Cap. 7 - A doua Judecată

„...Tu șezi să Mă judeci după Lege -

și poruncești să Mă lovească, împotriva Legii!..” Fap. Ap. 23, 2

Sfântul Fiu și Trimes al Tatălui Ceresc, Domnul și Mântuitorul nostru Isus Hristos Și-a înțeles atât de bine solia cu care venise de la Tatăl și S-a pătruns atât de deplin de trebuința îndeplinirii Voii și planului Dumnezeiesc, încât El S-a identificat total cu slujba Sa.

Eu am venit să fac Voia Tatălui - a spus El, de la început (Ioan 6, 38).

Nu știați că trebuie să fiu în Casa Tatălui Meu? (Luca, 2, 49).

Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască ce era pierdut (Matei 18, 11) - adică Omul și Lumea (Ioan 3, 16).

Acesta Îi era scopul. Iar mijlocul prin care El va împlini acest scop, va fi Cuvântul și Jertfa Lui, adică Adevărul și Dragostea lui Dumnezeu.

Întocmai ca Marele Trimes Isus Hristos, au fost și marii Lui trimeși. Cel ales de Tatăl (după cunoașterea și părtășia lor Dumnezeiască cea Tainică și Desăvârșită) - a ales El Însuși la rândul Său (tot după aceeași tainică și desăvârșită cunoaștere) pe aceia care Îi vor duce Solia Sa, prin Duhul Sfânt, mai departe, până la marginile pământului. Solia Tatălui, adusă de El, - fiul - Evanghelia mântuirii lumii.

Semnul acestei alegeri a lui Hristos peste urmașii Săi, n-a fost numai pecetea Duhului Sfânt și n-au fost numai minunile care s-au făcut prin ei, ci mai ales acea deplină identificare a lor cu Hristos, în ascultarea împlinirii întocmai a scopului pentru care au fost aleși.

Din clipa predării, ei s-au lepădat de rostul lor de mai înainte și s-au îmbrăcat cu rostul lui Hristos. Iar aceasta total!

Nu să-și îmbrace rostul nou peste cel vechi spre a le împăca cumva pe amândouă. Ci lepădând în totul pe cel trecător, s-au dăruit în totul celui Dumnezeiesc și veșnic, nespus mai însemnat, ca unicului lor scop pe pământ.

- „Iată că noi am lăsat totul - și Te-am urmat”, - a spus sfântul apostol Petru, în numele tuturor (Mat. 19, 27).

- „Pentru mine a trăi înseamnă Hristos” - a spus marele și sfântul Pavel, - marele frate și soț al primului (Filip. 1, 21).

- „Viața mea este Hristos. Și a lui Hristos!” - a spus sfântul Ioan Gură de Aur.

- Noi pentru aceasta ne-am născut în lume și trăim în lume ca să mărturisim lumii pe Hristos, - au spus sfinții părinți, martirii, mucenicii și toți marii aleși ai lui Dumnezeu. Iar pentru împlinirea acestei mari solii cerești pe care am primit-o de la Dumnezeu, nici un preț nu-i prea mare. Și nici o piedică nu ne va putea opri... Ori ne împlinim această slujbă trăind - ori ne-o împlinim murind! Noi nu putem altfel!...

Această deplină încredințare despre slujba primită de Sus și pe care voia să și-o îndeplinească întocmai, - a fost semnul Dumnezeiesc și peste părintele Iosif Trifa.

După pilda marilor săi înaintași în Hristos - sf. ap. Pavel și sf. Ioan Gură de Aur - cu duhul și cu solia cărora se asemăna atât de mult încât și-i alesese drept model de curaj și dăruire pentru Mântuitorul și Evanghelie, - păr. Iosif s-a identificat întru totul chemării și soliei pe care era încredințat că i-o rânduise Însuși Hristos, Domnul său.

Înainte de a fi preot, el primise în Biserică învățătura și credința lui Hristos. Iar de la mama sa, primise Biblia, Cuvântul lui Hristos.

Ceea ce i-au dat aceste două mame din Hristos, a constituit pentru el mijlocul vieții sale spre împlinirea scopului lui Hristos și a voii lui Dumnezeu.

Slujba preoției a privit-o ca pe chipul totalei sale dăruiri și consacrări lui Hristos spre cel mai înalt fel de ascultare. Preoția avea pentru el înțelesul celui mai sfânt mod de a-L putea sluji și slăvi pe Dumnezeu pe pământ. Era nu numai conținutul ci și forma sfințirii pentru Hristos. El așa a înțeles preoția și de aceea s-a îmbrăcat în ea ca într-o uniformă și armătură de slujbă și de luptă pentru cauza lui Hristos și a trăirii sale vii în El.

Cuvântul lui Hristos el l-a înțeles în lumina învățăturii și credinței primite prin Biserica în care îl născuse Dumnezeu. Pentru el, în învățătura acesteia era conținut Adevărul și în credința acesteia era posibilă mântuirea. Nici o clipă el nu a crezut altfel; indiferent de felul cum s-au purtat față de el oamenii care (prin îngăduința lui Dumnezeu) erau să șadă atunci pe scaunul de răspundere în Biserică. În preoție el vedea, după cum am mai spus, cel mai potrivit fel ales de Dumnezeu pentru el spre împlinirea unei vădite lucrări Dumnezeiești - Oastea Domnului - special trimisă de Duhul Sfânt pentru Biserica noastră, pentru poporul nostru și pentru vremurile noastre...

Această Lucrare el o considera că este pecetea apostoliei sale și justificarea isprăvniciei sale. În fața Dumnezeului său, în fața conștiinței și soliei sale.

De aceea a ținut atât de mult la toate acestea și nu și-a putut despărți niciodată ființa sa de ele. Și de aceea a luptat cu toate armele pe care i le dădea Dreptatea cauzei lui Hristos, ascultarea de Voia lui Dumnezeu și curăția conștiinței sale pentru împlinirea și apărarea marii solii pe care o primise de la Duhul Sfânt. Solia pentru care își simțea uriașa povară a răspunderii, despre care a vorbit atât de zguduitor... Și pentru care era hotărât să meargă până la orice capăt...

