Câteva din opreliștile pe care le pune Oastea Domnului
Pr. Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului
Țin și aici să spun îndată că Oastea Domnului nu e numai o luptă contra bețiilor și sudalmelor, ci e o luptă contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beție. Oare mânia nu este și ea un fel de beție? Și oare desfrânarea nu este și ea un fel de beție? Și oare lăcomia, zgârcenia, pizma nu sunt și ele tot un fel de beții? Un bun ostaș al lui Hristos trebuie să se ferească de toate cele șapte păcate grele, de moarte: trufia, desfrânarea, pizma, lăcomia între care e și beția, hoția, iubirea de argint, mânia, zgârcenia, lenea.
Lupta noastră e îndreptată mai ales contra bețiilor și înjurăturilor după ce mai ales aceste două patimi fac stricăciunile cele mai mari în popor și după ce cu aceste două patimi câștigă Satana cele mai multe suflete.
Reguli cu privire la băuturile alcoolice
Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei sunt următoarele:
Un bun ostaș al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-o dată cu totul de orice fel de băuturi alcoolice. Omul poate trăi și fără băuturi îmbătătoare (ba încă trăiește mai mult și mai bine).
Avându-se în vedere faptul că în țara noastră sunt peste 500 de mii de podgoreni pentru care ar fi prea grea opreliștea să nu-și guste vinul, li s-ar deschide cu totul ușa intrării în mișcarea noastră religioasă; avându-se în vedere și faptul că ap. Pavel a sfătuit pe Timotei să folosească puțin vin pentru desele sale îmbolnăviri (1 Tim. 5, 23)... lăsăm și noi aici folosința unui pahar de vin curat. Punem însă îndată condiția ca acest pahar să nu treacă în alte pahare, să nu fie o ușă deschisă spre alte pahare, spre beție. Punem îndată aici cuvintele sf. Ioan Gură de Aur: Vinul este de la Dumnezeu, beția de la diavolul... cel dintâi pahar este al lui Dumnezeu, celelalte ale diavolului. Un pahar de vin este destul pentru caz de osteneală și boală.
1 - Pe cei pătimași, pe cei bețivi, pentru că în cei pătimași băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire și stăpânire. Pentru bețivi, cel dintâi pahar deschide larg ușa spre beție.
Pentru cei pătimași nu este o altă cale de scăpare decât ruperea de orice fel de băutură pentru totdeauna.
2 - Oastea Domnului oprește apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toți cei necăsătoriți (fie juni, fie văduvi), pentru că aceștia trebuie să stăruiască în virtutea înfrânării poftelor. Băuturile alcoolice sunt cel mai mare dușman al acestei virtuți. Virtutea înfrânării poftelor se potrivește cu alcoolul întocmai ca uleiul cu focul. E ca și când ai pune foc în ulei. „Nu beți vin în care este desfrânare” - zice ap. Pavel (Efes. 5, 18).
Un ostaș al Domnului nu va umbla pe la cârciumi și nu va gusta nici un fel de băuturi pe la cârciumi, pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari.
Acestea ar fi pe scurt regulile cu băuturile. Spun adevărat că ani de zile m-am frământat cu dezlegarea lor și tremur și acum să nu fi greșit cu precizarea lor. Ca un munte de fier parcă apasă asupra conștiinței mele întrebarea: Oare nu cumva am lăsat o ușiță deschisă pentru ispita Satanei? Băgați de seamă căci paharul de vin pe care l-am lăsat poate fi o ușă deschisă pentru Satana, poate fi mărul din Grădina Edenului. Satana-i viclean mare. Dacă are o ușiță deschisă, apoi cu zi cu noapte umblă și se viclenește cum ar putea-o lărgi ca să intre prin ea. Aici vă voi spune o mult grăitoare istorioară:
Doi bătrâni, un moșneag și o babă, luară hotărârea să se lase de băutură că prea tare caliciseră din pricina asta. Își lăsară însă voie să bea aldămaș când ar cumpăra sau ar vinde ceva, căci doar târg fără aldămaș unde s-a mai pomenit?...
