Cuvânt înainte:

Cel ce scriu aceste rânduri şi această carte sunt preot, adică păstor şi îngrijitor de suflete. Este aceasta o slujbă aleasă, frumoasă şi de multe ori mai liniştită ca alte slujbe. Pentru mine însă această slujbă este mai ales un fior, un cutremur, o veşnică nelinişte şi frământare sufletească. Această slujbă mi s-a dat de la Dumnezeu cu înfricoşata răspundere sufletească ce se află scrisă în Biblie, la Ezechiel prorocul cap. 33 vers. 1-10, unde Domnul zice:

Fiul omului, proroceşte împotriva păstorilor sufleteşti ai lui Israel! Proroceşte, şi spune-le lor, păstorilor: Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Vai de păstorii lui Israel care se pasc pe ei înşişi! Nu trebuie păstorii să pască turma? Voi mâncaţi grăsimea, vă îmbrăcaţi cu lână, tăiaţi ce e gras, dar nu paşteţi oile. Nu întăriţi pe cele slabe, nu vindecaţi pe cea bolnavă, nu legaţi pe cea rănită, n-aduceţi înapoi pe cea rătăcită, nu căutaţi pe cea pierdută, ci le stăpâniţi cu asuprire şi cu asprime! Astfel, ele s-au risipit, pentru că n-aveau păstor. Au ajuns prada tuturor fiarelor câmpului, şi s-au risipit. Turma Mea rătăceşte pe toţi munţii şi pe toate dealurile înalte; oile Mele sunt risipite pe toată faţa ţării, şi nimeni nu îngrijeşte de ele, nici nu le caută! De aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului! Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, pentru că oile Mele au ajuns de jaf şi sunt prada tuturor fiarelor câmpului, din lipsă de păstor, pentru că păstorii Mei n-au nici o grijă de oile Mele, ci se păşteau numai pe ei înşişi, şi nu păşteau oile Mele, de aceea, păstorilor, ascultaţi Cuvântul Domnului! Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: Iată, am necaz pe păstori! Îmi voi lua înapoi oile din mâinile lor, nu-i voi mai lăsa să-Mi pască oile, şi nu se vor mai paşte nici pe ei înşişi; căci Îmi voi izbăvi oile din gura lor, şi nu le vor mai sluji ca hrană! (Ezec. 34, 1-10).

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: Fiul omului, vorbeşte copiilor poporului tău, şi spune-le: Când voi aduce sabia peste vreo ţară, şi poporul ţării va lua din mijlocul lui pe un om oarecare, şi-l va pune ca străjer, dacă omul acela va vedea venind sabia asupra ţării, va suna din trâmbiţă, şi va da de ştire poporului, şi dacă cel ce va auzi sunetul trâmbiţei nu se va feri, şi va veni sabia şi-l va prinde, sângele lui să cadă asupra capului lui. Fiindcă a auzit sunetul trâmbiţei şi nu s-a ferit, de aceea sângele lui să cadă asupra lui; dar dacă se va feri, îşi va scăpa viaţa. Dacă însă străjerul va vedea venind sabia, şi nu va suna din trâmbiţă şi dacă poporul nu va fi înştiinţat, şi va veni sabia şi va răpi viaţa vreunui om, omul acela va pieri din pricina nelegiuirii lui, dar voi cere sângele lui din mâna străjerului. Acum, fiul omului, te-am pus străjer peste casa lui Israel. Tu trebuie să asculţi Cuvântul care iese din gura Mea, şi să-i înştiinţezi din partea Mea. Când zic celui rău: Răule, vei muri negreşit! şi tu nu-i spui, ca să-l întorci de la calea lui cea rea, răul acela va muri în nelegiuirea lui, dar sângele lui îl voi cere din mâna ta (Ezec. 33, 1-8).

Aceste cuvinte apasă asupra conştiinţei mele ca un munte de fier şi linişte şi uşurare sufletească nu am decât atunci când suflu din trâmbiţă ca să deştept pe cei păcătoşi.

Din această datorie şi răspundere a mea de trezitor şi aducător de suflete la Mântuitorul a ieşit şi Oastea Domnului.

Şi acesta văzând primejdia, va sufla din trâmbiţă... din această datorie a ieşit Oastea Domnului ca o trâmbiţă ce cheamă pe tot omul să iese din răutăţi. Domnul m-a chemat de la ţară, unde am slujit ca preot 10 ani şi m-a pus aici la Sibiu să suflu din trâmbiţă în faţa primejdiei.

Da, da, în faţa primejdiei căci o mare primejdie ameninţă sufletul oamenilor. După războiul cel mare, credinţa a slăbit, dragostea creştină s-a răcit şi fărădelegile au sporit grozav. Niciodată parcă n-a fost lumea şi purtările oamenilor aşa de stricate ca azi. Satana e parcă azi - cum foarte bine zice ap. Pavel - dumnezeul veacului acestuia care a orbit mintea oamenilor să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos (2 Cor. 4, 4). El domneşte în întunericul acestei lumi (Efes. 6, 12). Se pare că iadul cu toate relele lui s-a slobozit la atac prin această lume. În mijlocul acestor stricăciuni sufleteşti, ne trebuie o mişcare de întoarcere la Dumnezeu, ne trebuie o ofensivă şi o luptă împotriva vrăjmaşului diavol. Oastea Domnului este şi ea o astfel de mişcare.

Oastea Domnului este o declaraţie de război sufletesc contra vrăjmaşului diavol, contra întunericului şi contra răutăţilor.

