Umblați cârmuiți de Duhul
Arcadie Nistor - Umblând cu Domnul Iisus
Dacă vei umbla cârmuit de Duhul, ce frumos va fi! Înaintarea ta în cele duhovnicești va fi văzută de toți. Vei mărturisi despre Isus, chemând la El și pe ceilalți care încă mai dorm în păcate.
Domnul Isus a spus ucenicilor Săi: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele. Și Eu voi ruga pe Tatăl, și El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac; și anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște; dar voi Îl cunoașteți, căci rămâne cu voi, și va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi” (Ioan 14, 15-18).
Domnul Isus le-a făcut cunoscută făgăduința Tatălui, iar în ziua înălțării la cer, Domnul Isus a spus ucenicilor să nu se depărteze de Ierusalim, ci să aștepte acolo făgăduința Tatălui, pe care, le-a zis El, „ați auzit-o de la Mine” (Fapte 1, 4).
Ucenicii aveau cuvântul: „Dacă Mă iubiți, veți păzi poruncile Mele” și porunca Domnului a fost ca ei să aștepte la Ierusalim. Dacă ei nu L-ar fi iubit pe Domnul, ei nu ar fi așteptat. Ar fi plecat fiecare la ale sale. Și încă un lucru: ei au crezut pe Domnul, că este Fiul lui Dumnezeu și au crezut cuvântul privitor la făgăduință, să aștepte la Ierusalim. Și pentru că L-au iubit, au făcut așa cum le-a spus Isus.
Credința nu este despărțită de dragoste: David cu credința în Dumnezeu a mers înaintea filistenilor, înaintea filisteanului Goliat, dar vedem și marea lui iubire pe care el o avea pentru poporul său, adică pentru poporul lui Dumnezeu, că poporul său era poporul lui Dumnezeu (1 Sam. 17).
Tot așa și ucenicii, au făcut după Cuvântul Domnului. Au așteptat, și după 10 zile Cuvântul Domnului s-a împlinit pentru ucenici, Duhul Sfânt s-a coborât în chip de limbi de foc, așezându-se pe fiecare dintre ei. Dacă ei nu ar fi crezut Cuvântul Domnului nu ar fi așteptat, și dacă nu L-ar fi iubit, nu ar fi păzit porunca Domnului, ca să aștepte.
Au primit Duhul Sfânt. Ce minunat a lucrat Dumnezeu! Duhul Sfânt s-a coborât peste ei în chip de limbi de foc. Ce putere aveau ei să-L mărturisească pe Domnul Isus, cu ce dragoste o făceau! În curtea Marelui Preot, Petru se leapădă de Domnul, iar acum, în fața unei mari mulțimi, el spune: „Bărbați israeliți, ascultați cuvintele acestea: pe Isus din Nazaret, om adeverit de Dumnezeu înaintea voastră prin minunile, semnele și lucrările pline de putere, pe care le-a făcut Dumnezeu prin El în mijlocul vostru, după cum bine știți: pe Omul acesta, dat în mâinile voastre, după sfatul hotărât și după știința mai înainte a lui Dumnezeu, voi L-ați răstignit, și L-ați omorât prin mâna celor fărădelege. Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morții, pentru că nu era cu putință să fie ținut de ea” (Fapte 2, 22-24).
Câtă deosebire, cu câteva zile în urmă Petru spunea Domnului: „Chiar dacă ar trebui să mor cu Tine, tot nu mă voi lepăda de Tine” (Mat. 26, 35). Dar numai după câteva ceasuri, tot Petru spunea că nu-L cunoaște pe Domnul Isus (Luca 22, 57-60). El a făgăduit. Da, el. Dar cât de slab este omul. În icoana lui Petru sunt toți aceia care iau hotărâri, dar până la urmă, cu toată hotărârea lor, nu sunt în stare să împlinească ce au făgăduit. Îmi aduc aminte de niște credincioși care au luat niște hotărâri dar le-au călcat cu toții. Acum Sfântul Petru prin limba de foc, mărturisește pe Domnul Isus. Se descoperă păcatele celor vinovați, se arată prețul jertfei Domnului Isus, și sunt chemați la pocăință toți. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, Duhul Sfânt este cel care o conduce.
