Din pricina acestor cuvinte, iarăşi s-a făcut dezbinare între Iudei.
Există numai două feluri de inimi: inimi bune şi inimi rele.
Numai cugete curate şi cugete necurate.
Numai duhuri neprihănite şi duhuri drăceşti.
Numai suflete credincioase şi suflete rătăcite.
Numai minţi luminate şi minţi blestemate...
Aceste două feluri trăiesc uneori multă vreme împreună în acelaşi loc, fără a se da pe faţă că unele sunt rele, necurate, rătăcite, blestemate şi drăceşti, iar altele ascultătoare de Dumnezeu (1 Ioan 2, 19).
Până când vine încercarea, care să le arate clar.
După cum există livezi cu pomi verzi şi cu pomi uscaţi,
sau vii, cu viţe verzi şi cu viţe uscate,
sau tufe cu muguri buni şi cu muguri seci, toate acestea la un loc, fără a se cunoaşte, o vreme lungă, că unii muguri sunt morţi şi uscaţi, iar alţii verzi şi plini de viaţă.
Până când vine primăvara. Şi atunci soarele primăverii arată care sunt vii şi care sunt morţi, care buni şi care răi, care seci şi care plini.
Oamenii par toţi buni şi credincioşi atâta vreme cât sunt împreună, amestecaţi între ei, până când vine lumina şi adevărul lui Hristos - şi-i arată pe toţi cum sunt.
Oamenii par uniţi, par la fel, par curaţi, dar când vine Hristos şi când vine alegerea Lui, atunci se arată că nu toţi au credinţa (1 Ioan 2, 19; 2 Tes. 3, 2).
Atunci se arată că nu toţi sunt buni, că nu toţi sunt fraţi, blânzi, răbdători, iubitori, smeriţi şi curaţi cu inima.
Numai încercarea îl arată pe fiecare om cum este adevărata lui stare.
O, cât de necesară este încercarea!
Niciodată nu s-ar putea dovedi care ban este bun şi care este fals,
care pom este verde şi care este uscat,
care mugur este rodnic şi care sec,
Dacă n-ar fi propovăduirea Adevărului şi verificarea trăirii lui
şi dacă n-ar veni de undeva lumina Evangheliei lui Hristos, pentru a descoperi ascunzişurile inimii oamenilor,
fără asta niciodată nu s-ar putea vedea adâncimea sufletelor şi starea lor adevărată.
Dar Hristos, fiind piatra de încercare, El dă odată la iveală gândurile inimilor şi tainele fiecăruia, ţinute de unii făţarnici, atât de multă vreme, în ascuns.
Dezbinarea n-a venit atunci, doar în clipa când Mântuitorul rostise cuvântul care a căzut ca o piatră grea între ei, tulburându-i.
Ci dezbinarea era de la început, între ei, numai că nu-i sosise încă nici un prilej ca ea să se arate, până atunci.
Tot aşa există, uneori în aceeaşi biserică, în aceeaşi lucrare duhovnicească şi credincioşi adevăraţi şi credincioşi falşi.
Multă vreme ei trăiesc împreună ca şi când toţi ar fi la fel.
Dar vine odată, adus de Dumnezeu, prilejul care face dezbinarea... adică îl descopere pe fiecare aşa cum este şi face alegerea care cum sunt.
De aceea spune sfântul Pavel că trebuie să fie şi dezbinare, ca să iese la iveală acei găsiţi buni (1 Cor. 11, 19).
Dezbinarea va veni sigur... Trebuie să vină, căci nu se poate să nu vină fiindcă ea şi este.
Ispita va veni neapărat, căci trebuie să vină, pentru a face deosebirea dintre cei curaţi şi necuraţi.
Şi prilejul de păcătuire va veni, căci şi el trebuie să vină, după cum a venit şi peste alţii, spre a le încerca tuturor credinţa, odată şi odată (Matei 18, 7).
Dar tu fiul meu, priveghează ca să nu fii numai un pom oricum, ci să fii găsit un pom verde şi rodnic.
Să nu fii numai un credincios oricum, ci să fii găsit un credincios bun şi iubitor, - atunci când ceea ce trebuie să vină, va veni.
Veghează ca să nu fii numai un membru al bisericii oricum, ci să fii un mădular viu, sănătos, bun, blând şi iubitor de fraţi (Efes. 4, 11-16).
