Despre uzura și uzurarii de azi

„Cel ce ia - ascunde și scumpește - hrana - și cele de lipsă - este ca cel ce omoară pe de-aproapele“ (Sirah 34, 24)

Marele răsboiu iubiți credincioși, prin care a trecut și trece omeniria își are și luminile și umbrele sale. În lumina răsboiului am văzut strălucind virtuțile, însușirile alese ale sufletului omenesc.

În focul și fulgerile răsboaielor am văzut strălucind pilde uimitoare de credință, dragoste, milă, răbdare și jertfiri de sine. Dar pe lângă aceste lumini cu virtuți alese răsboiul are și umbre cu păcate destule. Un astfel de păcat din umbra răsboiului este uzura.

Despre aceasta vreau să vă vorbesc astăzi.

Ce este uzura? În cărțile noastre cetim că uzura este acel păcat care face bani și averi din asupririle, văduvelor, orfanilor și săracilor.

În zilele noastre vedem că uzura este pofta, lăcomia aceea nebună care a apucat pe unii, foarte mulți oameni să facă cu orice preț și pe orice căi bani, averi. Uzurarii de azi sunt acei oameni păcătoși cari din lipsurile noastre ale tuturora, din durerile, suferințele, lacrimile și sângele vremilor și oamenilor noștri s’au apucat să-și facă dobânzi, bani și averi. Cred că i-ați văzut și îi cunoasteți D-Vostră pe uzurari. Sunt pline orașele, satele și drumurile de ei. Și cred că nu numai i-ați văzut ci i-ați și simțit. De câte ori ați voit să mâncați, să vă îmbrăcați, să vă încălziți, sau să vă încălțați i-ați putut simți căci ei sunt de față în toate și la toate lipsurile voastre.

Uzurarii de azi au răsărit iubiți credincioși, odată cu răsboiul. Ați auzit, ați cetit ce isprăvuri făceau ei în timpul răsboiului. În vremea ce toată lumea plângea pe ostașii eroi și suferințele lor de la fronturi ei băgau hârtie în hainele și încălțămintele lor. Astfel ajutau ei pe ceia ce plecau să lupte și să moară prin munții și neaua răsboaielor. În spitale băgau apă în laptele răniților și uleiuri stricate în unsoare și mâncarea lor, astfel ajutând viața și sănătatea celora răniți la fronturi. Știți apoi ce isprăvuri făceau ei aici acasă. Răsboiul făcuse și aici acasă alt front, altă oaste: cu strigăte și răniți de femei, mame, orfani și lipsiți. Ei însă râdeau de suferințele lor și făceau bani din lipsurile, năcazurile, lacrimile și suspinele lor.

Din ce a crescut răsboiul, a crescut și numărul lor. În măsură ce au sporit suferințele, lipsurile, greutățile oamenilor, s’au sporit și ei. Zi de zi, an de an tot mai mulți, o armată întregă s’au făcut, o armată neagră și sălbatică care s’a pornit și ea la atac. Dacă răsboiul și-a avut luptele, ofensivele sale pline de moarte, sânge și strigate de răniți totuși ofensiva lor a uzurarilor a fost cea mai sălbătică din toate răsboaiele. Ofensiva lor nu cunoaște milă, nici lacrimi, nici prinsioneri de răsboiu ci ca o moară, ucide fără milă orfani, femei, copilași, văduve. Totul jefue, junghie și omoară uzura ca să facă ... bani și căștig. Lupta, atacul lor este mișelesc, pentru că ei n’au față în față oaste înarmată ca să se poată apăra ci ei poartă luptă cu oastea slabă și nearmată a săracilor și lipsiților. Ofensiva lor nu s’a oprit nici acum după ce fronturile s’au spart. Armata lor n’a „demobilizat“ ci în aceste vremuri de prefacere - grele și tulburi - ei parcă mai mulți s’au făcut. Întocmai precum ne spun bătrânii și istoria că în vremile tulburi de după răsboaiele trecute se iveau, se înmulțiau tâlharii, hoții care pândeau din codrii pe trecători, îi omorau și îi jefuiau, așa, după răsboaiele de azi și noi avem tâlharii vremilor noastre, tot mai mulți și mai primejdioși. Deosebirea numai atâta este, că tâlharii noștri numai stau la pândă azi în codri și poartă alt nume de ... uzurari dar încolo sunt tot tâlharii, ucigașii din trecut cari scumpind pânea, hrana, „pe văduva și săracul l-au omorât“. (Psalm 7) Și iară dacă istoria și bătrânii noștri ne povestesc că tâlharii din trecut se însoțeau în bande (potere) ca să poată face mai bună ispravă, așa și pe tâlharii vremilor noastre îi vedem cum se însoțesc în umbră și ne ascund pânea, hainele, încălțamele, legumele (alimentele) și toate cele de lipsă ca apoi din grămezile ascunse de ei, să le cumpărăm noi suspinând.

