Fratelui tovarăș de lucru în Hristos - Mutrescu Gheorghe

Falcău, 1952

Frate Gheorghe,

Îți scriu aceste rânduri din iubire. M-am văzut silit să-ți scriu. Era chiar de datoria mea să-ți scriu. Poate că era mai bine dacă vorbeam gură către gură, dar gândind că vorbirea noastră nu ar fi avut vreun rezultat, de aceea îți scriu.

M-am văzut silit să-ți scriu, în urma celor auzite și văzute. Nu îți scriu cu un gând ascuns. Celui ce Îi sunt toate descoperite, și Care va scoate toate cele ascunse la lumină, va aduce și aceasta, dacă felul nostru de a o privi și a gândi ne îndeamnă să credem așa.

Îți scriu ca la un frate, ca la un prieten și ca la un tovarăș de lucru în Hristos. Ca la un frate îți scriu, deoarece suntem născuți de aceeași Mamă și același Tată. Ca la un prieten, nu îți voi ascunde nimic, a ascunde ceva contrazice legile prieteniei. Domnul Isus spune:

„... V-am numit prieteni, că v-am făcut cunoscut tot ce am auzit de la Tatăl Meu” (Ioan 15, 15). Ca la un tovarăș de slujbă îți scriu, deoarece pe acest ogor ne-am întâlnit pentru prima dată.

Îți aduci aminte, în 1948, la Volovăț, de ziua Crucii. Timpul a trecut, s-a scurs încet, încet, dar sigur. A trecut. Amintirea doar rămâne.

Să răscolim amintirile, ca să nu se uite. Era prin anul 1950. După o încercare a Lucrării, ne găseam iarăși strânși în dragostea lui Isus. Îți aduci aminte, la Silvestru, în casă, cu ocazia botezului unei fetițe care i s-a născut? Erau ochii plini de lacrimi, bucuria revederii se vedea pe fețele celor prezenți. Mi-amintesc cu ochii în lacrimi cum aminteai ceea ce cu câteva clipe înainte se spusese, că după furtuna care ne-a împrăștiat, iarăși ne găsim adunați.

A trecut timp de atunci, s-a uitat aproape totul. Puțini sunt acei care își mai amintesc. Vremea s-a scurs. Îți mai amintești de hotărârea noastră cu care am venit înaintea Domnului? Era pentru prima dată când noi ne-am cunoscut cu adevărat unul pe altul, și ne-am îmbrățișat cu iubire, uniți.

Ce repede ne-am schimbat părerile. La prima ocazie. Mi s-a adus acuzația că eu m-am schimbat, că atunci seara am vorbit cu un gând ascuns (acela de a lega Oastea Domnului de preoți și de biserică). Nu voi căuta dovezi să mă dezvinovățesc. Cel Care cercetează inima și rărunchii cunoaște totul. El le va face de cunoscut toate odată, și atunci se va cunoaște cu ce gând au fost spuse toate cuvintele. Din partea mea era chiar o datorie ca să aduc la cunoștința fraților ce am văzut și auzit acolo. Nu am ascuns nimic. Întocmai după cum am auzit, așa am spus.

Am mai văzut că Lucrarea merge bine, să zic așa, datorită unirii și bunei înțelegeri dintre frați, care nu o împiedică, fie într-un fel sau altul. Ce am văzut și auzit, aceea am spus.

Lucrarea aceasta este în toată țara și Scriptura zice: „Să umblăm la fel câți am ajuns de aceeași părere”. Nu am căutat să-ți înșir o mulțime de versete ca să-ți arăt una sau alta. Știm că atunci când vine încercarea, când furtuna bate peste cei credincioși, știm că atunci este o cernere, o curățire, o lămurire. Dacă cei slabi cad de la credință, lucrul acesta se datorește slabei lor credințe și puținei iubiri pentru Domnul Isus. Dar așa este când vine prigoana.

Dar acum, când nu-i furtună, cine răspunde pentru sufletele care vor cădea? Unii își vor schimba numele (nu știu dacă și purtarea), vor îmbogăți un cult cu câteva grupuri, cu care se vor lăuda unii, ca să atragă sau să tulbure pe alții. Rămân până aici, amintind doar un lucru. Lucrarea aceasta, pe care ți-ai pus în gând să o părăsești, este a Domnului. Ea este omul care stă la spărtură. Se va vedea odată ce a însemnat această Lucrare. Au fost mulți care s-au ridicat împotriva ei, dar ea a rămas. Mulți s-au stins, dar ea a rămas, pentru că ea este a Domnului.

