Câteva reguli
Pr. Iosif Trifa - Ce este Oastea Domnului
Pentru cei care au intrat și cei care vreau să intre în Oastea Domnului
Ținem să spunem îndată că Oastea Domnului nu e o înșirare de reguli și regulamente lungi despre ce trebuie să facă și ce să nu facă cei care au intrat și cei ce vreau să intre în Oaste. În deosebire de acestea, noi punem apăsul pe adâncirea vieții sufletești, în Evanghelie, în Jertfa Crucii; pe întărirea și creșterea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieții cu aluatul Evangheliei, pe o arătură mai adâncă în pământul inimii noastre. Fără de acestea, toate regulamentele și poruncile sunt „sarcini grele de purtat” (Luca 11, 46); sunt „litera care omoară”, pentru că lipsește din ea „duhul care dă viață” și dă omului dar și putere să iese din păcate (2 Cor. 3, 6).
Cea mai slabă predică e aceea care întruna tot spune: Fă ceea și ceea și nu fă ceea și ceea... Cei mai mulți oameni cunosc răul, dar n-au putere să facă binele. De această putere au lipsă.
Vom da și noi anumite reguli și cerințe, dar ne vom sili ca aceste cerințe să fie însoțite și de duhul care să le dea putere. Vom da pe scurt numai principalele cerințe și reguli ce se cer de la cei care au intrat și de la cei care vreau să intre în Oastea Domnului.
Cine intră în armată începe o viață nouă...
Cea dintâi cerință pentru un ostaș al Domnului o vom spune în legătură cu o asemănare. Când cineva e recrutat și pleacă în armată, o rupe dintr-o dată cu traiul ce l-a avut. Îndată ce intră în armată, el începe o altfel de viață, un altfel de trai; el începe un fel nou de a trăi, el începe o viață nouă. Aceasta e cea dintâi cerință și pentru cei din Oastea Domnului.
Când pleci să intri în armata Domnului trebuie să o rupi dintr-o dată cu felul de trai ce l-ai avut. Trebuie să începi o altfel de viață: o viață nouă, o viață schimbată.
Cea dintâi cerință a intrării în Oastea Domnului este ruperea dintr-o dată cu duhul acestei lumi și cu păcatele ei. Văzut-ați feciorii când pleacă la armată cum își iau rămas bun și se despart de fetele din sat? Așa și cei ce pleacă în Oastea Domnului trebuie să se despartă pentru totdeauna de cele șapte fete ale diavolului: trufia, desfrânarea, pizma, lăcomia (între care e și beția), mânia, zgârcenia, lenea.
O intrare în Oastea Domnului fără schimbarea vieții n-ajunge nimic. Aceasta e schimbarea cea mare ce l-a ajuns pe Saul în drumul Damascului și din Saul l-a făcut Pavel, din prigonitor apostol. Aceasta este schimbarea cea mare care trebuie să dea și celor ce intră în Oastea Domnului altă inimă și altă simțire, alți ochi și altă vedere, altă gură și alte umblări. Aceasta e schimbarea cea mare pe care o cerea Mântuitorul lui Nicodim spunându-i că trebuie să se nască din nou (Ioan 3, 7); să înceapă o viață nouă.
Știi tu ce înseamnă a te naște din nou? A te naște din nou înseamnă cuvintele sf. Ioan Gură de Aur: Nu e de-ajuns să te naști creștin, ci trebuie să te și faci creștin.
A te naște din nou înseamnă să înțelegi și să primești darul Crucii de pe Golgota și prin acest dar omul tău cel vechi să se răstignească împreună cu Isus (Rom. 6, 6)... ca să mori față de păcat și să viezi lui Dumnezeu prin Isus Hristos (Rom. 6, 11).
A te naște din nou înseamnă a pune aluat nou în făina vieții tale, din care să iese o viață nouă, o frământătură nouă (1 Cor. 5, 7).
Aceasta este ceea ce se cheamă renaștere sufletească și aceasta este lupta Oastei.
„Nu puteți sluji la doi domni; și lui Dumnezeu și lui mamona”, a zis Mântuitorul (Luca 16, 13). Cel ce intră în Oastea Domnului trebuie să slujească numai Domnului, altcum intrarea lui în Oaste, n-ajunge nimic. „Nimenea slujind ca ostaș nu se încurcă cu lucruri lumești, dacă vrea să placă celui ce l-a înscris la Oaste” (2 Tim. 2, 4).