Umblați cârmuiți de Duhul, zice Scriptura (Gal. 5, 16). Suflet iubit, dacă vei umbla cârmuit de Duhul, ce frumos va fi! Înaintarea ta în cele duhovnicești va fi văzută de toți. Vei mărturisi despre Isus, chemând la El și pe ceilalți care încă mai dorm în păcate. Îl vei iubi pe El. Îl vei urma pe El, trecând ca străin prin această lume. Vei merge înainte, tot înainte, spre Patria cerească. Iar dacă nu vei umbla cârmuit de Duhul, nu vei fi altceva decât un pom care face roade rele și securea Lui te va tăia, aruncându-te în foc.
Ucenicii au primit Duhul Sfânt prin credință. Au crezut pe Domnul și au așteptat cu credință împlinirea făgăduinței. Ei erau siguri; în inima lor nu avea loc îndoiala. Ba mai mult, ei se pregăteau pentru marea lucrare de evanghelizare a popoarelor. Fiind numai unsprezece, din cauză că Iuda nu mai era, ei s-au rugat și au pus înaintea Domnului pe Matia și Barnaba, a fi ales unul care să ia slujba și apostolia din care a căzut Iuda. Ei așteptau și așteptând se pregăteau, pentru ca atunci când va veni Duhul Sfânt să iasă la muncă și la luptă. Solia trebuia dusă până la marginile pământului.
Tot așa și acum. Credincioșii, așteptând, trebuie să se silească să fie găsiți înaintea Lui fără prihană, fără vină și în pace.
Și Sfântul Petru continuă mai departe: „Căci făgăduința aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri, și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru” Făgăduința este pentru toți, pentru voi, adică pentru iudei, pentru copiii voștri, adică pentru urmașii lor și pentru toți acei ce sunt departe acum, adică pentru neamurile care erau departe. Glasuri îndepărtate au vestit venirea acestor zile, iar Sfântul Petru spune acum pentru toți: Nu-i nici o deosebire, căci toți au păcătuit.
În Cezareea era un om cu numele Corneliu. El era cucernic, temător de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui, făcea multe milostenii și se ruga totdeauna lui Dumnezeu. Un înger trimis de la Dumnezeu îl înștiințează să trimită oameni la Iope, să-l cheme pe Simon, zis Petru, care avea să-i spună ce trebuia să facă. Chemat, Sfântul Petru a venit. În casa lui Corneliu așteptau mai mulți venirea lui, Corneliu cu familia lui, rudele și prietenii de aproape pe care îi chemase. Când să intre Sfântul Petru, Corneliu s-a aruncat la picioarele lui și i s-a închinat. Petru l-a ridicat și i-a zis: „Scoală-te, și eu sunt om”. Tot așa îi vedem pe Pavel și Barnaba, care opresc noroadele să le aducă jertfe, spunând: „și noi suntem oameni” (Fapte 14, 15). Nici îngerul care îl conducea pe Sfântul Ioan n-a primit închinarea, ci l-a sfătuit să se ferească să facă una ca aceasta (Apoc. 22, 8-9).
Sfântul Petru începe să vorbească. El spune că Dumnezeu nu face deosebire, ci, din orice neam, cine se teme de Domul și lucrează neprihănirea este primit de El. Le spune că Dumnezeu a trimis Evanghelia păcii prin Isus Hristos, care este Domnul tuturor, și al iudeilor și al neamurilor. Le spune cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și vindeca pe toți cei ce erau apăsați de diavolul. Căci Dumnezeu era cu El.
Ce fericire pentru cei ce ascultau! Auzeau despre Acela care vindeca pe toți. Nu aveau decât să vină la El ca să fie vindecați și ei. Pentru a înlătura orice îndoială și a întări cele spuse, Sfântul Petru spune că ei sunt martori a tot ce a făcut El în țara iudeilor și în Ierusalim. Dacă ar fi întrebat Corneliu, desigur Sfântul Petru i-ar fi spus că Domnul a înviat din morți. Corneliu nu avea decât să cerceteze dacă cele spuse de Sfântul Petru sunt adevărate sau nu. Dacă ar fi mers în Betania, satul Mariei și al Martei, toți locuitorii lui ar fi spus că Lazăr a fost înviat din morți. El însuși, Lazăr, ar fi putut dovedi lucrul acesta cu prezența lui, deoarece el a mai trăit mulți ani după înviere. Se spune că a mai trăit 30 de ani.
