Ci predicăm o înnoire totală a vieții

Oastea Domnului luptă să atragă pe cei păcătoși în taina cea mare a mântuirii sufletești. Ea trezește în cel păcătos începutul mântuirii sufletești: cunoașterea păcatului, cunoașterea stării sale celei păcătoase; umilința și căința pentru păcat. Ea răscolește inima omului ca un cutremur, ca un vulcan, și pe urmă din acest vulcan țâșnesc lacrimi fierbinți de căință; lacrimi sfinte ce vestesc mântuirea unui suflet. Aceste lacrimi deschid ușă de intrare Duhului Sfânt, iar unde Se apropie Duhul Sfânt, Satana cu patimile și ispitele lui fuge îngrozit.

După acest început de mântuire, Oastea Domnului îl duce pe cel intrat în ea cu un pas mai departe în taina mântuirii. Îi arată starea grozavă și nenorocită în care l-a adus păcatul... îi spune că e căzut într-o prăpastie din care singur nu poate ieși... îl face să strige îngrozit: O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi dintr-o astfel de moarte? (Rom. 7, 24)... și pe urmă îi spune vestea cea scumpă și dulce că Sângele Domnului Isus ne curățește de orice păcat (1 Ioan 3, 7).

Oastea Domnului îngenunchează pe ostașii ei la picioarele Crucii: îi ajută să afle izvorul mântuirii: Crucea și Jertfa Mântuitorului. La picioarele Crucii află păcătosul că el a fost un osândit, un judecat la pieire sufletească și a scăpat din această pieire prin Jertfa și suferințele Domnului. La picioarele Crucii află că viața lui e un dar al Celui Răstignit pe Cruce.

Când omul află cu adevărat Crucea și Jertfa Mântuitorului, numai atunci înțelege strigarea Duhului Sfânt: Suflete! tu nu mai ești al tău, ci ești al lui Isus Hristos care te-a răscumpărat cu un preț mare (1 Cor. 3, 16; 6, 19)... tu trebuie să o rupi cu lumea și cu păcatele... omul tău cel vechi trebuie să moară sub împunsătura cuielor de pe Cruce...

Pe această cale înaintând, ajunge omul să poată rosti cuvintele ap. Pavel: Cu Hristos împreună m-am răstignit și trăiesc... dar nu mai trăiesc eu ci trăiește în mine Hristos, Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine (Gal. 2, 20). O, ce adâncime și înălțime este culmea la care se poate ridica un suflet cu ajutorul Crucii. La această culme este chemat să se ridice și un ostaș din Oastea Domnului.

Temeiul și temelia mântuirii noastre este adâncirea Crucii și Jertfei Mântuitorului în inimile noastre.

În inimile celor ce se scriu în Oaste noi umblăm neîncetat să adâncim izvorul vieții și izvorul puterii: Jertfa Crucii. Când Crucea și Jertfa Mântuitorului a intrat, s-a adâncit și s-a întipărit în inima ostașului, atunci - și numai atunci - trece prin schimbarea cea mare ce face din el un om nou, o făptură nouă. O schimbare din temelie se face în viața noastră când în inima noastră a intrat Jertfa Crucii. Vedem lumea și ne vedem pe noi înșine într-o lumină nouă. Vedem altcum, simțim altcum, vorbim altcum, trăim altfel.

Acesta este omul cel nou, omul cel duhovnicesc, făptura cea nouă (Efes. 4, 22; 1 Cor. 3, 1). Iată alături icoana cea dinăuntru a acestui om. Inima lui s-a curățit de cele 7 fioroase păcate de moarte. În locul lor S-a așezat Duhul Sfânt cu roadele Sale (Gal. 5, 22). El este acum un om nou, un om duhovnicesc cârmuit de darul și harul Duhului Sfânt.

Acesta este chipul adevăratului ostaș din Oastea Domnului.