în privința asta sf. ap. Pavel care spune: „După patrusprezece ani m-am suit din nou la Ierusalim împreună cu Barnaba, luând cu mine și pe Tit, m-am suit în urma unei descoperiri și le-am arătat Evanghelia pe care o propovăduiesc eu între neamuri, îndeosebi celor mai cu vază dintre apostoli, ca nu cumva să alerg - sau să fi alergat în zadar” (Gal. 2, 1-2).

Deși el spune că Evanghelia propovăduită de el nu este de obârșie omenească fiindcă nu o primește de la nici un om, ci direct de la Hristos, totuși el nu se îngâmfă, nici nu se pretinde singurul deținător al Revelației, ci se duce și se supune și întreabă și primește părerea celor care erau apostoli înainte de el. Ferice de oricine lucrează așa. Duhul Domnului și părtășia celorlalți frați îl încredințează și-l mângâie totdeauna pe deplin pe un astfel de lucrător și apostol al Domnului, fiindcă Domnul Însuși a spus:

Eu voi fi totdeauna unde sunt doi-trei (adică mai mulți) adunați în Numele Meu.

Și de-asemenea Duhul Sfânt totdeauna S-a pogorât cu lumina și căldura Sa acolo unde erau mai mulți adunați în Numele Domnului, nu unde este numai unul singur și izolat de frați.

Ce adevăr mare și însemnat este acesta. El trebuie să rămână totdeauna luminos și ascultat pentru toți lucrătorii Domnului.

Frații mei, vă rog în Numele Domnului, nu luați niciodată hotărâri de unul singur fără a mai întreba și pe alți frați. Nu vă însușiți niciodată încredințări grabnice pe care apoi să le susțineți puternic și exclusiv, orice duh sau orice ființă vi le-ar inspira. Ci oricât de bune vi s-ar părea vouă că sunt, duceți-vă cu ele la frați. Puneți-le înaintea lor. Stați cu rugăciune și cu răbdare de vorbă cu ei asupra lor. Și Duhul Domnului vă va încredința împreună dacă sunt adevărate și bune, ori nu.

Iar dacă toți frații vor fi de o părere, iar tu de alta, nu te încăpățâna ca să nu-i asculți, oricine ai fi tu, pretinzând că tu singur ai dreptate și toți ceilalți nu. Căci dacă adevărul este de partea lor, cedează și tu - și Dumnezeu te va binecuvânta. Caută dragostea tuturor și nu dreptatea ta singur. Căci și Hristos ne-a mântuit pe noi prin dragoste și nu prin dreptate.

În timpul acesta a apărut undeva printre frați o carte care la prima vedere, după înfățișare, m-a bucurat. După titlu m-a șocat puțin, dar îndată ce i-am privit conținutul m-a îndurerat și m-a indispus grav. Era o carte care purta titlul Noul Testament pe înțelesul tuturor. Și se pretindea cea mai perfectă traducere a Cuvântului Sfânt al lui Dumnezeu. Am început să-l citesc, și de la primele cuvinte m-a izbit felul total necuviincios cu care se scria și se vorbea despre Numele Cel Sfânt al lui Dumnezeu și despre al evangheliștilor Lui. Cu câtă lipsă de cel mai elementar respect de evlavie, de teamă și de dragoste de Dumnezeu se vorbea despre El în cartea aceasta, atât în forma cât și în conținutul ei, pe nedrept numită astfel. Te îngrozești cu câtă îndrăzneală își permit astfel de oameni, ca cei care au scris-o și au tipărit-o, să schimbe și să denatureze Înfricoșatul Cuvânt Dumnezeiesc. N-am putut să citesc nici două Evanghelii complet. Convingerea care mi s-a întărit de nezdruncinat este că toată această lucrare este înadins făcută ca să strice Cuvântul lui Dumnezeu, să-L amestece, să-L falsifice, să-L încurce în așa fel încât să se prăbușească orice încredere în El, orice înțelegere curată a Lui și să se prăbușească astfel toată credința în unitatea și temeinicia Lui pe totdeauna.

Noi avem traducerea cunoscută a Bibliei și a Noului Testament, cea curată, sănătoasă și încetățenită între frați. De aceasta ducem atât de mare lipsă și o dorim peste tot. Cu aceasta suntem obișnuiți de zeci de ani de zile toți cei ce iubim și propovăduim Cuvântul lui Dumnezeu în limba noastră. De ce nu ni s-a adus și de ce nu ni se dă această Biblie, acest Nou Testament? De ce ni se dă alta? Cine a încuviințat tipărirea acestei cărți? Cine are nevoie de ea?

Părerea mea este că un vrăjmaș a făcut asta, un vrăjmaș al adevărului și al armoniei creștine. Fiindcă în urma răspândirii acestei cărți printre creștini se vor ivi alte răstălmăciri și interpretări tendențioase și dezbinătoare printre noi. Și vor ieși alte certuri, alte dezbinări, alte rupturi și dușmănii printre frați. Lucru pe care numai diavolul îl face, căci singurul câștig din toate acestea este numai al lui, căci de la Satan a pornit ideea asta și de la niște oameni ai lui care conștienți sau inconștienți au făcut această lucrare, pornită chiar de la ideea de a o face.

