Evanghelia Duminicii a 13-a după Rusalii
Pr. Iosif Trifa - Tâlcuirea Evangheliilor
(Pilda lucrătorilor răi)
Zis-a Domnul pilda aceasta: „Un om oarecare, stăpân al casei sale, a sădit o vie; a îngrădit-o împrejur cu gard, și a săpat într-însa teasc, și a zidit turn, și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Iar când s-a apropiat vremea roadelor, a trimis pe slugile sale la lucrători, ca să ia roadele ei. Dar lucrătorii, prinzând pe slugile lui, pe unul l-au bătut, iar pe altul l-au omorât, iar pe altul cu pietre l-au ucis. Iarăși a trimis și pe alte slugi, mai multe decât cele dintâi, și le-a făcut și acelora așijderea. Iar mai pe urmă a trimis la ei pe fiul său, zicând: „Se vor rușina de fiul meu”. Însă lucrătorii, văzând pe fiul, au zis întru sine: „Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm pe el și să stăpânim moștenirea lui”. Și, prinzându-l pe el, l-au scos afară din vie și l-au omorât. Deci, când va veni domnul viei, ce va face lucrătorilor acelora?” Zis-au Lui: „Pe cei răi cu rău îi va pierde și via o va da altor lucrători, care vor da lui roadele la vremea lor”. Zis-a lor Iisus: „Au nici odinioară n-ați citit în Scripturi: Piatra pe care nu au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta și este minunată întru ochii noștri?”. (Mt 21, 33-44)
Pilda de mai sus a spus-o Mântuitorul în legătură cu poporul israelitean. Via din pildă închipuia pe poporul israelitean și legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu el prin Moise. Ca pe o vie adusese Dumnezeu pe poporul israelitean din Egipt și-l sădise în pământul făgăduinței, iar via a dat rădăcini și a umplut țara (Ps 79, 9-10). Această vie, adică legământul ce-l făcuse Dumnezeu cu israelitenii, prin Moise, era dată în seama „lucrătorilor”, adică în seama preoților, arhiereilor și cărturarilor poporului, ca „să lucreze” în ea, adică să vestească poporului neîncetat acest legământ și roade de fapte bune să facă. În această vie a poporului israelitean, Dumnezeu sădise și făgăduința unui Mesia Mântuitor. Lucrătorii viei, arhiereii și cărturarii poporului, trebuia să lucreze spre cunoașterea și aflarea acestui Mântuitor. Însă lucrătorii viei au lăsat via nelucrată și, de aceea, poporul L-a uitat pe Săditorul viei, pe Dumnezeu, iar pe Cel făgăduit - pe Iisus Mântuitorul - nu L-au cunoscut când S-a ivit între ei, ci L-au omorât, precum le-au omorât și pe „slugile” Domnului, pe profeți. Via Domnului sădită în poporul israelitean „s-a umplut cu spini și nici o roadă n-a făcut” (Is 5, 4). De aceea poporul israelitean a fost nimicit și împrăștiat prin război, iar via lor, adică sufleteasca mântuire prin Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos a fost luată de la ei și dată neamurilor, adică popoarelor păgâne care s-au încreștinat.
Mântuitorul spunea pilda aceasta despre Sine, despre cum Îl vor primi și Îl vor da la moarte arhiereii și cărturarii poporului. O, ce popor fără de minte au fost israelitenii și, vai, ce „lucrători” a avut via lor! Căci acești „lucrători” i-au tras și pe ei în rătăcire și pieire sufletească. Dar să nu-i osândim numai pe israeliteni, ci, mai ales, să ne gândim și la noi, căci și viața noastră este o vie sădită de Dumnezeu în pământul făgăduinței. O, cât a lucrat Dumnezeu până ne-a dat această vie! „El a săpat pământul, a îngrădit-o, a săpat împrejurul ei șanț și a sădit vițele cele mai alese” (Is 5, 2). El a săpat în mintea noastră cunoștința binelui și răului. El a săpat în inima noastră atâtea simțuri alese și a sădit atâtea daruri sufletești.