S-au găsit unii, chiar din mijlocul ei, care au căutat s-o stingă cu litera. Iar alții, din cauză că nu era pe placul lor. Și din cauza lipsei de îngăduință și iubire pentru sufletele nemântuite au plecat părăsind postul și slujba care le-a fost încredințată lor.

Nu ți-am scris cu gând ascuns. Sunt același care am fost atunci când cu lacrimi ne-am îmbrățișat. Știu că după plecare nu-ți va fi greu să arunci cu piciorul, ca să dărâmi ceea ce înainte ai zidit, cum au făcut și alții înainte și să adaugi încă un lanț la lanțul unora în suferință, atrăgând asupra celorlalți, rămași, privirile haine ale corbilor de pradă.

Voi purta în inima mea, neștearsă, amintirea ta. În câmpul vieții mele, și pe caietul meu de amintiri ai fost pus ca un stâlp de aducere aminte, de atunci de când te-am auzit vorbind pentru prima dată. Nu te chem înapoi. Mi-ai lua-o în nume de rău. Dacă nu te va întoarce dragostea pe care ai mărturisit de atâtea ori că ai aflat-o în mijlocul acelora de unde ai plecat, apoi nu te va mai întoarce nimic, în afară dacă nu vei căuta să subminezi Lucrarea de unde ai plecat.

Scrie-mi!

Același Arcadie

Scrisă pentru fratele Mutrescu Gheorghe din Straja, dar nu a fost trimisă.

Dacă tu nu predici, celor cărora le predici, iertarea prin credință dacă tu nu le arăți și nu dovedești lucrul acesta pentru ca sufletele să fie socotite neprihănite, atunci la ce bun toată osteneala ta? Nu numai că nu faci un bine, dar faci un mare rău. Iertarea se capătă prin credință în Numele lui Isus, în sângele Lui, prin Harul Lui, și dacă lucrul acesta nu-l spui, la ce bun? Gruparea ta de credincioși nu va fi altceva decât o rătăcire. Mai bine, mult mai bine, ar fi dacă ai tăcea și nu ai vorbi, până când vei afla tu întâi calea care duce la mântuire, și după aceea s-o arăți și altora. Amin.

Falcău, 20 martie 1952

O, Biblie, Carte a lui Dumnezeu, te-am aflat pe tine atunci când eu eram în societatea altor cărți. După cercetarea ta, mi-am dat seama că numai tu poți să mă mângâi în necaz cu adevărat, că doream mângâiere. În tine am aflat totul deplin, ah, totul deplin.

O, Carte Sfântă, tu m-ai scos din mlaștina în care eram. În tine am găsit viața, viața sufletului meu. Te iau pe tine de călăuză și vreau ca să-mi fii candelă pentru picioarele mele și lumină pe cărarea mea.

Doamne Isuse, deschide-mi ochii să văd lucrările Tale minunate. Deschide mintea mea ca să înțeleg Sfintele Scripturi. Vindecă sufletul meu ca să fie sănătos în credință, și să mă hrănesc la Masa Ta la care am fost chemat. Dă-mi Tu, Doamne, sănătatea sufletească să simt dulceața Ta prin Cuvânt, să simt dulceața cuvintelor Tale de dragoste. Și Te rog, Doamne Isuse, pentru toți bolnavii care zac în cele cinci pridvoare, și care așteaptă tulburarea apei și nu Te cheamă pe Tine. Vino Tu, Doamne, și vindecă slăbănogul care zace de atâta timp. Doamne, deschide ochii tuturor ca să vadă că masa este pusă, și ei trebuie numai să vină la ea. Te rugăm, Doamne Isuse. Amin.

Falcău, 10 aprilie 1952

Biblia, o numai Biblia mai poate să salveze omenirea de la o catastrofă. O, primiți-o, citiți-o, cercetați-o, socotiți că aveți în ea viața veșnică. Veți afla calea păcii. Veți cunoaște pe Domnul Păcii și pacea va domni pe pământ. Altfel pierzarea vă așteaptă.

Să nu credeți că puteți scăpa de urgiile lui Dumnezeu. O, nu. Biblia, cartea lui Dumnezeu, care, ca o stâncă, a stat în picioare de-a lungul veacurilor, ne arată că au fost împărății puternice, popoare mari care au căzut, care astăzi nu mai sunt, din cauză că nu au luat aminte la glasul lui Dumnezeu.

Vreți să cunoașteți istoria lumii, să vă convingeți de nestatornicia lucrurilor de pe pământ? Citiți Biblia și veți vedea că împărății puternice au căzut asemenea copacului uriaș care a căzut deodată lovit de trăsnet, sau a fost ros la rădăcină, încet, încet, până ce s-a prăbușit. Unde este Babilonul, împărăția mezilor și perșilor, împărăția lui Alexandru Macedon, sau împărăția romanilor? Din copacii mari și falnici au ieșit mlădițe pipernicite, care, până la urmă, s-au uscat și ele.