Aceasta îi era starea părintelui Iosif Trifa când primind sentința primei judecăți - făcu apel împotriva ei, la instanța a doua.

A doua instanță însă n-avea să fie mai dreaptă decât prima. Fiindcă acela care îi era pârâșul, acela îi era și judecătorul.

Mitropolitul Bălan pentru lăcomia și ambițiile sale îl târâse la judecată în fața Consistoriului său. - Și tot el era mai-marele celor care aveau să-l judece.

Era de la început o puternică și vădită încercare a oricărei dreptăți. Când pârâșul este și judecătorul, se poate ști de la început cum se va sfârși judecata. Se poate ști ce preț va mai avea în fața unui astfel de judecător cauza și apărarea nevinovatului încăput pe mâna judecății lui.

Așa s-a întâmplat cu păr. Iosif.

Normal și cinstit ar fi fost ca mai-marii Bisericii să fi dat cauza aceasta spre judecare altui tribunal bisericesc, nu celui din Sibiu.

Atunci s-ar fi putut măcar nădăjdui să se țină seama și de apărarea și nevinovăția celui slab, nu numai de interesele și de voința răzbunătoare a pârâtorului cel puternic.

Dar disprețul mai-marilor de atunci a fost tot atât de mare și față de Dreptate ca și față de Adevăr. De la început dreptatea fiind astfel încălcată, era de așteptat că și adevărul va fi nesocotit. S-a văzut că așa a și fost.

Cum însă, omenește, acesta îi era drumul, omul lui Dumnezeu și-a plecat capul, și-a luat crucea și și-a îndreptat fața către golgota sa, hotărât să-și urmeze soarta.

Dar mai întâi își va face datoria până la sfârșit: Față de Dreptate arătând-o. Față de Adevăr apărându-l. Față de frați, înștiințându-i.

Dumnezeu i-a dat pentru aceasta o foaie, - și o va folosi din plin pentru Adevăr. Un talant, - și îl va pune deplin în lucrul Domnului. O putere, - și o va cheltui toată pentru cauza lui Hristos. O isprăvnicie, - și și-o va împlini până la moarte.

Pentru că până la urmă tot Hristos va fi mai puternic: El veșnic e Biruitor!

Deci sentința primei judecăți se dase. După primirea acestei sentințe, în Isus Biruitorul de Rusalii 1935 (nr. 25 din 16 iunie) apărea următorul anunț:

În jurul judecății de la Sibiu.

Acuzele ce ni se aduc - și apărarea noastră.

În numărul trecut am dat pe scurt mersul judecății de la Sibiu. L-am dat pe scurt în vederea adunării de la Rusalii.

În numerele viitoare vom reveni arătând pe larg punctele de acuză ce ni s-au adus și răspunsul pe care l-am dat și îl dăm. De altcum acuzele sunt tot cele vechi, pe care le cântă mereu Lumina Satelor de jumătate de an. Și după ce n-au prins în popor, acum se încearcă întărirea lor printr-o judecată.

Acum de Rusalii, Lumina Satelor va avea coloanele pline cu aceste acuze. Având noi acuma la mână și sentința cu motivările ei - vom răspunde amănunțit la toate punctele de acuză; acest răspuns formând recursul nostru la forul superior de judecată.

Unul din cele mai grave și mincinoase puncte de acuză împotriva părintelui Iosif, era cum că el a ieșit din Biserică și că umblă să scoată din Biserică și miile de suflete din Oastea Domnului... Ca un răspuns la această învinuire Isus Biruitorul publică în același număr de Rusalii 1935 (după prima judecată - și înainte de a doua) - minunatul tâlc cu precizările poziției Bisericii în lume și a Oastei în Biserică. Iată cuprinsul acestui tâlc, cu fixarea pentru totdeauna a adevărului pe care noi trebuie să-l știm că inspiratul Duhului Sfânt ni l-a comunicat nouă din partea lui Hristos ca pe o poruncă sfântă de urmat întocmai:

Cu toții la biserică, ieșind cu totul din „tabără”.

Ciudat lucru se mai petrece la Oastea Domnului, de când cu furtuna ce a dat peste noi. Noi strigăm și declarăm în toate părțile că suntem și vom rămânea până la sfârșit în Biserică, iar cei de la Lumina Satelor strigă că ei apără Biserica în contra noastră. Și fac adunări de apărare contra unui dușman care nu se vede nicăieri și nu se arată de nicăieri. Așa-i când lipsa de tact se așează sub paravanul Bisericii. Dar să trecem peste acestea și să ne vedem de lucrul Domnului. Judecata de mâine - și Judecata Domnului de Sus - ne va face dreptate.

În cartea noastră despre Duhul Sfânt (cartea 1 pag. 59) se află o frumoasă predică despre Duhul Sfânt și Biserică. Ostașii să o citească de Rusalii. Și să o arate tuturor hulitorilor să vadă și ei cum înțelegem noi să ne iubim și să ne întărim Biserica. Acum vom da - tot în legătură cu Biserica - unele învățături pe care le-am spus de Paști în adunarea Oastei de la Sibiu - și ele au plăcut mult.

Nu se poate tăgădui adevărul: am ajuns o creștinătate de număr. Vedem în lume un creștinism de nume. Vedem în lume un păgânism ce-și zice creștinism.

Cum am ajuns aici? S-a vorbit mult despre aceasta. Și s-ar mai putea vorbi mult. Eu voi spune, pe scurt, numai atât: Domnul Isus a venit în lume să-l scoată pe om din lume. Să-l scoată din duhul cel rău al lumii în care intrase după ieșirea din grădina Edenului. Isus i-a scos din lume, mai întâi, pe cei doisprezece apostoli, cărora le zice: „Voi nu sunteți din lume, de aceea lumea vă urăște” (Ioan 15, 19).