Uzurarii sunt așadară tâlharii vremilor noastre cari fac averi, bani, din lacrimi, suferințe și sânge de om.

Ziseiu că fac bani și averi. Vai însă de banii și averile lor căci uzura este „căștig necurat în casa omului“ (Habacuc 2, 9) care nu va face niciodată avere statornică. Este o vorbă sănătoasă în poporul nostru care zice că banii strânși pe cale de vicleșug sunt bani spurcați cari strică și prăpădesc și pe ceia buni ce-i are omul. Așa sunt și banii uzurarilor, spurcați, cari nu numai că nu vor putea strânge avere ci vor strica și face scurătoare și la ceea ce este strânsă. Si mai este o vorbă aici la noi care zice că toți aceia cari au apucat cu bani din revoluții - din vremuri tulburi - ba încă și aceia cari i-au aflat gata ascunși în pâmănt, nimica n’au putut merge cu ei înainte - cu toate că aceia erau galbini de aur nu zdremțe de hârtie ca ceia de azi. - Ba nu numai că n’au mers înainte ci văzând cu ochii au dat tot înapoi - și neamul li - s’a prăpădit - în semnul că banii, averea lor era necurată, pătată cu sânge.

Nu râvniți dară la câștigurile și averile ce le fac azi uzurarii. Și acelea sunt spurcate și nimica se va alege de ele. Ceea ce nu credeți și ați simți că lăcomia vrea să vă cheme pe căile lor, deschideți psaltirea și cetiți cu băgare de seamă psalm 36: „nu râvni celui ce viclenește“ căci „ca iarba să va usca“ „și vei căuta locul lui și nu-l vei afla“. Iară tu „nădăjduiește spre Domnul - zice înțeleptul Sirah și rămâi întru osteneala ta“ căci „în mânile Domnului - și a muncii - este sprijinul omului“ (Sirah 8, 5). Sunt aceste adevăruri pe cari le puteți băga de seamă și după ce închideți psaltirea și vă uitați în vieață. Uitați-vă numai cu băgare de seamă după alergările și neastâmpărul uzurarilor. Nimica nu se cunoaște că ar putea spori cu ceva ce să cunoaște sau mai mult decât au fost s’ar putea înălța. Da dacă te apropii mai tare de ei să-i ispitești, să te poți uita în socotelile lor, îi afli înfundați în datorii. Așa îmi spunea un om ce-și lăsase acul, măestria lui de croitor și se făcuse și el geșeftar, uzurar - că după un an s’a întors cu o datorie destul de mărișoară înapoi la acul său. Și toți cei ce și-au lăsat plugul, sapa, ciocanul, săcurea, acul, peana sau orice meserie și au plecat pe drumurile negre ale uzurarilor așa vor păți în semnul că numai munca sfântă și curată o binecuvântă Tatăl de sus cu spor și ajutor.

Veți vedea D-Voastră că nimica se va alege de toți geșeftarii și câștigurile lor. Se vor alege totuși cu ceva în această lume: cu ura, disprețul nostru, al copiilor noștri și a tuturor urmașilor. Cine va scrie odată istoria cumplitului răsboiu și a vremilor noastre, va vorbi cu sfințenie ca despre niște mucenici sfinți despre ceia căzuți în răsboaie, va vorbi cu uimire și laudă despre suferințele, greutățile, întristările ce le-au purtat femeile și săracii, cu scârbă va vorbi apoi despre uzurari ca și despre ucigași, ca și despre gunoiul și putregaiul în care n’a prins și nu l-a putut curăța focul răsboiului. Dar nu în istorie va fi locul de amintire a lor ci în temnițe și în cartea cea neagră a neamurilor vor fi trecuți, în rând cu trădătorii, ba chiar înaintea lor.