„A zidit și turn în mijlocul viei și teasc a săpat într-însa” (Is 5, 2). O, ce turn măreț și tare a ridicat Dumnezeu în mijlocul viei vieții noastre! Golgota cea înaltă, Jertfa Domnului și Sângele Domnului sunt acest turn de apărare și de mântuire sufletească. „Ce puteam face și ce n-am făcut pentru via Mea?” - zice Domnul (Is 5, 4). Ce n-a făcut și ce nu face Dumnezeu pentru ca via vieții noastre roade de fapte bune să aducă? Însă, vai, via vieții noastre, în loc de struguri buni, rodește struguri sălbatici de răutăți. „Am așteptat să facă via Mea struguri și a făcut spini, zice Domnul” (Is 5, 4).
În chipul israelitenilor suntem și noi, căci și via vieții noastre s-a umplut de spini și pălămidă... Și noi am uitat de Săditorul viei, am uitat că viața noastră e o vie a Domnului, care roade de fapte bune trebuie să aducă. Câți creștini trăiesc gândindu-se clipă de clipă că viața lor e o vie a Domnului, care trebuie să înflorească și să rodească pentru Domnul? Israelitenii L-au omorât pe Fiul lui Dumnezeu. Cei care trăiesc în păcate grele (între aceștia sunt și cei care suduie pe Făcătorul lor) și se împotrivesc chemării Domnului, Îl „răstignesc și ei, din nou, pe Fiul lui Dumnezeu” (Evr 6, 6).
„Orice viță care n-aduce roadă, vierul o taie și în foc o aruncă” - a zis Mântuitorul (In 15, 2 ). „Spini Mi-a făcut via Mea - zice Domnul - și acum voi spune vouă ce voi face viei Mele: Lua-voi gardul ei și va fi de jaf și va fi spre călcare când voi surpa șanțul ei... și vor crește într-însa spini ca într-o țelină” (Is 5, 4-6). Grozavă osândă, cumplită judecată! O, Doamne, nu Te grăbi cu această osândă, căci și via vieții noastre - și a mea - este plină de spini! Gardul ei s-a stricat și fiarele sălbaticelor patimi au intrat într-însa (Ps 79, 12-14). Mai îngăduie-mi, Doamne, să-mi sap din nou via vieții mele! Ajută-mă, Tu, Doamne, să o fac iarăși roditoare de fapte bune. „Dumnezeul puterilor, întoarce-Te iar, caută din cer și cercetează via” (Ps 79, 15) vieții mele, căci fără de Tine nu pot face nimic; „sunt un zid gata să cadă și un gard gata să se surpe” (Ps 61, 3) fără ajutorul Tău.
Dragă cititorule! Poate că mâine, poimâine, va sosi pentru via vieții tale „vremea roadelor”; și Domnul va trimite slugile Lui să-ți ceară „partea Lui de rod”. Ce roade va afla în via vieții tale? Cum stai tu cu via vieții tale?
000.000
În legătură cu aceste zerouri (nimicuri), numere ce înseamnă de șase ori tot nimica, iată ce a pățit un om: se întâlni odată cu un filozof și începu a-i înșira laude despre femeia lui.
- Nevasta mea e frumoasă! zise omul.
La asta, înțeleptul scrise pe hârtie un 0, adică o nimica.
- Nevasta mea e bogată...
Filozoful mai scrise un zero: 00.
- Femeia mea e de neam mare...
Filozoful mai scrise un zero: 000.
- Femeia mea e cuminte...
Filozoful mai scrise un zero: 0.000.
- Femeia mea e harnică...
Filozoful mai scrise un zero: 00.000.
- Femeia mea e blândă...
Filozoful mai scrise un zero: 000.000. Acum erau șase zerouri lângă olaltă, adică de șase ori tot nimica. Atunci omul mai adaugă:
- Femeia mea e o femeie cu frică de Dumnezeu și cu purtări curate!
La asta, filozoful scrise 1 înaintea celor șase zerouri: 1.000.000. Prin asta, cele șase zerouri deodată căpătară preț și se făcură un milion.
Poate să aibă o femeie sau un om oricât de multe și bune însușiri; ele n-ajung nimic, dacă nu stau în fruntea lor credința, morala și purtările bune.