Cele Zece Porunci
Atunci, Dumnezeu a rostit toate* aceste cuvinte și a zis:
„Eu* sunt Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos** din țara Egiptului, din casa robiei.
Să nu* te închini înaintea lor și să nu le slujești, căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos**, care† pedepsesc nelegiuirea părinților în copii până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc
Adu-ți* aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești.
Să lucrezi* șase zile și să-ți faci lucrul tău.
Dar ziua a* șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul** care este în casa ta.
Cinstește* pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.
Să* nu ucizi.
Să* nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău.
Să* nu poftești casa aproapelui tău; să** nu poftești nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău.”
Spaima poporului; legea altarului
Tot* poporul auzea** tunetele și sunetul trâmbiței și vedea flăcările muntelui care fumega†. La priveliștea aceasta, poporul tremura și stătea în depărtare.
Ei au zis lui Moise: „Vorbește-ne* tu însuți, și te vom asculta, dar să** nu ne mai vorbească Dumnezeu, ca să nu murim.”
Moise a zis poporului: „Nu vă* înspăimântați, căci** Dumnezeu a venit tocmai ca să vă pună la încercare și ca să aveți frica† Lui înaintea ochilor voștri, pentru ca să nu păcătuiți.”
Poporul stătea în depărtare, iar Moise s-a apropiat de norul* în care era Dumnezeu.
Să nu faceți dumnezei de argint și dumnezei de aur ca să-i puneți alături* de Mine; să nu vă faceți alți dumnezei.
Să-Mi ridici un altar de pământ, pe care să-ți aduci arderile-de-tot și jertfele de mulțumire, oile* și boii. În orice** loc în care Îmi voi aduce aminte de Numele Meu, voi veni la tine și te voi† binecuvânta.
Să nu te sui la altarul Meu pe trepte, ca să nu ți se descopere goliciunea înaintea lui.’”