Vântul suflă încotro vrea, şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge. Tot aşa este cu oricine este născut din Duhul.
Cum se produce naşterea din nou?
- Nu putem explica!
Nici Domnul Isus n-a explicat-o. Dar sufletul cel luminat o va înţelege.
Domnul Isus a spus numai că este ca şi cu vântul, care suflă încotro vrea şi când vrea, - dar nu ştii nici de unde vine, nici încotro merge.
Este ca şi cu vântul care uneori vine încet, pe nesimţite
şi întărindu-se mereu, creşte simţindu-l.
Alteori vine pe neaşteptate şi dintr-o dată, ca un vuiet puternic.
Uneori vine tocmai din partea de unde ţi se pare că n-ar putea, care nu vine când aştepţi şi cum aştepţi, alteori aştepţi mereu şi nu mai vine!
Este ca şi cu vântul pe care nimeni nu-l poate nici porni când vrea şi nici opri.
Pe care nimeni nu-l stăpâneşte şi căruia nimeni nu-i poate pune hotar.
Este ca şi cu vântul nevăzut, dar care mişcă moara care face făină pentru pâinea fără de care s-ar muri de foame...
dar mişcă roţile pompelor care scot apă, fără de care grădini întregi şi câmpuri întinse s-ar usca de secetă...
el face să lege holdele, care altfel ar rămâne fără rod...
el primeneşte aerul stătut şi înveninat împrospătându-l,
- altfel ar fi cu neputinţă viaţa!
Este ca şi cu ploaia, care nimeni nu ştie de unde vine şi încotro merge, dar aduce încolţirea seminţei şi viaţă câmpiilor şi pădurilor, împrospătându-le şi înveselind totul.
De ce vântul suflă numai într-un anumit loc
şi numai într-un anumit timp undeva?
- nimeni nu ştie!
De ce este la fel şi cu ploaia? - nimeni nu cunoaşte!
Vântul suflă unde vrea şi când vrea.
Atunci dacă moara este bună şi dacă are sămânţă în coş, macină.
Atunci dacă pompa este bună şi omul este atent, scoate apă.
Atunci dacă lanul este bun şi înflorit, face rodirea,
- aceasta face vântul!
Ploaia cade unde vrea şi când vrea.
Dacă sămânţa este în pământ, va creşte şi va rodi.
Principalul este ca ploaia să afle sămânţa în pământ.
Principalul este ca Duhul să afle Cuvântul în minte şi în inimă!
De aceea noi trebuie să propovăduim Cuvântul neîncetat. Aceasta depinde de noi, după cum semănatul grâului depinde de plugar.
Mărturisirea Evangheliei depinde de noi, revărsarea Duhului însă nu, asta depinde de Duhul Sfânt.
Punerea seminţei în pământ depinde de plugar, revărsarea ploii însă nu, ci de Dumnezeu.
Datoria plugarului este să-şi facă lucrul său la timp, pentru ca atunci când Dumnezeu va aduce darul ploii, sămânţa să fie pusă. Ploaia să găsească sămânţa în pământ.
Tot aşa vestirea Evangheliei este datoria noastră şi trebuie noi s-o facem la timp şi ne-la-timp, pentru ca oricând va voi harul lui Dumnezeu să trimită ploaie cerească, revărsarea Duhului Sfânt, să afle sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu în inimile oamenilor.
Şi să facă rodirea ei, adică naşterea din nou!
De multe ori în vremuri secetoase, sămânţa aşteaptă în pământul uscat timp îndelungat fără să încolţească, până vine ploaia.
Tot aşa de atâtea ori se mărturiseşte în unele locuri Cuvântul lui Dumnezeu ani de zile fără să se vadă încolţind şi răsărind nici un fir duhovnicesc, nici un suflet născut din nou.
Dar când vine ploaia cerească, (revărsarea Duhului Sfânt), dintr-o dată se vede minunea: dintr-o dată răsare cu locul întreg!
Cunosc un om care a mărturisit zece ani într-un sat Evanghelia, fără să se întoarcă acolo nimeni la Dumnezeu, în tot acest timp îndelungat.
Dar într-o zi, s-au predat lui Dumnezeu pe neaşteptate 46 de suflete. Iar la o săptămână altele... Într-o lună erau acolo aproape o sută de suflete întoarse la Dumnezeu. Ce bucurie!...
Ploaia căzuse târziu, dar căzuse.
Sămânţa care era în pământ răsărise dintr-o dată şi cu toată puterea!
De ce este aşa, noi nu ştim.
De ce uneori îndată ce semeni sămânţa, vine şi ploaia,
îndată ce bagi în coşul morii, vine şi vântul,
îndată ce mărturiseşti Cuvântul unui suflet, vine şi naşterea din nou,
- noi nu putem să ştim. Aceasta numai Dumnezeu o ştie.
Iar de ce alte ori trebuie să munceşti şi să aştepţi cu greu şi cu amărăciune timp îndelungat fără nici un folos, iarăşi nu ştim.
Poate este încercată răbdarea şi încrederea celui ce seamănă.
Poate este vinovat şi pământul,
poate sunt şi alte cauze care nu depind numai de noi (Ioan 9, 3). Dar adevărul este că niciodată nu semeni în zadar - odată tot va rodi totul.
Ceea ce trebuie să ştim noi, este datoria care ne revine nouă.
Adică lucrarea pe care trebuie să o facem noi. Şi obligaţia pe care o avem ca această lucrare să ne-o facem la timp.
Să ne-o facem deplin. Şi să ne-o facem cu toată grija.
Partea noastră de lucru trebuie să fie făcută întâi.
Dumnezeu aşteaptă totdeauna după noi.
Lucrarea Domnului vine totdeauna după lucrarea ucenicilor Săi.
Întâi Apa, apoi Duhul.
Întâi Cuvântul, apoi harul.
De aceea noi trebuie să fim mereu nişte semănători harnici ai Cuvântului Sfânt.
Semănătorul rareori aşteaptă după ploaie. Dar ploaia mai totdeauna aşteaptă după semănător.
Voi niciodată n-aţi aşteptat după Domnul, nici când I-aţi cerut nici când L-aţi rugat, nici când I-aţi lucrat. El a fost mereu şi la timp cu Lucrarea Lui.
Dar El de câtă vreme tot aşteaptă după voi!
De aceea mergeţi şi propovăduiţi Cuvântul la orice făptură şi în orice vreme (Marcu 16, 15; 2 Tim. 4, 2).
Duhul Sfânt va binecuvânta munca voastră făcută cu dragoste,
cu sfinţenie şi cu credinţă,
iar roadele vor fi fericite!
O Doamne Dumnezeul oricărei rodiri,
binecuvântează munca semănătorilor Tăi cu harul şi revărsarea Duhului Sfânt.
Ridică şi trimite mereu lucrători curaţi şi destoinici, a căror muncă s-o poţi totdeauna binecuvânta.
Fă Doamne toată ţara noastră şi toată lumea o holdă rodnică şi bună pentru Împărăţia Ta.
Amin.