Trei ani de zile cât a petrecut pe pământ, Domnul Isus a scos multe suflete din lume. Și pe urmă a suferit răstignirea afară din tabără... Era și aceasta o predică vie că la Golgota poți ajunge numai ieșind afară din tabără, afară din lume. La mântuire poți ajunge numai ieșind din lume, pentru că, precum spunea apostolul Iacov: „Prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu” (Iacov 4, 4). De aceea a strigat acest testament cu putere și ap. Pavel: „Iar noi să ieșim afară din tabără la El” (Evrei 13, 13).

Acesta a fost testamentul pe care îl țineau primii creștini. Aceasta a fost parola primilor creștini. Ei trăiau afară din tabără. Ei trăiau cu totul afară din tabăra lumii. Se împliniseră asupra lor cuvintele Domnului: erau urâți și prigoniți fiindcă nu erau din lume. Fiindcă „lumea iubește numai ce este al ei” (Ioan 15, 19).

Veacul de aur al creștinătății a fost acesta când creștinii trăiau afară din tabără. Erau urâți și prigoniți tocmai pentru că ieșiseră din lume.

Dar... vremea a trecut. Creștinii au început a se întoarce rând pe rând, în tabără, în lume. Și pe urmă s-au întors cu grămada. S-au întors aproape cu toții. Și...atunci s-a petrecut un lucru ciudat, ca să-i zic așa. Cei care s-au întors în tabără, au crezut că pot lua cu ei și Golgota. Au crezut că pot muta cu ei, în tabără și Golgota și praznicele și creștinătatea și Biserica și mântuirea.

Și... așa am ajuns la ciudata creștinătate de azi, care crede că se poate mântui stând în tabără. Crede omul în Dumnezeu, crede în Isus Hristos, merge din când în când și la biserică, ține și unele porunci - dar trăiește în lume, trăiește în tabără, trăiește în bună pace cu toate modele și păcatele lumii.

Crede omul în Dumnezeu, îi place chiar să-i vorbești de cele sufletești, ascultă cu drag Cuvântul lui Dumnezeu - dar îndată ce-l chemi să iese din tabără, din lume, asta nu-i mai place... Lui îi trebuie o Golgotă, o mântuire care să stea cu el în tabără. Și asta-i nenorocirea care ne-a adus la creștinismul cel de nume.

Aici intră rosturile Oastei. Aici am intrat noi cu rosturile Oastei. Cu Oastea Domnului noi am reluat firul vieții creștine de acolo de unde s-a rupt: de la primii creștini, de la testamentul Mântuitorului: „voi în lume sunteți, dar nu mai sunteți din lume...”

Acest testament ni l-a spus mereu Biserica, dar noi n-am avut urechi duhovnicești să-l auzim.

Slăvită să fie clipa când - în Biserică, printr-un preot - Duhul Domnului ne-a deschis urechile și ne-a deschis mintea să înțelegem că toată truda noastră de a ne mântui este zadarnică câtă vreme noi trăim în tabără, în lume. De aceea, ascultând îndemnul ap. Pavel, noi ostașii Domnului am ieșit la Golgota, afară din tabără. Ni s-au deschis ochii și ni s-a deschis mintea să vedem și să înțelegem viața într-o lumină nouă, în lumina cea adevărată, în lumina vieții... Ne-am aflat pe noi înșine și rostul vieții noastre. Și plini de bucurie am strigat: „orbi am fost și acum vedem”. În lume am fost, dar acum am ieșit din lume.

Dar lumea (ce cuvânt potrivit!) tocmai în acest punct nu ne înțelege. Și vede o noutate primejdioasă în Oastea Domnului. Ba încă strigă după noi că suntem contra Bisericii. Mai ales de când strigarea aceasta a început-o și Lumina Satelor. Dar noi ținem și vom ținea până la sfârșit la sfânta noastră Biserică, la toate tainele și rânduielile ei. Deosebirea e doar numai atât că noi vedem acum Biserica, vedem Golgota, vedem praznicele, vedem mântuirea, acolo unde ele au fost de la început: afară din tabără, afară din lume. Căci noi nu putem fi și cu Biserica și cu lumea. Ci numai cu Biserica. Iar cu asta noi credem că nu facem nici o crimă contra Bisericii.

Bisericile și bisericuțele noastre - mai ales aici în Ardeal - sunt clădite, de regulă, afară din sat, pe o colină, pe un loc mai ridicat. S-a scris mult de unde vine acest lucru. Unii au spus că pentru primejdia focului. Alții, că străinii nu ne dădeau voie să ne clădim biserici în sat. Dar s-a aflat că lucrul acesta e vechi, așa zicând, de când e creștinătatea. El se află și în întregul Orient.

Clădirea bisericii afară din sat, e și aceasta o mărturie rămasă din vremile când creștinii și prin asta voiau să arate că Biserica, Golgota, mântuirea se află afară din tabără, afară din vuietul și duhul acestei lumi.

Bisericuța din deal ne strigă și ea: copiii mei, ieșiți din lume... veniți la mine și intrați la mine ieșind din lume!...

Iar dacă noi ostașii Domnului ascultăm acest glas, credem că nu suntem contra Bisericii.

Și dacă totuși lumea ne urăște - o, aceasta nu ne supără. Dimpotrivă, tocmai asta e pecetea și mărturia că suntem cu adevărat afară din tabără. Căci Domnul Isus a spus lămurit: lumea vă urăște, pentru că voi nu sunteți din lume.

Ura și prigoana lumii îi însoțesc pe copiii lui Dumnezeu până la ușa mormântului.

Ura și prigoana lumii ne va însoți și pe noi, copiii Lui din Oastea Lui, până la ușa mormântului - ca o mărturie că suntem cu adevărat în Biserica cea adevărată.

