Corabia plutea cu mântuire peste apele morții
Pr. Iosif Trifa - Corabia lui Noe
Toți cei intrați în ea aveau siguranța deplină a mântuirii lor
După ce Noe a intrat în corabie și Dumnezeu a încuiat ușa în urma lui, el era într-o siguranță deplină. Afară vuiau potopul și prăpădul, afară era plângere și moarte, dar înăuntru, în corabie, era viață, liniște și mântuire. Valuri uriașe acopereau munții; valuri furioase izbeau și corabia, dar Noe avea o siguranță deplină. Corabia plutea cu mântuire peste apele morții.
Siguranța lui Noe era o siguranță deplină. El avea o izbăvire deplină, căci Dumnezeu îi dăduse această corabie și El încuiase ușa ei. Dacă valurile sau oamenii ar fi putut deschide ușa corăbiei, Noe ar fi fost pierdut. Dar el nu purta nici o grijă și nici o frică din partea aceasta, pentru că Dumnezeu încuiase ușa și El o păzea.
Nici o putere lumească sau diavolească n-ar fi putut deschide ușa, căci Dumnezeu o încuiase și El o păzea.
Noe avea siguranța mântuirii. Dumnezeu Însuși era siguranța lui. Corabia era sub scutul și apărarea lui Dumnezeu. Potopul era urgia și mânia lui Dumnezeu, dar corabia - ea singură - era scoasă de sub această urgie. Ea era sub dragostea, sub iertarea și apărarea lui Dumnezeu.
Noe avea siguranța deplină a mântuirii lui de urgia și prăpădul potopului. Această siguranță este o minunată icoană sufletească. Ea închipuie siguranța credincioșilor... siguranța celor mântuiți prin scump Sângele Mântuitorului. Corabia lui Noe - precum am spus la vremea sa - închipuia Jertfa Mântuitorului, închipuia moartea Sa cea scumpă prin care ne-a scăpat de urgia morții.
Toți cei care au primit și primesc cu adevărat pe Iisus Mântuitorul și Jertfa Lui cea sfântă au deplina siguranță a mântuirii lor. „Tot cel ce crede în Mine - zicea Iisus - la judecată nu va veni, ci se mută din moarte la viață” (In 5, 24).
O, ce mântuire dulce și scumpă avem noi, cei care am aflat cu adevărat pe Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos și Jertfa Lui cea izbăvitoare. Noi am scăpat dintr-o moarte sigură... am scăpat de plata păcatului care este moartea (Rom 6, 23)... am scăpat din potopul pieirii sufletești. Pentru păcatele și fărădelegile noastre, valurile urgiei lui Dumnezeu se îndreaptă și spre noi, dar ele se izbesc de corabia mântuirii noastre... ele se izbesc de Jertfa Mântuitorului.
Valurile morții și ale pieirii sufletești vuiesc în toate părțile, însă noi suntem la adăpost... suntem înăuntru, în corabie. Corabia noastră este unsă pe dinafară cu darul și harul Duhului Sfânt... apele morții n-au putere asupra ei. Noi avem o deplină siguranță de mântuire în Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor. Însuși Dumnezeu ne-a dat această siguranță. „Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât și pe Unul-Născut Fiul Său, L-a dat, ca tot cel ce crede în El să nu piară, ci să aibă viață de veci” (In 3, 16).
Ah, ce bine este în corabia mântuirii... ah, ce liniștită este viața celor intrați în corabie și ce plină de dar și de bucuria mântuirii!
Viața celor intrați în corabia mântuirii sufletești este plină de bucuria izbăvirii. Corabia mântuirii este plină de „naufragiați”; toți cei din corabie era să ne înecăm... eram sortiți pieirii, dar ne-a scăpat Jertfa cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor.
Corabia noastră plutește peste apele și valurile morții... corabia noastră trebuie să răsune neîncetat de cântări de slavă lui Dumnezeu, de cântările noastre de bucurie și mulțumită lui Dumnezeu.
Corabia lui Noe era așa făcută că n-avea decât o ușă și o fereastră. „Să faci corăbiei tale - a zis Domnul către Noe - o fereastră, sus, lată de un cot și ușa să o pui în coasta corabiei, și să faci corabia cu trei rânduri de cămări” (Facere 6, 16).
Ce minunată icoană sufletească este și aceasta! Ușa din „coasta corăbiei” închipuie „icoana răstignirii” din evanghelia de la Ioan 19, 34: „și unul dintre ostași cu sulița coasta lui a împuns și îndată a ieșit sânge și apă”. Intrarea în corabia mântuirii ne-a deschis-o sulița și cuiele de pe dealul Golgotei... Ușa mântuirii noastre este El și Jertfa Lui cea sfântă. „Eu sunt Ușa, prin Mine de va intra cineva, se va mântui” (In 10, 9).