Sfântul Petru continuă mai departe, spunând că iudeii L-au omorât, atârnându-L pe lemn. Ce deznădejde pentru cei ce ascultau. Ei se gândeau poate să meargă și ei la Isus, când colo Petru le spune că El a fost omorât, și nu numai atât, dar a fost atârnat pe lemn. Adică, după cum este scris în lege, El a murit blestemat. Petru continuă: „Dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi, și a îngăduit să Se arate, nu la tot norodul, ci nouă, martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, care am mâncat și am băut împreună cu El, după ce a înviat din morți” Ce bucurie, Isus este viu, și vorbirea continuă: „Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului, și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți”. Mărturisirea este făcută. Cei ce ascultă știu de cine vor fi judecați și gândul lor zboară la Isus, gândindu-se la păcatele lor. Un fior pătrunde prin tot trupul. O, de am putea fi salvați, să nu fim judecați, cine ne va mântui de păcatele noastre. Dar să ascultăm cu băgare de seamă, poate vreo corabie va trece pe dinaintea noastră, și vom fi salvați. „Toți proorocii mărturisesc despre El, că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor” (Fapte 10, 43). Ce fericire, corabia a sosit. Cuprinși de dorul de a pleca, au sărit cu toții în ea. Se poate să fii iertat! Ce mare har, cum să nu credem?
Isus a fost răstignit pentru că trebuia o jertfă pentru păcat. A fost atârnat de lemn pentru că El ne-a scăpat de blestemul legii. Noi am păcătuit, iar El a ispășit păcatul nostru. Aceste cuvinte, Corneliu și toți cei ce erau adunați le cred din toată inima, și Duhul Sfânt s-a pogorât peste toți cei ce ascultau cuvântul.
Credincioșii tăiați împrejur, care veniseră cu Sfântul Petru au rămas uimiți când au văzut că darul Duhului Sfânt s-a revărsat și peste neamuri. În ziua Cincizecimii, când s-a pogorât Duhul Sfânt peste apostoli, ei vorbeau în limbi, după cum le da Duhul să vorbească. Domnul Isus a spus: „Când va veni Mângâietorul, pe care-l voi trimite de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine și voi de asemenea veți mărturisi, pentru că ați fost cu Mine de la început” Ei au văzut lucrările Domnului și acum ei le fac cunoscute norodului. Ei au văzut ce a făcut Domnul Isus, și primind Duhul Sfânt în limbi de foc, ei mărturisesc.
În casă la Corneliu, Sfântul Petru mărturisește despre Isus, că este Domnul tuturor, că a fost uns de Dumnezeu, că vindecă pe toți, că a murit pentru păcatele noastre și a înviat, că este rânduit Judecătorul celor vii și al celor morți și că prin Numele Lui se capătă iertarea păcatelor. Crezând, ei primesc Duhul Sfânt, după cuvântul care a fost vestit, că făgăduința este pentru toți cei chemați.
Toți cei peste care s-a pogorât Duhul Sfânt au început să vorbească. Oare ei n-au vorbit până atunci? Au vorbit, dar acum vorbesc ca niște oameni vii, mărind pe Dumnezeu. După cum este scris: „Lăudați pe Domnul, toate neamurile, lăudați-L toate popoarele! Căci mare este bunătatea Lui față de noi, și credincioșia Lui ține în veci. Lăudați pe Domnul!” (Ps. 117).
Atunci Petru a zis: „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” Unii susțin că de aceea a fost chemat Sfântul Petru pentru a-l boteza pe Corneliu. Dar vedem că nu Petru a fost acela care i-a botezat. El a poruncit să fie botezați în Numele Domnului Isus. Petru a fost chemat să-L mărturisească pe Isus, astfel încât Corneliu, care nu-L cunoștea, să audă despre El și să capete prin Numele Lui iertarea păcatelor. Pentru aceasta a fost chemat Petru, și nu pentru alta. Dacă Petru a spus: „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia?” a spus-o din cauză că mai erau cu el și niște frați din Iope, care erau iudei, având tăierea împrejur, și care nu înțelegeau încă bine lucrarea lui Dumnezeu. Iudei fiind, mai țineau de legea dată prin Moise, făcând deosebire între iudei și neamuri. Aceasta o vedem din capitolul următor, cum îl mustrau iudeii cu tăierea împrejur, când s-a suit la Ierusalim, și ziceau: „Ai intrat în casă la niște oameni netăiați împrejur și ai mâncat cu ei”.
