I-a zis a doua oară: Simone fiul lui Iona, Mă iubești? Da, Doamne, I-a răspuns Petru, știi că Te iubesc. Isus i-a zis: Paște oițele Mele.
În prima întrebare pe care Domnul i-o pusese lui Petru, erau două părți:
Partea întâia: mă iubești tu?
iar partea a doua era: mai mult decât aceștia?
- Adică tocmai partea aceea la care Petru răspunsese neîntrebat, înainte de încercare (Marcu 14, 29).
Dar experiența amară a încercării îl învățase acum pe sfântul ucenic, să nu mai răspundă decât pentru sine. Și să nu se mai laude mai dinainte, cu nimic, comparându-se cu alții, cu frații săi, ca să se laude, că el e mai mult ca ei.
De data aceasta, Petru înțelege aluzia cea fină a Domnului. De data aceasta Petru nu mai privește spre ceilalți frați ai săi dintr-o poziție superioară lor, dintr-un loc mai presus ca ei, ci dintr-un loc mai prejos.
Ceilalți care nu se lepădaseră ca el erau pentru Petru acuma undeva atât de sus, încât aluzia Mântuitorului trebuia să-l fi durut nespus de mult, gândindu-se ce se crezuse el atunci - și ce era acum!
De aceea Petru a răspuns numai la prima parte:
- Doamne, I-a zis Petru, Tu știi că Te iubesc...
Din toate, acest dulce bun - iubirea pentru Isus - îi mai rămăsese tot atât de mare și de adevărat ca întâi.
Pierduse în încercarea aceasta nespus de mult, - dar îi rămăsese totuși o puternică iubire pentru Domnul. În fundul inimii sale prăbușite, iubirea lui Isus ardea. Lovită, încercată, zdrobită, dar tot așa de înaltă și tot așa de curată ca înainte, ea ardea.
Și iubirea aceasta l-a ridicat iarăși. Dar de data aceasta, nu numai hotărât, ci și înțelept. Nu numai cunoscându-se pe sine, ci și recunoscând pe alții. Nu numai puternic ci și smerit. O, numai aceasta este o adevărată reabilitare. Și numai acesta este un ucenic curat.
Orice adevărat învățător își pregătește elevii care să-l urmeze.
Orice maestru adevărat își pregătește ucenici vrednici. Și orice înaintaș credincios își pregătește urmași binecuvântați.
La început turma este în întregime de mielușei.
Dar mielușeii cresc, pentru că Păstorul Cel Bun îi duce la pășuni verzi și la ape de odihnă.
Însă ei, totuși, nu cresc toți la fel.
Unii cresc mai repede devenind oi, alții mai încet ajungând numai oițe.
Cei mai mulți, vor rămâne însă tot în starea de mielușei, care nu vor putea face aproape nimic pentru Păstorul Cel Bun - sau pentru ceilalți semeni ai lor.
Nu vor putea să hrănească pe alții.
Ci vor avea nevoie să fie mereu purtați ei pe brațe, apărați cu grijă și vegheați neîncetat (1 Cor. 3, 1-2).
Cei dintâi, aceștia au nevoie să fie păscuți cu răbdare, cu blândețe și cu înțelegere iubitoare. Pentru că ei sunt cei mai primejduiți, cei mai slabi și cei mai neajutorați (2 Cor. 11, 28-29).
Prin grija pe care o vei avea față de aceștia, se vede dacă ești adevărat păstor, sau nu ești.
De obicei păstorul plătit se gândește numai la câștig, are prima grijă de oile care îi aduc lui însuși un folos mai mare.
El gândește: o oaie face cât șapte oițe, iar o oiță cât șapte mielușei.
Și le va prețui în acest fel, pentru că nu se gândește decât la sine și la folosul său.
Dar păstorul adevărat va avea în grijă în primul rând de mielușei, căci oițele și oile mai pot să se îngrijească uneori chiar și singure, dar mielușeii nu pot chiar nimic. Ei nu știu nici unde să caute pășunea, nici pe unde să găsească apa.
Ei știu numai să ceară și așteaptă totul de-a gata, de la acela în seama căruia au fost dați.
Mielușeii nu știu nici să fugă de primejdie, nici să se sperie de ea. Singur îngrijitorul lor trebuie să le aibă în totul grija vieții și hranei, fără nici măcar un singur folos de la ei.
Cine este în stare să slujească atât de dezinteresat, pe cei neștiutori și neputincioși, singur acela este și poate fi un păstor bun, căruia merită să i se dea în grijă și mai mult.
Dacă ați fost credincioși în cele mici, veți primi și cele mari (Luca 16, 10-12). Dacă ați fost credincioși peste cele puține, veți primi și cele multe. Și dacă ați putut face bine o muncă fără de câștig imediat, veți primi și una cu o mare răsplătire.
Ori de câte ori te întreabă vreun Cuvânt al Domnului, - răspunde îndată! Și răspunde cuviincios!
Să nu-ți mai pară că unele locuri din Scriptură sunt repetate fără rost.
De fiecare dată aceleași cuvinte cuprind altceva, pentru că ele vizează o altă anumită latură a lucrurilor. Sau o altă anumită stare, sau o altă anumită vreme. Totdeauna alta, pentru că nu trebuie să fie nici o parte, nici o stare și nici o vreme în care sufletul omenesc să nu aibă o lumină deplină asupra oricăreia din trebuințele sale felurite. Cine nu înțelege vreun cuvânt, acela ori n-a ajuns în starea căreia i se adresează cuvântul acela, ori nu i-a venit încă vremea potrivită să-l înțeleagă, ori din pricina neascultării sale, îi este acoperit încă adevărul din acest cuvânt.
Dar cine este ispravnicul credincios, pus de stăpânul peste toate slugile sale ca să le dea hrana la vremea cuvenită și își face datoria cu inima plină de bunătate și de iubire, - acela va fi binecuvântat și răsplătit nespus de mult de către Dumnezeu cu o cinste și o stăpânire veșnică (Matei 24, 45-47).
Iar cei ce se vor bucura de hrana sufletească prin el, - îi vor datora o dragoste și o prețuire desăvârșită (1 Tes. 5, 12-13).
O Marele și Bunul nostru Păstor al tuturor sufletelor noastre, Isus Hristos Domnul nostru, Tu ești Singurul care ai avut desăvârșită milă de oricare dintre noi. Și desăvârșită înțelegere pentru fiecare stare a noastră.
Mulțumim nespus de mult că ne-ai răbdat atâta vreme într-o stare din care nu Ți-am adus nici un folos Ție și Lucrării Tale.
Te rugăm ajută-ne de acum să creștem în toate privințele până la starea din care să-Ți fim folositori atât Ție cât și semenilor noștri.
Ai milă Doamne de Biserica Ta și ridică-i păstori și propovăduitori cu o dragoste adevărată și cu o cunoștință sfântă, care să aibă grijă în primul rând de mielușeii Tăi. Să nu meargă numai unde au un folos trupesc și să nu caute numai pe cei ce le dau - ci să-i caute mai degrab pe cei ce le cer.
Amin.