Foto Traian Dorz

Fiindcă dezlega

Traian Dorz - Hristos - Binefăcătorul nostru

Tocmai de aceea căutau și mai mult iudeii să-L omoare, nu numai fiindcă dezlega ziua Sabatului, dar și pentru că zicea că Dumnezeu este Tatăl Său, și Se făcea astfel deopotrivă cu Dumnezeu.
Hristos a venit să dezlege.
Toată lucrarea Lui este de a dezlega.
El a dezlegat de la început lumina din întuneric,
cerul de pământ,
uscatul de ape,
binele de rău,
neprihănirea de păcat,
viața de moarte.
El a dezlegat legăturile păcatului în care zăcea omenirea căzută.
El a dezlegat legăturile neputințelor noastre (Luca 13, 16).
El a legat pe Satana și ne-a dezlegat pe noi (Matei 12, 29; Luca 10, 19; Evrei 2, 14-15).
De aceea toate puterile răului s-au unit totdeauna ca să lupte împotriva Lui, căci Hristos este Căpetenia biruitorilor șarpelui ce umblă mereu ca să lege sufletele oamenilor.
Hristos dezleagă mereu și astăzi ochii, urechile și sufletul.
Dezleagă din robia neștiinței, a superstițiilor, a sectarismului.
Din lanțurile păcatului, tiraniei și răutății.
Din blestemul Legii, intoleranței și urii de orice fel.
- Oricine vine la Hristos,
sau la oricine a venit El,
devine un slobozit al lui Dumnezeu, un dezlegat al lui Hristos, un eliberat al Duhului Sfânt. Scăpat de orice legături care paralizează iubirea, limitează Duhul și nimicesc armonia Bisericii și fericirea Vieții.
Dintre toți vrăjmașii libertății, cei care Îl urăsc mai necruțător pe Hristos sunt cei care au interesul ca sufletele să fie legate și robite.
Cei care au interesul exploatării sufletului. Și avantajele dezbinării și robiei duhovnicești.
Cei care au interesul sectar ca oamenii să nu fie dezlegați din ceea ce odată a fost statornicit prin șiretenie și păstrat prin apăsare sau minciună.
Cei care au interesul ca sistemul lor de exploatare să nu se prăbușească. Întreaga lor existență fiind clădită numai pe aceasta, ei ar rămâne atunci ai nimănui.
În locul sabatului, Mântuitorul a adus odihna Lui (Matei 11, 29).
În locul odihnei trecătoare, El a adus pentru toți câți vin la El odihna veșnică a iubirii, a credinței, a împăcării cu Tatăl (Evrei 4, 6-11).
Odihna netulburată a unirii omului cu Izvorul Veșnic al odihnei. Odihna conștiinței sale. Pacea sufletului în această odihnă.
Însă pentru ca sufletul să iese la soare, trebuie să-i fie luat opaițul la care orbecăie.
Numai atunci cineva e dezlegat deplin, când Hristos îi rupe și legăturile sectare ale îngustimii confesionale în care este legat de mândria și egoismul celor obișnuiți să nu se supună nimănui ci numai să comande tuturor.
Doamne Isuse, Milostiv și Puternic Eliberator,
mulțumindu-Ți cu recunoștință pentru toate sufletele pe care le-ai eliberat din toate aceste robii pierzătoare, Te rugăm să ai milă și să grăbești eliberarea tuturor celor ce încă mai zac în astfel de robii...
Rupe toate lanțurile și dărâmă tot ce e rău
pentru ca toată Biserica Ta unită și liberă,
curățită și sfântă,
să Te slăvească pe Tine cum ai dorit Tu.
Amin.
Articol 38 din 103
Folosește săgețile ← → pentru navigare