Câteva din opreliştile pe care le pune Oastea Domnului

Ţin şi aici să spun îndată că Oastea Domnului nu e numai o luptă contra beţiilor şi sudalmelor, ci e o luptă contra tuturor patimilor rele, pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţie. Oare mânia nu este şi ea un fel de beţie? Şi oare desfrânarea nu este şi ea un fel de beţie? Şi oare lăcomia, zgârcenia, pizma nu sunt şi ele tot un fel de beţii? Un bun ostaş al lui Hristos trebuie să se ferească de toate cele şapte păcate grele, de moarte: trufia, desfrânarea, pizma, lăcomia între care e şi beţia, hoţia, iubirea de argint, mânia, zgârcenia, lenea.

Lupta noastră e îndreptată mai ales contra beţiilor şi înjurăturilor după ce mai ales aceste două patimi fac stricăciunile cele mai mari în popor şi după ce cu aceste două patimi câştigă Satana cele mai multe suflete.

Reguli cu privire la băuturile alcoolice

Cu privire la băuturile alcoolice, regulile Oastei sunt următoarele:

Un bun ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se rupe dintr-o dată cu totul de orice fel de băuturi alcoolice. Omul poate trăi şi fără băuturi îmbătătoare (ba încă trăieşte mai mult şi mai bine).

Avându-se în vedere faptul că în ţara noastră sunt peste 500 de mii de podgoreni pentru care ar fi prea grea opreliştea să nu-şi guste vinul, li s-ar deschide cu totul uşa intrării în mişcarea noastră religioasă; avându-se în vedere şi faptul că ap. Pavel a sfătuit pe Timotei să folosească puţin vin pentru desele sale îmbolnăviri (1 Tim. 5, 23)... lăsăm şi noi aici folosinţa unui pahar de vin curat. Punem însă îndată condiţia ca acest pahar să nu treacă în alte pahare, să nu fie o uşă deschisă spre alte pahare, spre beţie. Punem îndată aici cuvintele sf. Ioan Gură de Aur: Vinul este de la Dumnezeu, beţia de la diavolul... cel dintâi pahar este al lui Dumnezeu, celelalte ale diavolului. Un pahar de vin este destul pentru caz de osteneală şi boală.

1 - Pe cei pătimaşi, pe cei beţivi, pentru că în cei pătimaşi băutura a stricat cu totul orice hotar de oprire şi stăpânire. Pentru beţivi, cel dintâi pahar deschide larg uşa spre beţie.

Pentru cei pătimaşi nu este o altă cale de scăpare decât ruperea de orice fel de băutură pentru totdeauna.

2 - Oastea Domnului opreşte apoi de la orice fel de băuturi alcoolice pe toţi cei necăsătoriţi (fie juni, fie văduvi), pentru că aceştia trebuie să stăruiască în virtutea înfrânării poftelor. Băuturile alcoolice sunt cel mai mare duşman al acestei virtuţi. Virtutea înfrânării poftelor se potriveşte cu alcoolul întocmai ca uleiul cu focul. E ca şi când ai pune foc în ulei. „Nu beţi vin în care este desfrânare” - zice ap. Pavel (Efes. 5, 18).

Un ostaş al Domnului nu va umbla pe la cârciumi şi nu va gusta nici un fel de băuturi pe la cârciumi, pentru că acolo sunt ispitele cele mai mari.

Acestea ar fi pe scurt regulile cu băuturile. Spun adevărat că ani de zile m-am frământat cu dezlegarea lor şi tremur şi acum să nu fi greşit cu precizarea lor. Ca un munte de fier parcă apasă asupra conştiinţei mele întrebarea: Oare nu cumva am lăsat o uşiţă deschisă pentru ispita Satanei? Băgaţi de seamă căci paharul de vin pe care l-am lăsat poate fi o uşă deschisă pentru Satana, poate fi mărul din Grădina Edenului. Satana-i viclean mare. Dacă are o uşiţă deschisă, apoi cu zi cu noapte umblă şi se vicleneşte cum ar putea-o lărgi ca să intre prin ea. Aici vă voi spune o mult grăitoare istorioară:

Doi bătrâni, un moşneag şi o babă, luară hotărârea să se lase de băutură că prea tare caliciseră din pricina asta. Îşi lăsară însă voie să bea aldămaş când ar cumpăra sau ar vinde ceva, căci doar târg fără aldămaş unde s-a mai pomenit?...

