Vântul suflă încotro vrea, și-i auzi vuietul; dar nu știi de unde vine, nici încotro merge. Tot așa este cu oricine este născut din Duhul.
Cum se produce nașterea din nou?
- Nu putem explica!
Nici Domnul Isus n-a explicat-o. Dar sufletul cel luminat o va înțelege.
Domnul Isus a spus numai că este ca și cu vântul, care suflă încotro vrea și când vrea, - dar nu știi nici de unde vine, nici încotro merge.
Este ca și cu vântul care uneori vine încet, pe nesimțite
și întărindu-se mereu, crește simțindu-l.
Alteori vine pe neașteptate și dintr-o dată, ca un vuiet puternic.
Uneori vine tocmai din partea de unde ți se pare că n-ar putea, care nu vine când aștepți și cum aștepți, alteori aștepți mereu și nu mai vine!
Este ca și cu vântul pe care nimeni nu-l poate nici porni când vrea și nici opri.
Pe care nimeni nu-l stăpânește și căruia nimeni nu-i poate pune hotar.
Este ca și cu vântul nevăzut, dar care mișcă moara care face făină pentru pâinea fără de care s-ar muri de foame...
dar mișcă roțile pompelor care scot apă, fără de care grădini întregi și câmpuri întinse s-ar usca de secetă...
el face să lege holdele, care altfel ar rămâne fără rod...
el primenește aerul stătut și înveninat împrospătându-l,
- altfel ar fi cu neputință viața!
Este ca și cu ploaia, care nimeni nu știe de unde vine și încotro merge, dar aduce încolțirea seminței și viață câmpiilor și pădurilor, împrospătându-le și înveselind totul.
De ce vântul suflă numai într-un anumit loc
și numai într-un anumit timp undeva?
- nimeni nu știe!
De ce este la fel și cu ploaia? - nimeni nu cunoaște!
Vântul suflă unde vrea și când vrea.
Atunci dacă moara este bună și dacă are sămânță în coș, macină.
Atunci dacă pompa este bună și omul este atent, scoate apă.
Atunci dacă lanul este bun și înflorit, face rodirea,
- aceasta face vântul!
Ploaia cade unde vrea și când vrea.
Dacă sămânța este în pământ, va crește și va rodi.
Principalul este ca ploaia să afle sămânța în pământ.
Principalul este ca Duhul să afle Cuvântul în minte și în inimă!
De aceea noi trebuie să propovăduim Cuvântul neîncetat. Aceasta depinde de noi, după cum semănatul grâului depinde de plugar.
Mărturisirea Evangheliei depinde de noi, revărsarea Duhului însă nu, asta depinde de Duhul Sfânt.
Punerea seminței în pământ depinde de plugar, revărsarea ploii însă nu, ci de Dumnezeu.
Datoria plugarului este să-și facă lucrul său la timp, pentru ca atunci când Dumnezeu va aduce darul ploii, sămânța să fie pusă. Ploaia să găsească sămânța în pământ.
Tot așa vestirea Evangheliei este datoria noastră și trebuie noi s-o facem la timp și ne-la-timp, pentru ca oricând va voi harul lui Dumnezeu să trimită ploaie cerească, revărsarea Duhului Sfânt, să afle sămânța Cuvântului lui Dumnezeu în inimile oamenilor.
Și să facă rodirea ei, adică nașterea din nou!
De multe ori în vremuri secetoase, sămânța așteaptă în pământul uscat timp îndelungat fără să încolțească, până vine ploaia.
Tot așa de atâtea ori se mărturisește în unele locuri Cuvântul lui Dumnezeu ani de zile fără să se vadă încolțind și răsărind nici un fir duhovnicesc, nici un suflet născut din nou.
Dar când vine ploaia cerească, (revărsarea Duhului Sfânt), dintr-o dată se vede minunea: dintr-o dată răsare cu locul întreg!
Cunosc un om care a mărturisit zece ani într-un sat Evanghelia, fără să se întoarcă acolo nimeni la Dumnezeu, în tot acest timp îndelungat.
Dar într-o zi, s-au predat lui Dumnezeu pe neașteptate 46 de suflete. Iar la o săptămână altele... Într-o lună erau acolo aproape o sută de suflete întoarse la Dumnezeu. Ce bucurie!...
Ploaia căzuse târziu, dar căzuse.
Sămânța care era în pământ răsărise dintr-o dată și cu toată puterea!
De ce este așa, noi nu știm.
De ce uneori îndată ce semeni sămânța, vine și ploaia,
îndată ce bagi în coșul morii, vine și vântul,
îndată ce mărturisești Cuvântul unui suflet, vine și nașterea din nou,
- noi nu putem să știm. Aceasta numai Dumnezeu o știe.
Iar de ce alte ori trebuie să muncești și să aștepți cu greu și cu amărăciune timp îndelungat fără nici un folos, iarăși nu știm.
Poate este încercată răbdarea și încrederea celui ce seamănă.
Poate este vinovat și pământul,
poate sunt și alte cauze care nu depind numai de noi (Ioan 9, 3). Dar adevărul este că niciodată nu semeni în zadar - odată tot va rodi totul.
Ceea ce trebuie să știm noi, este datoria care ne revine nouă.
Adică lucrarea pe care trebuie să o facem noi. Și obligația pe care o avem ca această lucrare să ne-o facem la timp.
Să ne-o facem deplin. Și să ne-o facem cu toată grija.
Partea noastră de lucru trebuie să fie făcută întâi.
Dumnezeu așteaptă totdeauna după noi.
Lucrarea Domnului vine totdeauna după lucrarea ucenicilor Săi.
Întâi Apa, apoi Duhul.
Întâi Cuvântul, apoi harul.
De aceea noi trebuie să fim mereu niște semănători harnici ai Cuvântului Sfânt.
Semănătorul rareori așteaptă după ploaie. Dar ploaia mai totdeauna așteaptă după semănător.
Voi niciodată n-ați așteptat după Domnul, nici când I-ați cerut nici când L-ați rugat, nici când I-ați lucrat. El a fost mereu și la timp cu Lucrarea Lui.
Dar El de câtă vreme tot așteaptă după voi!
De aceea mergeți și propovăduiți Cuvântul la orice făptură și în orice vreme (Marcu 16, 15; 2 Tim. 4, 2).
Duhul Sfânt va binecuvânta munca voastră făcută cu dragoste,
cu sfințenie și cu credință,
iar roadele vor fi fericite!
O Doamne Dumnezeul oricărei rodiri,
binecuvântează munca semănătorilor Tăi cu harul și revărsarea Duhului Sfânt.
Ridică și trimite mereu lucrători curați și destoinici, a căror muncă s-o poți totdeauna binecuvânta.
Fă Doamne toată țara noastră și toată lumea o holdă rodnică și bună pentru Împărăția Ta.
Amin.