Mântuitorul ne-a mântuit și ne mântuiește prin „sânge și apă”. „Sângele Lui ne curăță de orice păcat” (1 In 1,7), iar apa ne spală. Slavă Ție, Mântuitorule, că ne-ai deschis și nouă corabia mântuirii și ne-ai scăpat de urgia morții!
Corabia n-avea decât o singură fereastră, sus, în vârful ei. Prin ea, Noe nu putea vedea altceva decât cerul de sus. Minunată icoană sufletească este și aceasta. Noe și familia mântuită nu puteau vedea apele morții, nici moartea, nici prăpădul potopului. Între ei și moarte era peretele corăbiei, era mântuirea lui Dumnezeu. Dumnezeu apăra ușa, iar lui Noe îi lăsase fereastra să privească neîncetat spre cer, spre Acela Care osândise lumea și îi scăpase pe ei. Ei nu puteau privi decât spre cer, spre Dumnezeu, Izbăvitorul lor.
Fereastra din corabia lui Noe închipuie legătura celor credincioși cu Domnul, cu Izbăvitorul lor. Cel izbăvit prin scump Sângele Domnului, cel intrat în corabia mântuirii, trebuie să rupă orice legătură cu lumea, cu duhul acestei lumi, cu ispitele și păcatele ei. Prin rugăciune, el trebuie să stea într-o neîncetată legătură și împărtășire numai cu Domnul și Izbăvitorul lui. El trebuie să aibă toate ferestrele închise față de lume.
Astă-vară am văzut un ostaș din Oastea Domnului, care își astupase două ferești de la casă. De ce ai făcut acest lucru? Pentru că vecinii mei înjură de cele sfinte și nu vreau să aud hulele lor - mi-a răspuns el.
Toți cei din corabia mântuirii, toți cei care L-am aflat cu adevărat pe scumpul nostru Mântuitor, să închidem toate ferestrele sufletului nostru față de duhul acestei lumi, față de ispitele ei și păcatele ei. Numai fereastra ce caută spre cer, spre dumnezeire, trebuie să o avem deschisă.
Biblia nu ne spune ce a făcut Noe pe timpul cât a ținut urgia potopului. Auzind cum vuiau afară valurile morții, Noe va fi plâns de bucuria izbăvirii sale. Dar va fi plâns și de mila celor ce se înecau afară. Ah, cum i-ar fi ajutat, dar el nu mai putea! Noi însă putem, căci corabia mântuirii încă nu s-a închis.
Să sărim în ajutorul celor ce se îneacă în potopul răutăților! Să-i scăpăm de la pieire... să-i chemăm neîncetat în corabia mântuirii!
Dragă suflete nemântuit! Corabia mântuirii tale sufletești încă nu s-a închis. Ușa ei este larg deschisă și te așteaptă pe tine. Grăbește îndată să intri înăuntru! Intră îndată, intră chiar azi, căci ca mâine poate fi prea târziu! Ușa se va închide fără de veste și tu vei rămâne afară în potopul pieirii sufletești.
Dragă suflete nemântuit! Intră îndată în corabie, intră chiar azi, căci mâine poate va fi prea târziu! Moartea ne poate veni pe neașteptate și atunci ușa s-a închis...
Aduceți-vă aminte și aici că Satana câștigă cele mai multe suflete cu șoapta de înșelăciune: „mai aveți vreme”...
Domnul ne strigă: „Astăzi de veți auzi glasul Meu, nu învârtoșați inimile voastre” (Evrei 3, 7-11). Însă diavolul șoptește mereu omului: „Mâine... mâine... mai aveți vreme”...
Vai celor ce ascultă de șoapta Satanei! Numai în ceasul morții vor afla că Satana i-a înșelat, dar atunci va fi prea târziu, prea târziu...
Dragă suflete nemântuit! Ah, să știi tu ce bine este aici înăuntru în corabie (în Oastea Domnului, într-o viață trăită cu Domnul). Este aici o lume nouă, o viață nouă. Nu suntem mulți cei dinăuntru, dar avem o viață plină de pace și bucurie sufletească. Nu este vrăjmășie între noi, nu este ură, nu este întristare. Suntem frați în Domnul, frați în bucurie, frați în necazuri și suferințe. „Inima și sufletul nostru sunt una” (Fapte 4, 32), pentru că trăim în numele Domnului și Domnul este între noi.
Ne bucurăm neîncetat și cântăm cântări de slavă lui Dumnezeu că ne-a scos din duhul acestei lumi stricate. Intră, dragă suflete, intră și tu la noi!
Iubiților ostași din Oastea Domnului! Să cântăm neîncetat cântări de slavă lui Dumnezeu că ne-a primit în corabia mântuirii! Să ținem închise ușile și ferestrele corăbiei față de duhul și ispitele lumii, dar să le deschidem larg, să se audă în lume cântecele noastre de slavă lui Dumnezeu... să se audă în lume rugăciunile noastre și bucuria mântuirii noastre. Așa să lumineze în lume viața noastră, ca văzând oamenii faptele noastre să intre și ei în corabia mântuirii!