Hotărârea o ţinură bătrânii o săptămână-două, dar gura tare le ardea după rachiu. Atunci baba prinse o găină şi zice către moşneag:

- Ştii ce? M-am gândit să-ţi vând ţie găina mea.

- Bine te-ai gândit, răspunse moşneagul. Făcură târg şi băură aldămaşul. În ziua cealaltă, bătrânul prinse cocoşul şi-l vându babei şi iară băură aldămaş. Şi tot aşa merseră târgurile între ei până când nemaiavând bani de aldămaş începură a face târg cu cârciumarul, până când îşi băură şi hainele de pe ei şi ajunseră în drum.

Decât astfel să vă înşele şi pe voi Satana, decât să aveţi veşnic o uşă deschisă, eu zic: Mai bine închideţi uşa de tot; lepădaţi-vă de orice fel de băutură îmbătătoare.

Închei, spunând încă odată: Un ostaş al Domnului face cel mai bine dacă se leapădă de orice fel de băuturi alcoolice. Total şi pentru totdeauna.

Reguli despre petreceri

Un ostaş al Domnului nu se duce la petreceri, jocuri şi baluri, pentru că aşa cum se fac petrecerile în ziua de azi (cu beţii şi jocuri nebune), sunt aproape cu totul atrase de diavolul în slujba lui. Sunt destule alte societăţi care se întrec în a face jocuri şi baluri pe seama membrilor lor (după o astfel de petrecere am văzut astă vară mame culegându-şi fiii - membrii ai societăţii - de prin cele cârciumi şi şanţuri).

Societatea noastră nu se ocupă cu aranjări de petreceri şi baluri. Petrecerea noastră e să ne întâlnim mereu în Domnul: să ne petrecem citind în Scripturi, în cărţi şi gazete bune, să cântăm cântări duhovniceşti, ascultând pe ap. Pavel care zice: „Nu beţi vin în care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, în lăudări şi cântări duhovniceşti” (Efes. 5, 18-19).

Veniturile curate despre care se vorbeşte că le au petrecerile sunt aproape toate ale diavolului.

Un ostaş al Domnului va merge numai la petrecerile din care lipseşte băutura şi jocul (concerte, teatre frumoase). Asemenea şi la ospeţe, un ostaş al Domnului va lua parte numai până când ţine partea în care nu s-a amestecat diavolul.

Un ostaş al Domnului nu va merge niciodată prin şezătorile, clăcile şi strânsurile ce se fac mai ales iarna, pe la cârciumi, sau pe la casele oamenilor. Nu va merge pentru că şi pe acestea le-a atras diavolul în slujba lui. Şezătorile de azi sunt pline de alcool, de vorbe murdare şi jocuri după care Satana seceră roadă bogată.

Peste tot, un ostaş al Domnului se va păzi de orice strânsură în care stăpâneşte duhul acestei lumi. „Căci oricine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4, 4).

Peste tot, în privinţa întrebării: Unde poate merge un ostaş al Domnului?, recomandăm următoarea regulă:

De câte ori un ostaş e nedumerit asupra acestei întrebări, să se întrebe: Oare merge şi Domnul cu mine la cârciumă? Nu. Atunci nu merg nici eu. Oare stă Domnul cu mine acolo unde se grăiesc vorbe urâte şi murdare? Nu. Atunci nu stau nici eu. Un ostaş al Domnului poate merge numai acolo unde merge şi Domnul cu el.

Aici voi spune o istorioară:

Odată, un mire a chemat la ospăţ pe un prieten al lui.

- Te ascult, dragă prietene, a zis chematul, dar numai cu condiţia dacă mă laşi să aduc cu mine şi pe un alt prieten al meu.

- Cu tot dragul - a răspuns mirele. În vremea ospăţului, după ce s-a terminat slujba cununiei şi masa (adică înainte de a începe îmbătările şi vorbele uşoare), chematul s-a ridicat să plece.

- Cum se poate să pleci aşa curând? - a întrebat mirele.