Om de o mare înțelepciune de la Duhul Sfânt, părintele Iosif căuta să lege sufletele fiilor săi duhovnicești nu numai de Biserica cea vie și adevărată ca un tot duhovnicesc - ci și de marile exemple ale înaintașilor ei sfinți.

Dintre acești mari înaintași - după cum am mai spus - el și-a ales ca modele îndeosebi două dintre cele mai strălucite nume din istoria Bisericii și anume pe sf. ap. Pavel și pe sf. Ioan Gură de Aur.

Iată ce scrie el despre sf. ap. Pavel la 29 iunie (ziua sfinților apostoli Petru și Pavel):

Sfântul Oastei: apostolul Pavel.

Un vechi obicei este că aproape toate breslele de oameni își au câte un sfânt păzitor. Un sfânt patron și protector. Spre pildă, corăbierii încă din vechime îl au pe sf. Cristofor, etc. Noi la Oastea Domnului Îl avem pe Isus Biruitorul. El este Păzitorul, Patronul și Conducătorul nostru. Iar dacă totuși, pe lângă Domnul și Mântuitorul nostru - e vorba să avem și noi un sfânt al Oastei, apoi acela, eu zic să fie sfântul și marele apostol Pavel.

Acum 4 ani, în primul congres al Oastei, eu am făcut o rânduială la Oaste. Și iată, acum mai fac o rânduială: sf. ap. Pavel să fie sfântul Oastei, apostolul Oastei. Sfântul și apostolul Oastei este apostolul Pavel pentru că în școala lui am învățat noi, ostașii Domnului, ostășia și nebunia pentru Hristos.

În școala ap. Pavel am învățat și eu ceea ce i-am învățat pe ostașii Domnului. El mi L-a arătat ca nimeni altul pe Isus Cel Răstignit. Și m-a trimis și pe mine pe la romanii, corintenii, filipenii, tesalonicenii din țara aceasta să le vestesc cu tărie pe Isus Cel Răstignit. De la el am învățat să mă cheltuiesc și pe mine însumi pentru vestirea Evangheliei și mântuirea altora (2 Cor. 12, 15).

De la apostolul Pavel avem Duhul Oastei, Duhul în care s-a făcut Oastea: dragostea, nebunia, jertfa pentru cauza lui Isus Cel Răstignit. El ne-a strigat mereu că nu vrea să știe nimic altceva între noi, decât pe Isus Cel Răstignit (1 Cor. 2, 2).

El ne-a pornit pe sate și orașe să-L vestim pe Domnul. El care a făcut 3.000 km pe jos, prin primejdii de moarte și osteneli supraomenești - el este sfântul și apostolul celor care colindă azi satele și orașele cu vestirea lui Isus Cel Răstignit.

Fiecare ostaș al Domnului trebuie să fie un ucenic al ap. Pavel, un învățăcel crescut în școala lui, plin de foc și îndrăzneală.

Fiecare ostaș să fie unul din frații epistolelor ap. Pavel și fiecare adunare și grupare de Oaste să fie câte un Efes, Tesalonic, Roma, Corint.

Sfinte apostol Pavel: în praznicul tău te rugăm cercetează-ți și pe frații tăi din Oastea Domnului. Căci iată Corintul, Roma, Efesul... au înviat din nou în țara noastră românească. Și ca odinioară, frații aceștia te așteaptă să vii în mijlocul lor cu duhul tău, cu focul tău. Așteaptă să le mai trimiți câte un Timotei.

Cercetează-ne, sfinte apostole, cu duhul tău. Întărește-ne cu duhul tău. Mângâie-ne cu duhul tău și te roagă Bunului nostru Mântuitor pentru lupta și izbânda noastră.

I. B. nr. 27 din 30 iunie 1935.

O altă precizare se impunea și anume cea privitoare la cultul Maicii Domnului. În legătură cu învinuirile ce i se aduceau cu privire la aceasta, părintele Iosif publică în Isus Biruitorul nr. 29 din 14 iulie 1935 următoarele:

La Ierusalim, în fața mormântului Preacuratei.

În Lumina Satelor, protopopul I. Moța de la Orăștie, ridică contra părintelui Iosif mărturie mincinoasă că n-a scris nici măcar 3 șiruri de închinare Maicii Domnului. Ca un răspuns la această minciună, dăm mai jos câteva rânduri luate - pe scurt - din cartea păr. Trifa: „Însemnări din călătoria la Ierusalim”.

„... Locul unde a fost îngropată vremelnic Sfânta Fecioară se păstrează până în ziua de azi la Ierusalim. Se află în partea de răsărit a orașului, pe drumul dintre Ierusalim și grădina Ghețimani.

Ne apropiem cu evlavie de locul unde apostolii au îngropat pe Preacurata Fecioară. Pe acest loc e azi o biserică ortodoxă, o biserică unică în felul ei, săpată și așezată fiind cu totul jos în adâncimea pământului. Pe dinafară nu se vede decât intrarea, un perete de zid puternic, aproape pătrat. Îți face impresia unei intrări într-o cetate subpământeană.

Dăm alături chipul cu intrarea în Sf. Mormânt al Maicii Domnului. În față se vede și o femeie îngenuncheată în rugăciune. Toți trecătorii creștini se închină în fața Sf. Mormânt. Un călugăr ne deschide ușa și intrăm cu evlavie în sf. biserică. Începem îndată a coborî în adânc. Pe un coridor săpat în stâncă coborâm 60 de trepte de marmură. Candelele licăresc ici și colo. Un fior te cuprinde coborând aceste trepte. Parcă cobori prin viața cea plină de durere și de zbucium a Maicii Preacurate. Candelele ce licăresc în întuneric sunt parcă nădejdile ce ardeau în viața Maicii Durerilor.

