Evanghelia de duminică: ieși de la mine Doamne...
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuiri culese din ziare
Acum duminică avem la rând Evanghelia cu chemarea la apostolie a lui Simon Petru și alți 3 apostoli (Luca 5, 1-11).
Am tâlcuit această Evanghelie pe larg în școala de la Oastea Domnului.
Să arătăm învățătura cu chemarea la apostolie a ap. Petru.
Doamne, pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos - a zis Simon Petru căzând la picioarele Domnului. Ce adânc înțeles este în această cădere. Din această cădere s-a ridicat Simon Petru schimbat în apostol, în vânător de oameni.
Simon Petru arată prima condiție a mântuirii noastre sufletești: recunoașterea și simțirea stării noastre celei păcătoase...
Simțirea păcatului, simțirea stării noastre celei păcătoase, trebuie să ne aplece și pe noi la picioarele Crucii cu cuvintele: Doamne, om păcătos sunt eu. Numai peste această recunoaștere se pogoară darul iertării și mântuirii.
Carul mântuirii sufletești are multe roți care îl urnesc la drum, dar cea dintâi roată care trebuie să miște este: cunoașterea, recunoașterea păcatului împreunată cu smerirea pentru păcat. A nu te smeri, înseamnă a te pierde. Unii cad în însăși greșeala de a se crede prea păcătoși și nu se pot mântui.
Advocatus diavoli
În vremile de demult, când vreun om mare era propus să fie ridicat la rangul de sfânt, la Roma era obiceiul să se ridice cineva contra acestei propuneri. Pentru asta era instituit așa numitul advocatus diavoli, adică avocatul diavolului.
Acest advocatus se ridica contra celui propus de a fi trecut între sfinți, atacându-l cu fel de fel de învinuiri. Firește, partida cealaltă se apăra enumerând virtuțile candidatului și avocatul diavolului era totdeauna biruit.
Eu mă gândesc că diavolul face și azi pe acest avocat, amăgindu-i pe oameni să se acuze ei înșiși că sunt prea păcătoși pentru a fi mântuiți. Când îi zici păcătosului: vino la Domnul!... intră în Oastea Domnului - îndată îți răspunde, de parcă ar avea un avocat la spate: ah, cum aș veni, dar nu mă simțesc vrednic de așa ceva... Eu păcătosul nu sunt pentru așa ceva... Eu nu mă pot dezbăra de păcate... ah, de ai ști d-ta ce inimă de piatră am eu... nu, nu, eu nu sunt pentru așa ceva...
Oare astfel de răspunsuri nu le dă avocatul diavolului?
Ap. Petru este pus în fața noastră ca o pildă de recunoaștere a păcatelor și de smerenie pentru păcat. Însemnați-vă bine: smerenia pentru păcat este temelia puterii noastre de creștini. Smerenia pentru păcat ne îngenunchează mereu în fața Domnului, în fața Crucii Sale, iar din această îngenunchere se ridică creștinii cei vii și biruitori. Aici este taina puterii noastre de creștini. Petru a căzut când s-a ridicat din această smerenie, lăudându-se că el e mai credincios decât ceilalți apostoli, și pe urmă s-a lepădat de frica unei slujnice (Matei 26, 70). Suntem creștini biruitori numai până ce cădem mereu la picioarele Domnului, rugându-ne: Doamne, om păcătos sunt eu... întărește-mă Tu.
Un mic răspuns
Astă vară m-am întâlnit cu un prieten care a început îndată cu laudele la mine: Foaia d-tale face minuni... cărțile d-tale fac minuni, țara întreagă te admiră pentru lucrarea ce o faci...
Păi, dragul meu - i-am răspuns eu - să mă ierți, dar lucrul acesta mi-l tot spune de multă vreme și Satana, apropiindu-se mereu de mine cu ispita trufiei. Mie nu mi se cuvine, dragul meu, absolut nici o laudă. Eu nu mă pot lăuda decât în slăbiciunile mele cele nesfârșite. Eu sunt un biet vas slab pe care Domnul îl tot cârpește și îl tot îngrijește să nu se strice. Eu sunt un vas mic și slab care îmi caut puterea căzând mereu la picioarele Crucii zicând: Doamne, eu sunt un om păcătos, eu sunt un vas slab și plăpând. Tu singur ești toată puterea mea... lucrul meu nu este al meu, ci este al Tău Doamne, este numai al Tău.
Toată noaptea ne-am ostenit în zadar, - apostolii n-au putut prinde nimic până ce n-au aruncat mrejile în Numele Domnului. Truda lor fusese o trudă zadarnică.
Așa e și viața trăită fără Hristos: o viață cheltuită în zadar, o viață pierdută.
Tot așa stă lucrul și cu pescuirea cea sufletească. Numai aruncând mrejile în Numele Domnului se pot pescui suflete din adâncul pierzării. Scumpii mei frați din Oastea Domnului! Aruncați și voi mrejile în Numele Domnului... să atragem suflete în Oastea Domnului cu ajutorul Lui, căci fără El nu putem face nimic (Ioan 15, 4).
Poți face ceva?
- Și crezi că poți face ceva pentru Oastea Domnului în satul acela? - întrebă odată un ostaș mai tânăr pe un altul mai bătrân.
- Domnul poate - răspunse cel mai bătrân - și te rog, fratele meu, să nu mai folosești întrebarea: poți face ceva?... să nu mai folosești nici cuvântul, eu pot, căci noi fără El nu putem face nimic.
Din dicționarul nostru, din vorbele noastre, noi ostașii Domnului trebuie să scoatem cuvântul pot. În locul lui trebuie să rămână cuvintele, Domnul poate. Într-un singur înțeles trebuie să folosim cuvântul pot, în înțelesul ce ni-l arată ap. Pavel: Pot totul în Hristos, care mă întărește (Filipeni 4, 13).
Iosif Trifa.