Evanghelia de duminică: ce ne dă și ce ne cere Crucea

Apoi a chemat la El norodul împreună cu ucenicii Săi, și le-a zis: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine însuși, să-și ia crucea, și să Mă urmeze. Căci oricine va vrea să-și scape viața, o va pierde; dar oricine își va pierde viața din pricina Mea și din pricina Evangheliei, o va mântui. Și ce folosește unui om să câștige toată lumea, dacă își pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru sufletul său? Pentru că de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în acest neam preacurvar și păcătos, Se va rușina și Fiul omului, când va veni în slava Tatălui Său împreună cu sfinții îngeri (Marcu 8, 34-38).

Evanghelia aceasta o avem tâlcuită pe larg în cartea I-a cu Tâlcuirea Evangheliilor, la Duminica Crucii din postul mare.

Așișderea se află tâlcuită, foarte mișcător în cărticica Ia-ți crucea ta. Acum vom spune ceva despre ceea ce ne dă și ce ne cere Crucea.

Crucea - zicea un vestit predicator - ne dă totul, dându-ne pe Dumnezeu ca Tată. Crucea ne cere totul în schimb, tot ce simțim și tot ce avem, căci Hristos murind, ne-a răscumpărat în întregime, și noi nu mai suntem ai noștri ci ai Aceluia care ne-a răscumpărat (1 Cor. 6, 19).

Dacă dogmatica creștină poate fi cuprinsă pe scurt într-un cuvânt: cred într-un Dumnezeu care mi-a dat totul, dându-Mi-se mie - morala creștină la rândul ei se cuprinde în alt cuvânt: Eu trebuie să mă dau în totul Acestui Dumnezeu și prin El oamenilor, fraților mei; n-am drept să fac altfel.

Creștinătatea de azi e atât de slabă, tocmai din cauza asta:

Crucea ne cere să luăm tot ce ne dă Dumnezeu în Isus Hristos răstignit, și noi n-am luat aproape nimic. Crucea ne cere să dăm totul în schimb, și noi n-am dat aproape nimic. N-am luat și n-am dat destul. Nu luăm și nu dăm destul.

Pentru ce luăm așa de puțin? Mi se pare pentru că dăm prea puțin. Pentru ce n-avem totul? Pentru că n-am dat totul. Crucea nu ne cere numai o credință - încredere, care ne îndeamnă să primim totul: ea ne cere în același timp o credință ascultătoare, care ne îndatorează să dăm totul. Ceea ce miră lumea, ceea ce o tulbură și o face să se poticnească, este vederea unui mare număr de credincioși care, măcar că primesc darul lui Dumnezeu în Hristos, n-au înțeles că trebuie să se dea și ei la rândul lor.

Eu cred într-adevăr, că dacă Hristos a murit pentru noi pe Cruce, n-a murit ca să ne scutească să murim față de noi înșine, ci dimpotrivă ca să ne târască împreună cu El în moartea Lui. A spune că un nevinovat a luat locul unui vinovat în vederea mântuirii lumii, nu este adevărat decât în parte; pentru că să fie totul adevărat, trebuie ca vinovatul, la rândul lui, să se facă una cu sfânta jertfă, ca să moară împreună cu ea, și să ia locul Aceluia care s-a dat în locul lui.

Nu știți că toți câți am fost botezați în Isus Hristos, am fost botezați în moartea Lui? (Rom. 6, 3). Cei ce sunt ai lui Hristos Isus, și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei (Gal. 5, 24).

Dragostea lui Hristos ne strânge; fiindcă am ajuns la încredințarea că, dacă Unul Singur a murit pentru toți, înseamnă că moartea Lui a fost moartea tuturor. Și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc, să nu mai trăiască pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei (2 Cor. 5, 14-15).

Hristos n-a murit pe Cruce numai ca noi să-I cântăm cântări de slavă, ci ca să călcăm și noi pe urmele Lui, murind și noi împreună cu El față de lume.

Nu se poate tăgădui. Isus Hristos este destul de cunoscut. Crucile Lui Îl vestesc pe tot locul. Slujbe și rugăciuni I se fac pe tot locul. Și totuși, pe lângă aceste, Isus Cel Răstignit mai cere ceva deosebit de la noi: El ne cere pe noi înșine. El ne cere ca o jertfă, bineplăcută Lui, și pe noi înșine, inima noastră și viața noastră.

Pe altarul Lui cel sfânt, Domnul cere să ne jertfim și pe noi, să ne răstignim și să murim față de lume împreună cu El, ca să înviem la o viață nouă.

Să moară eul nostru, să moară omul nostru cel vechi! - asta-i jertfa cea mai bineplăcută a lui Isus Cel Răstignit!

Omul cel iertat și mântuit prin Crucea Golgotei trebuie să se considere ca averea Celui răstignit. El nu mai are nimic. Tot ce are este al lui Isus Cel Răstignit și totul trebuie predat Lui.

Omul cel cu adevărat mântuit prin Crucea Golgotei, își predă Domnului tot ce are: inima, gândul, casa, familia, copiii, averea, banii... își predă Domnului toată averea sa cea sufletească și cea trecătoare.

Un copil al lui Dumnezeu, răscumpărat și mântuit prin Crucea și sângele Fiului Său, este acela care poate cânta și trăi această scurtă cântare:

O, Doamne ia-mă-n slujba Ta

și-ajută-mă să pot lucra

ia-mi toate și-n a Ta slujbă le pune

să n-am nimic în această lume.

Ia-mi mâinile și a lor lucrare

picioarele și a lor umblare

ia-mi ochii și privirea lor

ia-mi inima din pieptul meu

ia-mi banii pentru lucrul Tău

și fă din mine un Zacheu.

Ia-mă pe mine însumi

fii Tu Stăpân pe mine

ia-mă cu tot ce am, o Doamne,

și fă ce vrei cu mine.

Iosif Trifa.