Sfârșind cu coborâtul treptelor deodată o lumină mare ne izbește. Spre răsărit în fața noastră se deschide un altar plin de lumină strălucitoare. Aici este locul unde Maica Sfântă a fost îngropată vremelnic. Lumina ce ne izbește după licăritul candelelor de pe trepte e parcă vestea de bucurie pusă în cântarea: Bucură-te Fecioară că Fiul tău a Înviat a treia zi din groapă și pe morți i-a ridicat... Lumina din adâncimea Bisericii e parcă gradația pusă în Acatistul Născătoarei: Bucură-te ceea ce te-ai născut cu zorile, fiindcă ești împodobită cu florile virtuților cerești și ai crescut cu soarele fiind încununată cu razele Dumnezeiescului dar...

Ne apropiem cu smerenie de locul unde a fost mormântul Preacuratei. Altarul este întreg din marmură roșie și străluce de mulțimea candelelor de aur și argint.

Locul unde a fost Sf. Mormânt e o încăpere mai mică în care - întocmai ca la Mormântul Mântuitorului încapi numai aplecându-te în genunchi.

Îngenunchem cu sufletul înfiorat și intrând rând pe rând sărutăm icoana adormirii așezată pe locul unde a fost Sf. Mormânt. Călugării veghează neîncetat și fac slujbe în acest preasfânt loc.

Doamne, ce lucruri de suflet înălțătoare vedem în toate părțile! Femei de prin toate țările și din toate neamurile și confesiunile vin mereu să se roage și să plângă lângă Mormântul Preacuratei.

În acest chip, la Mormântul Preacuratei se întâlnesc și se închină femei și popoare din toată lumea, fără deosebire de neam și confesiune. Întocmai ca în Biserica Sf. Mormânt al Mântuitorului, așa a voit Dumnezeu ca și lângă Mormântul Născătoarei să se strângă toate neamurile lumii atrase de lacrimile și de rugăciunile celei ce a fost Maica Durerilor, mai curată fără de asemănare și decât oamenii și decât îngerii.

În afară de cele sus amintite, mai este la Mormântul Preacuratei ceva ce mișcă sufletul. Acolo în adâncime, în apropierea Sf. Mormânt este și un izvor din care curge neîncetat apă limpede și curată ca cristalul. Lângă Mormântul Preacuratei izvorul pare a fi un izvor al darurilor, un izvor ce răsare din adâncimea vieții celei ce ne-a dat pe Izvorul Vieții. Ne apropiem de izvor aducându-ne aminte de cântările acatistului: Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, întărește-i, ceea ce ești izvor viu și îndestulat...

Ne apropiem și bem cu toții din apa izvorului ca dintr-un izvor viu și îndestulat...

Călugării spun că izvorul are darul tămăduirii bolilor și mulți bolnavi s-au tămăduit cu apa lui.

În adâncimea și tăcerea Sf. Mormânt, murmurul izvorului parcă e plânsul Maicii Domnului. Nu este pelerin care să nu plângă lângă Mormântul Preacuratei. Întocmai ca lângă Mormântul Mântuitorului și la Mormântul Preacuratei lasă închinătorii cele mai multe lacrimi.

Sosește vremea să plecăm afară. Ne apropiem încă odată de piatra Sf. Mormânt. Două femei străine venite cine știe de unde de prin depărtările Asiei, se roagă îngenuncheate în fața Sf. mormânt. Ochii lor sunt plini de lacrimi. Cine știe ce dureri își descopăr în fața celei ce a fost Maica Durerilor și acum e Maica Mângâierilor. Sărutăm și noi încă odată piatra tocită de lacrimile milioanelor de închinători care au fost pe aici. Ieșind afară un călugăr ne spune o legendă în legătură cu înmormântarea Preacuratei. Pe când duceau apostolii pe Preacurata spre Mormânt, fură atacați de o ceată de jidovi în inimile cărora ardea încă vechea ură contra Domnului Isus. În fruntea atacatorilor era un preot (rabin) și voiau să răstoarne sicriul purtat pe mâini de apostoli. Dar n-apucă preotul să se atingă de sicriu și îndată i se uscară mâinile, iar ceilalți hulitori orbiră. Hulitorii se căiră plângând cu amar și trecând în legea creștină se botezară recăpătându-și vederea iar preotul mâinile.

Iată am ajuns afară. Ne închinăm în fața intrării și ne depărtăm. Femeile care au fost cu noi în pelerinaj au mai venit și în alte zile să se roage aici la Mormântul Preacuratei. Într-o zi am văzut pe una care își citea acatistul Născătoarei îngenuncheată pe locul unde a stat corpul Preacuratei. Ce mare învrednicire! Ce mare dar!...

Astfel au trecut zilele verii anului 1935 de la Săptămâna Paștilor când a avut loc prima judecată a părintelui Iosif care s-a sfârșit cu sentința de osândire a lui și până toamna la săptămâna Crucii, când a avut loc - la 11 septembrie 1935 - a doua judecată.

Iată Procesul Verbal al Consistoriului Spiritual Mitropolitan din Sibiu luat în ședința din 11 sep. 1935 în care s-a dat Sentința nr. 4/1935:

Consistoriul Spiritual Mitropolitan Sibiu

Ședința din 11 sept. 1935 - Sentința nr. 4/1935

Prezenți: Președinte: Dr. Nicolae Stinghe; membri: Ioan Papp, Ioan Popescu, Dr. Iosif Ieremia, Dr. Andrei Buzdug, Acuzator: Gheorghe Maior, grefier: Traian Petrișor.

Ședința este deschisă la ora 12:20 în biroul Consistoriului Mitropolitan din Sibiu, conform prevederilor art. 259 din Reg. de procedură al Instanțelor disciplinare și judecătorești, al Bis. Ort. Române. La ordinea zilei este judecarea apelului prot. Iosif Trifa din Sibiu, a Consistoriului Spiritual Eparhial din Sibiu adusă în cauza disciplinară a prot. Iosif Trifa din Sibiu.

Se constată că procedura este îndeplinită.