Noi frații din Oastea Domnului am hotărât toți într-un gând să respingem această carte primejdioasă. Și îl sfătuim pe orice creștin care iubește curăția și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu să respingă și să condamne această vicleană metodă de subminare și de otrăvire a Sfintei Scripturi. Orice om de bună credință care va cerceta cu grijă și atenție această lucrare se va convinge de adevărul cel de mai sus.

Astfel se apropia Sărbătoarea Nașterii Domnului. Împlineam și eu în acest 25 decembrie 1984 vârsta biblică pe care o spune psalmul 90 versetul 10: „anii vieții noastre se ridică la 70 de ani...”

Încep să mă gândesc mai stăruitor la acest adevăr... Ce iute trec într-adevăr anii vieții noastre. Când îi avem înainte, ni se pare că vin atât de încet, că nu mai sosesc odată anii cei mulți și doriți și așteptați. Că nu mai trec odată anii cei prea grei și chinuitori... Iar după ce s-au dus, după ce îi avem în urmă, ni se pare că au fost un vis. Ni se pare că nici n-au fost... Iată acum la 70 de ani parcă nici nu știu cum au trecut acești 40 de ani ai mei din urmă. Iau condeiul și scriu:

Ce mult îmi pare

Ce mult îmi pare c-am trăit... câți ani se adunară

de ani tot sui și sui și sui - cu-această grea povară,

- părintele meu sfânt e mult mai tânăr ca și mine

și l-a răpit un car ceresc - și carul nu mai vine.

Toți frații mei mai mari s-au dus pe rând în veșnicie

întreagă munca mi-au lăsat, și-ntreg calvarul mie

ogorul lor lucrat frumos și-a împlinit belșugul

al meu e tot ne-nsămânțat, nici n-am sfârșit cu plugul.

Ce greu îmi pare-acum că-mi trec uscați și aspri anii

de când tot stau și-asud și plâng și gem în Ghețimanii,

- dorm tot mai mulți în jurul meu și mișună de iude

iar Cerul e-nnorat și-nchis de nu mă mai aude...

Iubirea mea s-a strâns de frig, și-a adormit departe

prin suflet și prin trup îmi trec fiori de chin și moarte,

și mii de duhuri rele vin luptând să mă zdrobească

iar dragul înger nu-l mai văd venind să mă-ntărească.

Sudori de sânge-mi cad în praf - și cupa e amară

ce singur sunt - și câți vrăjmași puternici mă-nconjoară,

o, vino înger preaiubit întârziat departe

dă-mi brațul tău ca fericit să merg frumos spre moarte.

Dar aceste gânduri au fost doar o umbră rece, care a trecut peste una din clipele mele.

Mai am uneori și astfel de clipe. Cine oare nu le-a avut odată sau altădată în viața lui?

Dar rugăciunea triumfă și dragostea biruie.

Vino Vântule Ceresc

și-mi adie dulce

crinii care-i pregătesc

Domnului, a-i duce

doi cu doi împreunați

să-mi unească harul

să-i primească sărutați

crucea și altarul

Adu-mi Vântule Divin

dulcile ecouri

a nuntașilor ce vin

către noi pe nouri,

ca și noi care suim

către ei cât zarea

să grăbim să ne-ntâlnim

să unim cântarea.

Vino Vânt Ceresc și-mi du

luntrea mântuirii

pân-la Țărmul unde Tu

mi-ai pus loc iubirii,

și-Acolo-nfășoară-mi drag

Steag de cununie,

Nunta mea de după Prag

nimeni s-o mai știe...

E duminică, 23 decembrie. Sărbătoarea cu două însemnări roșii în calendarul vieții mele va fi abia peste două zile. Preocupat fiind de multe alte gânduri, nici nu mă puteam gândi ce surpriză mă așteaptă încă de azi. La ceasul amiezii m-am pomenit umplându-mi-se căsuța cu unele din cele mai scumpe suflete și sunete. Mi s-a părut dintr-o dată că un cer și un cor de îngeri au năvălit în jurul meu și m-au luat cu ei. Două miresme una cu nume de măr și alta de floare înviorau totul. Pe masa mea apăru un coș înalt plin cu 70 de garoafe roșii și albe, apoi alte și alte buchete, cu fel de fel de flori, - acum în plină iarnă, - cele mai rare și mai scumpe dintre semnele dragostei fierbinți și curate. Roșii și albe, ca flacăra și ca zăpada. Roșii ca Jertfa și albe ca sfințenia tuturor celor ce sunt în Hristos, - după cum se spune și despre El: Preaiubitul meu este rumen și alb... El Însuși se aseamănă în Cuvântul Său Sfânt cu o floare roșie și cu una albă... Cu trandafirul din Saron și cu crinul din văi... (Cânt. Cânt. 2, 1).

