Din pricina acestor cuvinte, iarăși s-a făcut dezbinare între Iudei.
Există numai două feluri de inimi: inimi bune și inimi rele.
Numai cugete curate și cugete necurate.
Numai duhuri neprihănite și duhuri drăcești.
Numai suflete credincioase și suflete rătăcite.
Numai minți luminate și minți blestemate...
Aceste două feluri trăiesc uneori multă vreme împreună în același loc, fără a se da pe față că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate și drăcești, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (1 Ioan 2, 19).
Până când vine încercarea, care să le arate clar.
După cum există livezi cu pomi verzi și cu pomi uscați,
sau vii, cu vițe verzi și cu vițe uscate,
sau tufe cu muguri buni și cu muguri seci, toate acestea la un loc, fără a se cunoaște, o vreme lungă, că unii muguri sunt morți și uscați, iar alții verzi și plini de viață.
Până când vine primăvara. Și atunci soarele primăverii arată care sunt vii și care sunt morți, care buni și care răi, care seci și care plini.
Oamenii par toți buni și credincioși atâta vreme cât sunt împreună, amestecați între ei, până când vine lumina și adevărul lui Hristos - și-i arată pe toți cum sunt.
Oamenii par uniți, par la fel, par curați, dar când vine Hristos și când vine alegerea Lui, atunci se arată că nu toți au credința (1 Ioan 2, 19; 2 Tes. 3, 2).
Atunci se arată că nu toți sunt buni, că nu toți sunt frați, blânzi, răbdători, iubitori, smeriți și curați cu inima.
Numai încercarea îl arată pe fiecare om cum este adevărata lui stare.
O, cât de necesară este încercarea!
Niciodată nu s-ar putea dovedi care ban este bun și care este fals,
care pom este verde și care este uscat,
care mugur este rodnic și care sec,
Dacă n-ar fi propovăduirea Adevărului și verificarea trăirii lui
și dacă n-ar veni de undeva lumina Evangheliei lui Hristos, pentru a descoperi ascunzișurile inimii oamenilor,
fără asta niciodată nu s-ar putea vedea adâncimea sufletelor și starea lor adevărată.
Dar Hristos, fiind piatra de încercare, El dă odată la iveală gândurile inimilor și tainele fiecăruia, ținute de unii fățarnici, atât de multă vreme, în ascuns.
Dezbinarea n-a venit atunci, doar în clipa când Mântuitorul rostise cuvântul care a căzut ca o piatră grea între ei, tulburându-i.
Ci dezbinarea era de la început, între ei, numai că nu-i sosise încă nici un prilej ca ea să se arate, până atunci.
Tot așa există, uneori în aceeași biserică, în aceeași lucrare duhovnicească și credincioși adevărați și credincioși falși.
Multă vreme ei trăiesc împreună ca și când toți ar fi la fel.
Dar vine odată, adus de Dumnezeu, prilejul care face dezbinarea... adică îl descopere pe fiecare așa cum este și face alegerea care cum sunt.
De aceea spune sfântul Pavel că trebuie să fie și dezbinare, ca să iese la iveală acei găsiți buni (1 Cor. 11, 19).
Dezbinarea va veni sigur... Trebuie să vină, căci nu se poate să nu vină fiindcă ea și este.
Ispita va veni neapărat, căci trebuie să vină, pentru a face deosebirea dintre cei curați și necurați.
Și prilejul de păcătuire va veni, căci și el trebuie să vină, după cum a venit și peste alții, spre a le încerca tuturor credința, odată și odată (Matei 18, 7).
Dar tu fiul meu, priveghează ca să nu fii numai un pom oricum, ci să fii găsit un pom verde și rodnic.
Să nu fii numai un credincios oricum, ci să fii găsit un credincios bun și iubitor, - atunci când ceea ce trebuie să vină, va veni.
Veghează ca să nu fii numai un membru al bisericii oricum, ci să fii un mădular viu, sănătos, bun, blând și iubitor de frați (Efes. 4, 11-16).
