Duhul Sfânt - Învățătorul

„Iar Mângâietorul - zicea Iisus -, adică Duhul Sfânt pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus vouă” (In 14, 26).

Să mergem mai departe cu învățăturile despre lucrarea Duhului Sfânt! Lucrarea Duhului Sfânt ne-a arătat-o Însuși Mântuitorul. Iisus Mântuitorul ni L-a vestit pe Duhul Sfânt ca Mângâietor, ca Învățător, ca Mijlocitor... (In 14, 16, 17, 26; 15, 26; 16, 7-15). Vom cerceta, rând pe rând, și aceste lucrări. În acest capitol, vom vorbi despre Duhul Sfânt Învățătorul.

„Iar Mângâietorul - zicea Iisus - adică Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus vouă” (In 14, 26).

Iisus Mântuitorul a fost Marele Învățător Ceresc, Care S-a coborât pe pământ, să învețe pe oameni tainele mântuirii sufletești. Trei ani a învățat Iisus pe pământ. Fericiți au fost acei care I-au putut asculta Cuvântul. Dar tot atât de fericiți putem fi și noi. Marele Învățător petrece și azi cu noi. El ne-a trimis pe Duhul Sfânt, Care ne învață totul.

Duhul Sfânt ne învață tot ce a învățat Domnul Iisus. Și ne învață tot așa cum ne-a învățat El. Cuvântul Lui e tot așa de dulce și graiul Lui e tot așa de bun și de blând. Cei care ascultă glasul Acestui Învățător simt și azi tot ceea ce simțeau gloatele care umblau după Mântuitorul; simt o nespus de dulce bucurie, mângâiere, putere și tărie sufletească. Dar această bucurie și putere sufletească o simt numai cei ce petrec în școala Duhului Sfânt și ascultă învățăturile Lui.

O, cum se împlinesc și aici Evangheliile! Numai o ceată mică de oameni umbla după Mântuitorul și sorbea putere și mântuire din cuvintele Lui. Numai o ceată mică de oameni petrece și azi în școala cea minunată a Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt este Marele Învățător Ceresc. El are o școală minunată, în care se învață toate tainele mântuirii sufletești. Orice creștin adevărat trebuie să fie un școlar al Duhului Sfânt. Multe, multe ar fi de spus despre școala cea minunată a Duhului Sfânt.

Voi spune numai, pe scurt, câte ceva: despre cum se învață în această școală, despre ce se învață în ea și despre cine sunt elevii ei.

Este o mare, o foarte mare deosebire între școlile cele lumești și școala cea duhovnicească a Duhului Sfânt. Școlile cele lumești își încep prelegerile numai după ce copiii au învățat să grăiască și să vorbească. În școala Duhului Sfânt, prelegerile încep însă când omul încă nu poate „grăi” („vorbi”). Duhul Sfânt-Învățătorul ne deschide mai întâi graiul să strigăm „Ava, Părinte!” (Rom 8, 15). Acesta-i cel dintâi cuvânt pe care ni-l predă școala Duhului Sfânt. O, ce dulce-i acest cuvânt și, o, ce înțeles mare capătă când ni-l predă Duhul Sfânt!

Tată!... Părinte Ceresc!... Ce vorbă dulce și sfântă este aceasta, când o înveți în școala Duhului Sfânt! Aceasta este prima „literă” din „alfabetul” Duhului Sfânt. Aceasta este litera „A” din școala Duhului Sfânt. Duhul Sfânt desăvârșește, mai întâi, legătura înfierii noastre cu Tatăl Ceresc, cea făcută prin Jertfa Golgotei.

Urmează apoi celelalte litere din alfabet. Școala Duhului Sfânt își are „Abecedarul” ei, își are „vocabularul” ei, „gramatica” ei. În școala aceasta se predau un alfabet nou, o gramatică nouă, o limbă nouă, limba cea dulce a Canaanului. Ah! Câte aș putea spune despre această școală minunată! Mă tem însă că mulți, mulți nu mă vor înțelege (deoarece școala Duhului Sfânt are foarte puțini școlari).

Cine sunt elevii acestei școli? Poate fi oricine. Elevii ei sunt oameni din toate clasele și tagmele: tineri, bătrâni, bărbați, femei, învățați, neînvățați. Aici voi spune că cei învățați intră mai greu în școala Duhului Sfânt. Bag seamă, nu-i lasă ispita trufiei. Se țin cu mult mai „învățați”, decât să asculte de Duhul Sfânt.

O, ce lucru dureros e să vezi oameni învățați, cărturari mari, dar în cele sufletești și duhovnicești sunt aproape analfabeți! Cu câți avocați, medici, slujbași etc. poți vorbi și discuta despre lucrurile mântuirii sufletești?!...

Ce veste scumpă este aceasta: oricine poate intra în școala Duhului Sfânt! Pentru primirea în această școală, nu-ți trebuie decât un „atestat” de credință și un altul de dorință după mântuirea sufletului.

Trebuie apoi să știm că și elevii acestei școli nu sunt toți într-o „lecție”. Unii abia încep a „sloveni”, alții citesc fluent, unii au înaintat departe, alții acum încep. Însă toți înaintează și se deșteaptă văzând cu ochii. În școala Duhului Sfânt nu cade nimeni. Mai zilele trecute, am vorbit cu un profesor despre elevii unei clase care trebuia desființată: elevii nu pot presta, nu-i ajută puterile minții. În școala Duhului Sfânt nu se întâmplă așa ceva. Nici unul dintre școlarii ei nu cade. Nici unul nu rămâne repetent. Nici unul nu este eliminat că nu poate învăța, afară de cazul că el părăsește de bunăvoie această școală (adică dezertează iar la păcate).