Dr. Andrei Gâlea reclamant - și acuzatul preot Iosif Trifa.

Părțile fiind prezente, cauza se judecă. Membru Dr. Iosif Ieremia expune verbal raportul întocmit, conf. art. 153 și 253 din Regulament, asupra actelor de la dosar, după care se citește sentința Consistoriului Spiritual Eparhial din Sibiu și apelul înaintat contra acestei sentințe. Delegatul Consiliului Arhiepiscopesc, preot consilier arhiepiscopesc Dr. A. Gâlea, având cuvântul atrage atenția Consistoriului Spiritual Mitropolitan asupra actului de la dosar prin care preotul inculpat este dat în judecată Consistoriului Spiritual și insistă asupra gravității faptelor săvârșite de reclamat, prin care s-a făcut vinovat de delictul neascultării de chiriarhul său și ieșirea de sub ascultarea autorității bisericești.

În consecință cere respingerea apelului și menținerea sentinței primei instanțe.

Se dă cuvântul acuzatorului care, în concluziile scrise și depuse la dosar, arată netemeinicia motivelor invocate în apelul inculpatului și evidențează starea de drept și de fapt pe care se întemeiază sentința apelată a primei instanțe. Acuzatorul, în concluziile sale se ocupă de motivul invocat în apelul inculpatului că acest proces disciplinar ar fi urmarea unui conflict personal dintre inculpat și I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae ivit în jurul editării și administrării foilor Lumina Satelor și Oastea Domnului și dovedește cu acte aflate la dosar cum inculpatul preot Iosif Trifa s-a făcut vinovat de învinuirea ce i se aduce pentru care a fost pedepsit de către prima instanță: ieșirea de sub ascultarea ierarhului și a autorității bisericești.

Părintele Iosif Trifa - spune achizitoriul în rechizitoriul său - care i-a dat o încredințare atât de înaltă în biserică și i-a arătat toată dragostea părintească, a căutat în timpul din urmă prilej să se sustragă controlului autorității sale bisericești, voind să mute tipografia și foaia Oastea Domnului la București. Mulțumită vigilenței I.P.S. Sale, acest plan n-a reușit. Cu toate asigurările de supunere și ascultare date față de I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae și autoritatea bisericească, inculpatul I. Trifa găsește alte modalități neiertate pentru ca să dejoace încrederea și dragostea ce i s-a arătat.

Abia la câteva luni numai, după încercarea nereușită de a muta tipografia și foaia Oastea Domnului la București, în secret și fără știrea autorităților bisericești și a I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae, părintele I. Trifa cere organelor civile în drept organizarea tipografiei pe numele său. Ardea de dorul de a se ști singur stăpân pe tipografie și pe foaia Oastea Domnului. Văzând că pentru acest plan al său nu poate avea consimțământul I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae, la data de 30 dec. 1934, păr. Trifa s-a prezentat I.P.S. Sale însoțit de doi colaboratori ai săi din București, cu care netemeinicia - după relatările publicate în Lumina Satelor nr. 4 din 20 ian. 1935, - au adus vorba de tipografie și de gazete spunând că ar fi bine să se facă altă rânduială... să se lase o mai mare libertate... căci altfel păr. Trifa nu lucrează cu destulă însuflețire...

I.P.S. Sa a răspuns că de la început a acordat păr. Trifa cea mai largă libertate și nici nu-și poate da seama prin ce ar mai putea-o lărgi. S-a arătat gata să retragă pe acei ori acel colaborator cu care părintele zicea că nu poate lucra împreună. Dar cu toate acestea păr. Trifa nu s-a arătat mulțumit fiindcă dorea să i se recunoască tipografia ca proprietate a sa și ca Oastea să meargă tot după tipografie. Atunci I.P.S. Sa i-a arătat că nu-i poate lăsa Lucrarea în Oastea Domnului și la organele de propagandă ca un teren particular pe care să-l lucreze C. Sa în regie proprie ci i-a adus aminte cum a fost chemat la această Lucrare și din ce mijloace materiale s-a înjghebat tipografia. În firul rechizitoriului, acuzatul prezintă facsimilul unei chitanțe de 130.000 lei ce i-a primit inculpatul de la I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae.

Iată motivele pentru care păr. Iosif Trifa a ieșit de sub ascultarea ierarhului său și a autorității Bisericii sale: nerecunoașterea dreptului de proprietate asupra tipografiei și nerecunoașterea liberei dispuneri asupra mișcării Oastea Domnului. Acestea l-au făcut pe păr. Trifa să se retragă de la Lumina Satelor și Oastea Domnului și să-și dea demisia din postul ce-și avea la Arhiepiscopia de Alba Iulia și Sibiu - probabil în nădejdea că nu i se va primi această demisie, după cum reiese din declarațiile inculpatului. Prin motivul de boală invocat în cererea sa de demisionare voia doar să apere planul ce-l urmărea căci la câteva zile după demisie scotea o foaie nouă Isus Biruitorul, fără să aibă aprobarea canonică a autorității sale bisericești, și fără ca boala să-l stânjenească în redactarea acestei foi. Ocupându-se de afirmația din apelul păr. I. Trifa că înțelege să rămână în Biserică și că a căutat mereu numai înțelegerea, acuzatorul insistă asupra celor publicate în foaia Isus Biruitorul în care ostașii sunt îndemnați la rezistență față de autoritatea bisericească și cuprind aluzii răutăcioase și invective la adresa ierarhului său.