Citiți Biblia. Dacă nu ați știut ce înseamnă cuvântul „dragoste”, citiți Biblia și veți înțelege. O, citiți-o, cercetați-o, primiți-o și luați-o călăuză, și va fi ferice de voi, căci ea vă va aduce la picioarele lui Isus.

O, Biblie, ferice de acela care te-a primit cu adevărat pe tine! Amin.

Falcău, 10 aprilie 1952

Izbânda este a celor fără prihană. Scutul îl primesc cei ce umblă în nevinovăție. Cărările celor neprihăniți sunt ocrotite. Calea credincioșilor Lui este păzită. Când vei fi așa, atunci vei înțelege dreptatea, judecata, neprihănirea, toate căile care duc la bine (Prov. 2, 7-9).

Ca să capeți trecere înaintea lui Dumnezeu și înaintea oamenilor, „să nu te părăsească bunătatea și credincioșia, leagă-ți-le la gât, scrie-le pe tăblița inimii tale” (Prov. 3, 3-4). Iar dacă vrei ca toate cărările să-ți fie netezite de Domnul, recunoaște-L pe El în toate căile tale (Prov. 3, 6). Amin.

Falcău, 10 aprilie 1952

Pentru unii, conștiința lor este moartă sau, mai bine zis, este adormită. Din cauza păcatului, ea este căzută în adormire. Ea nu se trezește decât la cuvânt, pentru alții nici atunci.

Când fariseii au adus la Domnul Isus femeia prinsă în preacurvie, conștiința lor dormea un somn dulce. La cuvintele lor, Domnul le răspunde: „Cine dintre voi este fără păcat, să arunce cel dintâi cu piatra în ea”. Când au auzit cuvintele acestea, s-au simțit mustrați în cugetul lor. La cuvintele Domnului, cugetul lor este trezit, și începe să-i mustre. Doamne Isuse, trezește-mă Tu deplin. Fă-mă un om viu, viu cu adevărat, și conștiința să-mi arate în orice vreme starea în care mă aflu!

Falcău, 12 aprilie 1952

Cine este omul care se teme de Domnul, aceluia Domnul îi arată calea pe care să meargă (Ps. 25, 12). Cuvântul lui Dumnezeu ne asigură că în orice vreme, în orice împrejurare, dacă ne temem de Domnul, El ne arată calea pe care trebuie să mergem.

Iosif, logodnicul Mariei, văzând că Maria era însărcinată, voia s-o lase în ascuns. Dar pentru că el era un om fără prihană, Domnul îi arată calea pe care trebuie să meargă. Lui îi sunt descoperite lucrurile așa cum erau, mai înainte de a-și împlini gândul său. Pentru că Domnul face de cunoscut celor ce se tem de El voia Sa, ne arată ce este bine, ca să mergem pe calea care duce la mântuirea noastră.

Dă-mi, Doamne, o inimă înțeleaptă, ca să-mi număr bine zilele, ca să văd cât de trecător sunt! Fă-mi Tu inima să se teamă de Tine! Amin.

Falcău, 17 aprilie 1952

Bucuria cea mai mare pentru mine este prezența Domnului Isus. El mă însuflețește, îmi dă atâta bucurie prin prezența Lui, cât nu aș putea niciodată spune în cuvinte omenești.

Simt și trăiesc. Veniți și vedeți și voi, care nu știți ce înseamnă prezența Domnului. Veți vedea în voi înșivă, dacă vă veți preda cu totul Domnului. Amin.

Falcău, 18 aprilie 1952

E mai bine în suferință, necaz, durere, lipsuri, decât atunci când îți merge bine. E bună suferința. Ea e calea spre desăvârșire. Dar numai dacă o primești ca din mâna lui Dumnezeu și mulțumești pentru ea. Îți aduce atâta binecuvântare și întărire duhovnicească, pentru că puterea Domnului în slăbiciune este făcută desăvârșită (2 Cor. 12, 9).

Falcău, iunie 1952

De câte ori planurile mele încep să iasă la iveală și dorințele mele aleargă în lumea aceasta, iar ochii își aruncă privirea lacomă spre ceea ce se vede, atunci sunt ca unul din cei ce n-au nădejde.

Sfarmă, Doamne, culcușul meu și scoate-mă din el, ori de câte ori prind a mă încălzi în el. Amin.

Falcău, iunie 1952