Ce dragi îmi sunt aceste flori, ce dragi îmi sunt culorile roșu și alb, culorile Preaiubitului meu. Ce dragi îmi sunteți voi suflete atât de roșii și atât de albe, ca niște garoafe ale lui Hristos. Roșul Sângelui Său v-a dat albul neprihănirii voastre.

Un ceas, în formă de harfă, cu o inscripție aurită însemnând 70, numărul anilor care se împlineau pentru ziua vieții mele atunci, o medalie tot în chip de harfă însoțea acest ceas, vrând să însemne gândul unei încununări pentru vegherea lângă leagănul cântărilor nemuritoare a atâtor nopți până în ziua asta. A atâtor seri până în dimineața asta. A atâtor lacrimi până la cântarea asta.

Apoi „Harfa” cu cel din urmă număr al ei scris de un tânăr apostol Ioan într-un dulce Patmos cu miresme de meri Ionatani și cu parfumul de flori de violete.

Ce cântări cerești au răsunat apoi de aici și până nu știu unde. Ce cuvinte înaripate au zburat, ce rugăciuni înălțătoare scăldate îmbelșugat de la început și până la sfârșit în dragostea și lacrimile acestei mari zile!...

Valurile s-au scurs, dar râul a rămas, aducând cu fiecare zi alte flori roșii și albe, alte miresme și alte lacrimi. Cât de adevărat este că ceea ce seamănă omul, aceea culege!

- Dar eu culeg în aceste zile nespus mai mult decât am semănat în cei 70 de ani! O, de-aș fi semănat eu măcar într-o mică măsură atâta frumusețe și iubire pe cât culeg acum!...

O, cât de darnic și de Bun ești Tu cu mine Doamne Dumnezeul meu. Ajută-mi Te rog să răscumpăr mai rodnic măcar în ceea ce-mi vei mai rândui ca dar de zile a bunătății Tale, peste această limită, care și până aici a fost tot un dar nemeritat al acestei mile și bunătăți. Căci nu știu Doamne cum să-mi tălmăcesc pentru mine altfel, tălmăcirea vieții cu atât de mulți ani peste a tuturor celorlalți tovarăși ai mei de muncă și de Jertfă în Lucrarea Ta... O, dacă ar fi fost aceasta o dovadă că Ți-a plăcut munca mea - și că dorești să Ți-o mai fac încă. O, dacă n-ar fi ca o milă față de lenevia mea căreia îi mai dai timp să mai lucreze pentru a nu veni la Tine cu mâinile goale și cu lucrul Tău neterminat... Căci numai Tu știi în care este adevărul - în cea dintâi sau în cea de a doua! Dar oricum, îndură-Te și ajută-mi ca să-mi pot sfârși cu bine lucrul care mi l-ai rânduit mie ca să Ți-l fac.

De pe acest munte al celor 70 de ani, care îmi poate fi ultimul ce mi-a mai fost îngăduit să-l sui, privesc acum cu duioșie în urmă, peste văile și dealurile parcurse până aici. Câte prăbușiri - și câte ridicări! Câte legăminte și câte lepădări. Câte veniri și câte plecări - am întâlnit și am petrecut de atunci și până azi! Câți frați care mi s-au făcut vrăjmași. Și câți vrăjmași care mi s-au făcut frați! Câți înălțați care s-au prăbușit - și câți prăbușiți care s-au înălțat. Câți dintre cei ce erau în frunte au ajuns în urmă - și câți dintre cei ce erau în urmă, - au ajuns în frunte. Dumnezeu înalță și tot El coboară, pe fiecare dintre cele două criterii ale Lui, - smerenia și sinceritatea... Celor smeriți le dă harul Său, iar celor îngâmfați li-l ia. Celor cu inima curată li se arată Dumnezeu, iar celor cu inima prefăcută li se ascunde. Câtă vreme ai părtășie cu frățietatea te bucuri de părtășia și inspirația Duhului Sfânt. Când nu mai ai părtășie cu frații - nu mai ai nici cu El.

Sfânt înger

Sfânt înger al Recunoștinței

înalță-o cruce pân-la cer

cu numele și jertfa celor

biruitori ce-n veci nu pier,

să fie-n veci la toți urmașii

îndemn înalt și luminos

cum se trăiește și se moare

în slujba cauzei lui Hristos...

Dar du-te, îngerul Uitării

adu un munte de pământ

și pune-n veci pe cei nevrednici

un nemaiînviat mormânt,

cei rupți și morți duhovnicește

să moară și-n uitare-apoi

nici urme-n veci, nici amintire

să nu mai aibă printre noi...

...O, fii și strănepoți urmați-i

pe cei biruitori mereu,

eroic să vă pomenească

Istoria și Dumnezeu,

dar scârbă să vă fie veșnic

de trădători și de mișei

- mai bine morți decât s-ajungeți

vreunii dintre voi ca ei.

Amin.

Slăvit să fie Domnul!