Păr. I. Trifa cheamă și ține adunări separate cu unii dintre ostași și trimite emisari la țară care caută să împrăștie între ostași duhul răzvrătirii și nesupunerii față de autoritatea bisericească. Toate acestea nu sunt semnele supunerii și a înțelegerii. În această atitudine de nepronunțarea sentinței primei instanțe, care sentință, prin stabilirea faptelor de care este învinuit și prin pedeapsa cu care a fost pedepsit ar fi trebuit să-l trezească la realitate să lase povârnișul spre care a alunecat. Dimpotrivă în foaia sa Isus Biruitorul critică sentința și pe membrii primului for de judecată, bagatelizând activitatea duhovnicească a trimișilor I.P.S. Sale în misiunile religioase și caută pe toate căile să provoace o atmosferă nefavorabilă congresului Oastea Domnului ținut sub conducerea I.P.S. Sale Mitropolitul Nicolae în ziua Pogorârii Duhului Sfânt din anul 1935. Chiar în ziua acestui congres păr. Trifa a ținut cu câțiva ostași o adunare aparte.

Acuzatorul, după cele spuse, conchide că apelul păr. Trifa nu este întemeiat și ca atare nu poate infirma sentința apelată. Starea de fapt și starea de drept a fost bine stabilită de către prima instanță și pedeapsa dată - caterisirea - este în sensul prevederilor canoanelor și a dispozițiilor regulamentare. Inculpatul nici după judecarea sa de către prima instanță n-a încercat să intre în ascultare față de Biserică și ierarhul său, ci stăruie pe același povârniș. Apelantul nu aduce în apelul său nici o probă de nevinovăție și în toată atitudinea sa nu se poate găsi nici un moment atenuant. Cere deci respingerea apelului și confirmarea întru toate a sentinței apelate.

Inculpatul, având cuvântul își susține întru toate apelul cu toate motivele invocate în apel. Își exprimă apoi părerea de rău că o chestiune atât de însemnată ca cea din jurul mișcării religioase Oastea Domnului este tratată atât de ironic de către păr. acuzator. Roagă Consistoriul Spiritual Mitropolitan să judece această chestiune dintr-un punct de vedere mai înalt bisericesc.

Din lunga expunere a acuzatorului iese ca un fir roșu la iveală chestiunea proprietății tipografiei Oastea Domnului. Modul și împrejurările în care a fost cumpărată de mine - spune inculpatul - sunt descrise în apel și în numeroasele anexe de la dosarul cauzei. Ca completare amintește că suma din care a cumpărat această tipografie provine în mare parte din vânzarea cărților sale și numai în parte provine din daniile ostașilor și ai altor binevoitori ai mișcării. Când inculpatul a ieșit din sanatoriu a găsit la administrația foilor și a tipografiei o datorie de un milion de lei, care trebuia plătită. În această situație, unul din colaboratorii săi, Dl. Lascarov Moldovanu a intervenit la guvernatorul de atunci a Băncii Naționale de unde a primit o subvenție de 80.000 lei. O altă subvenție de 130.000 lei - de care amintește acuzatorul în rechizitoriul său - a primit-o de la guvernul de atunci ca subvenție politică.

Cumpărarea tipografiei constituie un moment însemnat în mișcarea Oastea Domnului pentru a cărei înfăptuire inculpatul și-a expus sănătatea. Tocmai de aceea îl supără că tocmai în punctul acesta al activității sale este învinuit. În ceea ce privește celelalte învinuiri cu privire la activitatea sa misionară trebuie să i se recunoască că prin inițierea mișcării religioase Oastea Domnului a creat ceva folositor pentru Biserică. Un spirit creator nu poate fi încătușat în activitatea sa. „Eu - spune inculpatul - sunt un spirit creator și deci nu puteam și nu pot fi stingherit în activitatea mea prin măsuri înguste de ordin administrativ. Cauza conflictului - spune inculpatul - sunt colaboratorii mărunți care au informat fals pe I.P.S. Sa Mitropolitul Nicolae spunând că eu aș fi agonisit milioane la foile Lumina Satelor și Oastea Domnului”.

În ce privește libertatea de acțiune la care s-a referit inculpatul în cursul apărării sale, - la întrebarea ce i s-a pus în instanță - inculpatul precizează că înțelege a se supune ordinelor chiriarhului său în toate privințele, nu poate însă admite controlul îngust și sectant al celor mărunți.

La o altă întrebare pusă în instanță inculpatul precizează că el n-a primit de la început nici o administrație la foaia Lumina Satelor, toată administrația fiind făcută de păr. Morușca, actualul episcop al Americii și ajutoarele sale. Nesimțindu-se vinovat cu nimica cere să fie absolvit și rămâne sub ascultarea și controlul Bisericii.

Acuzatorul, având cuvântul în replică, înainte de toate ține să cerceteze afirmația inculpatului că rechizitoriul său ținut în instanță ar fi avut un caracter ironic. Rechizitoriul cuprinde descrierea și explicarea ținutei și activității pentru care a fost dat păr. Iosif Trifa în judecată. În legătură cu inculpatul că cumpărarea tipografiei constituie un punct însemnat al activității sale, acuzatorul face atent pe inculpat că daniile ce le-a primit pentru cumpărarea acelei tipografii nu-l îndrituiesc să se facă stăpân exclusiv pe această tipografie.

În această cauză mai mult interesează modul în care voia să se facă inculpatul; proprietar al acelei tipografii: încercarea de a muta tipografia la București și transferarea tipografiei pe numele său fără știrea și aprobarea chiriarhului său și a autorității sale bisericești. Aceste fapte constituie delictul ieșirii sale de sub ascultarea Bisericii, pentru care a fost pedepsit. Afirmația făcută în instanță de către inculpat că ar fi un spirit creator nu poate constitui un punct de apărare ci cel mult arată păcatul trufiei de care este cuprins inculpatul. În declarația inculpatului că înțelege să se supună ordinelor chiriarhului său rămânând sub ascultarea și controlul Bisericii este dezmințită de atitudinea ce a avut-o păr. Iosif Trifa de la declarația conflictului până azi. N-a dat nici o dovadă de reintrarea în ascultarea Bisericii, din contră perseverează în neascultare prin editarea foii Isus Biruitorul în care se cuprind aluzii răutăcioase la adresa autorității bisericești. După ce păr. Iosif Trifa nici prin apărarea sa făcută în instanță nu și-a putut dovedi nevinovăția, acuzatorul cere aprobarea sentinței primei instanțe.