Hotărârea o ținură bătrânii o săptămână-două, dar gura tare le ardea după rachiu. Atunci baba prinse o găină și zice către moșneag:
- Știi ce? M-am gândit să-ți vând ție găina mea.
- Bine te-ai gândit, răspunse moșneagul. Făcură târg și băură aldămașul. În ziua cealaltă, bătrânul prinse cocoșul și-l vându babei și iară băură aldămaș. Și tot așa merseră târgurile între ei până când nemaiavând bani de aldămaș începură a face târg cu cârciumarul, până când își băură și hainele de pe ei și ajunseră în drum.
Decât astfel să vă înșele și pe voi Satana, decât să aveți veșnic o ușă deschisă, eu zic: Mai bine închideți ușa de tot; lepădați-vă de orice fel de băutură îmbătătoare.
Închei, spunând încă odată: Un ostaș al Domnului face cel mai bine dacă se leapădă de orice fel de băuturi alcoolice. Total și pentru totdeauna.
Reguli despre petreceri
Un ostaș al Domnului nu se duce la petreceri, jocuri și baluri, pentru că așa cum se fac petrecerile în ziua de azi (cu beții și jocuri nebune), sunt aproape cu totul atrase de diavolul în slujba lui. Sunt destule alte societăți care se întrec în a face jocuri și baluri pe seama membrilor lor (după o astfel de petrecere am văzut astă vară mame culegându-și fiii - membrii ai societății - de prin cele cârciumi și șanțuri).
Societatea noastră nu se ocupă cu aranjări de petreceri și baluri. Petrecerea noastră e să ne întâlnim mereu în Domnul: să ne petrecem citind în Scripturi, în cărți și gazete bune, să cântăm cântări duhovnicești, ascultând pe ap. Pavel care zice: „Nu beți vin în care este desfrânare, ci vă umpleți de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în lăudări și cântări duhovnicești” (Efes. 5, 18-19).
Veniturile curate despre care se vorbește că le au petrecerile sunt aproape toate ale diavolului.
Un ostaș al Domnului va merge numai la petrecerile din care lipsește băutura și jocul (concerte, teatre frumoase). Asemenea și la ospețe, un ostaș al Domnului va lua parte numai până când ține partea în care nu s-a amestecat diavolul.
Un ostaș al Domnului nu va merge niciodată prin șezătorile, clăcile și strânsurile ce se fac mai ales iarna, pe la cârciumi, sau pe la casele oamenilor. Nu va merge pentru că și pe acestea le-a atras diavolul în slujba lui. Șezătorile de azi sunt pline de alcool, de vorbe murdare și jocuri după care Satana seceră roadă bogată.
Peste tot, un ostaș al Domnului se va păzi de orice strânsură în care stăpânește duhul acestei lumi. „Căci oricine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaș lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4).
Peste tot, în privința întrebării: Unde poate merge un ostaș al Domnului?, recomandăm următoarea regulă:
De câte ori un ostaș e nedumerit asupra acestei întrebări, să se întrebe: Oare merge și Domnul cu mine la cârciumă? Nu. Atunci nu merg nici eu. Oare stă Domnul cu mine acolo unde se grăiesc vorbe urâte și murdare? Nu. Atunci nu stau nici eu. Un ostaș al Domnului poate merge numai acolo unde merge și Domnul cu el.
Aici voi spune o istorioară:
Odată, un mire a chemat la ospăț pe un prieten al lui.
- Te ascult, dragă prietene, a zis chematul, dar numai cu condiția dacă mă lași să aduc cu mine și pe un alt prieten al meu.
- Cu tot dragul - a răspuns mirele. În vremea ospățului, după ce s-a terminat slujba cununiei și masa (adică înainte de a începe îmbătările și vorbele ușoare), chematul s-a ridicat să plece.
- Cum se poate să pleci așa curând? - a întrebat mirele.
