Duhul Sfânt - Învăţătorul

„Iar Mângâietorul - zicea Iisus -, adică Duhul Sfânt pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus vouă” (In 14, 26).

Să mergem mai departe cu învăţăturile despre lucrarea Duhului Sfânt! Lucrarea Duhului Sfânt ne-a arătat-o Însuşi Mântuitorul. Iisus Mântuitorul ni L-a vestit pe Duhul Sfânt ca Mângâietor, ca Învăţător, ca Mijlocitor... (In 14, 16, 17, 26; 15, 26; 16, 7-15). Vom cerceta, rând pe rând, şi aceste lucrări. În acest capitol, vom vorbi despre Duhul Sfânt Învăţătorul.

„Iar Mângâietorul - zicea Iisus - adică Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus vouă” (In 14, 26).

Iisus Mântuitorul a fost Marele Învăţător Ceresc, Care S-a coborât pe pământ, să înveţe pe oameni tainele mântuirii sufleteşti. Trei ani a învăţat Iisus pe pământ. Fericiţi au fost acei care I-au putut asculta Cuvântul. Dar tot atât de fericiţi putem fi şi noi. Marele Învăţător petrece şi azi cu noi. El ne-a trimis pe Duhul Sfânt, Care ne învaţă totul.

Duhul Sfânt ne învaţă tot ce a învăţat Domnul Iisus. Şi ne învaţă tot aşa cum ne-a învăţat El. Cuvântul Lui e tot aşa de dulce şi graiul Lui e tot aşa de bun şi de blând. Cei care ascultă glasul Acestui Învăţător simt şi azi tot ceea ce simţeau gloatele care umblau după Mântuitorul; simt o nespus de dulce bucurie, mângâiere, putere şi tărie sufletească. Dar această bucurie şi putere sufletească o simt numai cei ce petrec în şcoala Duhului Sfânt şi ascultă învăţăturile Lui.

O, cum se împlinesc şi aici Evangheliile! Numai o ceată mică de oameni umbla după Mântuitorul şi sorbea putere şi mântuire din cuvintele Lui. Numai o ceată mică de oameni petrece şi azi în şcoala cea minunată a Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este Marele Învăţător Ceresc. El are o şcoală minunată, în care se învaţă toate tainele mântuirii sufleteşti. Orice creştin adevărat trebuie să fie un şcolar al Duhului Sfânt. Multe, multe ar fi de spus despre şcoala cea minunată a Duhului Sfânt.

Voi spune numai, pe scurt, câte ceva: despre cum se învaţă în această şcoală, despre ce se învaţă în ea şi despre cine sunt elevii ei.

Este o mare, o foarte mare deosebire între şcolile cele lumeşti şi şcoala cea duhovnicească a Duhului Sfânt. Şcolile cele lumeşti îşi încep prelegerile numai după ce copiii au învăţat să grăiască şi să vorbească. În şcoala Duhului Sfânt, prelegerile încep însă când omul încă nu poate „grăi” („vorbi”). Duhul Sfânt-Învăţătorul ne deschide mai întâi graiul să strigăm „Ava, Părinte!” (Rom 8, 15). Acesta-i cel dintâi cuvânt pe care ni-l predă şcoala Duhului Sfânt. O, ce dulce-i acest cuvânt şi, o, ce înţeles mare capătă când ni-l predă Duhul Sfânt!

Tată!... Părinte Ceresc!... Ce vorbă dulce şi sfântă este aceasta, când o înveţi în şcoala Duhului Sfânt! Aceasta este prima „literă” din „alfabetul” Duhului Sfânt. Aceasta este litera „A” din şcoala Duhului Sfânt. Duhul Sfânt desăvârşeşte, mai întâi, legătura înfierii noastre cu Tatăl Ceresc, cea făcută prin Jertfa Golgotei.