Inculpatul, având ultimul cuvânt cere să se constate din tot ce a scris și publicat după demisia sa din postul de preot și după retragerea sa de la foile Lumina Satelor și Oastea Domnului dacă a îndemnat pe cineva să iese din ascultarea Bisericii. Din contră, se poate constata din ceea ce a publicat în acest răstimp că a îndemnat lumea să se atașeze la Biserică. Cere deci absolvarea sa de sub învinuirile ce i se aduc și spre apărarea sa depune la dosar pag. 5-6 din nr. 30/1935 al foii Isus Biruitorul.

Consistoriul Spiritual Mitropolitan, fiind luminat, se retrage pentru deliberare.

Având în vedere actele de la dosar,

având în vedere sentința primei instanțe și apelul intrat în contra acestei sentințe,

având în vedere concluziile acuzatorului,

având în vedere apărarea verbală susținută în instanță a inculpatului,

având în vedere că prin încercarea de a-și însuși dreptul de proprietate asupra tipografiei Oastea Domnului și prin refuzul de a face o dare de seamă asupra gestiunii de la Lumina Satelor și Oastea Domnului, după cum i-a cerut autoritatea bisericească, iar prin publicarea foii Isus Biruitorul fără autorizația canonică a autorității bisericești, deși asupra acestei îndatoriri i s-a atras în mod special atențiunea și prin defăimarea în această foaie a chiriarhului său și a autorității sale bisericești precum și prin îndemnul dat ostașilor de a-l urma în această neascultare față de autoritatea bisericească.

Inculpatul s-a făcut vinovat de delictele stabilite în sarcina sa de către prima instanță,

având în vedere că inculpatul nici după aducerea sentinței primei instanțe nu a dat dovadă de îndreptare,

având în vedere că sentința primei instanțe este dată în conformitate cu prevederile canonice și regulamentare ale Bisericii,

Consistoriul Spiritual Mitropolitan în unanimitate aduce următoarea

Sentință:

Consistoriul Spiritual Mitropolitan respinge apelul înaintat și confirmă întru toate și pentru aceleași motive, sentința nr. 16/1935 a Consistoriului Spiritual Eparhial din Sibiu, adusă în cauză disciplinară preotului Iosif Trifa din Sibiu.

Dată și pronunțată în ședința publică azi la 11 septembrie 1935, cu drept de recurs în 30 de zile de la primirea sentinței.

Președinte /ss/ Dr. Nicolae Stinghe

Acuzator/ss/Gheorghe Maior

Membri /ss/ Ioan Papp

Grefier /ss/ Traian Petrișor

/ss/ Ioan Popescu

/ss/ Dr. Iosif Ieremia

/ss/ Dr. Andrei Buzdug

Declarația făcută de păr. Trifa în ședința Consistoriului Spiritual Mitropolitan în cursul apărării sale care declarație s-a trecut în sentință foarte sumar:

„...înțeleg să reintru în ascultare ierarhică astfel: cu întreaga mea creație și înfăptuire de la Oastea Domnului: tipografie, librărie, foaie, editură de cărți, etc. intru în controlul și supravegherea spirituală, canonică, dogmatică, bisericească a Bisericii și a superiorilor mei, supunând foaia controlului și cenzurii bisericești și luând înțelegere și binecuvântare în toate inițiativele mișcării, cerând însă să am libertate în creația și înfăptuirea mea, fără acel jignitor amestec administrativ care a cauzat tulburarea trecută.

Creația și înfăptuirea de la Oastea Domnului (tipografie, librărie, foaie) este rodul muncii și jertfirii sănătății mele și cred că sunt în drept să am libertate în această înfăptuire. Aceasta tocmai pentru a putea lucra cu și mai multă izbândă. De când e lumea așa a fost că orice spirit creator a avut lipsă de libertate, de creație și înfăptuiri. Această libertate o cer și eu în cadrul strict al controlului spiritual, canonic, dogmatic al Bisericii și superiorilor mei...”

Sufletul nevinovat se înșală totdeauna când are de-a face cu oamenii și judecățile lor...

Știindu-se nevinovat el crede la izbânda cauzei sale drepte și în valoarea argumentelor lui. Nici nu se poate gândi că aceste adevăruri ar putea fi călcate în picioare și nesocotite, - până ce se dă sentința. Abia atunci vede el ce sunt oamenii lumii și ce fel de judecată fac ei.

Așa și părintele Iosif... A crezut atât de puternic în dreptatea cauzei sale... A fost atât de sigur de argumentele sale... a fost atât de convins de importanța realizărilor sale, - încât nici o clipă nu s-a îndoit de recunoașterea acestora.

Pe de altă parte era atât de încrezător în capacitatea de discernământ a oamenilor Bisericii și de importanța problemei pentru Biserică, - încât nu și-ar fi putut niciodată închipui ca să nu se pună aceste valori mai presus de orice interes personal și ambiția de moment.

Dar, din felul în care au decurs lucrurile în acest al doilea proces de la Sibiu, - omul trimes de Dumnezeu a înțeles că sentința lui fusese dată înainte de proces... Că osândirea lui fusese și hotărâtă mai dinainte de prima judecată...

Ședințele acelea aveau rostul numai de a arunca praf în ochii oamenilor; de a-i orbi pe cei lesne crezători. Întocmai ca judecata Mântuitorului, a Cărui moarte fusese hotărâtă cu mult mai înainte de procesul Său (Ioan 11, 47-53).

Slăvit să fie Domnul!

Meditații :

Clevetirea face rău la trei inși deodată:

celui bârfit,

celui care ascultă

și mai cu seamă celui ce bârfește.

Sf. Vasile cel Mare

Bârfitorul mănâncă pe fratele său și mușcă pe aproapele său.

Sf. Ioan Gură de Aur