Și dacă în această lume uzurarii nu vor putea strânge averi, mărire stătătoare ei totuși strâng ceva ce rămâne statornic, în veci. Își strâng adecă osânda și pedeapsa din ceealaltă lume. A lor va fi acolo iadul cel mai negru, pentru că uzura este un păcat dintre cele mai grele.

Toate scripturile osândesc acest păcat și-l arată a fi dintre acelea cari strigă la cer după pedeapsă și răsbunare. În rând cu uciderea este pusă uzura. Așa cetim la Solomon: „cel ce face avere din lacrimile văduvilor și orfanilor, este ca cel ce ucide copilul înaintea tatălui său“ - iar înțeleptul Sirah zice că uzurarul „omoară pe deaproapele său“ (Sirah 34, 24). Cu adevărat îi numește Scriptura ucigași, căci ei scumpind pânea, hrana, leguma, săracii tot mai puține pot cumpăra și copilașii lor se ofilesc, se sting, mor cu zile - omorâți de ei. Scumpind apoi hainele, încălțămintele, focul, săracii nu mai pot ajunge deajuns la ele și așa frigul, boala și moartea întră în oasele și pieptul lor. Uzura este dară un omor, o ucidere ca și oricare alta, de aceea ea ridică, duce la cer blăstămul săracilor: „Scoală-te Doamne Dumnezeul meu, înalțe mâna ta, nu uita pe săracii tăi până în sfârșit“, (Ps. 7) „înalță-te cela ce judeci pământul“ „căci pe văduva și săracul l-au omorât“. Și El Tatăl din cer „părintele celora săraci, judecătorul văduvelor“ (Ps. 67) aude strigarea lor căci „rugăciunea celui ce blastămă în amărăciunea sufletului său, o va auzi cel ce l-a făcut pe el“. (Sirah 4.) Vai dară de averea și câștigurile strânse cu uzură. Ele nu sunt avere ci blăstăm și osândă. În grămezile de bani - mai bine zis în zdrențele de hârtie - ale uzurarilor nu e strânsă avere, ci sunt strânse acolo suspinele, lacrimile, blăstămurile săracilor cari strigă după pedeapsa, răbunarea de dincoaci și de dincolo de mormânt.

Iubiților creștini! În urmele răsboiului celui mare din vremile noastre au rămas în lume o mulțime de schilavi și neajutorați. Unii ș’au perdut în răsboiu mâna sau mânile, alții au venit cu picioare șchioape și iarăși alții s’au întors de acolo cu pepturi bolnave, cu ochi stricați sau cu urechi slăbite. Aceștia sunt vrednici de toată recunoștința, cinstea și ajutorul nostru. Trecând pe lângă ei trebuie să ne descoperim capetele, să-i cinstim ca pe niște mucenici și martiri ai neamului. Aceștia adecă scumpii noștri invalizi nu sunt schilavi - e o greșeală această numire a lor, căci ei sunt eroi cu suflet întreg și sănătos. Alții sunt schilavii cei adevărați rămași din răsboiu. Adevăratele schilăvenii ale răsboiului ei sunt uzurarii.

Ei sunt aceia schilavi sănătoși despre cari zice psalmul că „ochi au dară nu văd“, mulțimea pruncilor săraci cari se învârt flămânzi, desculți, ofiliți pe lângă sărmana lor mamă; „urechi au dară nu aud“, strigarea lipsiților, strigarea pruncilor cari cer pâne și sărmana lor mamă n’are de unde să li-o mai deie. Dacă scumpii noștri invalizi și-au perdut unele părți din carnea sau sănătatea lor, sufletul le-a rămas întreg, curat, frumos, sănătos, uzurarii însă și-au perdut în răsboiu sufletul și inima adecă tot ceea ce are omul mai frumos, mai scump și mai sfânt dincoaci și dincolo de mormânt. Amin.