Urmează apoi celelalte litere din alfabet. Şcoala Duhului Sfânt îşi are „Abecedarul” ei, îşi are „vocabularul” ei, „gramatica” ei. În şcoala aceasta se predau un alfabet nou, o gramatică nouă, o limbă nouă, limba cea dulce a Canaanului. Ah! Câte aş putea spune despre această şcoală minunată! Mă tem însă că mulţi, mulţi nu mă vor înţelege (deoarece şcoala Duhului Sfânt are foarte puţini şcolari).

Cine sunt elevii acestei şcoli? Poate fi oricine. Elevii ei sunt oameni din toate clasele şi tagmele: tineri, bătrâni, bărbaţi, femei, învăţaţi, neînvăţaţi. Aici voi spune că cei învăţaţi intră mai greu în şcoala Duhului Sfânt. Bag seamă, nu-i lasă ispita trufiei. Se ţin cu mult mai „învăţaţi”, decât să asculte de Duhul Sfânt.

O, ce lucru dureros e să vezi oameni învăţaţi, cărturari mari, dar în cele sufleteşti şi duhovniceşti sunt aproape analfabeţi! Cu câţi avocaţi, medici, slujbaşi etc. poţi vorbi şi discuta despre lucrurile mântuirii sufleteşti?!...

Ce veste scumpă este aceasta: oricine poate intra în şcoala Duhului Sfânt! Pentru primirea în această şcoală, nu-ţi trebuie decât un „atestat” de credinţă şi un altul de dorinţă după mântuirea sufletului.

Trebuie apoi să ştim că şi elevii acestei şcoli nu sunt toţi într-o „lecţie”. Unii abia încep a „sloveni”, alţii citesc fluent, unii au înaintat departe, alţii acum încep. Însă toţi înaintează şi se deşteaptă văzând cu ochii. În şcoala Duhului Sfânt nu cade nimeni. Mai zilele trecute, am vorbit cu un profesor despre elevii unei clase care trebuia desfiinţată: elevii nu pot presta, nu-i ajută puterile minţii. În şcoala Duhului Sfânt nu se întâmplă aşa ceva. Nici unul dintre şcolarii ei nu cade. Nici unul nu rămâne repetent. Nici unul nu este eliminat că nu poate învăţa, afară de cazul că el părăseşte de bunăvoie această şcoală (adică dezertează iar la păcate).

Istoria păstrează numele unui om idiot (tâmpit), care - cuprins de râvnă sufletească - se apucase şi el să se ocupe cu Biblia şi cu cele sufleteşti. O lună de zile i-a trebuit până să înveţe cuvintele prime din Evanghelia de la Ioan: „La început era Cuvântul”. Nimeni nu credea că ar putea ieşi ceva din el. Dar, după un an, omul vorbea şi predica din Scripturi.

O, ce lucruri mari şi minunate face şcoala Duhului Sfânt! Din oameni beţivi, pătimaşi, şcoala Duhului Sfânt face cititori în Biblie şi vestitori ai Domnului (atâţia şi atâţia de aceştia avem şi în Oastea Domnului).

Trebuie apoi să ştim că şcoala Duhului Sfânt nu se gată niciodată. Nimeni nu poate zice: Am isprăvit această şcoală! Din ce înveţi în ea mai mult, bagi de seamă cât de mult mai ai de învăţat.

Duhul Sfânt ne descoperă un adevăr după altul. Ne trece mereu dintr-o clasă în alta. Dar „examenul final”, cunoştinţa deplină o vom avea numai după ce vom trece în Ţara unde „Îl vom vedea pe Iisus în faţă, aşa cum este” (1 In 3, 2) şi „vom pricepe împreună cu toţi Sfinţii care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea şi înălţimea, şi vom cunoaşte dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoştinţă, ca să fim plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes 3, 18-19).