Dacă vei fi așa, încercarea te va desăvârși, te va întări, te va înrădăcina mai tare și te va face neclintit. Te va arăta pe față ceea ce ai fost în ascuns.
Atunci tu în ceasul cel greu al ispitei nu numai că nu vei cădea, dar vei trece prin ispite cum trece corabia puternică prin valurile mării înfuriate, fără a se scufunda în ele (Efes. 6, 13).
Suflete al meu, tu luptă cu valurile despicându-le biruitor și ține-te tare, oricine ar cădea, să rămâi statornic lângă Domnul, oricine ar fi să se dezbine de El, de frați și de Frățietate.
Nu-ți pierde curajul ori pe cine ai vedea prăbușindu-se - și nici tu nu te mira sau spune că nu se poate.
Nu te lăsa tras de prăpastia dezbinării, oricine ar căuta să te atragă și orice cuvânt ți-ar spune. Nu te bizui decât pe Domnul Dumnezeu, păstrându-te neatins de mândrie, de iubirea banilor și de gelozie, căci numai cei ce se feresc cu grijă de acestea, vor rămâne tari.
Silește-te să rămâi smerit, modest, liniștit, curat și tăcut, căci numai atunci vei rămânea în Isus, și numai atunci duhul dezbinării nu te va întina,
iar prăpastia ei nu te va înghiți.
Atunci dreptatea cerească te va feri de blestemul care așteaptă pe cei care fac dezbinarea (Evrei 3, 12 și 10, 25-26).
Folosește totdeauna numai cuvântul care lucrează la adâncirea unirii copiilor lui Dumnezeu și ferește-te cu groază de orice cuvânt care i-ar putea dezbina. Căci pe cine dezbină pe frați, pe acela îl va dezbina Dumnezeu în curând și pe față, după cum el este un dezbinat în ascuns.
Vine clipa să nu-l mai sufere Dumnezeu între ai Lui.
Zi și tu cu cel care a spus cu legământ așa:
... Eu merg luptând nainte spre ținta arătată
cu spada goală-n mână, cu moartea pas la pas
și-n marea luptă sfântă cu inima-ncleștată
n-am timp să văd în urmă cu câți am mai rămas.
Simt frați luptând alături, dar câți sunt? - mii ori sute
ori zeci... - mi-acum tot una: văd numai de vrăjmaș
căci și-n lovituri pe față, și-n vorbe prefăcute
străinul e-același: viclean și ucigaș.
Eu voi lupta nainte, oricâți au să rămână,
cum mi-am primit solia, așa vreau să mi-o-nchin!
- chiar de-aș rămâne singur să mor cu spada-n mână
doresc s-ajung la Domnul și la ai mei, senin.
Și Dumnezeul Puterilor să-ți ajute!
O Doamne Dumnezeule, Te rugăm dăruiește-ne o voință și o putere neclintită,
pentru ca să urmăm cu statornicie voia Ta și hotărârea pe care am luat-o înaintea Ta odată pentru totdeauna.
Oricâți s-ar abate de la calea Ta,
oricâți ar veni să ne aducă o îndrumare și o învățătură deosebită de aceea pe care am primit-o de la început, fă Doamne ca noi nici să nu-l ascultăm și nici să nu-l urmăm,
ci să-l socotim ca pe un blestemat de Tine (Gal. 1, 8-9) cum și este într-adevăr și după porunca Ta, toți să ne ferim de el (Rom. 16, 17-18),
ca să putem rămânea în harul Tău și în părtășia mântuirii Tale.
Amin.
+
Roagă-te mereu ca-n suflet Duhul Sfânt să-ți poată scrie
un cuvânt etern și vrednic și frumos: credincioșie!
+
Fiul meu ai îndrăzneală: viața este ca o mare
cine poate să înoate biruiește și răzbește,
cine nu, rămâne-n urmă, toți îl calcă în picioare,
astfel biruit se lasă și-apoi deznădăjduiește
iar cel ce-a pierdut nădejdea merge sigur la pierzare.