- Nu pot să rămân mai departe - a răspuns cel chemat. Prietenul de care ţi-am spus când m-ai invitat este Domnul şi Acest Prieten nu vrea să rămână mai departe, iar eu ascult de El şi mă duc cu El...

Reguli despre sudalme, înjurături...

Un ostaş al Domnului nu înjură şi nu foloseşte nici un fel de cuvânt de sudalmă. Despre acest păcat scriem pe larg şi în altă parte.

Aici voi spune numai atât că înjurătura este cel mai fioros şi grozav păcat. Despre acest păcat zice Evanghelia că toate păcatele se vor ierta fiilor oamenilor şi hulele oricâte le vor grăi, dar cine va huli asupra Duhului Sfânt nu are iertare în veci, ci este vinovat Judecăţii de veci (Marcu 3, 28-29).

Despre Satana se ştie că este un răsculat şi hulitor împotriva lui Dumnezeu şi el umblă să atragă în acest păcat şi pe oameni. Suduitorul este un trecut în tabăra Satanei. Suduitorul este şi el un hulitor pe faţă împotriva lui Dumnezeu. Văzut-aţi pe suduitorul de cele sfinte cum în decursul fioroaselor înjurături îşi ridică mâinile şi privirea spre cer ca şi când ar ameninţa pe cineva de acolo? El este - ca şi Satana - un răsculat pe faţă, un hulitor împotriva lui Dumnezeu.

Cei ce suduie, nu numai în Oastea Domnului n-au ce căuta, ci ei ar trebui scoşi din rândurile creştinilor.

Reguli despre fumat...

Un ostaş al Domnului nu fumează. De ce?

Întâi pentru că fumatul este un lucru urât şi urâcios. Îl rog pe fiecare fumător să se gândească şi să se întrebe oare ar putea sta cu ţigara în gură în faţa Mântuitorului? Oare rămâne, petrece şi călătoreşte împreună cu noi Domnul când întruna tot pufăim şi scuipăm?

Fumatul trebuie apoi lepădat pentru că el devine o patimă, o plăcere care întrece şi biruie plăcerea cea religioasă. De dimineaţa, de când se scoală până noaptea ce adoarme, fumătorul e veşnic tot cu gândul la plăcerea tabacului. Oare lucru bun este acesta?

Fumatul trebuie înlăturat şi pentru că noi suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu de fiecare ban ce-l cheltuim. Noi nu suntem stăpânii, ci suntem numai administratorii averilor şi banilor noştri.

Ce vom răspunde oare în faţa Domnului Dumnezeu despre banii ce i-am cheltuit pe tutun? Şi eu am fost odată fumător, dar m-am lăsat de fumat de când, mergând odată iarna pe drum cu ţigara în gură, am întâlnit pe o sărmană fetiţă ce tremura de frig. Ghetele îi erau rupte şi printr-un loc i se vedeau degetele degerate şi umflate de ger. Atunci am scos tabachera din buzunar şi am aruncat-o în mijlocul drumului, strigând: Oare asta-i Evanghelia lui Hristos?... eu să cheltuiesc mii de lei pentru o patimă rea în vreme ce picioarele săracilor şi nevoiaşilor îngheaţă de frig?

Câţi creştini sunt care nu se îndură să facă milostenie, se lipsesc de o Biblie, de o gazetă bună, de cărţi cu hrană sufletească dar pentru tutun dau mii de lei pe an! Oare lucru bun este acesta?

Fumatul nu e de la Dumnezeu, ci e de la cel rău. Căci dacă Dumnezeu ar fi lăsat omului şi fumatul, apoi desigur ar fi lăsat în maşinăria corpului nostru ceva rânduială şi pentru treaba asta. I-ar fi lăsat omului în creştetul capului un horn, un coş prin care să iese fumul de tutun, pentru că nici gura, nici nasul n-au fost făcute să facem din ele nişte coşuri pentru fumul de tutun.

De încheiere amintesc încă odată: un ostaş nu trăieşte din oprelişti, ci din puterea Duhului.

- Ce, te-a oprit Oastea să bei şi să-ţi petreci? - a fost întrebat un ostaş.

- Pe mine dragii mei, - a răspuns ostaşul - nu m-a oprit Oastea, ci mi s-au deschis ochii cei sufleteşti să văd orbia şi nebunia în care am trăit.