Evanghelia din duminica lăsatului de carne: a Judecăţii din urmă

Acum duminică avem la rând Evanghelia Judecăţii din urmă. Ascultaţi la biserică şi citiţi în Biblie această Evanghelie la Matei 25, 31-46.

Un om m-a întrebat astă vară despre credinţa mea în viaţa cea viitoare. I-am răspuns că eu cred în viaţa cea de veci şi în Judecata cea de apoi, nu numai pentru că Credeul spune acest lucru, ci pentru că am citit cu băgare de seamă Sf. Scriptură şi am aflat că trei părţi din câte sunt scrise în ea s-au împlinit din cuvânt în cuvânt. Toate profeţiile despre Mântuitorul şi toate cele ce scrie Biblia despre viaţa noastră şi despre timpurile noastre s-au împlinit şi se împlinesc cuvânt cu cuvânt. Iar dacă s-au împlinit cele trei părţi, de bună seamă se va împlini şi partea din urmă, partea a patra cu învăţătura despre viaţa de veci şi Judecata de apoi.

Vai, cum nu citesc oamenii Biblia, Cartea lui Dumnezeu, unde se vede lămurit cum curge viaţa omenirii şi viaţa omului! În Biblie se vede lămurit întreg trecutul şi viitorul omenirii şi a omului. Biblia spune lămurit care este rostul vieţii omului şi care este viitorul lui. Scriptura spune apriat că după moarte vine Judecata (Evrei 9, 27). Scriptura spune apriat că Domnul Isus va veni pe neaşteptate pe norii cerului să judece lumea. În capul cărţii scris este: Iată, Eu vin curând şi răsplata Mea este cu Mine, ca să dau fiecăruia după fapta lui (Apoc. 22, 12).

Dacă oamenii ar citi cu luare aminte Biblia, ar afla că ziua aceea e aproape, se apropie. Toate semnele arată că venirea Domnului e aproape, dar cât despre ziua aceea, sau ceasul acela, nu ştie nimeni, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl (Marcu 13, 32). De altcum pentru noi nici nu are vreo însemnătate mai mare întrebarea: când va veni Fiul Omului. Pentru noi are însemnătate întrebarea: cum ne va afla în ziua aceea?

Vai, ce mişcare mare va fi în ziua când Se va arăta Fiul Omului pe norii cerului! Toţi cei care se vor afla pe pământ şi toţi care vor fi în mormânt, se vor umplea de spaimă şi fior. Trâmbiţa Judecăţii îi va chema pe toţi înaintea Domnului. Dar fiorul celor treziţi va fi de două feluri. Ceata celor credincioşi, ceata celor mai puţini care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui, se va umplea de fiorul bucuriei. Credincioşii vor striga bucurându-se: vine Domnul!... vine Scumpul nostru Mântuitor!... a sosit Cel pentru care am trăit în lume... a sosit ceasul cel mare şi sfânt să trăim în veci cu El şi El cu noi... Slavă Ţie Mântuitorule!

Nu însă aşa, gloata cea mare a necredincioşilor, a celor care au stăruit în fărădelegi. Pentru ei, venirea Domnului va fi ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu (Apoc. 6, 17). Vai, ce spaimă şi groază îi va cuprinde pe cei necredincioşi când Îl vor vedea venind pe norii cerului pe Cel ce L-au tăgăduit şi batjocorit! Vai, cum vor fugi beţivii, desfrânaţii şi toţi care au trăit în patimi şi plăceri lumeşti! Vai, cum vor fugi cei zgârciţi şi toţi cei al căror dumnezeu a fost banul şi pântecele (Filipeni 3, 19). Vai, cum se vor îngrozi şi filozofii cei tăgăduitori de Dumnezeu! Vai va fi şi iudeilor şi păgânilor şi creştinilor, care au trăit în orbie şi nebunie sufletească! Vedea-vor zădărnicia vieţii lor. Vedea-vor cum şi-au cheltuit viaţa în zadar.

