I-a zis a doua oară: Simone fiul lui Iona, Mă iubeşti? Da, Doamne, I-a răspuns Petru, ştii că Te iubesc. Isus i-a zis: Paşte oiţele Mele.
În prima întrebare pe care Domnul i-o pusese lui Petru, erau două părţi:
Partea întâia: mă iubeşti tu?
iar partea a doua era: mai mult decât aceştia?
- Adică tocmai partea aceea la care Petru răspunsese neîntrebat, înainte de încercare (Marcu 14, 29).
Dar experienţa amară a încercării îl învăţase acum pe sfântul ucenic, să nu mai răspundă decât pentru sine. Şi să nu se mai laude mai dinainte, cu nimic, comparându-se cu alţii, cu fraţii săi, ca să se laude, că el e mai mult ca ei.
De data aceasta, Petru înţelege aluzia cea fină a Domnului. De data aceasta Petru nu mai priveşte spre ceilalţi fraţi ai săi dintr-o poziţie superioară lor, dintr-un loc mai presus ca ei, ci dintr-un loc mai prejos.
Ceilalţi care nu se lepădaseră ca el erau pentru Petru acuma undeva atât de sus, încât aluzia Mântuitorului trebuia să-l fi durut nespus de mult, gândindu-se ce se crezuse el atunci - şi ce era acum!
De aceea Petru a răspuns numai la prima parte:
- Doamne, I-a zis Petru, Tu ştii că Te iubesc...
Din toate, acest dulce bun - iubirea pentru Isus - îi mai rămăsese tot atât de mare şi de adevărat ca întâi.
Pierduse în încercarea aceasta nespus de mult, - dar îi rămăsese totuşi o puternică iubire pentru Domnul. În fundul inimii sale prăbuşite, iubirea lui Isus ardea. Lovită, încercată, zdrobită, dar tot aşa de înaltă şi tot aşa de curată ca înainte, ea ardea.
Şi iubirea aceasta l-a ridicat iarăşi. Dar de data aceasta, nu numai hotărât, ci şi înţelept. Nu numai cunoscându-se pe sine, ci şi recunoscând pe alţii. Nu numai puternic ci şi smerit. O, numai aceasta este o adevărată reabilitare. Şi numai acesta este un ucenic curat.
Orice adevărat învăţător îşi pregăteşte elevii care să-l urmeze.
Orice maestru adevărat îşi pregăteşte ucenici vrednici. Şi orice înaintaş credincios îşi pregăteşte urmaşi binecuvântaţi.
La început turma este în întregime de mieluşei.
Dar mieluşeii cresc, pentru că Păstorul Cel Bun îi duce la păşuni verzi şi la ape de odihnă.
Însă ei, totuşi, nu cresc toţi la fel.
Unii cresc mai repede devenind oi, alţii mai încet ajungând numai oiţe.
Cei mai mulţi, vor rămâne însă tot în starea de mieluşei, care nu vor putea face aproape nimic pentru Păstorul Cel Bun - sau pentru ceilalţi semeni ai lor.
Nu vor putea să hrănească pe alţii.
Ci vor avea nevoie să fie mereu purtaţi ei pe braţe, apăraţi cu grijă şi vegheaţi neîncetat (1 Cor. 3, 1-2).
Cei dintâi, aceştia au nevoie să fie păscuţi cu răbdare, cu blândeţe şi cu înţelegere iubitoare. Pentru că ei sunt cei mai primejduiţi, cei mai slabi şi cei mai neajutoraţi (2 Cor. 11, 28-29).
Prin grija pe care o vei avea faţă de aceştia, se vede dacă eşti adevărat păstor, sau nu eşti.
De obicei păstorul plătit se gândeşte numai la câştig, are prima grijă de oile care îi aduc lui însuşi un folos mai mare.
El gândeşte: o oaie face cât şapte oiţe, iar o oiţă cât şapte mieluşei.
Şi le va preţui în acest fel, pentru că nu se gândeşte decât la sine şi la folosul său.
Dar păstorul adevărat va avea în grijă în primul rând de mieluşei, căci oiţele şi oile mai pot să se îngrijească uneori chiar şi singure, dar mieluşeii nu pot chiar nimic. Ei nu ştiu nici unde să caute păşunea, nici pe unde să găsească apa.
Ei ştiu numai să ceară şi aşteaptă totul de-a gata, de la acela în seama căruia au fost daţi.
Mieluşeii nu ştiu nici să fugă de primejdie, nici să se sperie de ea. Singur îngrijitorul lor trebuie să le aibă în totul grija vieţii şi hranei, fără nici măcar un singur folos de la ei.
Cine este în stare să slujească atât de dezinteresat, pe cei neştiutori şi neputincioşi, singur acela este şi poate fi un păstor bun, căruia merită să i se dea în grijă şi mai mult.
Dacă aţi fost credincioşi în cele mici, veţi primi şi cele mari (Luca 16, 10-12). Dacă aţi fost credincioşi peste cele puţine, veţi primi şi cele multe. Şi dacă aţi putut face bine o muncă fără de câştig imediat, veţi primi şi una cu o mare răsplătire.
Ori de câte ori te întreabă vreun Cuvânt al Domnului, - răspunde îndată! Şi răspunde cuviincios!
Să nu-ţi mai pară că unele locuri din Scriptură sunt repetate fără rost.
De fiecare dată aceleaşi cuvinte cuprind altceva, pentru că ele vizează o altă anumită latură a lucrurilor. Sau o altă anumită stare, sau o altă anumită vreme. Totdeauna alta, pentru că nu trebuie să fie nici o parte, nici o stare şi nici o vreme în care sufletul omenesc să nu aibă o lumină deplină asupra oricăreia din trebuinţele sale felurite. Cine nu înţelege vreun cuvânt, acela ori n-a ajuns în starea căreia i se adresează cuvântul acela, ori nu i-a venit încă vremea potrivită să-l înţeleagă, ori din pricina neascultării sale, îi este acoperit încă adevărul din acest cuvânt.
Dar cine este ispravnicul credincios, pus de stăpânul peste toate slugile sale ca să le dea hrana la vremea cuvenită şi îşi face datoria cu inima plină de bunătate şi de iubire, - acela va fi binecuvântat şi răsplătit nespus de mult de către Dumnezeu cu o cinste şi o stăpânire veşnică (Matei 24, 45-47).
Iar cei ce se vor bucura de hrana sufletească prin el, - îi vor datora o dragoste şi o preţuire desăvârşită (1 Tes. 5, 12-13).
O Marele şi Bunul nostru Păstor al tuturor sufletelor noastre, Isus Hristos Domnul nostru, Tu eşti Singurul care ai avut desăvârşită milă de oricare dintre noi. Şi desăvârşită înţelegere pentru fiecare stare a noastră.
Mulţumim nespus de mult că ne-ai răbdat atâta vreme într-o stare din care nu Ţi-am adus nici un folos Ţie şi Lucrării Tale.
Te rugăm ajută-ne de acum să creştem în toate privinţele până la starea din care să-Ţi fim folositori atât Ţie cât şi semenilor noştri.
Ai milă Doamne de Biserica Ta şi ridică-i păstori şi propovăduitori cu o dragoste adevărată şi cu o cunoştinţă sfântă, care să aibă grijă în primul rând de mieluşeii Tăi. Să nu meargă numai unde au un folos trupesc şi să nu caute numai pe cei ce le dau - ci să-i caute mai degrab pe cei ce le cer.
Amin.