Oastea Domnului este o armată ce luptă sub steagul şi conducerea lui Isus Biruitorul. Domnul este Conducătorul acestei Oşti.

Eu nu sunt altceva decât un umil gornist al Marelui meu Domnitor şi Comandant care m-a pus să suflu din trâmbiţă şi să strâng suflete sub steagul Lui. Toată conducerea Oastei e a Lui. El Singur ne poate duce la biruinţă.

Şi încă ceva. Oastea Domnului nu e o mişcare numai contra beţiilor şi înjurăturilor, ci e o mişcare contra tuturor patimilor rele pentru că fiecare patimă rea este un fel de beţie. Lupta noastră s-a îndreptat mai ales contra beţiei şi sudalmei după ce mai ales aceste două patimi fac cele mai mari stricăciuni în viaţa trupească şi sufletească a poporului nostru. Oastea Domnului este o mişcare de renaştere sufletească, e o mişcare de pătrundere în adâncimile sufleteşti ale omului pentru a înţărca răul de la izvor şi a porni binele şi îndreptarea tot de la izvorul puterii şi al îndreptării, care este Isus Mântuitorul.

În acest înţeles, cartea de faţă nu e o înşirare de regulamente lungi şi amănunţite despre tot ce trebuie să facă şi să nu facă cei care au intrat şi cei care vreau să intre în Oastea Domnului. În deosebire de aceasta, noi cu Oastea Domnului punem apăsul pe adâncirea vieţii sufleteşti în Evanghelia Mântuitorului, pe renaşterea cea sufletească la o viaţă nouă cu Domnul, pe creşterea şi întărirea neîncetată în darul lui Dumnezeu, pe dospirea vieţii cu aluatul Evangheliei... Fără de acestea, toate regulamentele şi poruncile sunt sarcini grele de purtat (Luca 11, 39); sunt numai spălarea pe dinafară a blidelor (Luca 11, 39); sunt litera care omoară pentru că lipseşte din ea duhul care face viu şi dă omului dar şi putere să iese din păcate (2 Cor. 3, 6).

Oastea Domnului caută să aducă pe păcătoşi la izvorul îndreptării şi puterii: la Isus Mântuitorul.

Cartea aceasta iese acum în ediţia a treia; s-a tipărit a treia oară. În timp de 2 ani, s-a tipărit în 20.000 de exemplare. Este şi faptul acesta o grăitoare mărturie despre puterea cu care Domnul a ajutat să iese în lume această carte. Cu dar şi putere de la Domnul de sus a ieşit în lume această carte; cu dar şi putere a început să lucreze şi în sufletele cititorilor.

Cartea aceasta a ieşit din lucrarea Duhului Sfânt. Citirea ei a lucrat în suflete cu dar şi putere. Din toate părţile sosesc ştiri de la cei ce se hotărăsc la o viaţă nouă citind această carte şi celelalte cărţi de la Lumina Satelor. Căci ţinem să spunem şi aici: mai sunt încă 8 cărţi care vestesc Oastea Domnului. Unele din ele - ca Oglinda inimii omului, Corabia lui Noe, - sunt scrise special pentru cei din Oastea Domnului. Ajutate de lucrarea Duhului Sfânt, aceste cărţi au strâns în armata mântuirii peste 5.000 de suflete. O mulţime de suflete au scăpat din ghearele beţiei şi altor patimi rele. O, cum ştie Domnul să lucreze şi azi în lume şi în sufletele care Îl primesc!

În timpul din urmă, Oastea Domnului a luat un mare avânt. Peste 5.000 de luptători se află de prezent strânşi sub steagul Mântuitorului. Nu este nici un judeţ în ţară, unde Oastea să n-aibă mai mulţi sau mai puţini ostaşi. De la Nistru până la Tisa, steagurile noastre fâlfâie cu biruinţă.

Mobilizăm sufletele la luptă contra păcatului, contra întunericului şi contra vrăjmaşului diavol. Suntem în plină înaintare căci cu noi este Dumnezeu.

Fireşte, avântul ce-l va lua Oastea Domnului atârnă în rândul al doilea de la cei care ne-am strâns sub steagul Mântuitorului. Să nu slăbim cu râvna şi lupta. Să înaintăm mereu spre biruinţă şi să atragem şi pe alţii în fronturile mântuirii sufleteşti.

De încheiere mă aplec cu umilinţă în faţa Scumpului meu Mântuitor, mulţumindu-I din adâncul sufletului meu pentru aleasa chemare ce mi-a dat-o şi pentru ajutorul de care m-a învrednicit.

Al Tău este Doamne lucrul acesta! Ţie îl încredinţăm şi pe Tine Te rugăm să fi neîncetat cu noi, căci fără de Tine, noi nu putem face nimic. Înviază-ne la o viaţă nouă cu viaţa şi învierea Ta, luminează-ne cu lumina Ta, întăreşte-ne cu darul Tău, du-ne la biruinţă cu biruinţa Ta...

Şi ne rugăm Ţie, Scumpul nostru Mântuitor, ajută-ne să aducem la Tine pe cei ce nu Te cunosc. Cu darul şi harul Duhului Sfânt, ajută-i să se întoarcă de la întuneric la lumină şi de sub puterea lui Satana, la Dumnezeu (Fap. Ap. 26, 30).

Sibiu, la 1 septembrie 1928 Iosif Trifa, preot - redactorul foii Lumina Satelor.