Vor vedea pe cine au străpuns (Ioan 19, 37).Vedea-vor pe Cel ce L-au răstignit mereu cu păgânătăţile lor... vedea-vor pe Cel ce a bătut neîncetat la uşa inimii lor... vedea-vor pe Cel ce L-au ţinut o viaţă întreagă afară la uşa inimii lor şi nu L-au slobozit înăuntru... vedea-vor pe Cel ce i-a îmbiat cu o dragoste nemărginită... vedea-vor pe Cel ce S-a răstignit şi a pătimit pentru ei... vedea-vor pe Cel ce L-au batjocorit şi suduit. Acum Îl vor cunoaşte, dar cunoaşterea aceasta nu le va mai fi de mântuire, ci de osândă. Timpul mântuirii a trecut. Domnul vine acum nu ca Miel, ci ca Judecător. Ochii Lui erau ca para focului; capul Îl avea încununat cu multe cununi împărăteşti, şi purta un nume scris, pe care nimeni nu-L ştie, decât numai El Singur. Era îmbrăcat cu o haină muiată în sânge. Numele Lui este: Cuvântul lui Dumnezeu. Oştile din cer Îl urmau călări pe cai albi, îmbrăcate cu in subţire, alb şi curat. Din gura Lui ieşea o sabie ascuţită, ca să lovească Neamurile cu ea, pe care le va cârmui cu un toiag de fier. Şi va călca cu picioarele teascul vinului mâniei aprinse a Atotputernicului Dumnezeu (Apoc. 19, 12-15). Apăsaţi de groaza urgiei, vor striga păcătoşii: munţilor şi stâncilor: Cădeţi peste noi, şi ascundeţi-ne de faţa Celui ce şade pe scaunul de domnie şi de mânia Mielului (Apoc. 6, 16).

Dar venirea Fiului Omului va fi numai judecata cea parţială. După aceasta urmează ziua cea mare a Judecăţii din urmă pe care o istoriseşte Evanghelia de duminică. S-a predicat mult şi s-a scris mult despre Ziua Judecăţii din urmă. În special, predicatorii s-au silit să arate cum va trebui să-şi dea seama omul cu de-amănuntul despre toate faptele sale.

Însă eu îmi închipui altcum Judecata din urmă. Dacă Dreptul Judecător ar începe îndată numai cu înşirarea faptelor noastre şi ne-ar judeca numai după ele, apoi ar fi vai de noi. Toţi am înfunda iadul. Eu îmi închipui Judecata din urmă aşa:

Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt vor sta pe scaunul cel mare de judecată. În faţa acestui tribunal stă de judecată, să zicem, un necredincios. Începe dezbaterea.

Tatăl va zice: Fiul Meu Cel scump! Te-am trimis în lume pentru omul acesta şi mântuirea lui. Ce s-a întâmplat cu el de-l văd într-o stare atât de grozavă?

Fiul va răspunde: Părinte! Eu Mi-am făcut datoria. Lucrul ce Mi l-ai încredinţat, l-am săvârşit (Ioan 17, 4)... de atâtea şi atâtea ori l-am îmbiat pe acest suflet de om cu sângele Meu şi cu Jertfa Mea... în atâtea şi atâtea chipuri am încercat să intru cu mântuirea în casa inimii lui, dar el nu M-a primit. L-am trecut prin boli şi încercări, dar nici aşa nu M-a primit... ce n-am făcut pentru el, dar el a respins mereu dragostea Mea şi Jertfa Mea... şi-a bătut joc de dragostea Mea şi de chemările Mele...

Duhul Sfânt va zice şi El: Doamne, am umblat şi Eu neîncetat să-l trezesc pe omul acesta din somnul păcatelor şi răutăţilor. Am încercat în tot chipul să-l aprind pentru cele sufleteşti, dar el s-a aprins numai cu alcoolul, cu duhul diavolului...

Atunci Tatăl va rosti teribila sentinţă:

- Du-te de la Mine blestematule, în focul cel veşnic... Am omorât pentru tine pe Scumpul Meu Fiu; L-am dat pentru mântuirea şi scăparea ta, dar tu ai batjocorit dragostea Noastră şi darurile Noastre!

