Iar îngerii îl grăbeau pe Lot zicând: Scoală-te, să nu pieri și tu!

Și fiindcă Lot zăbovea, îngerii l-au apucat de mână pe el, pe femeia sa și pe cele două fete ale lui (Geneza 19, 16).

Din prăpădul Sodomei și Gomorei n-a scăpat decât singur Lot cu fetele sale. Această scăpare Biblia o istorisește astfel:

Când s-a crăpat de ziuă, îngerii au stăruit de Lot, zicând: Scoală-te, ia-ți nevasta și cele două fete, care se află aici, ca să nu pieri și tu în nelegiuirea cetății. Și fiindcă Lot zăbovea, bărbații aceia l-au apucat de mână pe el, pe nevastă-sa și pe cele două fete ale lui, căci Domnul voia să-l cruțe, l-au scos, și l-au lăsat afară din cetate. După ce i-au scos afară, unul din ei a zis: Scapă-ți viața la munte; să nu te uiți înapoi, și să nu te oprești în vreun loc din câmpie: scapă la munte, ca să nu pieri. (Geneza 19, 15-17).

O, ce învățătură adâncă este în această scăpare a lui Lot! De regulă, Lot este arătat ca un om de mare credință.

De când eram prunc la școală, îmi aduc aminte că dascălul punea pe Lot în rând cu Noe și Avraam. Dar acest Lot este departe, este foarte departe de Noe și Avraam. Lot se amestecase cu stricăciunea. Stricăciunea intrase în casa lui și în sufletul lui. S-a amestecat cu aluatul cel rău și prin acest amestec i-au slăbit puterile sufletești.

Lucrul acesta se vede foarte lămurit și în felul cum istorisește Biblia scăparea lui. Iar Lot zăbovea... spune Biblia. Îngerii strigau: Sculați-vă degrabă și fugiți că vine prăpădul... fugiți că vine focul!... dar Lot zăbovea să plece.

Zăbovea pentru că inima și viața lui se amestecară cu stricăciunea și cu duhul cel rău al cetăților. Gustase din stricăciune, de aceea îi părea rău după locul stricăciunii. Intrase în duhul lumii, de aceea îi părea rău și greu să se despartă și să iese din acest duh. N-avea nici plăcere nici putere să iese din rău.

Ah, ce lucru grozav se arată aici! Iată-l pe Lot în clipa plecării. Prăpădul bate la ușă, dar n-are putere să plece. Aude strigarea îngerilor și nu se îndură să părăsească locul. Vede focul și tot n-are putere. Au început bubuiturile și tot zăbovește. Trebuie să-l apuce îngerii cu putere de mână și să-l târască afară. De nu erau îngerii, desigur Lot ar fi pierit și el în prăpăd.

Ah, ce icoană grozavă este aceasta! Lot scapă, dar numai târât de doi îngeri. Este mântuit, dar numai așa, ca prin foc. Lot a fost mântuit ca prin foc (1 Cor. 3, 15). Lot acesta târât de doi îngeri stă în fața noastră cu strigarea: Iată ce face amestecul cu duhul acestei lumi!... iată cum slăbesc cele sufletești când se amestecă cu cele lumești!... Nu iubiți lumea, nici cele ce sunt în lume... cine vrea să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaș cu Dumnezeu (1 Ioan 2, 15)... Fiii Domnului, nu vă amestecați cu fiii oamenilor (Geneza 6, 4).

Ah, voi cei ce iubiți lumea, uitați-vă la Lot târât de doi îngeri! Ah, voi ce credeți că puteți sluji la doi domni, uitați-vă la Lot târât de doi îngeri!

Lot acesta trebuie pus în fața creștinilor, nu ca o pildă de credință, ci ca o pildă despre ce lucrare grozavă fac păcatul și duhul acestei lumi în inima și viața credincioșilor care nu se feresc de ele.

Prima învățătură din scăparea lui Lot aceasta este: Să fugim și să ne ferim de duhul acestei lumi (Gal. cap. 5). A doua învățătură este aceasta: Lot nu s-a putut mântui singur. A trebuit să-l apuce îngerii de mână, altcum ar fi pierit în potopul de foc. O, ce înțeles adânc este în această scăpare! Să nu-l prea criticăm pe Lot, căci și noi suntem în chipul și asemănarea lui. Ne-am dat după duhul acestei lumi, ne-am amestecat cu aluatul cel rău al stricăciunilor sufletești.

Ne ținem de fel de fel de mode și năravuri urâte. Ne dăm după toate modele și relele veacului. Dar asta ne-a slăbit sufletul. Suntem niște slabi și slăbănogi în cele sufletești. Păcatul și năravurile cele rele ne biruie la tot pasul. Ne-au slăbit puterile sufletești. Suntem ca un rănit, ca un bolnav care umblă să se ridice, dar abia face doi-trei pași și iar cade jos. Ne trebuie ajutor ca să ne putem mântui, iar acest ajutor este Domnul Isus, este darul și harul Duhului Sfânt ce se revarsă prin Jertfa Golgotei. Acest ajutor ne vine îndată ce-l cerem. Ni se dă îndată ce întindem mâna după El.

Fratele meu! Eu te văd bine. Tu zaci înfrânt și doborât de păcate și năravuri rele. Încerci să te ridici, dar nu te poți. Nu te mai ajută puterile sufletești. Dar oricât de căzut și de decăzut ai fi, nu dispera. Tu poți fi încă mântuit. Îngerul Domnului - darul și harul Duhului Sfânt - stă gata să te ia și să te ridice. Un singur lucru se cere de la tine. Întinde mâna fratele meu, întinde mâna credinței și strigă: Mântuiește-mă Doamne! Orbul de la Ierihon nu se putea mișca din loc, dar a strigat cu credință vie: Isuse, Fiul lui David, miluiește-mă... și s-a tămăduit (Luca 18, 39). Să cerem și noi ajutorul Domnului și el îndată ni se va da.

Întinde fratele meu, întinde mâna și cere darul și harul Duhului Sfânt, căci fără acest dar și har nu putem face nimic. S-aud atâtea hotărâri: Vreau să mă las de beție... vreau să mă las de asta și asta... dar toate acestea se gată pe urmă cu vorbele: Am cercat, dar nu pot. Fără darul și harul Duhului Sfânt nu putem face nimic. Fără de Mine - zice Domnul Isus - nu puteți face nimic (Ioan 15, 5).

Închipuiește-ți că ești într-o casă ce a luat foc. Te-a surprins și te-a închis focul în ea. N-ai nici o altă scăpare decât fereastra casei. Dar casa fiind înaltă, sărind pe fereastră, te prăpădești sigur. Moartea parcă și-a asigurat prada. Dar în aceste clipe de disperare se ivesc două brațe, se întind două brațe... se ivește un om care te cheamă să sari în brațele lui. Să refuzi această mântuire, ar fi o nebunie. Nu-i așa?

Așa e fratele meu, și cu ajutorul ce ni-l dă Domnul să scăpăm cu el din focul pieirii sufletești. Nimeni și nimic nu ne poate scăpa din acest foc decât brațele Domnului, brațele Lui cele întinse pe Crucea Golgotei. Ah, ce nebunie este a refuza acest ajutor. Ah, ce lucru grozav este a muri și a cădea în focul pieirii veșnice în vreme ce brațele Domnului ne îmbie cu mântuire.

Isuse, Preadulcele meu Mântuitor! Și viața mea este o Sodomă și o Gomoră aprinsă de focul ispitelor și păcatelor. Strigă-mă și pe mine Mântuitorule și mă cheamă să scap în brațele Tale.