Dovada primirii Duhului
Traian Dorz - Lupta cea Bună
1 - Dovada primirii Duhului Sfânt nu este nici rostirea în timpul rugăciunii a câtorva cuvinte în nişte limbi neînţelese de nimeni,
nici vindecările care se fac destule şi în alte părţi,
şi nici chiar minunile, pe care le fac şi duhurile rele
şi este puterea Duhului,
- învăţătura şi propovăduirea mea, spune sf. ap. Pavel - nu stăteau în vorbirile înduplecătoare ale înţelepciunii ci într-o dovadă dată de Duhul şi de putere, - pentru ca credinţa voastră să fie întemeiată nu pe înţelepciunea oamenilor, ci pe puterea lui Dumnezeu (1 Cor. 2, 4-5).
Această putere a lui Dumnezeu convinge sufletul şi îl încredinţează despre adevăr,
mai puternic decât orice dovezi ale înţelepciunii omeneşti
- când Duhul Sfânt lucrează împreună cu Cuvântul Sfânt, printr-un slujitor sfânt.
2 - Un mărturisitor al Evangheliei lui Hristos este dator până la moarte să meargă...
- şi niciodată să nu creadă că a mers de-ajuns...
El nu trebuie să se oprească nicăieri până ce va ajunge la capătul pământului... Cum a zis Domnul Isus.
Numai când va ajunge acolo, va fi făcut de-ajuns,
- dar până atunci nu.
3 - Împărăţia lui Hristos se întinde până la capătul lumii, - şi mărturia despre slava Sa trebuie să fie dusă până acolo.
Toţi cei trimişi de El trebuie să fie umpluţi de Duhul Sfânt
şi transformaţi prin el în flăcări, în căldură şi în putere.
Fiindcă ei sunt şi semănătorii şi ei sunt şi sămânţa cerului nou şi a pământului nou,
- în care singurul Soare va fi Adevărul,
singura Umbră Dragostea
şi Singurul Templu Hristos.
4 - Domnul nostru Isus Hristos n-a venit în lume pentru a face în ea semne şi minuni,
- ci pentru a aduce vestea mântuirii şi preţul răscumpărării pentru orice suflet, care va primi prin credinţă vestea aceasta
şi se va face prin naşterea din nou părtaş la curăţirea şi răscumpărarea preţului Jertfei Sale.
5 - Bieţii oameni au atât de puţină pricepere în a înţelege adevărul
şi au atât de multe sarcini imediate, - încât dacă Mântuitorul le-ar fi promis numai o uşurare sufletească de sub o povară pe care ei n-o simţeau încă, - nu L-ar fi putut înţelege şi urma.
Dar când au văzut ei prin uşurarea poverilor lor trupeşti că Hristos are nu numai bunătatea ci şi puterea să le ia sarcinile, - cu toţii au venit să fie izbăviţi.
6 - Prin vindecarea oamenilor de bolile lor trupeşti - ei au priceput ce boală este păcatul care era cauza tuturor acestor boli.
Şi astfel le-au fost cu putinţă să înţeleagă Evanghelia şi să primească mântuirea Lui.
7 - În marea întrebare şi în marea grijă de a şti şi de a alege care sarcină să i se ia omului mai întâi: cea trupească sau cea sufletească,
- a fost mereu şi un bine dar şi un rău.
A fost şi un har, dar şi o mare primejdie.
Pentru unii a fost un bine că Dumnezeu i-a vindecat de bolile lor, dar pentru alţii a fost un rău...
Mulţi dintre cei vindecaţi, care pe când erau bolnavi erau foarte credincioşi, - după ce s-au făcut sănătoşi, au început iarăşi viaţa de păcate.
Şi au murit pierduţi.
8 - Au fost mulţi oameni care pe când erau săraci şi lipsiţi - erau credincioşi, smeriţi şi ascultători de Dumnezeu, în mijlocul familiei lor trupeşti şi sufleteşti,
- dar îndată ce au scăpat de sărăcie şi de umilinţă, ajungând înstăriţi şi înălţaţi lumeşte, - au căzut în ghearele diavolului mândriei şi desfrânării,
- şi au murit aşa.
9 - Astăzi este tot la fel ca în zilele Mântuitorului. În alergarea după semne şi după minuni nu este numai o mare primejdie ca vindecându-i omului trupul, să i se înlesnească pierderea sufletului său,
- ci şi prin lăudata şi marea însemnătate dată alergării după vindecări, să se piardă şi să se uite de tot adevărata comoară care este mântuirea sufletului. Şi alergarea după neprihănirea lui Dumnezeu.
Adevăratul vestitor al lui Hristos va fi cu toată teama şi cu toată grija în acest punct. Fiindcă răspunderea lui pentru adevăr şi pentru suflete este veşnică şi înmiit mai grea înaintea Viului Dumnezeu,
- decât cea pentru trupuri.
10 - În casa lui Dumnezeu, nu au nici azi prea mult loc adevăraţii fii ai lui Dumnezeu, cum nu avusese loc nici Adevăratul Său Fiu Isus.