Istoria păstrează numele unui om idiot (tâmpit), care - cuprins de râvnă sufletească - se apucase și el să se ocupe cu Biblia și cu cele sufletești. O lună de zile i-a trebuit până să învețe cuvintele prime din Evanghelia de la Ioan: „La început era Cuvântul”. Nimeni nu credea că ar putea ieși ceva din el. Dar, după un an, omul vorbea și predica din Scripturi.

O, ce lucruri mari și minunate face școala Duhului Sfânt! Din oameni bețivi, pătimași, școala Duhului Sfânt face cititori în Biblie și vestitori ai Domnului (atâția și atâția de aceștia avem și în Oastea Domnului).

Trebuie apoi să știm că școala Duhului Sfânt nu se gată niciodată. Nimeni nu poate zice: Am isprăvit această școală! Din ce înveți în ea mai mult, bagi de seamă cât de mult mai ai de învățat.

Duhul Sfânt ne descoperă un adevăr după altul. Ne trece mereu dintr-o clasă în alta. Dar „examenul final”, cunoștința deplină o vom avea numai după ce vom trece în Țara unde „Îl vom vedea pe Iisus în față, așa cum este” (1 In 3, 2) și „vom pricepe împreună cu toți Sfinții care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea, și vom cunoaște dragostea lui Hristos, care întrece orice cunoștință, ca să fim plini de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efes 3, 18-19).

Și, acum, ceva despre ce învață Duhul Sfânt-Învățătorul. Ne învață despre tot ce ne trebuie. Ne învață și ne amintește mereu despre toate învățăturile și tainele mântuirii sufletești, pe care ni le-a lăsat Iisus Mântuitorul. Ne învață despre dragostea lui Dumnezeu-Tatăl. Ne învață despre Iisus Hristos și Jertfa Lui cea sfântă. Golgota este, îndeosebi, lecția de predilecție a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt Îl vestește, îndeosebi, pe Iisus Mântuitorul.

Din școala Duhului Sfânt ies cei „nebuni pentru Hristos” (1 Cor 4, 10). În școala aceasta a învățat Apostolul Pavel „să-L predice pe Iisus cel Răstignit” (1 Cor 2, 2) și „să se laude numai în Crucea Domnului” (Gal 6, 14). În școala aceasta a învățat și cel ce scrie aceste rânduri să-L predice mereu pe Iisus cel Răstignit.

Oriunde veți auzi vorbindu-se cu foc și cu stăruință despre Iisus cel Răstignit, să știți că pe acolo a suflat vântul Duhului Sfânt.

Duhul Sfânt ne învață apoi să cântăm, să predicăm, să răbdăm, să ne smerim etc.

Duhul Sfânt ne învață și cum să vestim căile Domnului și căile mântuirii. Numai o predică, numai o vorbire ieșită din școala Duhului Sfânt poate pescui suflete pentru Împărăția lui Dumnezeu. O vorbire - oricât de simplă - rănește sufletele, când e încălzită în focul Duhului Sfânt.

La o conferință culturală, într-un post al Paștilor, am auzit pe un cărturar citind poporului despre Patimile și Moartea Mântuitorului. Dar citirea nu mișca inimile. Cititorul citea o istorie, așa cum ai citi despre viața și moartea unui om mare din istorie. Sufletul cititorului n-avea nimic cu ceea ce se citea. Dar, când, după el, s-a ridicat un credincios și a început a citi din Noul Testament despre Patimile și Moartea Mântuitorului, poporul a început a plânge. Asta era o citire ieșită din școala Duhului Sfânt. Citirea asta ieșea din sufletul cititorului; avea acel suflu ce mișcă și rănește inimile.

Tot așa e și cu cântările cele duhovnicești. Duhul Sfânt ne învață să cântăm cântări duhovnicești. El dă grai și celor ce n-au mai cântat niciodată (așa cum și duhul diavolului, alcoolul, îl face să cânte pe cel ce n-a mai cântat niciodată).

O cântare ieșită din școala Duhului Sfânt mișcă sufletele, chiar dacă e și plină de greșeli în arta cântării. Dar, de altă parte, o cântare religioasă cântată de un om pătimaș, bețiv, necredincios, nu mișcă sufletele, cu oricât meșteșug ar fi cântată.

Duhul Sfânt ne învață și cum trebuie să ne rugăm. Duhul Sfânt ne arată și cum trebuie să citim Biblia. Ce binecuvântări se revarsă peste cei ce citesc Biblia și se roagă cu ajutorul Duhului Sfânt! Despre aceasta vom vorbi mai pe larg altădată.

Acum vom spune pe scurt numai atât că școala Duhului Sfânt își apasă sigiliul său peste toți școlarii ei, peste vorbele lor, peste cântările lor, peste rugăciunile lor, peste scrisul lor și peste toate manifestările vieții lor.

Mie mi-i destul să aud pe cineva cum rostește cuvintele „Iisuse, Domnul meu și Mântuitorul meu!...”, ca să aflu de a învățat, ori ba, în școala Duhului Sfânt.

Slavă Ție, Duhule Sfinte, slavă Ție! Toată râvna noastră, toată căldura noastră, toate revărsările noastre, toate rugăciunile noastre, toată deșteptarea noastră, toate cântările noastre sunt aripile Tale, Porumbel Sfânt și Scump!