Împlinirea hotărârilor lui Dumnezeu
Traian Dorz - Lumina Iubitului Fiu
1 - Tot ce a hotărât Dumnezeu se va împlini totdeauna negreşit. Şi nu se va împlini niciodată decât ceea ce a hotărât Dumnezeu - iar nu ce au hotărât cei răi.
Dar toată răspunderea celor răi care fac planuri contra lui Hristos şi a lor Lui, rămâne vinovată şi veşnică. Pentru că ei nu au avut numai mintea şi conştiinţa care să-i împiedice a săvârşi nelegiuirea, ci au avut şi voinţa liberă să nu o facă, dacă ar fi vrut să nu o facă. Dar au vrut - şi de aceea au făcut-o.
Este drept să răspundă pentru asta.
2 - Dumnezeu întoarce orice lucru spre binele alor Lui. Chiar şi răul urzit contra lor de cei răi. Cei răi nu ştiu asta. De aceea răspunderea şi vina lor rămâne întreagă pentru rău. Fiindcă ei răul au vrut să-l facă.
3 - Dumnezeu nu trimite niciodată pe nimeni în lucrul Său fără a-l pregăti mai întâi pentru asta. Nici cei doisprezece ucenici n-au fost trimişi decât după ani lungi de învăţătură şi experienţă prin care au fost pregătiţi.
Dumnezeu a lucrat împreună cu ei, fiindcă şi ei lucrau împreună cu El. De aceea roadele lor au şi durată şi frumuseţe, ca ale lui Dumnezeu.
Ce minunate sunt hotărârile şi lucrările lui Hristos.
4 - Cei răi au şi ei libertatea să facă ce voiesc. Dar nu cât voiesc. Şi nu cum voiesc. Are Dumnezeu grijă să le pună măsura la timp.
- atunci fiecăruia îi vine plata sa.
Are Dumnezeu Însuşi grija asta.
Nici cei buni nu pot să facă tot binele pe care îl voiesc. Nici cei răi tot răul.
Însă intenţia, gândul, îşi are toată însemnătatea sa, fie că reuşeşte fapta, fie că nu. Căci dacă ar avea stăpânire şi asupra împrejurărilor, cel care doreşte asta ar face.
De aceea omul rămâne cu meritul său cu răspunderea sa întreagă şi se cuvine să-şi primească şi răsplata şi osânda tot aşa.
şi aşa judecă şi Dreptul omenesc.
6 - Dar bunătatea şi Înţelepciunea lui Dumnezeu veghează totdeauna asupra alor Lui, ca orice rău să se întoarcă spre binele lor.
Răul făcut de fraţii lui Iosif, - l-a întors Dumnezeu spre binele lui şi al lor,
răul făcut lui Daniel - s-a întors spre slavă şi biruinţă
răul făcut de iudei apostolilor, s-a întors spre binele Bisericii. De acest lucru cei răi nu ştiu.
Ce minunat ştie să le orânduiască Dumnezeul nostru!
7 - Când ajungi nesuferit undeva, este bine să nu mai rămâi acolo.
Când nu te mai poate suferi o familie, o adunare, o societate sau o inimă, cel mai bine este ca în linişte să ieşi şi să pleci de acolo. Rămânerea pe mai departe, nu poate aduce nici un folos nimănui.
Pleacă cel puţin pentru o vreme. Lasă un timp să se vindece şi să se liniştească totul.
8 - Când legăturile tale cu cineva s-au stricat fără leac. Când îi vine greu să te mai şi vadă şi nu mai poate să te asculte, nici să-ţi vorbească,
Trăim aşa de puţin pe pământul acesta, - de ce să trăim fără pace şi acest puţin amărându-i pe alţii şi amărându-ne şi pe noi înşine?
Dacă nu poţi pleca pe totdeauna, pleacă cel puţin pentru o vreme.
Dacă nu poţi pleca din curte, pleacă cel puţin din casă.
Dacă nu poţi pleca mai mult, pleacă cel puţin pentru momentele cele mai grele.
9 - Când în Iudeea nu mai este loc pentru tine, va fi totdeauna o Galilee care să te aştepte. Du-te acolo!
Când într-un loc nu mai poate fi suferit Cuvântul lui Dumnezeu, mergi cu El în altă parte. Vor fi totdeauna alţii care chiar vor aştepta să-L audă. Şi Îl vor primi cu bucurie.
Săturarea unora a fost totdeauna prilejul unui mare har pentru alţii care flămânzeau demult.
10 - Dacă primii creştini ar fi fost bine primiţi şi iubiţi în Ierusalim, poate n-ar fi ajuns Evanghelia până la marginile pământului.
Dacă părintelui nostru sufletesc nu i-ar fi fost spart cuibul de acasă, - cine ştie dacă ar mai fi ajuns chemarea mântuirii vreodată până la inimile noastre!
Dacă din durerea lor a ieşit bucuria noastră. Şi din lacrimile lor cântările noastre.
O, cât de tainic lucrează harul lui Dumnezeu!
11 - Dacă uneltirile unor oameni caută să te alunge şi pe tine de unde eşti - vestitorule al lui Dumnezeu, nu te îndurera prea tare şi nu deznădăjdui. Du-te fără să ţi se sfâşie inima, fiindcă Domnul îngăduie asta.
Şi să ştii că din toate nu va ieşi decât un bine. Dacă nu trupesc pentru tine dar pentru alţii sufletesc sigur.