- Nu pot să rămân mai departe - a răspuns cel chemat. Prietenul de care ți-am spus când m-ai invitat este Domnul și Acest Prieten nu vrea să rămână mai departe, iar eu ascult de El și mă duc cu El...
Reguli despre sudalme, înjurături...
Un ostaș al Domnului nu înjură și nu folosește nici un fel de cuvânt de sudalmă. Despre acest păcat scriem pe larg și în altă parte.
Aici voi spune numai atât că înjurătura este cel mai fioros și grozav păcat. Despre acest păcat zice Evanghelia că toate păcatele se vor ierta fiilor oamenilor și hulele oricâte le vor grăi, dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertare în veci, ci este vinovat Judecății de veci (Marcu 3, 28-29).
Despre Satana se știe că este un răsculat și hulitor împotriva lui Dumnezeu și el umblă să atragă în acest păcat și pe oameni. Suduitorul este un trecut în tabăra Satanei. Suduitorul este și el un hulitor pe față împotriva lui Dumnezeu. Văzut-ați pe suduitorul de cele sfinte cum în decursul fioroaselor înjurături își ridică mâinile și privirea spre cer ca și când ar amenința pe cineva de acolo? El este - ca și Satana - un răsculat pe față, un hulitor împotriva lui Dumnezeu.
Cei ce suduie, nu numai în Oastea Domnului n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoși din rândurile creștinilor.
Reguli despre fumat...
Un ostaș al Domnului nu fumează. De ce?
Întâi pentru că fumatul este un lucru urât și urâcios. Îl rog pe fiecare fumător să se gândească și să se întrebe oare ar putea sta cu țigara în gură în fața Mântuitorului? Oare rămâne, petrece și călătorește împreună cu noi Domnul când întruna tot pufăim și scuipăm?
Fumatul trebuie apoi lepădat pentru că el devine o patimă, o plăcere care întrece și biruie plăcerea cea religioasă. De dimineața, de când se scoală până noaptea ce adoarme, fumătorul e veșnic tot cu gândul la plăcerea tabacului. Oare lucru bun este acesta?
Fumatul trebuie înlăturat și pentru că noi suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu de fiecare ban ce-l cheltuim. Noi nu suntem stăpânii, ci suntem numai administratorii averilor și banilor noștri.
Ce vom răspunde oare în fața Domnului Dumnezeu despre banii ce i-am cheltuit pe tutun? Și eu am fost odată fumător, dar m-am lăsat de fumat de când, mergând odată iarna pe drum cu țigara în gură, am întâlnit pe o sărmană fetiță ce tremura de frig. Ghetele îi erau rupte și printr-un loc i se vedeau degetele degerate și umflate de ger. Atunci am scos tabachera din buzunar și am aruncat-o în mijlocul drumului, strigând: Oare asta-i Evanghelia lui Hristos?... eu să cheltuiesc mii de lei pentru o patimă rea în vreme ce picioarele săracilor și nevoiașilor îngheață de frig?
Câți creștini sunt care nu se îndură să facă milostenie, se lipsesc de o Biblie, de o gazetă bună, de cărți cu hrană sufletească dar pentru tutun dau mii de lei pe an! Oare lucru bun este acesta?
Fumatul nu e de la Dumnezeu, ci e de la cel rău. Căci dacă Dumnezeu ar fi lăsat omului și fumatul, apoi desigur ar fi lăsat în mașinăria corpului nostru ceva rânduială și pentru treaba asta. I-ar fi lăsat omului în creștetul capului un horn, un coș prin care să iese fumul de tutun, pentru că nici gura, nici nasul n-au fost făcute să facem din ele niște coșuri pentru fumul de tutun.
De încheiere amintesc încă odată: un ostaș nu trăiește din opreliști, ci din puterea Duhului.
- Ce, te-a oprit Oastea să bei și să-ți petreci? - a fost întrebat un ostaș.
- Pe mine dragii mei, - a răspuns ostașul - nu m-a oprit Oastea, ci mi s-au deschis ochii cei sufletești să văd orbia și nebunia în care am trăit.