Cei culți - și cei desculți
Traian Dorz - Semănați Cuvântul Sfânt
1 - Poporul a fost format totdeauna din două părți. Una mai mică, alta mai mare. Partea cea mică a fost totdeauna a celor culți, iar partea cea mare a fost mereu a celor desculți. Și totdeauna partea cea mică ce era deasupra este capul, - și partea cea mare care este dedesubt - sunt picioarele.
2 - Partea cea mică ar trebui să fie condusă totdeauna de o rațiune sănătoasă, de o judecată înțeleaptă, de o minte pătrunzătoare, care vede înainte, care alege cinstit, care îndrumă frumos - și partea cea mare.
Dar când păcatul tulbură lumina, echilibrul se clatină, privirea se întunecă, direcția se pierde.
3 - Partea cea mai mare este condusă de instincte, de presimțiri, de sentimente, care când sunt lăsate în forma lor naturală - merg frumos și lucrează bine.
Ci numai când rațiunea stricată intervine - le dirijează toate acestea rău și nimicitor.
4 - În mod normal totul a fost rânduit de la început să fie armonios: capul să conducă bine, picioarele să meargă frumos. Dar când intervine păcatul, se răstoarnă totul.
5 - Capul fără picioare ajunge în ștreang, picioarele fără cap ajung în prăpastie.
6 - Conducătorii fără popor ajung tirani, poporul fără conducători ajunge rob.
7 - Biserica fără Oastea Domnului ajunge un pustiu, Oastea Domnului fără biserică ajunge o vraiște.
8 - Într-o familie părinții sunt rădăcina, copiii sunt ramurile. O rădăcină fără ramuri putrezește, niște ramuri fără rădăcină se usucă.
9 - Într-o adunare bătrânii sunt experiența și direcția, tinerii sunt energia și efortul. O experiență fără energie se pierde, o energie fără experiență rătăcește.
10 - O interdependență sfântă și o împreună lucrare armonioasă trebuie să pătrundă și să circule liber și sănătos în tot trunchiul ca o sevă care vine din rădăcini și merge până în vârfuri.
11 - Unde acest circuit sfânt este împiedicat, rezultatul nu poate fi decât pierzarea acelor ce produc răul, dar și a celor ce-l tolerează.
12 - O familie dezbinată împotriva ei însăși - spune Mântuitorul - se nimicește. Dezbinarea unei adunări este o crimă aducătoare totdeauna de moarte, iar cei vinovați în mod conștient ori inconștient, vor suporta osânda.
13 - Adunarea este templul și biserica lui Dumnezeu, spune Biblia (1 Cor3, 16-17). Și dacă cineva nimicește un astfel de templu al lui Dumnezeu, pe acela îl va nimici Dumnezeu.
14 - Cine creează probleme familiei lui Dumnezeu, acela să se aștepte să-i creeze și Dumnezeu lui probleme. Tulbură cineva Lucrarea lui Dumnezeu, strică cineva o adunare, provoacă cineva o diversiune între copiii Domnului? - acela să se aștepte la pedeapsa Lui, nu numai peste el ci și peste copiii și familia sa.
15 - Deschideți-vă ochii și priviți în urmă și vedeți ce s-a ales nu numai de viața și de lucrarea celor care au creat probleme Lucrării lui Dumnezeu - și îngroziți-vă ce au ajuns chiar și copiii lor. Și luați exemplu. Nu provocați pe Dumnezeu, căci este scris: Grozav lucru este să cazi în Mâinile Lui (Evrei 10, 26-31).
16 - Dacă există o mare datorie a părinților față de copii, a celor bătrâni față de tineri și a celor culți față de cei desculți, - desigur că și mai mare este datoria celor din urmă față de cei mai dintâi. Cu atât mai mult când părinții sunt buni, bătrânii sunt vrednici, iar culții sunt înțelepți în Domnul.
17 - Nici cel mai înțelept conducător să nu se creadă mai presus ca poporul său și nici cel mai cunoscut profet - să nu se creadă mai important decât adunarea Domnului în care a fost ales. Că mai presus este poporul decât un conducător, fiindcă orice conducător piere - dar poporul rămâne. Și orice profet este trecător, dar adunarea Domnului este veșnică.
18 - De cele mai multe ori valoarea cea mai mare în fața lui Dumnezeu o are mulțimea cea necunoscută, decât profetul cel cunoscut. Nu poporul a fost ales pentru Moise, ci Moise a fost ales pentru popor!
19 - Profetul Ilie era un mare slujitor al lui Dumnezeu, dar la un moment dat, el s-a crezut pe el însuși totul, spunând: Doamne, - am rămas numai eu singur!... Dar Domnul îi spune: Mai am șapte mii, acolo unde tu nu vezi pe nimeni (1 Împ. 19, 14-18; Rom. 11, 2-5).
Și prin această mulțime necunoscută profetului, Dumnezeu a adus biruința.
20 - Nu disprețuiți picioarele poporului sfânt. Nu nesocotiți mulțimea sufletelor simple din adunarea Domnului, fiindcă ei sunt turma cea dragă și scumpă a Bunului Păstor. Nu ei sunt pentru noi, ci noi suntem pentru ei. Păstori se pot găsi oricâți, dar turmă n-are Domnul decât una. Dacă un păstor nu-i conștiincios și smerit, Domnul îl va înlătura, dar turma Sa nu Și-o înlătură.
Fraților culți, nu disprețuiți pe frații desculți, ci mai degrabă smeriți-vă până mai jos decât ei, dacă vreți să fiți mai presus în fața lui Dumnezeu și a lor (1 Petru 5, 1-4). Amin.