Dar cu toate acestea ucenicii nu s-au depărtat de templu.
Dacă au fost daţi afară din el, s-au adunat lângă el, templul fiind Casa Tatălui lor, de care ei erau legaţi prin suferinţă şi prin jertfă, prin nădejde şi prin sfinţenie
- ca Domnul lor Isus.
11 - Şi noi suntem adesea daţi afară din Casa cea sfântă a Tatălui nostru, pentru că iubim şi mărturisim Numele Scump al Domnului şi Mântuitorului nostru Isus.
Dar şi noi să facem tot aşa cum ne-a spus El şi cum au făcut scumpii noştri fraţi din Ierusalim: să nu ne depărtăm de Casa Tatălui nostru, ci să rămânem lângă ea.
Ori de câte ori nu vom putea face adunările noastre în biserică, să ne strângem toţi împreună în pridvorul ei, cât mai aproape de ea,
- până când iarăşi va veni vremea să putem intra înăuntrul ei sfânt şi iubit.
Dar să nu ne depărtăm niciodată de Biserica Domnului nostru.
12 - Prigonirile sunt pentru credinţă ceea ce este furtuna pentru foc. Când focul este slab, furtuna îl împrăştie, dar când focul e puternic, ea îl aprinde nespus de mult şi îl răspândeşte nespus mai repede.
13 - Dumnezeu a îngăduit diavolului să-şi împlinească în mare parte planurile lui, - dar numai în măsura în care acestea foloseau Bisericii Sale şi fiecărui credincios, care ajunsese în această cernere a Satanei, cum spusese Mântuitorul (Luca 22, 31).
- Această cernere era îngăduită de Dumnezeu tocmai în vederea curăţirii grâului Său din Hambarul Bisericii,
şi în vederea împrăştierii focului Său prin această furtună.
14 - Diavolul nu ştie niciodată că, până la urmă, toate uneltirile lui contra lui Hristos şi a Lucrării Sale vii, n-au făcut decât să se aleagă mai curat ceea ce voia el să întineze...
Şi să răspândească mai puternic ceea ce voia el să nimicească.
Furtuna n-a stins niciodată un foc viu, ci numai pe acela care începea şi aşa să fie mort.
Cernerea n-a pierdut niciodată grâul care era sănătos, ci numai pe acela care şi aşa era sec.
15 - Nu vine încercarea decât atunci când este nevoie
- şi numai acolo unde este lipsă de ea.
Vântul nu scutură decât florile seci
- şi nu face să cadă decât fructele viermănoase.
După ce şi-a făcut această lucrare binefăcătoare, încercarea trece
şi vântul încetează.
16 - Unde este mai puţin de înlăturat, încercarea trece mai repede.
Unde este mai puţin de scuturat, - vântul se opreşte mai curând
- dar unde răul este mai adânc şi stricăciunea mai mare, acolo focul trebuie să ardă mai mult şi vântul trebuie să bată mai tare,
- frământările trebuie să ţină până când toate aceste mijloace de curăţire pe care le foloseşte Dumnezeu în Lucrarea Sa, îşi vor împlini deplin misiunea lor, acolo unde au fost trimise de El.
17 - Când sunt unii care vestesc pe Hristos din duh de ceartă, ori de slavă deşartă, ori din dorinţă de câştiguri mârşave,
când sunt printre noi atâţia care-şi zic fraţi şi surori, - dar ei sunt mincinoşi, vânzători, preacurvari, lacomi şi hrăpăreţi - şi cu o şiretenie bine ascunsă sub versetele şi cântările Domnului, se dau drept învăţătorii altora,
- de ce să ne mai mirăm că a venit focul, vântul, cernerea?
Să ne mirăm că plouă numai cu apă - şi nu cu foc.
Să ne mirăm că se cutremură numai pământul - şi nu şi cerul!
18 - Trei lucruri spune Evanghelia că au însoţit mereu Adevărul Mântuitorului: semnele, minunile şi puterile pe care le făcea Duhul lui Dumnezeu prin acest Adevăr şi pentru El.
Iar cea mai mare parte a oamenilor, au venit la ascultarea Evangheliei, mai ales pentru aceste trei lucruri pe care le vedeau la Hristos şi la ucenicii Lui.
19 - Semnele - erau dovezile, mai mult personale, despre însuşirile neobişnuite şi mari pe care le avea Isus şi apostolii şi trimişii Domnului, semne care se vedeau pe toată fiinţa şi umblarea lor.
20 - Minunile erau actele neobişnuite, faptele supranaturale care se făceau prin ei: vindecările bolnavilor, învierile morţilor, scoaterea duhurilor rele...
Puterile, erau acele iradieri de fior şi de cutremur sufletesc, de teamă şi de evlavie, de tărie şi de frică sfântă, pe care le ai întotdeauna în prezenţa puternică şi reală,
nevăzută, dar simţită
a lui Dumnezeu, într-un om
sau în mai mulţi.
O Doamne Duhule Sfinte, dăruieşte-ne cât mai mulţi astfel de oameni, înzestraţi cu aceste semne, minuni şi puteri.
Amin.