Ceva despre cum învață Cerescul Învățător

Să vedem acum ce fel de metodă de învăţământ are acest Învăţător Ceresc. Înainte de toate, vom spune că Duhul Sfânt învaţă pe cine vrea. Vântul Duhului Sfânt „suflă încotro vrea” (In 3, 8). Acest Învăţător nu are, apoi, nici ore anumite şi nici un loc anumit. El învaţă oricând şi oriunde. El învaţă în Biserică, în predică, în citirea Bibliei, în rugăciune, în adunare, în cântare, în necazuri, în boli, în încercări etc. Pe unii îi învaţă într-un chip, pe alţii într-altul.

Pentru fiecare om, Duhul Sfânt are o metodă specială, Se ocupă special cu învăţarea lui. Duhul Sfânt învaţă în diferite chipuri, însă, pe urmă, şcolarii Lui se întâlnesc în aceeaşi lecţie. Să vedem!

Duhul Sfânt Îşi începe şcoala cu lecţia cea mai grea: cu cunoaşterea păcatului, cu cunoaşterea şi simţirea stării noastre celei păcătoase. Numai cu ajutorul Duhului Sfânt putem cunoaşte păcatul, iar cunoaşterea cea adevărată a păcatului este prima condiţie a mântuirii noastre sufleteşti.

Poţi să vorbeşti celui păcătos zile întregi despre starea lui cea păcătoasă. Poţi să-i vorbeşti zile întregi despre mânia lui Dumnezeu şi despre iad şi pedeapsa păcatului, el nu va înţelege, el nu va simţi cu adevărat păcatul şi starea lui cea grozavă, până nu-i va arăta acest lucru Duhul Sfânt.

Să-l agrăieşti pe cineva cu cuvântul „păcătosule!”, se simte jignit şi ofensat. Îşi închipuie omul că, dacă n-a omorât, n-a aprins, nu este păcătos. Când vrei să-l aşezi pe banca acuzaţilor, pe banca păcătoşilor, protestează. Dar se schimbă îndată lucrurile când Duhul Sfânt face acest lucru. Când Duhul Sfânt îl aşază pe om pe banca acuzaţilor pentru păcate, pe banca păcătoşilor, atunci omul deodată se trezeşte îngrozit. Îşi vede starea grozavă şi fioroasă în care se află. Simte sentinţa: „Plata păcatului este moartea” (Rom 6, 23) şi strigă îngrozit: „Oh, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi din o astfel de pierzare?” (Rom 7, 24). Târât de Duhul Sfânt pe banca acuzaţilor pentru păcat, omul se simte „sărac, gol, nemernic, orb” (Apoc 3, 17) şi cere ajutorul ceresc.

După această binecuvântată trezire, Duhul Sfânt merge mai departe cu lecţia. Pe cei treziţi - în diferite chipuri - îi strânge pe un singur drum: pe drumul ce duce la Golgota. Şi, pe urmă, îi depune la picioarele Crucii, unde află iertare şi mântuire. În diferite chipuri îi trezeşte Duhul Sfânt pe cei păcătoşi, şi pe urmă îi întâlneşte în aceeaşi lecţie: la picioarele Crucii.

Trebuie apoi să ştim că Duhul Sfânt nu trezeşte numai frica de păcat şi de pedeapsă, ci trezeşte şi plăcerea pentru cele sufleteşti. Omul trezit de vântul Duhului Sfânt începe a căpăta o plăcere pentru cele sufleteşti, întocmai cum bolnavul care se tămăduieşte începe a căpăta gust de mâncare.

Aşa face şi Duhul Sfânt. El nu ne vorbeşte numai despre dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi Dumnezeu-Fiul, ci ne şi întinde această dragoste, să gustăm din ea. El nu ne ţine numai predică despre Golgota şi iertarea păcatelor, ci ne dă să şi gustăm din dulceaţa mântuirii sufleteşti. El ne duce în cămara bucuriei şi ne dă să gustăm din bunătăţile ei. El ne duce în grădina dumnezeirii şi ne dă să gustăm din roadele ei, zicându-ne: „Gustaţi, să vedeţi ce bun este Domnul!”.

Ce învăţător minunat este Duhul Sfânt! Învăţământul din această lume se face prin urechi, iar urechile sunt foarte departe de inimă. Duhul Sfânt-Învăţătorul vorbeşte cu noi pe calea inimii; de aceea, fiecare cuvânt al Lui cade în pământ bun şi roadă bogată aduce.

Şcoala Duhului Sfânt e o şcoală tainică; e o şcoală duhovnicească. Lucrurile cele duhovniceşti numai în şcoala aceasta se pot învăţa. Fără ajutorul Duhului Sfânt nu putem cunoaşte lucrurile cele duhovniceşti. De aceea, oamenii cei lumeşti nu pot înţelege lucrurile cele duhovniceşti şi oamenii cei lumeşti nu se pot înţelege cu oamenii cei duhovniceşti (1 Cor 2, 14). De aceea, oamenii cei lumeşti au urât şi prigonit şi vor urî şi prigoni până la sfârşit pe oamenii cei duhovniceşti.

Aici voi spune că Duhul Sfânt învaţă pe şcolarii Lui şi ce să răspundă pe vreme de prigoană. Ne-a spus Însuşi Mântuitorul acest lucru: „Când vă vor duce pe voi înaintea dregătorilor şi stăpânilor, să nu vă îngrijoraţi cum veţi răspunde pentru apărarea voastră, nici ce veţi vorbi, căci Duhul Sfânt vă va învăţa chiar în ceasul acela ce trebuie să vorbiţi” (Lc 21, 14).

Şi ce răspunsuri minunate ştie da Duhul Sfânt! Citiţi prin Faptele Apostolilor, să vedeţi ce răspunsuri minunate dădea Duhul Sfânt: „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni” (Fapte 5, 29). Orice ar fi să ni se întâmple, noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni. „Judecaţi voi înşivă - răspundeau creştinii în faţa prigoanelor de pe atunci - dacă este drept să ascultăm mai mult de voi, decât de Dumnezeu!” (Fapte 4, 19).

Vom spune apoi că Duhul Sfânt-Învăţătorul nu ne lasă din mâna Lui şi din şcoala Lui, până nu sfârşim şcoala.

Adevărat că drumul spre cunoştinţă e greu şi obositor; genunchii tăi vor tremura de multe ori suind muntele Domnului; dar, în sfârşit, vei atinge înălţimea. Într-o bună zi, sufletul tău va primi razele soarelui ceresc; te vei uita în jos şi vei vedea ceaţa şi norii pământului; te vei uita în sus şi vei vedea faţă în faţă pe Iisus Mântuitorul şi vei auzi glasul Lui cel dulce: „Vino, slugă bună şi credincioasă!...”

Aici voi spune, din nou şi cu apăs, că şi Oastea Domnului a ieşit din şcoala cea mare a Duhului Sfânt şi va trăi numai până când va rămâne în şcoala aceasta. Toţi ostaşii Domnului trebuie să fie elevi în şcoala Duhului Sfânt. Adunările şi „petrecerile” noastre trebuie să fie şcoala Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este Învăţătorul nostru cel mare. Vom putea lupta şi birui numai până vom petrece în şcoala Duhului Sfânt.

Slavă Ţie, Duhule Sfinte, slavă Ţie! Toată râvna noastră, toată căldura noastră, toate revărsările noastre, toate rugăciunile noastre, toate cunoştinţele noastre, toată deşteptarea noastră, toate cântările noastre sunt aripile Tale, Porumbel Sfânt şi Scump!