12 - Uneori ne mişcăm foarte greu dintr-un loc unde am prins câteva rădăcini. Şi începem să ne lenevim sau să ne îngrăşăm.
Dar Domnul are grijă să nu pierim. Dacă dragostea şi râvna pentru El nu ne poate mişca, atunci vin cei răi şi ne fac să mergem.
Sau vin necazurile şi ne silesc să plecăm.
Ce bine este că Domnul are grijă de asta. Căci altfel greu am ajunge să ne socotim străini şi călători pe pământ când ne merge bine pe el.
Nouă nu ne prea place să locuim în corturi ca Avraam, spre a ne muta uşor. Ci mai degrabă zidim pietre ca Lot.
Din acestea apoi numai trimişii lui Dumnezeu ne pot scoate, adesea împingându-ne, ca să nu ardem acolo cu ele cu tot.
13 - Hristos nimiceşte ura şi dezbinarea - oriunde ajunge El.
El este Pacea - care din doi totdeauna face unul. Care apropie pe cei depărtaţi, care împacă pe cei certaţi, care acopere prăpăstiile, care nimiceşte vrăjmăşiile, - care trece peste orice deosebire dintre suflete.
Aceasta o face Hristos oriunde este primit şi ascultat sincer.
14 - Oriunde se ridică ziduri despărţitoare, priviţi bine şi veţi vedea că diavolul este acela ce le ridică - şi păcatul.
Căci numai păcatul dezbină - şi ceea ce este din păcat.
Dumnezeu şi Cuvântul Lui nu desparte ci uneşte sufletele oamenilor.
Nu versetele sfinte fac dezbinarea - ci păcatul, trufia, neascultarea şi ura, o fac.
Hristos Se arată totdeauna ca să nimicească lucrările diavolului.
Ajutaţi-L pe Hristos - şi nu pe Satana.
15 - Oriunde este iubit şi ascultat Hristos cu adevărat... acolo zidurile se dărâmă. Samaria dispare şi sufletele ajung una în Hristos. Şi Hristos unul în ele.
Fiindcă cei ce sunt ai lui Hristos şi-au răstignit patimile şi poftele firii pământeşti (Gal. 5, 24).
Iar unde acestea au dispărut, acolo dispar şi dezbinările de orice fel, căci toate acestea sunt de la cel rău.
Numai de la el şi de la ai lui.
16 - Unde lucrează dragostea şi Duhul lui Hristos, acolo se nivelează totul. Cei de sus se coboară iar cei de jos sunt ridicaţi. Mulţimea sufletelor stă fericită în jurul aceleiaşi mese de dragoste la care se aduce şi de la care se ia cu plinătate şi bucurie, fiecare simţindu-se cu toţi ceilalţi, o inimă şi un gând.
O, ce dulce este masa aceasta. Şi ce neuitat rămâne ospăţul acesta!
17 - Izolaţi pe cei care fac dezbinările - şi să nu mai aveţi nici o legătură cu ei.
Ajutaţi-L pe Hristos să nimicească barierele, să zdrobească încredinţările greşite, interesele înguste, trufia sectară, setea după întâietate şi căutarea slavei deşarte dintre voi.
Căci numai aceste ispite satanice despart sufletele în tabere, aţâţă clevetirile, otrăvesc bucuria şi străpung inimile fraţilor buni. Cu acestea îi câştigă Satana pe unii, dintre fraţi.
Izolaţi-i pe cei molipsiţi de lepra asta - şi veţi salva toată familia.
18 - În Fiinţa Mântuitorului Întrupat, erau mereu cele două naturi ale Sale: cea omenească şi cea Dumnezeiască. Una atotputernică şi nemărginită, cealaltă suferind, luptând şi chinuindu-Se.
Minunile şi Învierea Sa, Domnul le-a făcut prin Firea Sa Dumnezeiască.
Ostenelile, suferinţele şi moartea, le-a îndurat într-o fire asemănătoare cu a noastră. Pentru că numai aşa putea face răscumpărarea deplină a tuturor păcatelor pe care noi le-am făcut în firea aceasta (Rom. 6, 5-10).
19 - Vestitorul Domnului care trebuie să adeverească despre El, trebuie să fie nedespărţit de Isus, ori prin ce ar fi să treacă El. Trebuie să aibă parte şi el de osteneli, de privegheri, de foame, de frig, de arşiţă, de suferinţă. Căci soarta lui trebuie să fie soarta lui Hristos.
Unde Hristos este iubit va fi iubit şi el. Unde Hristos va fi prigonit - acolo şi lui i se va face aşa.
Şi unde Hristos osteneşte, el nu va putea niciodată lenevi.
20 - Nicăieri nu se spune că Hristos era ostenit, decât când a trecut prin Samaria... adică acolo unde erau dezbinări, certuri şi ură între fraţi.
Ce grea este totdeauna starea sau umblarea acolo unde este dezbinare şi vrăjmăşie între suflete.
O, cât de vinovaţi sunt şi vor fi veşnic, acei care iscă şi întreţin între fraţi dezbinarea încredinţărilor străine şi a învăţăturilor deosebite.
Ocoliţi-i şi înlăturaţi-i pe aceia pentru a nu vă nimici pe toţi.
Dezbinarea este lepra credinţei şi ucigaşul dragostei.
Dumnezeule al dragostei - Te rugăm scapă-ne de lepra aceasta înainte de a ne îmbolnăvi.
Amin.