Sfântul Petru spune: „Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia, care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” Sfinții Apostoli aveau poruncă de la Domnul să facă ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Deci, prin botez, cei ce erau botezați intrau în rândurile ucenicilor, adică în Biserica Domnului. Iudeii tăiați împrejur erau împotrivă ca ei, iudeii din naștere, să se însoțească cu credincioșii dintre neamuri. Lucrul acesta aducea dezbinare în Biserică și era împotriva voii Domnului, care a spus apostolilor să facă ucenici dintre toate neamurile, și toți să fie una în El, fie ei iudei sau neamuri. Pentru a nu lucra împotriva poruncii pe care o primise, pe de o parte, iar pe de altă parte pentru a nu fi sminteală pentru frații care erau cu el, din Iope, și care erau slabi în credință, Petru întreabă: „Se poate opri apa...?” Adică, putem noi să ne împotrivim lui Dumnezeu, care voiește ca toți oamenii să fie mântuiți? El, care a dat Duh Sfânt și lor, ca și nouă la început?
Duhul Sfânt îl călăuzea în această lucrare. Dacă nu ar fi fost de față frații cu tăierea împrejur, Sfântul Petru nu avea să întrebe: „se poate opri apa...?” ci avea să-i boteze pur și simplu, fără nici o întrebare, după porunca Domnului, după cum s-a întâmplat cu Lidia și cu temnicerul din Filipi. În casa lui Corneliu a fost cu totul altfel.
În Cuvântul Domnului este scris: „M-am făcut tuturor totul, ca oricum, să mântuiesc pe unii din ei” (1 Cor. 9, 22). Aici se pune o întrebare: „Se poate opri apa?” pe când în Filipi, botezul Lidiei și casei ei și al temnicerului a decurs în mod normal, după cum era poruncit.
În Noul Testament găsim lucruri în care ne putem încurca dacă nu cunoaștem bine Cuvântul Domnului. Sfântul Pavel scrie galatenilor. „Iată, eu, Pavel, vă spun că dacă vă tăiați împrejur, Hristos nu vă va folosi la nimic” (Gal. 5, 2). Le spune hotărât: „Iată eu, Pavel”, și știm cine era Pavel: „Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu” (Rom. 1, 1). Și iată ce mai citim la Fapte 16, 1-3:
În Listra era un ucenic, numit Timotei. Pavel a vrut să-l ia cu el, și după ce l-a luat, l-a tăiat împrejur. Din ce pricină? Din pricina iudeilor. L-a tăiat împrejur din pricina lor, căci altfel nu mai era nevoie ca Timotei să fie tăiat împrejur. Când le spune galatenilor acest lucru, Duhul Evangheliei, Isus cel răstignit era amenințat, și el Îl apără. Din pricina învățăturilor rătăcite, Biserica din Galatia era amenințată cu prăbușirea de pe stânca veacurilor, care era Hristos. El spune, în Hristos Isus nici tăierea împrejur, nici netăierea împrejur nu sunt nimic, ci a fi o făptură nouă. Botezul este poruncit de Domnul, prin el intrăm în rândurile ucenicilor, dar din nou ne naștem prin Cuvântul lui Dumnezeu (Iac. 1, 18; 1 Petru 1, 23-25), și lucrul acesta este de neapărată trebuință.
Cine nu se naște din apă și din Duh, nu poate să intre în Împărăția lui Dumnezeu. După cum puiul nu poate să iasă afară din ou până nu se sparge învelișul tare al cojii, și după cum nu poate să intre în lume copilul până nu se naște din pântecele mamei sale, tot așa nu poate să intre nimeni în Împărăția lui Dumnezeu până nu s-a născut din nou, din apa vie pe care o dă Domnul, și care este Cuvântul Său și Duhul Sfânt care îl călăuzește spre această Împărăție.
Diavolul luptă din răsputeri ca oamenii să nu fie cu adevărat născuți din nou. De aceea folosindu-și șiretenia, îi amăgește cu lucruri de formă, încredințându-i că vor fi mântuiți și plăcuți Domnului dacă vor împlini toate ritualurile cerute.
Sfântul Petru a întrebat: „se poate opri apa?” Apă nu este astăzi? Apă materială este la dispoziția fiecăruia și, însetați, oamenii aleargă la ea, spre această apă. Unii își aduc copiii, alții aleargă ei. Dar în toate aceste lucruri este aproape cu totul uitat unul: a fi făptură nouă în Hristos.
Prin botez intri în rândurile ucenicilor, în Biserica Domnului Isus. Ne întrebăm unde-s copiii Domnului, aceia care au primit porunca să se iubească între ei, după pilda Domnului. După cum Isus este firul de aur al Bisericii, tot așa și Biserica Domnului, răscumpărată cu sângele Domnului se va descoperi și va străluci cu El în slavă la venirea Lui. Amin.
Falcău, 1952