Dacă vei fi aşa, încercarea te va desăvârşi, te va întări, te va înrădăcina mai tare şi te va face neclintit. Te va arăta pe faţă ceea ce ai fost în ascuns.
Atunci tu în ceasul cel greu al ispitei nu numai că nu vei cădea, dar vei trece prin ispite cum trece corabia puternică prin valurile mării înfuriate, fără a se scufunda în ele (Efes. 6, 13).
Suflete al meu, tu luptă cu valurile despicându-le biruitor şi ţine-te tare, oricine ar cădea, să rămâi statornic lângă Domnul, oricine ar fi să se dezbine de El, de fraţi şi de Frăţietate.
Nu-ţi pierde curajul ori pe cine ai vedea prăbuşindu-se - şi nici tu nu te mira sau spune că nu se poate.
Nu te lăsa tras de prăpastia dezbinării, oricine ar căuta să te atragă şi orice cuvânt ţi-ar spune. Nu te bizui decât pe Domnul Dumnezeu, păstrându-te neatins de mândrie, de iubirea banilor şi de gelozie, căci numai cei ce se feresc cu grijă de acestea, vor rămâne tari.
Sileşte-te să rămâi smerit, modest, liniştit, curat şi tăcut, căci numai atunci vei rămânea în Isus, şi numai atunci duhul dezbinării nu te va întina,
iar prăpastia ei nu te va înghiţi.
Atunci dreptatea cerească te va feri de blestemul care aşteaptă pe cei care fac dezbinarea (Evrei 3, 12 şi 10, 25-26).
Foloseşte totdeauna numai cuvântul care lucrează la adâncirea unirii copiilor lui Dumnezeu şi fereşte-te cu groază de orice cuvânt care i-ar putea dezbina. Căci pe cine dezbină pe fraţi, pe acela îl va dezbina Dumnezeu în curând şi pe faţă, după cum el este un dezbinat în ascuns.
Vine clipa să nu-l mai sufere Dumnezeu între ai Lui.
Zi şi tu cu cel care a spus cu legământ aşa:
... Eu merg luptând nainte spre ţinta arătată
cu spada goală-n mână, cu moartea pas la pas
şi-n marea luptă sfântă cu inima-ncleştată
n-am timp să văd în urmă cu câţi am mai rămas.
Simt fraţi luptând alături, dar câţi sunt? - mii ori sute
ori zeci... - mi-acum tot una: văd numai de vrăjmaş
căci şi-n lovituri pe faţă, şi-n vorbe prefăcute
străinul e-acelaşi: viclean şi ucigaş.
Eu voi lupta nainte, oricâţi au să rămână,
cum mi-am primit solia, aşa vreau să mi-o-nchin!
- chiar de-aş rămâne singur să mor cu spada-n mână
doresc s-ajung la Domnul şi la ai mei, senin.
Şi Dumnezeul Puterilor să-ţi ajute!
O Doamne Dumnezeule, Te rugăm dăruieşte-ne o voinţă şi o putere neclintită,
pentru ca să urmăm cu statornicie voia Ta şi hotărârea pe care am luat-o înaintea Ta odată pentru totdeauna.
Oricâţi s-ar abate de la calea Ta,
oricâţi ar veni să ne aducă o îndrumare şi o învăţătură deosebită de aceea pe care am primit-o de la început, fă Doamne ca noi nici să nu-l ascultăm şi nici să nu-l urmăm,
ci să-l socotim ca pe un blestemat de Tine (Gal. 1, 8-9) cum şi este într-adevăr şi după porunca Ta, toţi să ne ferim de el (Rom. 16, 17-18),
ca să putem rămânea în harul Tău şi în părtăşia mântuirii Tale.
Amin.
+
Roagă-te mereu ca-n suflet Duhul Sfânt să-ţi poată scrie
un cuvânt etern şi vrednic şi frumos: credincioşie!
+
Fiul meu ai îndrăzneală: viaţa este ca o mare
cine poate să înoate biruieşte şi răzbeşte,
cine nu, rămâne-n urmă, toţi îl calcă în picioare,
astfel biruit se lasă şi-apoi deznădăjduieşte
iar cel ce-a pierdut nădejdea merge sigur la pierzare.