Eu socot că cei necredincioşi vor fi judecaţi fără întrebare, pentru că ei răspuns nu vor avea pentru păcatele lor. Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vorbit, n-ar avea păcat; dar acum, n-au nici o dezvinovăţire pentru păcatul lor (Ioan 15, 22). Nu pentru păcate vor fi judecaţi oamenii, ci pentru că n-au primit pe Cel ce a venit să-i scape de păcate.

Faţă de aceştia, ce dulce binecuvântare şi chemare vor auzi cei care au trăit o viaţă cu Domnul şi Evanghelia Lui. Veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu...

Băgaţi de seamă, Evanghelia Judecăţii din urmă îşi are de temei cunoaşterea Mântuitorului. Milostenia din Evanghelie (bolnav am fost şi M-aţi cercetat... gol am fost şi M-aţi îmbrăcat... flămând am fost şi M-aţi săturat, etc) este pusă aici ca o formă de cunoaştere a Mântuitorului. Împărăţia lui Dumnezeu nu e numai milostenie şi nu se poate cumpăra numai cu danii, ea se poate câştiga numai cu cunoaşterea şi aflarea cea adevărată a Mântuitorului. Din această cunoaştere se revarsă toate virtuţile, aşa cum matca albinelor nu iese niciodată singură din stup, ci numai înconjurată de toată garda ei. Milostenia şi toate celelalte virtuţi şi fapte bune încep a curge cu de la sine când L-ai aflat cu adevărat pe Mântuitorul. Ostaşii Domnului s-au dus să cerceteze pe bolnavii de prin spitale cu toate că noi nu le-am poruncit de aici de la Sibiu acest lucru.

Sunt virtuţi şi faceri de bine şi fără cunoaşterea Domnului, dar ele nu trag în cumpăna mântuirii. Despre un calif (conducător musulman) am citit că un arab sărac i-a adus odată o legătură de flori frumoase. Califul l-a cinstit cu o mână de galbeni. La asta, un arab mai bogat şi-a zis: hai să fac şi eu o cinste mai mare şi voi căpăta mai mult. I-a adus califului un cal, dar califul nu i-a dat decât un mulţam. Săracul adusese florile din dragoste, dar bogatul din speculă să câştige. Aşa ar putea deveni şi o milostenie fără dragostea şi cunoaşterea Mântuitorului. Numai o milostenie făcută din dragoste şi cunoaşterea Mântuitorului, trage în cumpăna mântuirii.

De aici trebuie să plece şi mântuirea păcătoşilor. Eu vă spun un lucru nou: de frica iadului nimeni nu va intra în rai. În rai vor intra numai cei ce încă din lumea aceasta au plăcere pentru cele sufleteşti, pentru viaţa cea duhovnicească. Pentru cel ce nu iubeşte cele sufleteşti, raiul ar fi un chin. Un ostaş îmi spunea: de când am intrat în Oaste mă simt ca un vultur ce a prins aripi. Îmi place numai sus, cât mai sus şi abia apuc să mi se rupă legăturile pământului ca să zbor la Domnul meu.

Un predicator înfrica pe o doamnă cu chinurile iadului.

- Toate bune părinte, dar cum o să petrec eu în rai o veşnicie întreagă cu slujnica mea Magda?

Vedeţi două suflete: unul care a gustat din dulceaţa raiului şi unul care n-a gustat.

Să trezim în cei păcătoşi dragoste pentru cele sufleteşti. Să-i îmbiem să guste şi să afle că bun este Domnul.

Iubiţilor ostaşi din Oastea Domnului şi toţi care Îl cunoaşteţi pe Domnul! Să luptăm neîncetat pentru mântuirea noastră şi a altora. În ziua cea mare a Judecăţii noi vom fi întrebaţi şi despre câte suflete am trezit la viaţă. Domnul va răsplăti bogat ostenelile noastre.

Iosif Trifa.