Să luăm pildă de ascultare de la Mântuitorul. Întreaga viață a Mântuitorului a fost o viață de ascultare față de Tatăl Său; de o ascultare până la moartea Crucii. Peste această ascultare se pogoară darul și harul Duhului Sfânt. Când trăiești o viață de ascultare, de supunere și de încredere în Domnul, viața ta ajunge sub darul și cârmuirea Duhului Sfânt.
Cel ce intră în armată se apucă de meșteșugul armatei...
A treia cerință a celor ce intră în Oastea Domnului o scoatem tot din asemănarea de mai sus. Cel ce intră în armată se apucă îndată de meșteșugul armatei. Începe mai întâi să învețe diferitele mișcări mai mici și mai ușoare. Învață apoi să cunoască diferitele arme, cu tainele și puterea lor. În fiecare zi el face deprindere, exercițiu. Pe urmă, după ce a învățat mișcările și armele, învață tainele apărării și atacurile față de vrăjmași.
Aceste lucruri se cer - în înțeles sufletesc - și de la cei care intră în Oastea Domnului. Îndată ce a intrat cineva în Oastea Domnului, trebuie să se apuce de meșteșugul de a se face un bun ostaș al lui Hristos. Va începe întâi cu lucruri mai ușoare ca să poată apoi crește zi de zi în darul lui Dumnezeu. Va face în fiecare zi exercițiu: rugăciune. Va citi Biblia, dacă e cititor de carte. Fiecare ostaș cititor să-și aibă Biblia, Sfânta Scriptură, ca pe o armă puternică. Și nu numai să o aibă, ci să și învețe tainele ei citind-o regulat și cu credință. Cel ce a intrat în Oastea Domnului va folosi tot ce îi poate fi de ajutor și întărire sufletească în lupta ce o are să o ducă (cărți, foi religioase, etc).
Un ostaș al Domnului trebuie să fie un activ luptător...
Un ostaș al Domnului trebuie să fie activ. Să fie în neîncetată luptă contra atacurilor vrăjmașului diavol; să lupte neîncetat pentru lățirea Împărăției lui Dumnezeu pe pământ și să lupte și pentru atragerea altora în fronturile mântuirii sufletești.
+
Dacă cei ce trăiesc o viață ostășească - zice sf. Ioan Gură de Aur - se duc îndată unde-i cheamă trâmbița războiului, cu atât mai mult trebuie a ne pregăti și noi care suntem ostași ai lui Hristos și a ne pune în rând de bătaie în fața patimilor.
Omilia Evrei.
+
După ce ai intrat în Oastea Domnului trebuie să-ți dai seama că ești în declarație de război cu diavolul, cu patimile și poftele acestei lumi. Ca un ostaș voinic, trebuie să fii întruna înarmat, treaz, deștept, veșnic așteptând pe dușman! De câte ori ne cheamă trâmbița privegherii, te pregătește de luptă și te aruncă cu tot curajul în luptă, rupe rândul dușmanilor, taie puternic fața diavolului și pune mâna pe biruință.
Din înv. sf. Ioan Gură de Aur, Omilia Evrei.
Un ostaș al Domnului, după ce a aflat pe Mântuitorul și rosturile vieții sale sufletești va căuta apoi neîncetat, cu toate prilejurile să aducă și pe alții la Mântuitorul.
Pentru Ziua Domnului
Din ziua Domnului, din ziua duminicii, din ziua sufletului, diavolul a făcut în zilele noastre ziua lui, ziua păcatului. Un ostaș al Domnului va lupta neîncetat ca ziua Domnului, să fie zi de mărire și de laudă lui Dumnezeu.
Ziua de duminică, va fi pentru un ostaș al Domnului zi de odihnă sfântă Domnului, în care nu va lucra nimic nici el, nici feciorul lui, nici fata, nici slujnica lui (Exod 20, 10). Ziua Domnului trebuie să fie pentru un ostaș zi de îngrijire și de hrănire a sufletului. În acest scop va cerceta biserica, va citi Sfânta Scriptură, se va ruga... va face tot ceea ce e spre întărirea sufletului său.
Un ostaș al Domnului nu se va duce nici într-o strânsoare unde domnește duhul acestei lumi, duhul cel lumesc.