Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
Prin unirea lor cu Hristos ucenicii au căpătat cetăţenia cerească,
au devenit cetăţeni ai Împărăţiei lui Hristos, al cărei Împărat este El, Isus, Domnul lor.
Taina aceasta pe care Hristos le-o descoperea atunci în chip aşa de limpede şi hotărât, a ajuns apoi pentru ei cea mai luminoasă încredinţare. Şi cea mai clară explicaţie pentru toată soarta lor din lume. Aceste cuvinte testamentare ale Mântuitorului, le-a pecetluit pe totdeauna soarta, aceeaşi cu a Lui.
- Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume.
Prin naşterea din nou, din Cuvântul lui Dumnezeu şi din Duhul lui Dumnezeu, ucenicul lui Hristos capătă o fiinţă duhovnicească, de natură duhovnicească, pentru o chemare duhovnicească.
Ieşind din robia păcatului,
lepădându-se de stăpânirea diavolului
şi renunţând la înfierea lumească,
- sufletul devenit ucenic al lui Hristos a intrat prin chiar această naştere din nou, în robia neprihănirii, în ascultarea lui Dumnezeu şi în înfierea cerească, devenind un străin pentru lume şi un moştenitor al lui Dumnezeu (Efes. 2, 1-12; Gal. 4, 1-26; 1 Petru 1, 23).
Cei care au fost cândva cetăţeni ai unei ţări, fii ai ei şi iubiţi de ea, - când odată renunţă la cetăţenia acesteia şi îşi aleg o altă cetăţenie, prin chiar acest fapt, ajung nu numai nişte străini pentru ţara aceea la a cărei cetăţenie au renunţat. Ci chiar să fie priviţi ca nişte vrăjmaşi ai ei şi trataţi ca nişte răufăcători.
Îndată ce au băgat de seamă că Isus este Fiul Tatălui şi nu fiul lumii, au început să-L urască şi să caute cel mai grabnic mijloc să-L trimită peste hotarele lor, înapoi la Cel care L-a trimes.
Îndată ce lumea bagă de seamă că ucenicul Domnului nu mai este de al ei, procedează faţă de el tot aşa ca faţă de Hristos;
- caută să-l alunge dintre ai săi,
să-l scoată din mijlocul ei,
să-l trimită cât mai curând în ţara sa.
Pentru aceasta foloseşte toate mijloacele pe care le-a scornit diavolul, de la cel mai nedrept până la cel mai crud.
Şi totuşi, deşi adevărul de mai nainte al cuvintelor lui Dumnezeu, se vede atât de limpede şi în Sfintele Scripturi şi în viaţa de toate zilele, totuşi vedem încă destui oameni care spun că sunt ucenici ai lui Hristos,
că au naşterea din nou,
că au cetăţenia cerească
şi că sunt moştenitori ai vieţii veşnice,
- dar n-au dovezile însoţitoare ale acestei stări.
În Cuvântul Domnului ei apar aşa, dar în realitate nu. Ce e cu aceştia?
- Pe harta ţării sunt o mulţime de râuri.
Ele sunt însemnate şi descrise ca nişte ape curgătoare cu malurile pline de viaţă.
Când te apropii de ele vezi şi nişte tăbliţe pe care scrie numele lor.
Şi totuşi sunt vremuri şi locuri în care aceste ape sunt seci. Vezi numai albia lor goală şi uscată cu noroaiele de pe fundul lor.
Numele lor este acolo.
Urma că ele au fost cândva pline de viaţă, se vede.
Dar acum poţi să arzi de sete şi poţi să cauţi oricât - nu mai găseşti acolo nici strop de umezeală şi de stâmpărare.
Ci uscăciune şi moarte.
Credinciosule şi frate, oare nu cumva tu ai ajuns să fii din nou din lume?
Nu cumva trăirea ta care odată se lepădase de păcat şi se unise cu Hristos, a ajuns din nou să se lepede de Hristos şi să se unească cu păcatul?
- şi ai devenit din nou un fiu al întunericului şi moştenitor al osândei? (Rom. 1, 32; Apoc. 21, 27).
Ochiul lui Dumnezeu care te cercetează ce vede la tine?
- sau vede faptele firii pământeşti care însoţesc lepădarea de Hristos şi unirea cu felul lumii, vrăjmaşă cu Dumnezeu?
Prin răspunsul pe care ţi-l dă conştiinţa ta, îţi vei vedea plata ce te aşteaptă în veşnicie.
Slavă Ţie Domnul şi Dumnezeul nostru,
care prin Taina naşterii din nou, Ţi-ai ales un popor al Tău,
care să fie plin de râvnă pentru fapte bune
şi umblând în căutarea moştenirii Împărăţiei Tale,
să trăiască preţuind lucrurile care nu se văd,
ca nişte străini şi călători prin lumea aceasta,
dorind să fie găsiţi vrednici de Împărăţia Ta cerească.
Te rugăm ajută-ne pe toţi ai Tăi, să dovedim prin toată trăirea noastră că nici noi nu suntem din lume,
că suntem nişte râuri pline de ape duhovniceşti.
Amin.
+
Nu-i nimic în lumea asta ca să-ţi dea atâta pace
câtă Dumnezeu dă celui care voia Lui o face.
+
Precum focul nu stă-n apă ci se stinge biruit
nici dorinţa rea nu poate sta-ntr-un suflet curăţit.