Şi, acum, ceva despre ce învaţă Duhul Sfânt-Învăţătorul. Ne învaţă despre tot ce ne trebuie. Ne învaţă şi ne aminteşte mereu despre toate învăţăturile şi tainele mântuirii sufleteşti, pe care ni le-a lăsat Iisus Mântuitorul. Ne învaţă despre dragostea lui Dumnezeu-Tatăl. Ne învaţă despre Iisus Hristos şi Jertfa Lui cea sfântă. Golgota este, îndeosebi, lecţia de predilecţie a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt Îl vesteşte, îndeosebi, pe Iisus Mântuitorul.

Din şcoala Duhului Sfânt ies cei „nebuni pentru Hristos” (1 Cor 4, 10). În şcoala aceasta a învăţat Apostolul Pavel „să-L predice pe Iisus cel Răstignit” (1 Cor 2, 2) şi „să se laude numai în Crucea Domnului” (Gal 6, 14). În şcoala aceasta a învăţat şi cel ce scrie aceste rânduri să-L predice mereu pe Iisus cel Răstignit.

Oriunde veţi auzi vorbindu-se cu foc şi cu stăruinţă despre Iisus cel Răstignit, să ştiţi că pe acolo a suflat vântul Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt ne învaţă apoi să cântăm, să predicăm, să răbdăm, să ne smerim etc.

Duhul Sfânt ne învaţă şi cum să vestim căile Domnului şi căile mântuirii. Numai o predică, numai o vorbire ieşită din şcoala Duhului Sfânt poate pescui suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. O vorbire - oricât de simplă - răneşte sufletele, când e încălzită în focul Duhului Sfânt.

La o conferinţă culturală, într-un post al Paştilor, am auzit pe un cărturar citind poporului despre Patimile şi Moartea Mântuitorului. Dar citirea nu mişca inimile. Cititorul citea o istorie, aşa cum ai citi despre viaţa şi moartea unui om mare din istorie. Sufletul cititorului n-avea nimic cu ceea ce se citea. Dar, când, după el, s-a ridicat un credincios şi a început a citi din Noul Testament despre Patimile şi Moartea Mântuitorului, poporul a început a plânge. Asta era o citire ieşită din şcoala Duhului Sfânt. Citirea asta ieşea din sufletul cititorului; avea acel suflu ce mişcă şi răneşte inimile.

Tot aşa e şi cu cântările cele duhovniceşti. Duhul Sfânt ne învaţă să cântăm cântări duhovniceşti. El dă grai şi celor ce n-au mai cântat niciodată (aşa cum şi duhul diavolului, alcoolul, îl face să cânte pe cel ce n-a mai cântat niciodată).

O cântare ieşită din şcoala Duhului Sfânt mişcă sufletele, chiar dacă e şi plină de greşeli în arta cântării. Dar, de altă parte, o cântare religioasă cântată de un om pătimaş, beţiv, necredincios, nu mişcă sufletele, cu oricât meşteşug ar fi cântată.

Duhul Sfânt ne învaţă şi cum trebuie să ne rugăm. Duhul Sfânt ne arată şi cum trebuie să citim Biblia. Ce binecuvântări se revarsă peste cei ce citesc Biblia şi se roagă cu ajutorul Duhului Sfânt! Despre aceasta vom vorbi mai pe larg altădată.

Acum vom spune pe scurt numai atât că şcoala Duhului Sfânt îşi apasă sigiliul său peste toţi şcolarii ei, peste vorbele lor, peste cântările lor, peste rugăciunile lor, peste scrisul lor şi peste toate manifestările vieţii lor.

Mie mi-i destul să aud pe cineva cum rosteşte cuvintele „Iisuse, Domnul meu şi Mântuitorul meu!...”, ca să aflu de a învăţat, ori ba, în şcoala Duhului Sfânt.

Slavă Ţie, Duhule Sfinte, slavă Ţie! Toată râvna noastră, toată căldura noastră, toate revărsările noastre, toate rugăciunile noastre, toată deşteptarea noastră, toate cântările noastre sunt aripile Tale, Porumbel Sfânt şi Scump!